Baba iarnă

Mă uit pe fereastră şi-mi place
să-mi pierd printre ramuri privirea,
în ceruri să-ncep dăltuirea
bătrânei cu multe cojoace.

Aleg, dintre norii fantastici,
pe cel mai închis la culoare,
lovesc, mai încet sau mai tare,
cu arta artistilor plastici.

Se-aud loviturile-n salbe,
iar baba îngână proteste
ce curg spre pământ aşchii dalbe.

Dar totul aici e-o poveste
a babei ce n-a prins de veste
că norii au lacrimi, şi-s albe.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi în vânt

Te strig, te chem şi rog, în lacrimi, vântul,
să-mi fie, pentru tine, mesager
să-ţi amintească tot ce jurământul
a însemnat: iubire pân' la cer.

Tu ai trecut de el? Eşti printre stele?
Cum poate-atunci o lacrimă în vânt
să îţi arate patimile mele
sau să te-ntoarcă, iarăşi, pe Pământ?

Întoarce-te şi-nseninează cerul,
alungă norii, limpezeşte ape,
renunţă la lumina şi misterul
din stelele ce vin să te adape!

Revino la-nceputuri! Din ruine,
alungă amintirile ce dor,
pluteşte pe acelaşi val, cu mine,
şi-mi iartă orice vină! Te implor!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul doinelor frânte

Nu-ţi mai aud bătăile aripilor
şi nici trilul pe care norii îl răsfrângeau altădată.
Poate ai trecut de ei şi îţi par acum creste de munţi
de pe care se mai rostogolesc uneori amintiri albe
ca nişte avalanşe strecurate printre tăcerile stâncilor.
Aici, jos, pământul e tot negru
şi tot mirat că unii îl cred albastru ca un cer
pe care tu nu te mai vezi
nici zburând, nici cântând,
nici albă ca o ie purtată de valuri
spre ţărmuri cu doinele frânte.
Între cer şi pământ, nu mai zboară decât tristeţi
mânate de cenuşa cuvintelor
arse de vreme.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dezastru natural

Din imensa atmosferă ce doar mintea o măsoară,
Zgomotos se-aude o flamă ce din ceruri se coboară;
Când spre dreapta când spre stânga, printre norii plini de ploaie,
Întâlnind muntele-n cale după forma lui se-ndoaie.

Cine este această flamă? Şi ce veşti ne poate aduce?
Este fulgerul ce-ndeamnă, trăsnetul să ne apuce,
Dar muntele nu îl lasă, în adâncuri îl aruncă,
Într-o grotă fără forme, de ape săpată-n stâncă.

Drumul său lasă în urmă, pulbere neagră de fum
Şi un trăsnet fără milă, transformând totul în scrum.
Un dezastru fără margini, norii spulberaţi de vânt
Provoacă o vijelie, culcă totul la pământ.

Scurmă rocile şi stânca, le aruncă peste deal,
Şi urneşte o mocirlă ce se scurge în aval.
Tot ce-n cale întâlneşte, toacă, macină mărunt,
În faţa ta ce apare? Numai apă şi pământ!

Mă aplec c-o rugăciune: Doamne… Cu ce ţi-am greşit?
Mi-ai luat părinţii, casa, toate mi le-ai mistuit!
Acum… Ia mă şi pe mine, n-are rost să mai trăiesc,
Nu am lacrimi pe sub gene, nici pe cine să jelesc.

Vântul se mai potoleşte, iar puhoaiele se scurg,
Peste tot şiroi de lacrimi…. Doar o rază spre amurg
Mai pluteşte printre norii, de povară descărcaţi,
Ce-şi urmează a lor cale, noi…… Rămânem disperaţi,

Cu speranţa ce ne spune:„Viaţa-şi are drumul său”,
S-o trăieşti cum ţi-e sorocul şi cu bine şi cu rău.
De eşti vrednic, vei fi tare, vei învinge orice greu,
Dumnezeu?... E unul singur, el ne judecă mereu.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

am strâns gheaţa de pe chipul iernii
şi-am aruncat-o
înapoi
spre un Decembrie
timp proscris
simt durerea nopţii cum mă strânge
în cleşte, încă o zi
încă un ieri

o fereastră din mine a rămas lumină
întoarsă spre cer
astăzi norii picură aşchii, prea subţiri
ca trupul să-mi mai poată simţi
amintirea îngropată în zidul tăcerii

privesc cum cad secundele şi pictează timpul
înspre trecut, cu mine
nu mai sunt nici măcar iarna să-ngheţ
la capătul unui drum închis
pe câmp aleargă vântul, strigând a pustiu

poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii mei

"Tu eşti cu capu-n nori" - îmi tot zicea.
Şi-avea dreptate. Ce dreptate-avea!
Dar eu, pe vremea-ceea nu ştiam
Şi, ce făceam, mai bine nu făceam.

Cum o brodeam, ceva îmi bubuia
Din norii ăia, drept în mintea mea
Şi apăreau, cu trăsnete, trăsnăi,
De auzeam în juru-mi: "Măi, măi, măi!",

Dar auzeam şi: "Bun... să-l ungi pe pâine",
Şi "Brânză bună în burduf de câine"
O tot zicea cu "Ţie, ce nu-ţi place...",
Iar, de alint, cu "Tace şi le face".

Eram cuminte, nu eram de-acei
Consideraţi, pe vremuri, derbedei.
Mă sfătuia: "Nu te-nhăita cu ei!",
Că mamă îmi era, ce norii mei!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma pierd

ma pierd in ochii tai caprui,
ma pierd in stele si innebunesc,
ma pierd in flori de crizanteme
iubind chipul tau ceresc

ma pierd printre ramuri,
ma pierd pierd printr-un rece vant,
ma pierd dupa zare
cu lacrimi reci usor plangand

ma pierd in intuneric
ma pierd chiar si-n lumina
ma pierd de mirosul tau
de flori de crizantema

ma pierd printre frunze
imprastiate doar de vant
ma pierd de chipul tau
ce-l vad mereu razand

ma pierd in visul tau
ma pierd in al gand
se pierd si ochii mei
te pierzi si tu in vant

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile norilor

m-am născut aici
pe malul unui râu
unde zburdau în zbor nebun cocorii
iar soarele săruta în zori de zi, norii
azi, trăiesc departe de mine, de voi
de ce să mă întorc înapoi
trăiesc în răsuflarea vântului
şi sărutul crud al pământului
e frig aici, lespedea e grea şi rece
rătăcesc bezmetic printre gânduri
afară, odată cântau cocorii
acum plâng, a jale, norii
mi-e sufletul pustiu şi greu
şi lacrimi curg în zori, mereu
de ce să mă trezesc
din somnul lung şi rece
să plâng, văzând în jur ce se petrece

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lumină

Vânt şi ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum şi ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Şi se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aştearnă-n ramuri
Goale, reci şi ude-n timpul agonal.

A-ngheţat privirea şi coboară-n iarba
Care-şi culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care îşi apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, aşteaptând... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng cocorii

m-am născut aici
pe malul unui râu
unde zburdau în zbor nebun cocorii
şi soarele săruta în zori de zi lin norii
azi trăiesc departe de mine, de voi
de ce să merg mereu tot înapoi
de ce să mă întorc la voi
aci e jale şi e frig
şi morţii au ieşit din ţintirim
trăiesc în răsuflarea vântului
şi sărutul crud al pământului
e frig aici şi lespedea e rece
doar rătăcesc agonic printre umbre
afară, odată cântau cocorii
acum doar plâng în cor norii
lacrimi curg in zori, în zorii de apoi
mi-e sufletul pustiu si rece
de ce să mă trezesc
din somnul lung şi rece
să mor din nou, văzând ce se petrece

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvăşiri

Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...

Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni şi duşmani,
Mă pierd de neam.

Mă pierd de mamă şi de tată,
Mă pierd printre copii născuţi,
Mă pierd între neprevăzuţi...
Mă pierd fără să ştiu, deodată.

Mă pierd de foşti colegi,
Mă pierd de şcoli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.

Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de şansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neştiute.

Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinereţe...
Mă pierd de viaţă, să mă-nveţe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...

Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.

Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.

Câştigu-l-am printr-o pasenţă
Printre atâţi nevruţi de-a naşte;
Sunt norocosul viu, de Paşte...
Sunt un câştig... prin excelenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vis

A fost o zi când norii de furtună
şi-au stins mânia-n sobrul sfat ceresc
şi ne-au privit ţinându-ne de mână,
plutind pe norii albi de te-iubesc.

Ar fi pierit şi ultima lucire
din apele-ncărcate de apus
de nu mi-ai fi zâmbit, cu o privire
ce zori de fericire mi-a adus.

Era o nouă, lină-alunecare
a unei pene albe pe un scris
ce apărea cu litere pe care
le mai văzusem într-un singur vis.

A fost un vis de noapte, vis de zi?
L-am şi avut, ori sper că va veni?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu din lacrimi

Îmi doresc, prin gânduri, răbufnirea ploii,
Să mai spăl tristeţea-n picurii din ea
Şi mă rog să fie stropii grei eroii
Care-o-ndepărtează din privirea mea.

Mă cuprinde toamna-n braţe de rugină
Şi îmi umple ochii-al frunzelor mormânt,
Sufletu-mi umbreşte norul ce se-anină
De un cer prea negru şi lipsit de vânt.

Îmi ridic privirea într-o rugă mută:
"Hai, deschide calea noilor dorinţi
Şi, o zi ca asta, tristă, abătută,
Schimb-o cu crăiasa zilelor cuminţi!"

Cerul se încruntă, însă, brusc, zâmbeşte
Şi desface norul într-o ploaie gri
Care se răsfiră, suflul ei pluteşte
Printre stropi, nu lacrimi, veseli, mii şi mii.

Soarele, în joacă, îi străbate-o clipă
Şi, spre bucuria sufletului meu,
Văd, pe cer culoare, văd cum se-nfiripă
Visul meu din lacrimi: Podul Curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farfuria aceasta de aer a zilei

Indiscutabil
cu o imaginaţie primăvăratică
îmi spăl ochii
în surâsul frunzelor jucăuşe
când
vântul bate printre crengile de nuc
de la geam
şi-mi
reâmprospătez memoria
cu
verdele lor viu
până în umbra dintre mine
şi palma vântului ce le
leagănă uşor în
floarea zilei

un pireu de cuvinte ni se
serveşte în
farfuria aceasta de aer a zilei
împletită cu secunde

ni s-au
topit în palmă cuvintele
ca o privirea întoarsă spre zi
când norii
ne flutură din mâini într-un salut
până în lacrima cerului
umezindu-ne
şi ochii
şi paşii

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamătul norilor

De-aş fi ştiut că pot vorbi cu norii,
M-aş fi legat la ochi, să nu îi văd,
Să îmi închipui că nu-s ei, ci zorii
Sau curcubeul după un prăpăd.

Căci norii negri-mi par, pe cer, povară,
Aşa cum cei din suflet pot să-mi fie
Ca o furtună ce-i alungă, iară,
Pe-aceia albi, de dulce armonie.

Dar i-am văzut şi, să le spun să plece,
Aş vrea s-o fac şi rău nu mi-ar părea,
Căci ştiu că freamătul din ei va trece
Şi vor pleca. Ei... singuri vor pleca.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de iarnă

Peste vârfuri cade-o rază,
Printre stâncile-adormite
Când amurgul stă să iasă
Din pădurile-amuţite.

Coame albe se-nnegresc,
Noaptea lungă amuzată
Le învăluie grotesc
De prin cer pictată.

Pe pârâu se stinge-n sus
Sunetul bizar al morii,
Când amurgul la apus
Colorează iute norii.

De pe creasta-ncovoiată,
Într-un şuier fioros
Tăvălind pădurea toată,
Bate vântul furios.

Noaptea prin văzduh zburând
Lasă-n cer o rană,
Lacrimi albe norii plâng
În amurg de iarnă.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu luna-n chip

Prin case singură se plimbă
o umbră dragă de sidef
şi bate-n geamurile ude
cu-n suflet slab, surzit de frunză.

Se lasă un petec gol de craniu
pe mâna dură ca un lut
şi umblă simpla, alba, lună
ca o regină printre muţi.

Ridică-o mână şi strigă-albastru
spre pământenii arşi de atomi
şi umbrelor le porunceşte aspru
plimbarea lor sub mal de scrum

Sunt pictori toţi şi-au o culoare
ce-o venerează blând şi laş
iar pacea setei se desprinde
din ochiul simplu şi închis.

Închis e totul. Nu e glumă
şi nu-i nimic de necrezut
se-mbulzeşte o-ntreagă lume
să vadă umbra din amurg.

O liră roză şi-apoi un soare
ca un necat murind în mare
şi un stilet mâncat de ger
se rupe-n două, ca o mură

Ce lasă roşu-n urma ei,
apus nebun de rege negru
iar umbra veche, aude-acum
plânsul copilului ce crede

C-aievea va trăi pe stele
iar verdele de pe pământ
îi va fi pat, iar luna miere
şi va zâmbi, înfometeat.

Dar ziua creşte şi umbra creşte
iat ochii mari sunt tot închişi
şi zboară doar aripi ce-n veste
duc norii trişti la alt copil.

poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aş lua în lumea... mea,
Ţi-aş dărui nemurirea!
Te-aş scoate din pământ,
Te-aş face ceva sfânt!

La rădăcini ţi-aş planta
Ramuri din inima... mea!
Şi te-aş uda cu-o lacrimă
Cu dor şi patimă!

Şi te-aş creşte cu priviri
Printre zile, printre spini!
Să mă zgârii, să mă dori,
Să mă pierd în ochii tăi!

Şi te-aş face margine de timp,
Să mă pierd, să cad prin tine!
Să simt zilele cu mine,
Să-mi fii Tu, doar EU cu... tine!

Şi m-aş pierde în...
În privirea Ta,
Rezemat de-o clipă,
Doar un zbor, o aripă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii cu scai

s-au prins de cer şi chipul ei
trebuia să i se pară rozaliu
cum nu avea ochelarii la el
umblau în apa râului care-i lovea
atât de necruţător încât simţeau
cum le ies vânătăi pe coapse
şi râul sclipea printre norii
aruncaţi alandala pe cerul bleu
apa era caldă şi tot mai adâncă
ceva se mişca în spatele lui
nu se îndoia că n-ar fi un crocodil
chipul ei se apropia încet
nu-i era frică. s-a scufundat
putea să devină o legendă
pentru tribul pe care-l studia
mintea era liniştită şi zâmbea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

Iar printre ceruri de va fi-ntâlnirea
pe care am visat-o pe pământ,
aş vrea atunci să fie împlinirea
a tot ce nu a fost decât cuvânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai norocos dintre pământeni

Azi simt că dacă pierd, câştig
Nemăsurat mai multe
Încet, încet, treptat instig
Inima să-mi asculte.

Chiar de ar fi ca eu să pierd,
Aş câştiga pesemne
Tot cu ce-n vreme mă dezmierd
Şi lasă-adânci însemne.

Dar şi dacă castig, ce fac?
Am pierdere mai gravă,
Nu pot recupera în veac
Iar, starea-mi de ispravă.

Câştig, dar pierd mai mult decât
Mi-aş putea eu permite,
În tine e tot ce ascult
Cu inimă şi minte.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!