
Chin
Eu nu știam că, în destin,
mi-e scris, în ziua asta, "chin",
cu lacrimi care-mi curg, puhoi,
mai-mai să umplu un butoi,
Și nu credeam atât de rea
nici planta, nici nevastă-mea,
căci și-una și-alta îmi plăceau,
dar... pân'-aici! de-acuma, ceau!
Căci de-o juma' de oră plâng
și nu pot nici măcar să strâng,
să vin la voi, să-mi cat de-alean,
și să mai scap de... ras la hrean.
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
O lacrimă
Mă scol dimineața și strig
Și plâng pentru ziua ce vine
Mă strâng dintre lacrimi, mi-e frig
Și lacrima doarme cu mine.
Plângând Te visez, Dumnezeu,
O mare de lacrimi mă-neacă
Și plâng până nu știu nici eu
De poate odată să-mi treacă.
Cu lacrima-n suflet Ți-ascult
Cuvântul și plâng înainte
Mă doare de plânsul cel mult
Și inima asta cuminte.
Și plâng când mă culc și mă scol,
Cu plânsul pe drumuri mi-e somnul
Vin îngeri să-mi deie ocol
Și-n plâns sunt o lacrimă-n Domnul...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Coșmar
E noapte, mi-e frică și gem îndelung,
iar inima pieptu-mi apasă,
în visul în care sunt gata s-ajung
în lumea de nimeni aleasă.
E lumea în care cei mici sunt jertfiți,
e lumea în lacrimi scăldată,
e lumea cea rea, cu eroi biciuiți,
e lumea de umbre călcată.
Nu pot să mă apăr, sunt singur în vis,
nu pot nici să fug să-mi scap viața,
aș vrea, dinspre cer, să coboare-n abis
lumina, să spulbere ceața.
În lumea de monștri, de lacrimi și chin,
coboară, pe-o rază de soare
un sunet de harpă, trimis de destin,
iar lumea lui Goya dispare.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne!
O, Doamne! Cer iertare, aș vrea acum să mor!
N-am șaisprezece ani! Dar viața mea-i amară,
Și inima mi-e tristă, speranțele nu cobor
Și fără de prieteni, ruina mă-mpresoară!
Mai bine e să mor. Nici nu mai pot să plâng,
Și lacrimile au un farmec ne-ntrecut...
Când nu mai pot de-o vreme nici lacrimi să mai strâng,
Vreau moartea să-mi aducă odihna ei de lut.
poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plasa tăcerii
M-ai prins, recunosc, nici măcar nu mă zbat,
e caldă strânsoarea în care mă ții,
ți-e sete de mine, iar ochii tăi vii
sclipesc într-un verde atât de curat!
Îmi uit și de aripi, nu-mi trebuie zbor,
în gânduri îmi ești, iar în plasă te am
în zbateri tăcute, cum nici nu credeam
că pot să mă simt c-un așa agresor.
Nu știu dacă-s eu, sau ești victimă tu,
căci rolul se poate schimba orișicând
atunci când la pândă se-așează, flămând,
oricare, iar celălalt nu zice "Nu!".
Te-aștept în tăcere, în vis și în gând,
pe-o pânză întinsă, de dor suspinând.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vise dorite
E toamnă afară, e toamnă și-n inima mea
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat și nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezești simțurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă și-n ochii mei
Și mi-e dor, atât de dor de vocea-ți blândă,
Căci doar tu tristețea din inimă poți să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi știe să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă și-n sufletul meu
Și mi-e dor, atât de dor de șoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă și-n trupu-mi rece
Și mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristețe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă și-n gândul meu
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ți ating inima și sufletul... azi și mereu,
Sperând să-mi îndeplinești visele dorite...
poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai știu
Nici nu mai știu de ce, în seara când
Am stat cu tine-n brațele din gând,
Făcusem foc înalt la ceas târziu,
Căci nu era nici frig și nici pustiu.
Erau atâtea stele peste noi
Și peste cortul nostru din zăvoi,
Atâția greieri într-un singur cânt,
De mă credeam în Rai, nu pe Pământ.
Mă-ntreb și-acum de n-o fi fost un vis
Ce mi-a rămas adânc în minte-nscris,
Dar nu mai știu nici dacă ne-am iubit
Sub stele,-n cort, și nici cum am dormit.
Ce știu cu siguranță, e că eu,
Te văd tot mai frumoasă,-n visul meu,
Și îți aștept sosirea cu nesaț
În nopțile când îmi adormi pe braț.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fior de Ionuț sau bilețel de adio nescris
Mă exprim greu că-s doar un început de om
Și încerc să mă prezint, că-s neștiut de-o lume,
De voi ce nu m-ați vrut să cresc cum creșteți pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf și-un nume.
Sunt mic și blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Și n-am știut, neșcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.
Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Și-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinți, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur și ea roată.
De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -și chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neștiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.
Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteți imaturi și vă deplâng pe toți
Căci păcălind cu parcuri, orașe, vis un pic,
Mi-ați lăsat trupu-n junglă și-un viitor de hoți.
Mi s-au spus sus aici ce nu știam să spun,
De către cineva ce-și zice că-i arhanghel...
Cuvinte dificile de pronunțat; că-s bun
Și că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuț Cosmin Anghel!
PS
Pentru Ionuț, mușcat până la moarte de nepăsare pe 2 septembrie 2013!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În tristețe, totul are două fețe. Nu poți fi nici în iad și nici în rai, nici în viață și nici în moarte, nici fericit și nici nefericit. Un plâns fără lacrimi, un echivoc fără sfârșit. Căci nu te izgonește ea în aceeași măsură din această lume, ca și din cealaltă?
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Binecuvântare și chin
Binecuvântare și chin
Autor: Mihaela CD
Să fie oare doar o întâmplare? Este și
binecuvântare, e și chin
De când eu l-am pierdut pe tata, întruna
versurile-mi vin.
Și nu mă lasă noaptea toată, se-nvârt în cap, să
dorm nu pot
Când vreau să spun o rugăciune, mă rog în
versuri strop cu strop.
De-atâta durere amară?... m-am întrebat în al
meu chin
Să fie oare numai suferința ce-mi luminează
acest destin?
Deodată am devenit poetă și versurile-mi curg
puhoi
Nu știu de este binecuvântare, să fie un blestem
apoi?
De ce mi se întâmplă mie?... De ce a început
acum?
De ce n-am scris eu oare versuri în astă lume
pân' acum?
Și mă întreb încă o dată de nu se vor opri pe
drum?
Veni-vor luni și ani de-acuma așa durerea să îmi
spun?
Și n-am hodină noaptea toată, îmi pun o mie
de-ntrebări
De undeva, din depărtare, cuvinte zboară-n alte
zări.
M-așez și scriu, le pun pe foaie, așa cum vin, nu
le aleg
Și când termin mă simt de parcă eu am îndeplinit
un crez.
Așa îmi plâng acum durerea și versurile îmi
curg lin
Să fie oare o-ntâmplare? Este și binecuvântare,
e și chin!
poezie de Mihaela Cd
Adăugat de Mihaela Cd

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i iubim pe acei copii
Să nu uităm de acei copii
Cu sufletul frumos, dar firav
Ca puful de păpădii,
Să-i iubim pe acei copii!
Căci ei sunt singuri,
În lumea asta mare
Și au nevoie de-o mângâiere,
De-o dulce sărutare.
Ei au inimile îndurerate,
Căci nu au nici soră, nici frate,
Nici tată sau mamă,
Nici nu știu cum îi cheamă!
Să nu uităm de acei copii,
Că sunt și ei oameni,
Nu sunt stafii!
Să iubim acești îngeri vii.
poezie de Vladimir Potlog (24 noiembrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

La Toya
Cu tine simt c-aș vrea să zbor tot timpul,
Să nu rămână loc străin la care
Să nu ajung, măcar din întâmplare,
Și n-ar conta, deloc, nici anotimpul,
Căci tu îmi dai un plus de-adrenalină.
Îți simt, din plin, aroma, iar plăcerea
Cu care mă încânți, făcându-mi vrerea,
Mă face, azi, să te declar divină.
Mereu m-alinți c-o muzică modernă,
Cu Brennan, care-mi place mie, Moya,
Iar eu te văd frumoasă și eternă
Ca una din gravurile lui Goya.
Te îngrijesc c-o dragoste paternă
Și te iubesc atât de mult, La Toya!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

El și ea
Îi vedeam mergând de mână,
El de-o vârstă, ea juma,
El stâlcind-o pe română,
Ea, româncă, tot așa.
Se opreau la o-nghețată,
El plătea, ea savura,
El o termina îndată,
Ea, plăcerea, o lungea.
La un mic, pe o terasă,
El vreo șase, ea juma,
El voia și pentru-acasă,
Ea, tot mic, nu mai voia.
Uite-așa, o vară-ntreagă,
El de-o vârstă, ea juma,
Au ajuns să mă atragă:
Ea spre ea, el nu știa.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste așteptări
M-apasă așteptarea, rău mai e!
Mă tot gândesc: "Nu e atât de greu
S-aduni un geamantan - ce Dumnezeu!
Doar n-o să iei chiar tot. Grăbește-te!"
Of! așteptarea asta m-a ucis!
A, știu: încet, la tine-i natural,
Ce pot să zic? Sezonul estival:
Căldură mare. Asta e, precis!
Și ce-ai să cari, tricouri? Câte zeci
Sau câți pantofi și rochii? Ce efort!
Eu n-aș lua atâtea, nu, nici mort!
Iubita mea, prin casă fac poteci,
Căci stare nu mai am, nu mai suport:
Aștept mai mult de-o oră. Chiar, mai pleci?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ma...
Mi-e dor de degete-ți prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ți din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.
Nu mai am aura de pui
Și nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăți, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.
N-aud iubirea-ți în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...
Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparțin, ești parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, ești eu, a mea ma... ma
Visez cu ochi deschiși și plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!
Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exiști
Ești încă trupu-mi, mai persiști
În sânge-n gând, cât n-am murit...
Că n-am știut să te păstrez
Adorm sleit de remușcare...
Uitasem: nașterea se moare!
Mă ierți ma... ma, eternul crez...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau
Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!
Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!
Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!
Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!
Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!
Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima plecare
Mi-am zis: "Ce-ar fi să mor și eu un pic?
Să fiu purtat pe sus, pe năsălie,
atent la orice șoaptă mă adie
când toți vor crede că n-aud nimic".
Citit, interesat, apoi... drogat!
La două zile am redus efectul,
c-am studiat cu mare grijă-aspectul
cu graba unora la îngropat.
Luasem și măsuri, c-ar fi nasol
să nu asculte ce-am pus pe hârtie
și să încerce să îmi facă mie
îmbălsămare-a-ntâia, cu formol.
Eu, treaz, bine-mersi, pe-afară, mort,
mă abțineam, cu mare greutate,
să nu cumva, de râs, să cad pe spate,
sau, poate, chiar să mor, așa, nemort.
N-a fost ușor și recunosc! chiar chin,
că-i auzeam ce zic pe fiecare
de m-au umplut de ciudă și mirare.
și zău că mi-a fost greu să mă abțin.
De ciudă - pentru ceea ce-am gândit,
căci am uitat: "De morți numai de bine",
iar de mirare că, vorbind de mine...
din ce credeam, niciunul n-a bârfit.
Aș fi-nghițit în sec, dar nu mișcam
căci mărul prim ar fi stricat surpriza,
și-ar fi pornit devreme vocaliza
pe care... mai târziu o așteptam.
Ei, asta e! mi-am zis, ce-o fi o fi!
Mai am o zi și gata așteptarea,
iar mâine-seară pot să-mi fac plimbarea
și-atunci, la tot ce-a fost, mă voi gândi.
A doua zi, efectul a-ncetat
și - fir-ar ea să fie de-ntâmplare! -
căzând pe mine-un strop de lumânare,
am și urlat, dar m-am și răsturnat
Și, parcă, scris de moarte să nu scap,
căci, vorba-ceea, tot ce-i viu se duce,
dar să-mi rămână, veșnic, scris pe cruce
"Te vom iubi chiar și... căzut în cap"?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisicuțele hoațe
Două pisicuțe
Mai obrăznicuțe,
Au găsit lăpticul
Și-au băgat boticul
Fără nicio teamă,
Neluând-o-n seamă
Nici măcar pe vacă.
-Las' că-i prostănacă
Și nu vede bine!
S-ar putea abține
Că, la o adică,
Nu ne e nici frică
De-o intrare bruscă:
Noi... prindeam o muscă.
poezie pentru copii de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rămâne
Lasă-mă-n carapacea mea să plâng
Deznădejdea, nu mai veni să-mi tulburi;
Tot ce-am putut în urma ta să strâng
Lacrimi pustii și-ale iubirii cioburi...
Ai fost doar c-un picior în viața mea,
Cu celălalt, veșnic în altă parte,
Mi-e amintirea ta, cu-atât mai grea,
Cu cât în cald și rece se desparte.
Mă-ntreb, ce mai rămâne-n urma ta,
Mi-ai răspuns evaziv, ai fost incert,
Nu te pot nici chema, nici alunga,
Uită-mă, dacă poți! Eu nu te iert!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

NU RENUNT !
Doamne, cât ești tu de mare!
Desigur, o să mă-nțelegi,
Căci nu mai vreau în resemnare,
Să mai trăiesc zile întregi.
Cui ar folosi această renunțare?
Ce mi-ar distruge un destin,
Ar însemna o condamnare,
Și asta nu ar fi puțin.
Cum am luptat voi mai lupta,
Așa am învățat, să lupt mereu.
Căci nu-nțeleg a renunța,
Nici nu încerc, mi-e foarte greu.
01 mai 2001 Moldova Veche
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
N-ai "v"...
Parc-am mai scris și n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv și-n poezie;
Măcar să știu și eu că poate m-am ajuns
Și-am cel puțin, infant, un pic de... fantezie.
Și pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat și ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.
Oricum tot mi s-a spus mereu așa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că așa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig și eu și nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea și mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".
Deci ce s-o mai lungesc, așa cum fac și-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc și nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau șevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Și așa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.
Deci îmi propun, credeți-mă și cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Așa fără de pană a prostului, fără penel!
Deși sunt sigur că și așa blamat voi fi
De niște critici deghizați; naivi, sau în copii (nu copii)!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!