Aripi reci
Cânta o păsărică la vioară
Și, cum să spun? prea mult se agita
Crezând că sub picioare ar avea
O lume-ntreagă. Doar că ea... nu zboară.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
De ce-ai mai fi rămas?
În ultima zi de april,
Cu gândul la luna lui mai,
Îi spun: "Mi-ai fost mult prea ostil,
De ce te-aș ruga să mai stai?"
epigramă de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acorduri
Îmi amintesc acordurile-ți fine;
Apar mereu și viu în mintea mea
Cu-atingeri care-ncearcă să-mi aline
Un dor ce-ar tot cânta, ar tot cânta...
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fata cu vioara
Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănțuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,
Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârșit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...
Voi o credeați nebună, negreșit,
Când o vedeați mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliți veșnica-i cântare...
Dar adevăru-i altul și mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Și ce blestem - sălbatic și amarnic!
Căci tatăl ei, un jidov scund, urât,
Murind, îi hărăzise într-o seară,
Să nu trăiască după el decât
Atâta timp cât va cânta la vioară!
De-aceea, zi de zi, până-n amurg,
Pe străzi, prin piețe, dornică de viață,
Cânta din răsputeri în vechiul burg,
Cânta prin soare, viscole sau ceață...
De-aceea alerga necontenit,
Mergea mereu cu vioara sub bărbie,
Își aiura descântecul smintit,
Se prăvălea în el ca-ntr-o orgie!
Dar într-o noapte, de prea mult cântat,
Deodată toate corzile plesniră!
Un vaier scurt și-un țipăt încleștat
În cerul pulmburiu se-ncolăciră!...
Atunci, cu ochii mari, înspăimântați,
Din părul blond își smulse patru fire...
Și voi râdeați, nebunilor! Râdeați!
Fecioara însă, ea cânta-n neștire...
Ce cântec pur și nemaiauzit!
N-o să vi-l spun, căci nu se poate spune!
Dar prea mult timp, pe lemnul istovit
Nu dăinuiră nici aceste strune...
Nici ele nu putură, prin alei,
Să-i prelungească marea agonie...
Și-acum fecioara doarme-n racla ei
Ca o vioară frântă în cutie!
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Cartea "111 cele mai frumoase poezii" de Radu Stanca este disponibilă pentru comandă online la 34.99 lei.Fata cu vioara
Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănțuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,
Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârșit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...
Voi o credeați nebună, negreșit,
Când o vedeați mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliți veșnica-i cântare...
Dar adevăru-i altul și mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Și ce blestem - sălbatic și amarnic!
Căci tatăl ei, un jidov scund, urât,
Murind, îi hărăzise într-o seară,
Să nu trăiască după el decât
Atâta timp cât va cânta la vioară!
De-aceea, zi de zi, până-n amurg,
Pe străzi, prin piețe, dornică de viață,
Cânta din răsputeri în vechiul burg,
Cânta prin soare, viscole sau ceață...
De-aceea alerga necontenit,
Mergea mereu cu vioara sub bărbie,
Își aiura descântecul smintit,
Se prăvălea în el ca-ntr-o orgie!
Dar într-o noapte, de prea mult cântat,
Deodată toate corzile plesniră!
Un vaier scurt și-un țipăt încleștat
În cerul pulmburiu se-ncolăciră!...
Atunci, cu ochii mari, înspăimântați,
Din părul blond își smulse patru fire...
Și voi râdeați, nebunilor! Râdeați!
Fecioara însă, ea cânta-n neștire...
Ce cântec pur și nemaiauzit!
N-o să vi-l spun, căci nu se poate spune!
Dar prea mult timp, pe lemnul istovit
Nu dăinuiră nici aceste strune...
Nici ele nu putură, prin alei,
Să-i prelungească marea agonie...
Și-acum fecioara doarme-n racla ei
Ca o vioară frântă în cutie!
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ascută-i cu mare atenție pe cei din jur. Doar așa vei putea înțelege tot ce nu spun. d.
aforism de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Stele cu gând
Învăț de-o viață, dar nu îmi ajunge
Să deslușesc ceva din Univers
Și, ce nu pot cu mintea a străpunge,
Încerc să învelesc, acum, cu vers.
Mi-e greu, când gândul zboară printre stele,
Să îl opresc doar să privească-n jur,
Iar el trimite gândul său la ele
Continuând al galaxiei tur.
E tatăl gândurilor infinite
Fixate-acum prin stele, în rețea,
Sunt singure, pierdute, irosite,
Și poate-i prea târziu a le-aduna.
De-aceea, eu, în nopțile senine,
Încerc să aflu, doar cu mintea mea,
Cât pot de mult. Iau gândul lângă mine
... Și sufăr când mai cade câte-o stea.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Cânta la Stupca o vioară"
"Cânta la Stupca o vioară"
Și lumii spus i-a fost apoi
Că doina noastră-i lăcrămioară
Nemuritoare pentru noi!
Ea asculta plângând, pădurea
Din dealurile înverzite
Strângându-le în doină, toate;
Minuni de Domnul hărăzite!
Balada e din neam viteaz,
Ce-i trăitor printre ponoare,
Cu suflet mândru, pururi treaz
Și-i cel mai brav dintre popoare!
Și marea plânse dorul ei
Și adăstă lângă vioară,
Iar cântecul ne-a fost temei
Când am cântat-o-ntâia oară!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îndrăznește și vei cânta! zicem noi. Vei cânta ieftin, dar vei cânta; vei cânta rău, dar vei cânta; vei cânta fals, deplorabil, ridicul, dar vei cânta. Ce se cere de la operă? A cânta.
Ion Luca Caragiale în articol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Cartea "Momente" de Ion Luca Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la 
Poemul arcușului
Tu ești ce nu pot fi
Muzica inimii
Ce nu se poate
Cânta singur
Cât ai incerca
Căci un arcuș fără vioară
E un turțure de lacrimi...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
pușchea pe limbă -
cuvinte goale zboară
la drum de seară
haiku de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiorul violinei
Fantome din trecut dispar îndată,
se-ascund cu teamă-n lumea lor, din care
mai rar ies la lumină, nu se-arată
cât timp iubirea ce o văd le doare.
O nouă melodie se aude,
cu note-atât de blânde și duioase,
încât în întuneric zboară ciude
pe aripi cu insemne tenebroase.
Se-ncurcă-n portativul violinei,
se zbat, se ard în notele măiastre
și cad strivite de puterea vinei
de-a se aventura în nopți albastre
în care zboară păsări minunate,
cu străluciri primite de la stele
pe aripi ce-s adesea alintate
de Luna ce se oglindește-n ele.
Parfumuri noi se împletesc în aer
iar ea, cu o vioară minunată,
alungă amintiri din timpul caier.
Fantome din trecut dispar îndată.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vioara...
Vioara uitată-ntr-un colț,
E spartă, e veche nu mai cântă,
Sunt tăcute slabele-i corzi,
Nici un sunet nu se mai avântă.
De mult, vioara făcea ravagii,
Aducând în suflet veselie,
Sau ale romanței sufragii,
Tremurau inimi în melancolie.
Nu pot să te mai repar vioară,
Ești mult prea distrusă,
Nu vei mai cânta a doua oară,
Astfel gloria ta e apusă.
poezie de Mihai Leonte (8 noiembrie 2003)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tic-Toc!
Tic-tac! - se-aude-n mine,
c-afară e toc-toc! -
și, Doamne, ce pot face
doi pantofiori cu toc!
Dar, cine îi mai vede,
cu ce se-nalță-n ei,
căci, zău, nu-mi vine-a crede
cum, chinul la femei
o ia, așa, agale,
direct în ochii mei
și urcă, și coboară,
prin mine-n sus și-n jos,
iar gândul, parcă zboară,
dar zboară... păcătos,
și nu e el de vină:
e chinul... din pantofi
ce-mi face neuronii
anemici și distrofi.
E mare chinul, basta!
Am să mi-o scot din minte,
căci nu vreau, vara asta
să-mi fie... prea fierbinte.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zorii din apus
De vrei să pleci, te du! Nu mă opun.
Luminii, să rămână, cum aș putea să-i spun?
Un suflet să se-ntoarcă? Degeaba l-aș ruga:
Nu știe ce e plânsul, își vede calea sa.
Îl știu, îl simt și-l înțeleg când tace:
Nu-i place, cu iubirea, să se joace
Cum aș putea, când Soarele apune,
Din roua dimineții, să-i pot spune:
"Întoarce-te cât nu ești prea departe!
E doar o noapte care ne desparte"?
Cum aș putea? E, oare, prea târziu
Să-mi luminezi apusul? Eu... nu știu!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păsărică în cuib de nisip
în inelușul terminal din tigăiță
cu ouăle deranjate cu nasul
mută-ți penele u
șor blurate, mirosind a feromoni de contact
(?!) - strânge
păsărică păsărică din dinți
femeia pe care o reprezinți
strânge și ea către piept copilașul
din lapte de păsări
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngheț
E liniște, de-o vreme-ncoa mi-ai înghețat în vene.
N-aș fi crezut că vom putea trăi acest îngheț...
Dar ne obligă, din păcate, frigul ce se-așterne
Pe neputința dintre noi, născută din dispreț...
E-atâta ger în noi, cât nu a încăput în nicio iarnă
Ce și-a permis vreodată să se-abată peste lume.
De mult ne ninge-n suflete și... încă toarnă,
Atât de mult, că-n noi nu se mai văd nici urme...
Este un azi ce ieri părea un imposibil răspicat,
Doar o poveste născocită din prea multe frici.
Nu mai ești tu, dar nici nu te-am uitat...
Ci doar am renunțat să te mai caut printre cicatrici.
Fără să vrem, am devenit doi bulgări de zăpadă,
N-ai spune c-am jucat cândva și rol de soare.
Tot ce-am clădit prin flacără a devenit povară...
Ne-a înghețat o lume-ntreagă la picioare.
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (22 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă fluturii nu ar avea aripi, ce crampe!
aforism de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Show păsăresc
Ce pare-a fi, nu totdeauna este
un adevăr, dar poate fi poveste
pe care gurile răuvoitoare
o-ajută să devină foarte mare,
Iar eu v-arăt, c-o poezie mică
ce s-a-ntâmplat c-o biată păsărică
atunci când a băut un strop de apă
nebănuind ce show va să înceapă:
Era un pițigoi c-o sete mare
și obosit de-atâta alergare,
căci puii lui cereau mereu mâncare,
iar ziua îi era o căutare.
Chiar peste drum, anostă, cenușie,
s-a nimerit o vrabie să fie
și a văzut frumosul pițigoi
în apă oglindit. Crezând că-s doi,
A inventat, pe loc, povestea-i crudă,
și a transmis-o unei mierle, rudă,
și surdă, cred, măcar de o ureche,
dar tot a ciripit-o spre o streche.
Acesta, bâzâind încolo-încoace...
e clar că, de atunci, nu mai e pace
la cuibul lui, cu pițigușa lui,
ce a privit în gura orișicui.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Show păsăresc
Ce pare-a fi, nu totdeauna este
un adevăr, dar poate fi poveste
pe care gurile răuvoitoare
o-ajută să devină foarte mare,
Iar eu v-arăt, c-o poezie mică,
ce s-a-ntâmplat c-o biată păsărică
atunci când a băut un strop de apă
nebănuind ce show va să înceapă:
Era un pițigoi c-o sete mare
și obosit de-atâta alergare,
căci puii lui cereau mereu mâncare,
iar ziua îi era o căutare.
Chiar peste drum, anostă, cenușie,
s-a nimerit o vrabie să fie
și a văzut frumosul pițigoi
în apă oglindit. Crezând că-s doi,
A inventat, pe loc, povestea-i crudă,
și a transmis-o unei mierle, rudă,
și surdă, cred, măcar de o ureche,
dar tot a ciripit-o spre o streche.
Aceasta, bâzâind încolo-încoace...
e clar că, de atunci, nu mai e pace
la cuibul lui, cu pițigușa lui,
ce a privit în gura orișicui.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui "cumpătat"
Abia acum am înțeles
De ce se crede cumpătat:
El nu bea mult, pe săturat',
Ci doar puțin... dar des.
epigramă de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!