A fost odat' ca niciodat'-o frunză

A fost ca niciodat'-o frunză
A fost ca niciodată-o frunză cu liniile ei.
Linia vieţii
Linia norocului
Linia inimii.

A fost ca niciodat'-un ram la capătul frunzei,
Linie bifurcată, semn al vieţii
Semnul norocului
Semnul inimii.

A fost ca niciodat' la capătul ramului un copac.
Un copac vrednic de viaţă
Vrednic de noroc
Vrednic de inimă.

Inimă gravată, împunsă, străpunsă.
Un arbore pe care nimeni nu l-a văzut vreodat'.

Au fost ca niciodată rădăcini la capătul arborelui.
Rădăcină, semn al vieţii
Viu semn al norocului
Viu al inimii.

La capătul acestor rădăcini se afla Pământul.
Pământul, pe scurt.
Pământul cât se poate de rotund.
Pământul singur pe întreaga întindere a cerului.
Pământul.

poezie celebră de Robert Desnos din Aceşti mari poeţi mici, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mă fascinează mâinile mele
mâinile care au mângâiat,
au alinat dureri,
şi au crescut vlăstare-copii.
Cu drag au muncit mâinile mele.
Privesc palma stângă,
cu atenţie o privesc,
de emisfera dreaptă este legată
şi seamănă
cu frunza de viţă-de-vie palmată.
Ca pe o hartă, în palmă,
sunt încrustate linii şi munţi:
linia vieţii, a inimii, a capului şi a norocului;
munţii lui Jupiter, Saturn, Marte, apoi
muntele lui Apollo, Mercur şi al Lunii...
Braţul meu cu palma-frunză
prins de-un arbore creşte-
arborele neamului,
iar dincolo de arbore
cresc rădăcini...
ale vieţii, ale sorţii şi ale inimii,
şi dincolo de rădăcini,
cresc viţe-de-vie ale vieţii
contopite cu pământul strămoşesc.
În palma dreaptă,
ţin strâns frâiele destinului,
cu dragoste le ţin,
până când mă voi dizolva
în viul vieţii eterne...

poezie de Floarea Carbune
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia vieţii se intersectează inevitabil cu linia inimii.

aforism de David Boia (9 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest copac

Coboară şi dormi în acest copac, în acest copac.
Împinge pământul înapoi în acest copac, în acest copac.
Scoate pământul în acest copac, în acest copac.
Schimbă întunericul în acest copac, în acest copac.
Reconstruieşte picioarele în acest copac, în acest copac.
Elimină reziduurile în acest copac, în acest copac.
Taie lumina în acest copac, în acest copac.
Umple orbitele în acest copac, în acest copac.
Scrie, scrie tu fiinţă vie în acest copac.

poezie de Jacques Roubaud, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capătul lumii e chiar lângă tine, pentru că Pământul e rotund.

citat celebru din Cristofor Columb
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capătul vieţii să întinde tăcerea. În urmă un semn de întrebare.

aforism de Vasile Ghinea
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

verde
pământul e brun
verde
pământul e scump
verde
pământul e moale
verde
pământul e greu
verde
pământul e ieftin
verde
pământul e gol
verde
pământul e praf
pământu-i noroi
verde
pământul
verde
pământul

poezie de Alexandru Vlad
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost om

am fost cer şi pădurile
împungeau veşnicia
cu coarnele
am fost pajişte şi gândurile
tropoteau de mătase
am fost apă şi sufletele copacilor
veneau să se-adape
am fost om şi iubeam pământul
cu mâinile

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă din anul 340 î. Cr. filozoful grec Aristotel, în cartea sa "Despre ceruri", a putut să ofere două argumente în sprijinul credinţei că pământul este o sferă rotundă şi nu un disc. În primul rând, el şi-a dat seama că eclipsele de lună erau produse de pământ, care se afla între soare şi lună. Umbra pământului era întotdeauna rotundă, ceea ce putea fi adevărat numai dacă pământul ar fi sferic. Dacă pământul ar fi fost plat, umbra ar fi fost alungită şi eliptică, în afară de cazul în care eclipsa s-ar fi produs întotdeauna în momentul în care soarele era chiar sub centrul discului.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capătul pământului, iubirea...

Am ocolit pământul prima oară
În noaptea-n care se nunteau păunii,
S-ajung la nunta lor, măcar spre seară,
Când se aprind făclii pe buza lunii.

La capătul pământului tăcerea
Mustea prin vise gânduri de iubire,
Călcam pe linişti cu întârzierea
Unui sărut la prima întâlnire.

Era un fel de rai cu meri în floare
Pe unde un minut dospea-n tic-tacuri
A şasea zi din zile lucrătoare
În care îngerii-aruncau în iaduri bracuri,

Să-i pregătească Domnului decorul
În care va sculpta pe-Adam şi Eva
Din lacrima ce-nnobilează dorul
Storcând din universuri toată seva...

Am ocolit pământul înc-o dată,
Ca să mă nasc din mâinile astrale
Cu vina de-a iubi cu tine-odată
Muşcând din măr cu pofte ancestrale...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost las

Intre iubire si ura-i un pas
Pentru noi asta e tot ce-a ramas
Simt cum ma zbat si mi-e cald si mi-e frig
Si te strig
Pentru acesta absurda iubire
Singura cale e o despartire
Dragostea noastra ajunsa e azi
La final
Doar un pas de-am continua
Minciuna o vom face si mai grea
N-as suporta lasitatea ta

Ai fost las personaj de bal mascat
Ai fost las de minciuna vinovat
N-ai avut niciodat curaj sa-mi spui deschis
Ca-am fost doar o aventura
Ai fost las

Peste durerea altei femei
Care te-asteapta in bratele ei
Nu pot sa calc si nupot sa trec
Orice-ar fi
Peste o alta nefericire
Tot ce-ai cladit a fost amagire
Pentru aceasta vina ce-o porti nu te iert

Ai fost las personaj de bal mascat
Ai fost las de minciuna vinovat
N-ai avut niciodat curaj sa-mi spui deschis
Ca-am fost doar o aventura
Ai fost las

cântec interpretat de Laura Stoica
Adăugat de marius aldea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia norocului

Pe geana de veghe am lipit o perlă,
Şansă din roua ochiului întors,
spre mine, arcuindu-mă în clipa de taină,
Călător îndrăsneţ... scoică lunecând
în nisipul sunetului,- izvor de fântână.

Înăuntru frunţii, lunecau corăbii
galbene, arse cu focul întunericului,
pândă a zvâcnirilor de vulpe,
în căuşul palatului de frunze,-cleştar
aburind în tânjirile mele albastre.

Pe steaua de veghe am lipit o busolă,
ochi încercănaţi, aşezaţi a mirare.
Osiile vremii ieşind prin ceasul ierbilor,
cu sevă de pin şi din raniţa paşilor,
verzi căzând... linia norocului!

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un cuvânt n-a fost rostit

Nici un cuvânt n-a fost rostit
Nici şoapte auzite, două - trei;
Nici un semn n-a fost făcut cu capul,
Nici un clipit din ochi – al lui, al ei.

A fost numai un murmur stins al inimii
Care ţine-închise-n ea lucruri care dor,
Sunt doar amintiri care se trezesc
Şi care au un somn atâta de uşor...

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost cândva pământul străveziu

A fost cândva pământul nostru străveziu
ca apele de munte-n toate ale sale,
în sine îngănând izvodul clar şi viu.
S-a-ntunecat apoi lăuntric, ca de-o jale,
de bezne tari ce-n nici un grai nu se descriu.
Aceast-a fost când o sălbatică risipă
de frumuseţi prilej dădu întâia oară
păcatului să-şi facă pe sub arbori cale?

Nu pot să ştiu ce-a fost prin vremi, odinioară,
ştiu doar ce văd: sub pasul tău, pe unde treci
sau stai, pământul înc-o dată, pentr-o clipă,
cu morţii săi zâmbind, se face străveziu.
Ca-n ape fără prunduri, fabuloase, reci,
arzând se văd minuni – prin lutul purpuriu.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul...

Pământul s-ar fi dus, hainul,
De-a berbeleacul, vorba ceea,
De n-ar fi fost pe lume vinul,
Tutunul, dracul şi femeia!

epigramă de Păstorel Teodoreanu din Păstorel, politice şi apulitice
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am fost vreodată în New York

După masa de seară, spuse el:
"Mă duc la colţ ca să-mi cumpăr ţigări."
Ea îl strigă: "Ia-ţi cheile cu tine,
Mă duc să văd dacă micuţii dorm."
Iar el închise uşa trist,
Coborî scara veche plictisit,
Scara de lemn, mirosind încă a lac,
Ieşi în stradă-n vântul rece
Şi se gândi: ce-ar fi să plece,
Să nu se mai întoarcă, niciodat'.

"N-am fost vreodată în New York
Şi n-am fost încă în Hawai
Sau în San Francisco în jeans rupţi la genunchi,
N-am plecat niciodat' de-acasă,
Nici liber n-am fost niciodată,
Ce-ar fi să scap de griji,
Să fug, să nu mă mai întorc?"

Şi cum sta el în stradă şi gândea,
Îşi dădu seama c-ar putea pleca,
Avea la el bani, paşaport,
Poate acum vreun avion zbura,
Şi ar putea lua un taxi
Sau după colţ, dac-ar fugi,
Ar prinde un troleu spre aeroport,
Ar face autostopul, sau fugind...
Dorul din el l-ar duce-oriund'
Şi-n stradă stând, plănuia fuga sa.

"N-am fost vreodată în New York
Şi n-am fost încă în Hawai
Sau în San Francisco în jeans rupţi la genunchi,
N-am plecat niciodat' de-acasă,
Nici liber n-am fost niciodată,
Ce-ar fi să scap de griji,
Să fug, să nu mă mai întorc?"

Şi-ntr-un târziu nu mai găsi alt drum,
Se îndreptă spre casă mut, acum
Urca pe scara veche mirosind a lac,
Femeia-l striga: "Unde ai stat
Atât de mult, ce s-a-ntâmplat?"
"Ah, nimic, dragă, era coadă la tutun."

"N-am fost vreodată în New York
Şi n-am fost încă în Hawai
Sau în San Francisco în jeans rupţi la genunchi,
N-am plecat niciodat' de-acasă,
Nici liber n-am fost niciodată,
Ce-ar fi să scap de griji,
Să fug, să nu mă mai întorc?"

cântec interpretat de Udo Jurgens, muzica de Mihael Kunze, Udo Jurgens, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capătul răbdării

Postul nostru n-a fost mare,
A fost numai prelungit
Şi impus, de unul care
S-a scârbit de pingelit.

epigramă de Petru Băneşti din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei morţi nu au dreptul să reînvie. Ei sunt acum una cu pământul şi pământul nu poate fi niciodată biruit, pentru că pământul rabdă totul şi va supravieţui oricărui sistem de tiranie.

Sidney Sheldon în Nisipurile timpului (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.

Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.

Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,
când eram copil...
Ce timpuri călătoare,
mamă, rădăcini
şi soare.

Săream într-un ochi de apă,
în ghete să-mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care şi pământul.
Erau timpuri călătoare
şi-aveam frunze-degetare,
mamă, rădăcini
şi soare.

poezie de Camelia Opriţa din revista Plumb nr. 169 – Aprilie 2021 - revista U.S.R. Bacău
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!