Poetul şi dragostea

Te-ai făcut subţire şi prelung,
şi un sentiment ciudat te doare,
şi eşti mândru, şi ţi-l porţi pe umăr
ca pe-un şoim de vânătoare.

Şi prelungi, privirile îţi trec
chiar prin zidul greu şi prin lăcate
şi se-opresc la piatra unui chip, mereu,
cu sprâncenele-mbinate.

Se petrec atunci întreceri, lupte,
şi răpiri imaginare,
ora se înclină, bate
cu secunde tot mai rare.

Şi trec ani, şi şoimul zvelt
de pe umăr nu-l mai lepezi,
doar secundele din el
bat din ce în ce mai repezi.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Colindă de inimă
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te doare

ce te doare, ce te doare,
domnişoară, visătoare,
că ai vise tot mai rare
cu răpiri imaginare
şi iubiri amăgitoare?
că trec anii tot mai repezi
şi tu farmecul ţi-l lepezi
şi-ţi dă albul pe la tâmple
şi sufletul ţi se umple
de doruri neîmplinite
şi de somnuri nedormite,
de vise-ntoarse pe dos
de-ai rămas carne pe os.
bată-ţi, fată, vânturile
ca să-ti zboare gândurile,
în siberii şi sahare
unde viaţa loc nu are,
să rămâi ca o nalucă,
să-ţi piară pofta de ducă.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea măsura tuturor lucrurilor

Copilăria mă bate pe umăr
prietene-ai uitat de mine
trec amintiri fără de număr
prin trupul tău parcă-s jivine

Prietene-ai uitat de mine
ţi-s ochii plini de viitor
un trandafir chiar între şine
nu-l vede niciun călător

Ţi-s ochii plini de viitor
trec amintiri fără de număr
tăcerea însă n-o măsor
copilăria mă bate pe umăr

Prietene-ai uitate de mine
doar dragoste îmi face bine

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (20 mai 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asteptare

Trec secundele
greu,
precum secole
in Infinit
Si-mi pare ca aud
fiecare soapta
a timpului
rasarind din tacerea
asteptarii.
Trec secundele
greu,
iar ochiimei obositi
se incapataneaza
sa priveasca
drumul pe care
le va veni lumina.
Trec secundele,
macinand nervi
si adancind nerabdarea.
Mi-e dor de visul meu si
Trec secundele
greu...

poezie de Ramaiana Pana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtă baladă

Numai fereastra ta nu se stinge, nu.
Singură sus, lângă cer, orbitoare,
ca un ochi mă fixează când trec
bolnav de vini imaginare.

Numai arborii tăi nu-şi pierd în iarnă
frunzele verzi, pieritoare,
când trec cu ninsoarea sub ei
bolnav de vini imaginare.

Nici câinele tău schelălăind printre maşini,
cel cu patru picioare,
nici el nu mă latră când trec
bolnav de vini imaginare.

Nici faptul că exist şi tu o ştii
nici faptul că sunt, nu te doare,
când invizibil mă agăţ de cuvinte
bolnav de vini imaginare.

Hai judecă-mă, hai pedepseşte-mă cu nepăsarea ta, oarecare,
din ce în ce cum sunt mai bolnav
de vini imaginare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu rămâi mereu o primăvară!

Nu-i drept să-nceapă-n mine iarna,
să se oprească frumoasele ninsori
şi să-şi facă de cap gerul.
Tu mă aştepţi şoptitoare să-ţi răscumpăr iubirea
zidită-n câteva cuvinte prin care revin
scriu cu fosfor sub pielea prin care respiri
şi ovală ca semnul născut între genunchi
asculţi nespusul inimii care vibrează,
înghite nemişcarea şi bate oarbă la poarta
pe care s-a încrustat sărutul.

Lumina îmi scapără gheţuri de tăcere,
priveghez oglinzi îmblânzite de trupul tău,
mâinile lacome îşi caută darul fraged,
degetele închid mijlocul subţire
în cercul de foc unde dorinţele cuib îşi fac.

Umăr la umăr destrămăm timpul
şi prin el facem drum
în orice anotimp.
Tu rămâi mereu o primăvară!

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, copacule

Ah, copacule, frunza ta îmi cade pe umăr,
soarele-şi roteşte ochiul, căzând la orizont,
umbra ta e lungă şi subţire
pe câmpul acesta pustiu, de piatra

Am rămas aşa, ţinând în mână
şaua şi hamurile cu miros de cal
Mi-ar părea foarte rău să mor...
Poate şi pentru că nu mi-e sete,
pentru că aş vrea să plec, rămânând
de dragul unui cal care putrezeşte
şi-al unui copac cu frunze căzând.

Până unde - nici eu nu ştiu
şi nici ce întâmplări vor fi în sufletul meu.
Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pământ
şi e dulce căldura şi e un timp şi e o linişte
ca o flacără verzuie, arzând!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

In politică

In politică de eşti
Prin nume să te numeşti.
Altfel - umăr lângă umăr
Devii turmă. Eşti un număr.

epigramă de Adrian Timofte (iunie 2020)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec poteci cu bunici

Sus, în patria mea, sunt icoane bătrâne;
Pleacă-n ele ogrăzi şi doar frigul rămâne.
În biserici sunt gări de uitări şi de silă
Şi mi-e bine cu ea, mi-e urât şi mi-e milă.

Pe la porţile vechi, numai dorul mai vine
Şi ne sfâşie mut, căci oricând şi oricine
Are blide în trup şi-are lacrimi sub pernă
Şi un ochi ostenind într-un lan de lucernă.

Pe la porţi de tăceri, numai ploaia ne bate,
Ni se surpă în vis şi ne mistuie-n noapte
Umbra maicii cântând liturghia cea mare
Când dormim în genunchi, pe sub ger, şi ne doare...

Trec măicuţe târzii, trestii negre prin sate
Se aşterne omăt peste crucile toate,
Viscoleşte pe pâini şi ne ninge cu sare,
Tăvălind un bazar de blazări sub picioare.

Şi mi-e bine cu ea, mi-e urât, mi-e ruşine...
Trec căruţe cu cai prin tocitele vine
Ale sângelui meu, ale patriei mele
Trec poteci cu bunici prin odăi şi prin stele...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu nu port nimb pentru că
el ar fi dureros plutindu-mi
strâmb, deasupra unui umăr.
Tu te gândeai la un
copac, la o pasăre amăruie
şi, in timpul ăsta, eu
existam.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Lia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec (7)

Inima se vărsa printre coaste,
sufletul cădea în fluturare.
Se ţineau de inelare, mîinile noastre,
într-o veche, grea înserare.
Eu mă rugam la umărul tău,
mă rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Mă rugam astfel, mereu,
pînă se-năspreau secundele noastre.
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-şi curmau asupră-ne zborul
secundele dîndu-se tuturora.
Astfel ne trecea viaţa, astfel muream,
deveneam transparenţi, de gheaţă.
Priveliştea lumii trecea ca prin geam
prin lipsa noastră verticală de viaţă.
Numai păsările lovindu-se, foarte mirate,
în noi îşi vărsau zborul.
Eu mă rugam în cuvinte ciudate.
Tu erai piatra, tu erai norul.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu, A? tu cea mai omenească şi cea mai absurdă literă, o, tu, sunet glorios!... Tu-mi dansezi prin gură când mor şi sunt aidoma soldatului ridicat şi împins din spate de creşterea ierbii spre cer; şi vreau să nu mai exişti ca să fiu liber de vorbire;... Nu să alerg, ci să plutesc, să trec prin fluvii ca prin raze fără materie, ale căror maluri sunt urechi surde.

Nichita Stănescu în Necuvintele, Pean (1969)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec secunde I

Secundele curg în clepsidre,
Se joacă în nepăsare intens,
Ca prin apă simpatice hidre,
În trupul Timpului imens.

Anii cei trecuţi prin viaţă,
S-au adunat în amintiri,
Cu privirea lor semeaţă,
Vor naşte noile trăiri.

poezie de Mihai Leonte din Armonii majore (31 decembrie 2008)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin dragoste, prin sentiment, prin această fereastră a legii ne uităm şi noi cu colţul inimii noastre.

Nichita Stănescu în Fiziologia poeziei
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia întâia

Închinată lui Dedal, întemeietorul
vestitului neam de artişti, al dedalizilor

I

El începe cu sine şi sfârşeşte
cu sine.
Nu-l vesteşte nici o aură, nu-l
urmează nici o coadă de cometă.

Din el nu străbate-n afară
nimic; de aceea nu are chip
şi nici formă. Ar semăna întrucâtva
cu sfera,
care are cel mai mult trup
învelit cu cea mai strâmtă piele
cu putinţă. Dar el nu are nici măcar
atâta piele cât sfera.

El este înlăuntrul – desăvârşit,
şi,
deşi fără margini, e profund
limitat.

Dar de văzut nu se vede.

Nu-l urmează istoria
propriilor lui mişcări, aşa
cum semnul potcoavei urmează
cu credinţă
Caii...

II

Nu are nici măcar prezent,
deşi e greu de închipuit
cum anume nu-l are.

El este înlăuntrul desăvârşit,
interiorul punctului, mai înghesuit
în sine decât însuşi punctul.

III

El nu se loveşte de nimeni
şi de nimic dăruit în afară
prin care s-ar putea lovi.

IV

Aici dorm eu, înconjurat de el.

Totul este inversul totului.
Dar nu i se opune, şi
cu atât mai puţin îl neagă:

Spune Nu doar acela
care-l ştie pe Da.
Însă el, care ştie totul,
la Nu şi la Da are foile rupte.

Şi nu dorm numai eu aici,
ci şi întregul şir de bărbaţi
al căror nume-l port.

Şirul de bărbaţi
îmi populează
un umăr.
Şirul de femei
alt umăr.

Şi nici n-au loc. Ei sunt
penele care nu se văd.
Bat din aripi şi dorm –
aici,
înlăuntrul desăvârşit,
care începe cu sine
şi se sfârşeşte cu sine,
nevestit de nici o aură,
neurmat de nici o coadă
de cometă.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Elegii (Cina cea de taină) (1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, viaţă...

Vă mai amintiţi de primul sărut?
Eu l-am trecut deja la viţă, l-am reînviat.
Ar trebui să îl consider o parte din copilăarie..
Dar totul este viu, trăieşte,
Chiar dacăa s-a intamplat mai demult.
El este viu, prin mine, prin tine, prin noi, prin fiecare îndrăgostit, prin voi...
Nu trebuie să îil uităm!
Pentru ca fiecare dintre noi l-a dăruit şi l-a avut dar!
Un dar ce l-am făcut, la rândul nostru şi dar l-am primit iar,
Ce nu-l puteam pricepe atunci!
Ce nici acum nu-l pricepem...
Era... o adiere a copilăriei!
Ce pentru mulţi dintre noi acum este o bombă cu efect întârziat!
Si de atunci ne-am hrănit cu fluturi, cu flori, Albastre...
Ori cu floarea-de-colţ...
Nu îmi mai amintesc de -a fost pe bancă, în clasă, afară, sau în
Mijlocul unui parc.
Ţin minte doar că tu te-ai fâstâcit, te-ai ruşinat şi te-ai înroşit!
Cine ar fi avut atunci puterea să-nţeleaă?!
Acum stau şi scriu pe-o foaie de hârtie albă doar ca să-i dau culoari
Alb -negru ca ale unui film mut, din trecut...
Ce ai sădit în mine, tu, înger minunat!?
Acum ne sărutăm decât pe taste...
A ramas o umbră, un ecou... Şi poate nici atât!
Copilarie ce-mi dai viaţă... te salut!
Eşti parte din drumul abia început... e drumul ce duce în noapte.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am simţit întotdeauna o mână care te bate pe umăr cu bunăvoinţă protectoare, mâna boxerului de categorie grea care-l bate pe umăr pe unul de categorie muscă.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final de poveste

Cercei din valuri mi-am făcut
Şi-n mine ard
Deodată-apus şi răsărit...
Tu ai plecat!

Chihlimbării corăbii trec
Către apus...
Cu albatroşii, în brăţări
Tu te-ai ascuns...

Nisipuri sidefii de vis
Te-au risipit
La malul unei alte lumi,
În infinit.

Aripi îmi ard în depărtări
Şi rătăcesc
Prin crenelatele ninsori
Cu iz lumesc.

Sunt buzele corăbii triste
De rubin.
Ni-i carnea mal
Şi corbii vieţii îi hrănim.

Ne risipim şi plânge cerul
Cu secunde.
De nicăieri ne scurgem lin
Către niciunde.

Adăpostim mereu în noi
Trecutul cast.
Târzii corali, bătrâne lotci,
Am mai ramas.

Clepsidre azi, un gest târziu,
Un sentiment,
Un trecător... Pe-un mal arzând,
Un dor ardent...

De ce-ai plecat?! De ce-ai rămas
Iubirea mea?!
S-a înnoptat! Am îngropat
Ultima stea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul comun

Trec separat prin noi aceleaşi zile
Trec separat prin noi aceleaşi stări,
Tăcerea ta îmi stăruie-n pupile
Plecarea mea îţi plânge-n aşteptări.

Nici unul nici altul nu se-ndură
Să pună capăt chinului din el
Deşi sărutul ne-a-ngheţat pe gură
şi frica de-mpăcare ni-i la fel.

Trec separat prin noi aceleaşi clipe
Trec separat prin noi aceleaşi legi
Iubirea noastră-i plină de risipe -
Rămâne să-nţeleg şi să-nţelegi.

Dar nu e chip s-o facem dintr-o dată
Şi iată-ne constrânşi la convorbiri
Purtate într-o ură mai ciudată
Pe seama separatelor iubiri.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Marea mea, cu valuri repezi,
Şi cu pescăruşi în zbor
Într-o clipă efemeră,
Mă înalţ, şi-apoi cobor...

Marea mea, un vis albastru,
Cu catargele spre cer
În paharul plin cu apă,
Văd furtunile cum pier...

Marea mea, în plină vară
Pe nisipul ars de dor,
Trec doar paşii amintirii
Şi mă răscolesc uşor...

Marea mea, verde -albastră,
Mă petrec prin valul tău,
Vreau să-ţi fiu talaz şi soare,
Când e zbuciumul mai greu..

Camelia Cristea

Camelia Cristea

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfaturi unui dornic de întreceri

Să te-ntreci cu mintea mea, eşti lent,
Ţi-o zic, lăsând de-o parte bonomia.
În schimb, ai avea mai multă forţă şi talent
Dacă te-ai întrece... cu prostia.

epigramă de Constantin Ionuţ Gîrjoabă
Adăugat de Constantin Ionuţ Gîrjoabă
Comentează! | Votează! | Copiază!