Cum să-ţi construieşti casa visurilor

Primul an.
La capătul unui drum prăfuit descoperi o mlaştină malarică.
Deseacă-o. Acoperă-o cu pământ. Îmbolnăveşte-te.
Blestemă ziua-n care-ai venit.

Al doilea an.
Ridică-o cabană cu scoici în loc de clanţe, cu ceaţă-n loc de gemuri.
Întinde-te şi-ascultă valurile.
Aminteşte-ţi, erai bolnav înainte să ajungi.

Al treilea an.
Plantează seminţe.
Pământul va acoperi trecutul cu frunze şi rădăcini.
Acum, aşteaptă să vină cineva şi să te înţeleagă.

Al patrulea an.
Ajung păsările paradisului, iguanele se balansează pe plante.
Sosesc străini rătăciţi care nu vor să mai plece.
Zâmbesc atotcunoscător.

Al zecelea an.
Nu mai număra. Nu de asta ai venit?
Visează-acum, în ritmul valurilor, singurul vis care ţi-a mai rămas,
visează că grădina face seminţe,

că iguanele cresc monştri şi fac străinii una cu pământul.
Localnicii vor povesti multe generaţii.
Iar marea...
marea are grijă de toate.

poezie de Kapka Kassabova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om are propria grădină în care plantează seminţe. Şi fiecare, după o vreme, culege exact ceea ce a semănat. Iar dacă nu plantează el, alţii vor planta în grădina sa, iar el va culege roadele, dar în acest caz, nu el a ales seminţele. Ai grijă de grădina minţii tale şi însâmăntează chiar tu ceea ce vrei să culegi după o vreme!

citat din Gabriel Manolache
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce visează pământul?

La ce visează pământul
în timp ce ară ţăranul?

La grâne de aur, la pâine
pentru foamea copiilor -
femeile, bărbaţii de mâine -
visează pământul copii,
şi grânde de aur, şi pâine.

Visează ploi oarbe, averse
căzându-i în braţele mari,
pământ devenind ele însele,
visează pământul copii,
visează grâne-aurii...

poezie clasică de Ragnvald Skrede, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastra dorinţă

Marea,
plină de sufletele înecaţilor
rostogolite de reflux
departe de noi.

Şi întoarsă
în mijlocul
planetei pustii
departe de mine.

Înalţă privirile albastre
răsucite în scoici
sub mătase de alge
departe de cer.

Ucide-n adâncuri
zdrenţuite suflete moarte
de peşti
departe de ţărm.

În care coralii
clădesc
ziduri de veci
departe de ea.

Sfârtecă trupul feciorelnic
de lumină incandescentă
cu buzele întredeschise
marea
aşteaptă mareea
aşteaptă
pământul muşcat...

poezie de Sorin George Vidoe din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei trei doctori de pe insulă, cei mai renumiţi, au venit să mă vadă. Unul a mirosit ce am scuipat eu, al doilea a pipăit cu mâna ce am scuipat şi al treilea m-a ascultat în timp ce scuipam. Primul a spus că sunt mort, al doilea că sunt pe moarte, al treilea că o să mor.

citat din Frederic Chopin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.

Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.

Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,
când eram copil...
Ce timpuri călătoare,
mamă, rădăcini
şi soare.

Săream într-un ochi de apă,
în ghete să-mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care şi pământul.
Erau timpuri călătoare
şi-aveam frunze-degetare,
mamă, rădăcini
şi soare.

poezie de Camelia Opriţa din revista Plumb nr. 169 – Aprilie 2021 - revista U.S.R. Bacău
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine ai venit acasă

Fiecare gură pe care-ai sărutat-o
nu a însemnat decât un exerciţiu.
Toate trupurile pe care le-ai dezbrăcat şi pe care
le-ai cunoscut intim, te pregăteau pentru mine.
Nu mă tulbură să le gust
în memoria gurii tale.
A fost o călătorie lungă?
Ţi-a luat mult timp să mă găseşti?
Acum eşti aici, bine ai venit acasă.

poezie de Warsan Shire, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.
Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.
Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,
când copil...
Ce timpuri călătoare,
mamă, rădăcini
şi soare.

Săream într-un ochi de apă,
în ghete să-mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care şi pământul.
Erau timpuri călătoare
şi-aveam frunze-degetare,
mamă, rădăcini
şi soare.

camelia opriţa / 19 / octombrie / 2019

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea este o apă folositoare...

Marea este şi pentru cei mici, nu numai pentru părinţi şi bunici.
Şi la urma urmei, ei nici nu ştiu să se joace ca voi pe plajă, în nisip, în fel şi chip,
făcînd palate în care, pe furiş, intră scoicile prin acoperiş.
Părinţii toată ziua ar vrea să vă culce. Să vă spun un secret:
ei au venit la mare numai ca să vă încurce.
Aşa le merge gura:
"Ce faci?" "Unde te duci?" "Stai aici!"
Mai rău ca la bunicii care s-au făcut mici.
Dar acum aţi venit cu mine şi eu, ştiţi, nu fac scandal. O să vă explic marea, val cu val.
Marea este o apă folositoare...
...

poezie clasică de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât al doilea, mai bine să fiu ultimul. Asta nu exclude să fiu al treilea, al patrulea... Dar în niciun caz, al doilea.

aforism de Cristinel Mortici (14 aprilie 2020)
Adăugat de Cristinel Mortici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând în vânt

În ziua-n care salcia a plâns
Cu frunze aşternute pe cărare,
M-am întrebat: "Sunt eu de vină, oare?"
Şi aripile-n jurul ei mi-am strâns.

Când păsările, toate, au plecat,
Iar frunzele cădeau, îngălbenite
În zilele ploioase şi cernite,
M-am întrebat: "Sunt, tot eu, vinovat?"

În iarna ce-a venit c-un alb pustiu,
Mă întrebam, continuându-mi zborul:
"De cruntul ger, de vină, eu să fiu?"

Sunt gând în vânt, pot fi furtună, ştiu,
Dar şi o briză ce alină dorul
Cu bucuria de a şti că-i viu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odat' ca niciodat'-o frunză

A fost ca niciodat'-o frunză
A fost ca niciodată-o frunză cu liniile ei.
Linia vieţii
Linia norocului
Linia inimii.

A fost ca niciodat'-un ram la capătul frunzei,
Linie bifurcată, semn al vieţii
Semnul norocului
Semnul inimii.

A fost ca niciodat' la capătul ramului un copac.
Un copac vrednic de viaţă
Vrednic de noroc
Vrednic de inimă.

Inimă gravată, împunsă, străpunsă.
Un arbore pe care nimeni nu l-a văzut vreodat'.

Au fost ca niciodată rădăcini la capătul arborelui.
Rădăcină, semn al vieţii
Viu semn al norocului
Viu al inimii.

La capătul acestor rădăcini se afla Pământul.
Pământul, pe scurt.
Pământul cât se poate de rotund.
Pământul singur pe întreaga întindere a cerului.
Pământul.

poezie celebră de Robert Desnos din Aceşti mari poeţi mici, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

tic-tac, tic-tac
ceasul s-a poticnit într-un ciob
s-a oprit, apoi a tăcut
am ţipat atunci la porţile timpului ucis într-o noapte
nimeni nu m-a auzit
uneori mă regăseam între buze ascunse în primăveri
atingeri din trecut, pe unde am trecut odată, poate niciodată
o adiere îţi mângâia paloarea unui surâs
foşneau frunze uscate în toamne uitate
eram scoică risipită în nisip milenar
un suflet pierdut într-un psalm
căutam un strop de mare, în zare
mereu mă întrebam, mai era marea o mare
alteori desenam pescăruşi pe asfalt, mă priveai
renăşteai în zori din mare, în cântecul tragic al valurilor
la ceasuri târzii îmbrăcate în şoapte
se frânge amurgul, cuvintele au început să mai moară
tăcerile mă apasă, eu zac în negura lumii, printre lacrimi, păcate
uneori ascult tăcerea în noapte, mă doare
pic-pic, apoi nimic
e ceară în suflet, sunt suflet de ceară în bezna milenară
un suflet sfâşiat, trecător pe drum la ore târzii
mă zbat şi mă tem
pe frunzele reci se scutură amintiri, se scutură şi timpul rămas
clepsidra lumii e spartă
rătăcit în valuri târzii, te caut în noapte, străină sau cine oi fi
stingher călător printre şoapte, sunt frântură de vis din timpul ucis
de rămas nu a rămas nimeni
amurguri de ceară se aştern peste pleoape
plâng stele pe cer, mă ceartă, mă cheamă
şi totuşi doar pe tine te aşteaptă
femeie a nopţii, femeie în noapte
plouă prelung şi mi-e frig
plouă şi timpul spală gânduri în piatră
fiorul nopţii uitată, în noaptea existenţei noastre
ploile se întorc în privire, e toamnă în mine, în lume, în toate
femeie, suflet scăldat în lacrimi culese din rouă
sunt umbră în penumbra lumii în timpul uitat între pleoape
visul mi-a furat trecutul, dar unde-i prezentul
timpul s-a unuit cu marea, descarcă ochi din cer, într-o noapte
aşa mă regăsesc despuiat de primăveri în fiecare vară ce-a rămas
dar ce-a rămas astăzi din lume
unori desenez cai liberi pe scoarţa copacilor, să aud în zori, tropotul lor
în zare cresc rădăcini
ancorez uneori, sunt suflet pe mare
se sparge un val într-o scoică în timp ireal
cuvântul meu e sărut, al unui străin ce a iubit odată, o fată
de voi veni la răsărit de gânduri, într-o zi oarecare
să smulg de pe umeri trecutul
să ştii că am venit dintr-o eră ratată pe un tărâm de umbre
sub tălpi freamătă iubirea
uneori conturez universul cu un surâs
mă reîntorc în zori să aprind candele în altare de suflet
să mă aştepţi femeie în poartă
azi, am venit, am venit acasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O după-amiază pe plajă

Mă voi duce printre morţi, să-mi văd foştii prieteni.
Locurile de unde plec sunt prea de tot frumoase:
Undeva,-n sunet de talaz, vântul îngână marea de azur
Şi alături, solemne, se înşiră albe case,
Strălucind modeste în pacea peisajului din jur;
Departe,-înotători se-afundă-n străvezimi umbroase.

Nu pot să plec, deşi-aş putea pretinde că din mine-o parte
E deja acolo şi, parţial, o pot vedea, o arătare
Care, neexistând, rămâne-aceeaşi, neschimbată pururi.
Şi, totuşi, gândul plecării face ca întinsa mare,
Pământul şi înotătorii, eu însumi, să părem străini,
Străini aproape ca străinii care vom fi după plecare.

poezie de Edgar Bowers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina speranţelor

Cu inima îţi dau bun venit,
Cu zâmbetu-mi cald, te-am dovedit
Şi gând în iubiere am plinit.

Eu o copilă tu heruvim...
Hai, vino cu cu mine să privim,
Violetele din neodim.

Priveşte, poiana-zânelor
Se-ntinde-n multicolor covor,
Ea e Grădina Speranţelor.

Aici păsările îşi au cuib,
Pentru noi a venit şi un scrib,
Iubirea e acum un Sahib.

Imaginează-ţi că suntem noi,
Grădina eu o fac cu fiori,
Gândindu-mă la tine în zori...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea şi mintea

Marea este agitată,
Mintea este tulburată,
Marea se mai linişteşte,
Mintea la multe gândeşte.

Marea caută odihnă,
Mintea nu mai are tihnă:
Patimă, patos, ardoare,
E mereu iscoditoare.

Marea are pasiune
Mintea are raţiune,
Nimfa mării e femeia,
Gândirea minţii-i ideea.

Marea-adoarme fiii noştri,
Somnul minţii naşte monştri,
Şi nu marea e-întrebarea,
Ci mintea, iscoditoarea.

Marea are taine multe
Cine ştie s-o asculte?
Mintea păstrează mistere,
E mereu de-altă părere.

Marea o poţi evita,
Mintea e mereu a ta,
Închide în ea secrete,
Are dorinţe, regrete.

Marea este ţărmurită,
Mintea este nesfârşită,
Marea o pierzi şi-o găseşti,
Mintea n-o mai dobândeşti!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia strătaie marea cu putere şi lasă în drumul său brazda valurilor mişcate. Valurile ajung luntrea cea mică, o saltă şi o răstoarnă.

aforism clasic de Titu Maiorescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Cel care se sprijină de mare – dincolo de port,
Cel care senin iubeşte valul dus de vânt,
Nu va cunoaşte niciodată când va fi mort
Răcoarea şi freamătul unui mormânt.

El într-o gropşoară-şi va afla-împăcarea
Întreaga eternitate-încăpătoare,
Iar pământul se va odihni pe pieptul care
Cândva a izbutit să istovească marea.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste

Când m-am născut
m-a durut ţipătul văzduhului
adunat în ecou
m-a durut lumina
strânsă în ghiocul ochilor
şi am tresărit când soarele
mi-a acoperit chipul
m-am mirat de întâmplare
cum mă miram în burta mamei
că nu vedeam lumina
şi iarăşi am rămas mirat
precum înainte de a mă naşte
am rămas mirat de mine
când mi-am văzut chipul
în privirile mamei
mă tot uitam în ele
şi mă vedeam înotând în lacrimi
ca în oceane de bucurii
mama mi-a simţit gândurile
şi s-a frânt de mijloc peste mine
punându-mi braţele peste fruntea ei
trimiţând izvoarele sângelui său
peste tot peste tot peste tot
zicând
ai venit ai venit ai venit
ai venit să te ei la întrecere cu timpul
să învârteşti Pământul cu gândurile
să iscodeşti minunile cerului
să numeri razele soarelui
să-ţi încrustezi paşii
la răscrucile drumurilor
să te iei la trântă cu gândurile
cu toţi cei care te vor chema
şi nu te vor auzi
când vii din rădăcini
cu muguri de litere

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine ai venit!

Un nou an, aceleaşi 12 luni.
Zilele sunt diferite...
Orele sunt încă pe drum,
Dar minutul îl trăim acum!

Multe clipe ne aşteaptă,
Ca să le prindem din urmă.
Viitorul apropiat ne arată,
Că, timpul nu o să ne ajungă!

Ce a fost, a fost demult,
Azi este totul sau nimic!
Trecutul înseamnă mult.
Până mâine mai e un pic!

Un an nou, o nouă şansă,
Ca să devenim mai buni.
O schimbare, o speranţă.
BINE AI VENIT! De luni...

poezie de Ovidiu Kerekes (1 ianuarie 2018)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul adevăr spune că viaţa aduce cu sine suferinţă. Al doilea că suferinţa are o cauză, că nu este un rezultat accidental. Al treilea Adevăr afirmă că putem descoperi cauza şi putem rupe lanţul cauzal pentru a preveni suferinţa. Îndepărtezi cauza, şi astfel îndepărtezi efectul. Al patrulea şi cel mai important Adevăr spune că trebuie să exersăm pentru a atinge adevarul explicat de cel de-al treilea Adevăr.

citat clasic din Buddha
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!