Din celălalt Cuvânt (şi-om învăţa...) (lui Rodian Drăgoi)

Dincolo de eşafodul lumii,
lumina lunii şi un poet dezorientat. Nu putea fi văzut. Strălucea. "Prea mult",
spuneau cei prezenţi la execuţie.
El îi vedea pe toţi şi pe fiecare în parte.
Le auzea glasul ca pe o poezie. Le inventa aripi ce se scuturau alert, în graţia ochiului său de miere şi de vers cald.
Doar scândura veche îi amintea de gloria unui arbore şi felinarul cel vechi,
din colţ,
de tăietura sprâncenelor, de corpul masiv,
tânăr,
în căutarea iubirii. Dădea semne că s-ar stinge uşor, când nimeni nu mai avea văz.
Întunericul doar lumina
şi în ochii săi de poet şi "din gura lui"...
Muguri verzi de Rai. Peste un pământ ars - rug unui preacuvânt.

poezie de Andreea Maftei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâierea unui poet

- Drama-mi, zău, e minunată,
N-a scos nimeni nici un şuier!
- Când căscam cu gura toată,
Cum puteam să mai şi fluer?

epigramă de Aron Densuşianu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice poet e pedepsit de propria-i soARTĂ!
Inima sa arde în lumina nevăzută, abstract!
Ochii lui văd dincolo de orice dimensiune!
A fi POET e mai mult de A Fi: e A Rămâne!

catren de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet

Scrie "cuvinte amestecate"
Şi se dă doctor la română,
Nu înţeleg cum de se poate
Să nu-i dea nimeni peste mână.

epigramă de Paul Constantin (4 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet neînţeles

Aveai o poezie peste poate,
Codificată până la refuz
Şi zău că am rămas ţuţ şi confuz
Descoperind… cuvinte-ncrucişate!

epigramă de Liviu Zanfirescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se vedea cum urcă

pe exteriorul clădirii cu nerv
folosindu-se de scara
de pe schele şi cum privea
peste acoperişurile clădirilor
spre vârful copacilor din parc
apoi în cealaltă direcţie
spre turla bisericii catolice
şi spre bulevardul bucovina
unde strălucea carosabilul ud
se vedea ca un şoim tânăr
vedea femeia cum şedea pe pat
şi sângele circula prin cameră
în căutarea unor artere sau vase
avea faţa mutilată de poezie
ochii stăteau la geam deschişi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nardo

si(n)gur lui Da Vinci în aer
liber maică-sa îi spunea - şi nu
doar când, inimitabil
maestrul dădea din picioruşe cu pensula -
Nardo...
apelativ folosit insistent
recent şi de Gioconda la Louvre, la
adresa unui tânăr cu barbă re
nascentistă când căuta
surâsul ei enigmatic (?!) dar nu
prea găsea decât unele cracluri
de uzură,-n vopsea şi în unele colţuri
vai, perimate de gură -
dincolo de
geamul securizat cu foiţă
de aer masiv

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet prea fecund

Un premiu dăruiesc în bani
Cui calcula-va-n zece ani
Câţi paşi străbate bulevardul
Şi câte rânduri necitite
Pe fiecare zi comite
Bardul!

hexagramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poet e fiecare-n gând,
Cu versuri clasice sau albe,
Gândite liber, la un rând,
Cu asonanţe prinse-n salbe.

Poet e fiecare ins
Ce desenează-n gând, grădină,
Când iarna-i grea şi plaiul nins
De milostenia divină.

Poet e fiece copil
Ce călăreşte-o nuieluşă
Şi, fără de figuri de stil,
Culege basme din cenuşă.

Poet e doar acel ce vrea
Să pună-n glas privighetori
Şi muguri calzi pe-o rămurea
Ce s-a trezit mai tristă-n zori.

Poet e fiece adult
Ce crede-n zei şi-n curcubeu
Şi, în al sevelor tumult,
Îl pipăie pe Dumnezeu.

Ca fiu al gândului etern,
Cu zvon de fluier şi de nai,
În coasta vastului infern,
Poetul e un colţ de rai!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul poet

Pe o bancă veche,
Stă un bătrân poet.
Cu o carte în mână
Şi cu inima bătându-i tot mai încet.
Fulgi de gheaţă cad
Peste părul lui cărunt,
Ca peste un obiect uitat
Acolo de cineva, de mult.
Cu ochi trişti, dar de o blândeţe rară,
El citeşte cu glas dulce despre o frumoasă ţară.
Şi vocea lui răsună peste iarna grea,
Şi nimeni nu-l înţelege că lui îi este dor de ţara sa.
Toţi trec fără să-l ia în seamă
Dar el citeşte cu glas domol despre a sa mamă.
Despre un dor nemărginit,
Despre Vatra de unde a pornit.
Dar glasul lui să aude tot mai încet
Şi vântul mai tare bate, a obosit bătrânul poet,
Dar nu se încumetă să închidă a sa carte.

poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Îţi dau lumina păcii, iubirii şi prosperităţii pentru tine şi pentru familia ta. Nu o stinge, dă-o la persoanele dragi ţie!
A. M: "Eu-Sunt" sau faptul tău de "A-Fi" desprins complet de orice gând sau "a ştii" este Lumina Lumii, sau aşa cum spune Preaiubitul: "Eu-Sunt" este Lumina lumii, cel ce îl va recunoaşte nu va mai umbla în întuneric ci va avea Lumina Conştiinţei veşnice." Tot el spune: "Eu-Sunt" e calea, Adevărul şi Viaţa!" Doar recunoaşte-ţi Sinele, recunoaşte ce poate să fie acest "Eu-Sunt", fără gânduri şi tu însuţi vei fi lumina întregii lumi, exact la fel cum este chiar acum, chiar aici Hristos! Toţi sunteţi Hristos, dar mintea voastră adoră să-l facă pe credinciosul. Ce blasfemie!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui tânăr pletos

Ţi-e mare părul, n-am ce zice,
Şi poate place la femei,
Dar ca să fii poet, amice,
S-ar cere şi ceva idei.

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet închipuit

"Românul s-a născut poet"
A scris cândva Alecsandri.
Dar tu, spun sincer, cu regret,
Că eşti poet, nu te mândri.

epigramă de Ion Cicală din Voivodina, Banatul Sârbesc (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet

- Ochii văd, inima cere.
- Eu te cred, dar n-am ce-ţi face.
În deşert: când n-ai putere -
Lasă biata muză-n pace.

epigramă de Aron Densuşianu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inima unui poet nu e linişte

În inima unui poet
niciodată nu e linişte,
nici ora exactă nu-i bate la ceas,
doar din când în când
i se izbesc de frunte păsări
ce ţin in gheare vise scăpate
din lesa nopţii.
El poartă pe degete iubirea
ca pe nişte inele rupte din Dumnezeu...
Din lacrimi îşi tese cămăşi de sărbătoare
şi luna în ele îşi face culcuş,
când vieţii îi creşte la sân o cruce...
În inima unui poet
nicicând moartea nu poate intra,
Cuvântul ţine în mâini
o sabie de cer!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet

Eu, când te critic, nu jignesc,
Ci doar îţi fac, un pic, reclamă,
Ca, dup-aceea-n mod firesc,
S-ajungi şi tu poet de... zeamă!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul... unui vers...

Versuri scrise la lumina lunii
se pierd în negura strălucirilor de-o clipă...
ale lumii...

Idei dezbrăcate de sens
se-nghesuie-ntr-un vers...

Respiră timpul regăsit, într-o dugheană,
şi-alunecă din peniţa ce-nchide o geană...

Reconstruiesc utopica răzvrătire a unui gând
ce vrea să zboare spre un univers plăpând...
al vremii...

poezie de Viviana Milivoievici (2016)
Adăugat de Viv
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet

E poet, dar e şi fante,
Are multe cititoare,
Dar acestea sunt, se pare,
Credincioasele-i amante.

epigramă de Mircea Micle (16 decembrie 2009)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât de mult iubesc să mistui iluziile

din când în când te-aş inventa
să am cu cine împărţi întrebarea
dar nici măcar brevetul acesta
nu mă mai satisface
aşa că mângâiaţi-mi orgoliul
să-mi crească aripi de soprană

nu căutaţi în zadar esenţe pe un câmp sterp
răsturnaţi-mi cuvintele în mocirlă
de aici s-ar putea întoarce mai bogate
şi nu vă amăgiţi că este uşor să râzi de moarte
ca drept exemplu eu am ales să râd de viaţă
în hohote ghemuit până-n embrionul universului
doar e mult mai lesne să dobor un măr din pomul interzis
decât să număr frunzele care l-au făcut roşu

la naiba cu toate limbile inventate doar aşa
ca un moft într-o seară de amor
cu fluturi roz şi vise mov
dincolo de amestecul divin
în toată această rostogolire
ce s-ar face sfânta specie fără libidou
mă întreb şi ţip la toate stelele acestea risipite-n întuneric
doar trăiesc din lacrimi
fiecare durere mă înalţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metaforă

Pe un tărâm necunoscut
Rupt parcă din poveşti
Trăia, fără să fi văzut
Meleaguri pământeşti,
O fată, cum doar Eminescu
Ştia să o descrie.
Era... ca o metaforă
Închisă-n poezie!

Lacrima Lunii îi spăla
Obrazul, fruntea, gura...
Iar noaptea, mai că-şi învelea
Şi gândul şi făptura
Cu aripile unui înger
Menit s-o protejeze
De răul care-ar fi putut
Să o atragă-n mreje.

Dar ea, pierdută-n depărtări
Privea planeta albastră
Şi se visa adeseori
O pasăre măiastră.
Să zboare până unde viaţa
Lega la căpătâi
Un început... Apoi s-atingă
Lumina Soarelui,
Din asfinţitul sângeriu
Un chip să se arate
Nici prea devreme, nici târziu
Prin dragoste s-o poarte.

Era un vis. Habar avea
Că-ntregul Univers
În juru-i se înlănţuia,
Ca versul de alt vers
Şi că Pământul cu oceane,
Câmpii, grădini de flori,
Cu munţii - stând drept paravane
De vânt, ploi şi ninsori -
Nici c-ar mai fi părut albastru
De n-ar fi existat
O fată, cum doar Eminescu
Şi-ar fi imaginat!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad fulgi ca într-un vis...

Dincolo de fereastra toamnei
cad fulgi ca într-un vis
iar soarele se pierde printre nori,
ca un visător ce trece,
prin oglinzile timpului
steluţe albe
se aştern peste pământul umed
vântul cu atingerea sa rece şi uşoară
priveşte spre mine din neant
ridicând braţele spre cer
poartă parfumul dimineţii
pictând razele soarelui
pe pragul zilei
rătăcesc visele iernii
cu delicateţea sa magică
şi îmbrăţişarea calmă
în lumina lunii se aprinde depărtarea
sub întunericul senin al nopţii
din marginea pădurii
se aude glasul cristalin al unui cerb
cu ochii pătrunzători şi luminoşi
de o frumuseţe neobişnuită
ecoul răsună ca un clopot al iubirii
pe cărare zăpada se aşterne
ca un covor alb şi nou.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!