
Îmi este dor...
Îmi este dor...
De zâmbetul Soarelui așezat la fereastră -
pasăre-albastră.
Îmi este dor, tot mai dor,
De fiica poporului și a noastră!
În roiuri de fluturi,
Ca o ploaie de muguri,
Se înalță spre cetatea divină....
Ca un vis de lumină...
Zbor de pace, te chem!
Ce blestem, ce blestem,
Oh, te-a rupt, draga mea,
Lăsând doliu și plâns?!
Noi aici te-am pierdut,
Însă te vom avea,
În ce-ai lăsat pe pământ,
Căci mereu vei lupta
Să-mplinești visul tău...
Un erou vei rămâne,
Un vis împlinit,
A poprului pâine...
Te-au ucis spre-a-nvia
În sufletul nostru,
Când dorul ne doare.
Oh, demonii roșii,
Cu arme de doliu
Amar vi-i lințoliul...
Vă temeți de soare!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre Soare
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre suflet
- poezii despre roșu
- poezii despre pâine
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
Citate similare

Dedicație lui Petrică Mâțu Stoian
Petrică Mâțu, ai trăit intens
Și laurii din suflete-ai cules.
Într-un sobor de îngeri pleci cu ei,
Lăsând nori de furtună-n ochii mei.
Te plânge azi o Românie-ntreagă!
Ni-i viața tristă, muzica ta, dragă...
Cui ai lăsat cănuța moștenire?
Ce lege-ți frânse viața-n osândire?!
Cum e pe-acolo? Oamenii sunt buni?!
Sunt ploi de lacrimi? Stele sau furtuni?
E liniște și pace-n moartea ta?
Aici eu n-am pe cine întreba...
Când ai plecat, ai plâns? Te-ai bucurat?!
Ce lumi, acolo, ți s-au arătat?
Ce fir s-a rupt din caierul luminii?
De ce-ți lucesc la tâmple trandafirii?
Solemn și grav, un clopot rebegit,
Îți plânge moartea - drum spre infinit.
De ce-ai mai fi rămas? De ce-ai plecat,
Când lumea-ntreagă te-a aplaudat?
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas,
Când țara-ți plânge fiecare pas
Ce-n urma ta îl face... Te-au iubit
Și cântecul tu țării-ai dăruit.
E tricolorul îmbrăcat în doliu
Și-un gol în suflet împământenit.
Ai îmbrăcat al nopților lințoliu
Și ai plecat... căci viața ți-ai sfârșit.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre muzică, poezii despre îngeri, poezii despre tristețe, poezii despre trandafiri, poezii despre sfârșit sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Înger-fecioară
Fecioară cu aripi de înger,
Și buze de sânger,
Te-ai așezat în inima mea
De când ai plecat spre înalt...
În umbre te-ai strecurat
Și când ai plecat
Am suferit și am plans.
Am o povară de dus!
Tu ai dorit libertate,
Iubire, speranță, dreptate...
Acum ești felie de soare,
Apunând în sălbatia mare.
Te-au ucis câinii tenebrelor,
Dar te vei naște din nou
În colțul drept al ochiului meu.
Al Macedoniei mele erou,
Te voi căuta până la sfârșit
În altarul din sufletul meu reclădit.
Ne vom îmbrățișa sufletele într-un târziu.
Te aștept, fiica mea...
În noapte,
Să-mi mângâi tâmpla ce doare,
Cu adieri de ninsoare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre înălțime, poezii despre virginitate, poezii despre ochi, poezii despre noapte, poezii despre ninsoare sau poezii despre naștere

Odihnă-n ceruri, oh, amin!
Oh, veșnica odihnă-n ceruri,
Puterea de-a se înălța
Lumină spre cereasca taină,
Redevenind lumina Ta...
Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenușă
Aici, în patima lumească.
Aici e doliu, plâns și jale,
Aici e-o cruce și-un mormânt...
Acolo-mpărăteasca zare
Ți se deschide, suflet blând!
Priviți! Cu toți lăsați în urmă
Un drum de împietrite căi
Și calea vieții se oprește...
Ca mâine-i vom urma și noi.
Începe-o altă veșnicie...
Deșertăciuni s-or spulbera!
Datori c-o altă judecată,
Pedeapsa, toți ne-o vom afla.
Urcăm spre cer pe piedestale
De oseminte pământești,
Lăsând în urmă osanale...
Oh, Doamne Sfinte, Tu privești
La-ngălbenitele poeme
De trupuri moarte prea curând
Și sub a ochiului tristețe
Le-ascunzi în putredul mormânt.
Odihnă veșnică în ceruri,
Tu, oh, ce ieri te-am cunoscut!
Etrernă pace și lumină!
Suflet de aur, trup de lut...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre trup și suflet, poezii despre trecut, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie

Mama
Mama e cânt de leagăn, zbor spre stele,
E pentru prunc un țel, este un vis,
Etern ea va rămâne mângâiere
Iar sufletu-i va fi un paradis.
Mama-i și va rămâne catedrală
Unde cu ochii-n lacrimi ne rugăm,
E plâns de dor și lacrimi de fecioară
Și goana noastră după adevăr.
Cu ea ni-i somnul limpeziri de ape
Și visul împlinire pe pământ,
De ea suntem mereu tot mai aproape,
Căci mama este lucrul cel mai sfânt.
În mama e fărâmă de iubire,
Frântură de dureri și adevăr.
În ea mustește-atâta fericire,
Când are lângă ea pe-al său fecior.
Ea-i poartă sfântă, cerului deschisă,
Lumină și iubire pe pământ,
La tâmple albă-ades, în cărți descrisă,
Cu suflet mare și cu chipul blând.
E vad de lacrimi, pod de suferință,
Rugă și-ngenunchere și cuvânt,
Roua de pe bariș, soare-n altiță,
Vraja vieții, murmurul din crâng.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință sau poezii despre stele
Cerul plânge după tine
Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzește
și inima ta ce mă iubește.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
și ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Și te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.
poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre religie, poezii despre negru sau poezii despre inimă

Odihnă veșnică!
Odihnă veșnică în ceruri!
Puterea de-a se înălța
Lumină spre cereasca taină!
Dă-i Doamne, dreaptă, calea Ta!
Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenușă
Aici, în patima lumească.
Aici e doliu, plâns și jale,
Aici e-o cruce, un mormânt,
Acolo-mpărăteasca zare
Ți se deschide, suflet blând...
Aici e-un nume scris pe cruce,
Acolo-s legile cerești,
Acolo poți plăti prin fapte
Deșertăciunile lumești.
Priviți! Cu toți lăsați în urmă
Un drum de împietrite căi...
Și calea vieții se oprește...
Ca mâine-i vom urma și noi!
Începe-o altă veșnicie!
Deșertăciuni s-or spulbera...
Datori c-o altă judecată,
Pedeapsa toți ne-o vom afla.
Odihnă veșnică în ceruri,
Tu, OM, ce ieri te-am cunoscut!
Eternă pace și lumină!
Suflet de aur, trup de lut...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plată, poezii despre pace sau poezii despre odihnă

Te-am lăsat
Te-am lăsat să te-adapi
Din sângele meu,
Miel cu sutană de viperă...
Mă cocoțez pe liane
De lacrimi,
Peste leșuri de patimi,
În oceane de suferință.
Pleaoapa tresaltă
Ascunsă în plâns...
Altar suferinței lumești
Îngenunchez, mă așez,
Deseori mă ascund...
Tu mă vezi, mă trădezi, mă gonești.
Mă iubești!
Tu ești jarul din iad,
Dar și înger de foc,
Tu ești drum, ești blestem
Și chemare...
Deseori eu mă-ntreb,
Dacă sunt, ce pot fi?!
Și-ntrebarea aceasta mă doare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre trădare, poezii despre sânge, poezii despre oi sau poezii despre ocean

Doliu de toamnă
E doliu în noapte și-n golul privirii
Și plânge-n adâncuri și astrul Luminii.
Miroase a toamnă, cad frunze de ploi
În gânduri, în suflet, ades peste noi.
Miroase a rânced, a nuci și-a sarmale,
Miroase a ploaie în gânduri... și doare
Sub pleoapele-n neguri ascunsa durere,
Când vântul zvâcnește, în lanțuri, spre stele.
Cărări de tăcere, sub stropi sidefii,
Își plimbă sub ramuri, etern simfonii.
Se-nvârte umbrela în cercuri de vis
E doliu în noapte... lumina s-a stins.
Mai trec tufănele pe strada de jar...
Sculptată în răni de uitat chihlimbar,
Rămâne-n memorii, în numele meu
Și toamna aceasta zăcând pe traseu.
Cuptorul și pâinea făcând juământ,
Sub crucea plecată de-al toamnei cuvânt,
Rămân plecăciune în nopțile reci...
Miroase a pâine pe-a toamnei poteci...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre vânt, poezii despre tăcere sau poezii despre sculptură

Bun găsit, singurătate!
Ne întâlnim din nou,
Pe aceste străzi întunecate.
Mi-ai rupt inima...
Dar nu m-ai dat pe spate.
Te voi învinge precum un erou.
Draga mea singurătate,
Te felicit, mi-ai făcut un bine!
Nu m-așteptam s-ajung așa departe,
Cu brațele legate, lângă tine.
Sufletul mă doare!
Dar zâmbesc, fără vreo remușcare,
Oricum lupta noastră a fost mereu. fără-ncetare.
Trebuia să știu ca n-ai răbdare
Și vii să-mi furi si ultima rază de soare!
De acum nu mai am nimic de pierdut!
De-abia acum încep să lupt serios...
Doar tu poți pierde!
Deja m-am batut cu tine și te-am învins..
Nu mai ai ce sa-mi iei, vei muri!
Zâmbete triste, afișez pe față.
Mi-e gândul scrum și mâna dreaptă arsă,
Mi-e inima cioplitul cub de gheață.
Singurătate, nu mai ai nici o speranță.
Ai pierdut lupta, la mustață.
Dar te salut! Arar, te văd un gând hoinar,
Învăluit în ceață...
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre întuneric, poezii despre victorie, poezii despre singurătate, poezii despre mâini sau poezii despre mustață

Dedicație pentru cea mai îndepărtată și mai bună prietenă... În loc de cuvinte
În loc de cuvinte...
Lacrima pământului
Pentru sufletul tău plânge!
Oh, suspinul ți-l aud!
Vântu-n chingi de gheață strânge!
Suferi! Asta ți-e lăsat...
Eu plânsu-n brațe ți-l cuprind...
Energiile-ți celeste-s
Într-un timp re-condensat...
"Fericirea"... unde este?!
Te ascultă fredonând
Plânsul grav al amărăciunii.
Eu, te-aștept la mine-n gând.
Suflet cald, iubire, pace,
Să revii, să te privesc
O frântură de lumină,
Rai din iadul pământesc,
Înger, soare, crin și Crină.
Sunt aici! Te-ascult! Te chem!
În tăcerea mea sunt toate...
Tu ești visul de "a fi"
Și cereasca libertate...
În tristeți ne-om mântui!
Pentru lupta noastră treaptă,
Transcendent, speranță, vis
Vom avea mai sus... Așteaptă!
Țelul trebuie atins!
Înc-un pas... și încă unul...
Ești puternică! Vei trece,
Tu, pe drept nemuritoare!
Drumul ce ți-a fost ales
Nu-i decât o încercare
Cu un dublu înțeles.
Crina, scumpa mea prietenă,
Doar tu știi cât te iubesc!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp

Amintire pentru mama
Mamă, vin la crucea ta c-o floare!
Lacrimi curg din cer... Sub nori de pleoape,
Sufletul mi-e plin de întristare...
S-a trezit în mine-atâta noapte...
Mamă, vin acum din nou la tine
Și te-mbrățișez cu gând curat...
Mi-amintesc și eu... vorbeam cu tine,
Iar apoi dezastru s-a-ntâmplat.
Vin la capul tău c-o lumânare...
Eu lumina sufletului tău,
Mamă scumpă, sufletul mă doare,
Fără tine, mamă, mi-este greu.
Crucea ta, la colțul casei noastre,
E povara morții tale, mamă!
Tu veghezi tăcut iubirii sacre
Destrămată-n muguri de aramă.
Mamă, casa parcă-i mai străină...
Nu mai știu, a noastră-i sau a ta?!
Mai trăiesc doar umbre-n ea, măicuță,
Căci de-acum, în vis te vom avea.
Ică ți-a lăsat un semn pe cruce...
Câte, mamă, ai fi vrut să-i spui!
De iubirea ce i-o porți în gânduri,
Fiindcă e feciorul tău dintâi.
Ți-a adus în dar o nepoțică
O iubeai, ca și pe noi, măicuță,
Ai murit în suflet cu-ntristarea...
O, măicuță, mama mea cea plânsă!
Magda, soața lui, precum o fiică
Te-a încununat cu lacrimi, mamă...
Ai murit, Neta era departe...
A venit în lacrimi, la pomană...
Cătălin și Daria, alături,
Plânsul peste umeri l-au purtat...
Dana și Ionel, cu tine-n suflet,
Mamă scumpă,-n gânduri te-au urmat,
Ți-ai dorit ca el să-ți cânte! Iată,
O dorință ți s-a împlinit...
Au și ei, da, au și ei o fată,
Mamă... și pe tine te-au iubit!
Ai crescut-o ca întâi născută,
Ea te-a dus pe brațe la mormânt,
Oh, iubirea asta nu se uită!
Nu se uită sufletul tău blând!
Fiica mea, Alexa, îți deschide
Poarta vieții-n fiecare noapte...
Te-a visat! I-ai spus să stea alături
Celor ce tu i-ai lăsat departe.
I-ai spus, mamă, că îți este bine,
Și să nu mai plângem... tu veghezi
Din adânc de ceruri, în iubire,
Cu iubire să ne-ncununezi.
Ca-ntr-un stup, albinele, măicuță,
Pruncii-ai strâns, nepoți, prieteni, frați,
Sufletul ți-e, luminând iubire,
Dar cu toții suntem înlăcrămați...
Mamă, ai fi vrut să-mi joci la nuntă,
Când credeam și eu în fericire...
Dar măicuță, viața ți-a fost scurtă,
N-ai avut această împlinire...
Plâng și eu, deasupra plânge cerul!
Te desparți de noi și pleci ușor.
Azi te-nalți, te-nalți spre mântuire,
Mamă! Și pe noi ne lași cu dor...
Te-ai născut un fluture de-o clipă
Și ți-ai luat adio de la noi...
Dar te vom purta în gând, mămică!
Ne-ai lăsat în suflet triști și goi...
Căci ești același înger de lumină
Care-ai plecat cu noi când am plecat,
În chip alb de fluture de noapte,
Sau cel care pe noi s-a așezat...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă

Căutare
Caut o îmbrățișare cuminte, divină,
Din a cărei energie
Să simt protecție și căldură.
Un suflet pur emană lumină și dragoste...
E visul meu de azinoapte
În care am plantat
Încredere și speranță.
Caut o altă parte di viață
Ascunsă în inima mea.
Dorul de vis și lumină
Îmi face divină
Cărarea spre stele.
Iubire, ești visul inimii mele!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre protejare sau poezii despre protecție

Odă eroilor
(lacrimile nu se usucă nicicând din ochii poporului și ai mamei)
Un glonț mi-a spart pieptul... Când țara plângea,
Plângea jumătate din inima mea...
Un înger venise și-n zbor către cer,
Un gând de lumină, mă luase cu el.
Se-aprinde în ceruri o candelă - vis.
Aripa de ceară în foc s-a prelins.
Mă plânge poporul, mă cheamă, mă vrea.
Poporul rămâne în inima mea.
Mă cheamă părinții - un fluture-n zbor,
În vis, o lumină - o șoaptă de dor.
Troița se-nalță un cânt către cer...
E viața și moartea, un cerc de mister.
O inimă-n soare, prin voi m-am născut.
Aveam misiunea de-a fii pe pământ...
M-am stins pentru țară, erou ne-nfricat,
Veghez libertatea de-aici, din înalt...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre eroism

Răspuns la poemul "Eu voi muri definitiv odată"
Tu ai murit definitiv odată
Și ai lăsat în urmă rugi și plâns...
Au plâns de tine neamuri, lumea toată,
Dar în tăcerea morții te-ai ascuns.
Ți-e trupul, azi, ca o lumină-n noapte...
Turnat în bronz, mereu să strălucești,
Căci ne veghezi și ne rămâi aproape
Din orice colț de lume ne privești.
Strivit de-acum între coloși de ere,
Ca un opaiț, cu trupul sfărâmat,
Ești stea de dor ascunsă printre stele...
Prin tine alte ere-au evadat!
E locul tău de veci o amintire...
Memoria celor ce te-au iubit
Și te-au numit pe veci nemărginire,
De-acum prin tine, a înmugurit.
Frate de sânge cu strămoșii, astăzi,
Azi în cenușa lor te-ai îngropat...
Ai devenit și tu trecut, Vadime!
Dar neamul românesc nu te-a uitat...
Ți-ai luat adio de la noi, știu bine...
La moarte trupul tău e condamnat,
Trec îngeri azi, căci cetele divine
Să te-ntrupezi în înger, te-au chemat.
De azi ai să măsori nemărginirea
Cu timpul clipei împărțit în ere...
Te plânge, oh, Vaidme, poezia.
Tu te înalți o flamură spre stele.
Vei fii pământ... Suntem nedumerire...
De ce, din lumea noastră ai plecat?!
Ești și vei fii petala de iubire
Ce lacrimă în versuri ne-a lăsat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie sau poezii despre versuri

Dar pentru Nicoleta
Închid ochii și văd
Fericirea din ochii tăi,
Dar și lacrima caldă
În care se-ascund chipurile
Celor ce și-au dorit
Să te vadă.
Sub voalul alb de mireasă.
Văd mormântul de marmură
Al parinților tăi,
Împodobit cu floi și lumină.
Ei te-au iubit, te iubesc,
Sunt îngei pe soclu ceresc.
Ei au împlinit visul acesta,
Iar tu ai închis cercul iubirii
Cununându-te întru infinit
Cu cel ce mereu te-a iubit.
Nu plânge! Ești cea mai frumoasă!
O clipă ți-am văzut tatăl...
Era martor, în rândurile din urmă
A celor ce te priveau.
Și mama era acolo
Pe piciorul tău stâng.
Ți-ai împlinit marea iubire.
Nu plânge!
Doar eu
Am dreptul să plâng!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare, poezii despre nuntă sau poezii despre infinit

Lumina
Caut lumina de dincolo de genele norilor...
Tihna clipei și-a zorilor.
Caut iubirea fiicei-foton,
Alergând pe câmpia iubirii flututre-n zbor.
Caut speranța revederii, când ploi,
Ne vom naște lumină, vom avea aripi noi.
Și oricât de departe am fii, înspre stele,
Tu, fiică iubită, ne ești adiere.
Ești visul orange, ești pace, culoare,
Iubire, lumină și... soare, mult soare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori sau poezii despre aripi

Glossă pentru vremuri triste
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălțat nămeții înspre stele
Și stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Scumpă măicuță. Știu că te-am pierdut.
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ți mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Și-am dus durerea morții după datini
Și doar în gânduri, mamă, te mai am.
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ți-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Și rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veșnică și mare.
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer și pe pământ,
A încolțit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheață,
Tu-ai să te naști poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca și-n viață
Versuri de lacrimi și frânturi de stea.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Și caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuță, nu te mai ridici
Spre cer înalți un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă și jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Și ne-ai lăsat cu sufletele goale.
S-au înălțat nămeții înspre cer
Și s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns și-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuța mea,
Ești de plecarea asta vinovată
Și vânt de dorul meu vei suspina.
Și stelele din ceruri au căzut,
Nu-ți mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuță, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Și stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuța mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...
Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Și candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieții mele
Și să te am aproape n-am putut.
Ți-e trupul lut și te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuță bună, prelungindu-ți chinul,
Poate că aș fi suferit și eu.
Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Și mângâierea-ți simt și te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele și în ploi,
În lacrimă de foc și în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.
Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele
Și stelele din ceruri au căzut,
S-au înălțat nămeții înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție

Glossa poeziei
Versul?! Un izvor de pace.
În iubire-s întrupată...
Vânt în horă de catarge,
Suflet mării ce tresaltă,
Dulce șopot de izvoare,
Rugăciune, cânt și dor,
Clnchet de mărgăritare
Și al păsărilor zbor...
Versul?! Un izvor de pace,
Miere-n puf de păpădie,
Care-n a luminii arce
Sentimentele le scrie.
Doarme liber peste ceruri
Și în sângeri... Și pe buze
Se înalță falnic trupul
Vechii Sarmisegetuze.
În iubire-s întrupată...
Poezia doarme încă...
Dor de mamă, dor de tată,
Vis de taină, trup de stâncă.
În adâncuri de lumină
Ca o flamură lucește,
Ca o flacără divină,
Pe a neuririi creste.
Vânt în horă de catarge,
Cânt și lacrimă sărată,
În veșmânt pătat de sânge
Și cuvinte, se arată.
Litere înjunghiate,
Stau altar, în plânsul tău...
Drumul lor trecând prin moarte
Ne apropie mereu.
Suflet mării ce tresaltă,
Leagăn de uitate cruci,
Dorm pe strămoșasca vatră...
Tu aminte nu-ți aduci!
Căci lăsând prin poezie
Și-nțelepciune rostuind,
Este rădăcina vie
Suflet reîntinerind.
Dulce șopot de izvoare,
Dulce vers, dulce minune,
Varsă literă de soare
Peste suflete și lume.
Tremură fruna-n oglindă,
Tremură cuvântu-n vers,
Dorul greu să vă cuprindă!
Litera din voi s-a șters...
Rugăciune, cânt și dor...
Și din literă-icoană,
Pică lacrima ușor.
Pică lacrimă de ceară!
Stau pe verbele-altar
Sărutări de sângeri, anii.
Moșteniți un gust amar
V-au furat vederea banii!
Clinchet de mărgăritare,
Dans de fluturi argintii,
Pasăre purtând spre soare,
Zâmbetele de copii.
Slova ta-i decât o umbră.
Generații viitoare
Îți vor programa decesul.
Frunți de lacrimi și ninsoare...
Și al păsărilor zbor,
Pe aripi ducând lumină...
Vis de înger călător
Ceri în ajutor să-ți vină.
Voi părinți și voi copii,
Dați un gram de-nțelepciune!
Glasul Sfintei Românii,
Nu-l aruncați în genune!
Și al păsărilor zbor,
Clinchet de mărgăritare,
Rugăciune, cânt și dor,
Dulce șopot de izvoare,
Suflet mării ce tresaltă,
Vânt în horă e catarge,
În iubire-(s) întrupată.
Versul?! Un izvor de pace...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn sau poezii despre păsări

Glossă junelui de negru
E-atâta negru-n jur deodat'!
Doliu parcă-i peste lume.
Chiar și în noi s-a-ntunecat.
În rest e fum și foc, genune...
E-o noapte fără de sfârșit,
Un doliu fără margini, plâns
Și în tăceri s-au arcuit
Iubirile ce s-au ascuns.
E-atâta negru-n jur deodat'!
Un june pe un cal în spume...
Povestea lui s-a terminat
Când s-a creat această lume.
Înger din alte-mpărății
Dorința-n hăuri te-a purtat
Și fost-ai pedepsit să fii...
Și fost-ai înger alungat...
Doliu parcă-i peste lume,
Timpul parcă s-a oprit,
Din mormintele comune
Morții-îngeri au ieșit.
Sfat sub crucile de piatră,
Plâns sub crucile de lemn,
Căci la dreapta judecată,
Judecată dreaptă-avem.
Chiar și în noi s-a-ntunecat.
Teamă și temeri, resemnare...
Se-alege drept de vinovat
Și-ntunecarea strânge, doare.
E cerul cimitir de cruci
Și-și poartă crucea fiecare.
Oh, om, n-ai unde să te-ascunzi!
Acum ți-e ultima salvare...
În rest e fum și foc, genune...
De-acum sunt numai două căi.
Pe care vrei să pleci anume?
Ce drum vom lua și eu... și voi?!
În cer o dreaptă judecată...
Și pe pământ, la fel va fi.
Tu-ți iei pedeapsa meritată
Și nimeni nu va mai muri.
E-o noapte fără de sfârșit,
Se-alege grâul de neghină.
Cel trist și cel nefericit,
Cel drept, de cel ce poartă vină.
Aici, în lumea de popas,
Am stat datori întru iertare.
Acolo, fiecare ceas
E doliu, taină, resemnare...
Un doliu fără margini, plâns,
Golgotă, lacrimă, durere,
O cruce toți avem de dus,
Dar azi, cereștile însemne
Te cheamă. Drepte judecăți
Și-o lege, cea dumnezeiască,
Să pleci din doliul negrei nopți
Către lumina-adevărată.
Și în tăceri s-au arcuit
Și voci și suflete deodată,
În noaptea fără de sfârșit
Se-așteaptă dreapta judecată.
Tăceri și fum... cohorta ta
Se strânge iar în lanțuri grele.
Poem de diavoli, nu uita:
În luptă unul singur piere!
Iubirile... ce s-au ascuns,
Azi au înmugurit deodată.
Zâmbesc copiii care-au plâns
Au mamă azi și frați... și tată.
Cei ce în simple judecăți
Au călcat totul în picioare.
Desculți, plângând, strigă la porți,
Zadarnic caută iertare.
Iubirile... ce s-au ascuns
Și în tăceri s-au arcuit,
Un doliu fără margini, plâns,
E-o noapte fără de sfârșit.
În rest e fum și foc... genune...
Chiar și în noi s-a-ntunecat.
Doliu parcă-i peste lume,
E-atâta negru-n jur deodat'.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre frică sau poezii despre doliu
Blestem
Ura-n pace nu ne lasă,
Veșnic viața ne-o divide:
Ieri a fost lupta de clasă,
Azi e lupta-ntre partide.
epigramă de Gheorghe Popescu-Ger din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre viață, epigrame despre trecut, epigrame despre partide sau epigrame despre pace