Izbăvire

Murim cu fiecare clipă
Din ziua-n care ne-am născut:
Ca dar gratificat, în pripă,
Pe un altar necunoscut.

Vibrăm, ca prinşi de boli celeste,
Din creştet până la călcâi.
Şi nu-nţelegem cât e peste
Zădărnicia cea dintâi.

Predestinaţi, purtăm mesaje
Închise într-un cod uman,
Edificând eşafodaje
Pe dangătul cotidian.

Şi toate cu meşteşugire
De ornic vechi, nelegitim,
Ce bate clipa-n izbăvire.
Şi izbăvirea-n ţintirim.

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător

Murim încet în fiecare clipă,
Cuvintele sunt studiu de-nceput,
Noi căutăm indiciu cu o lupă,
Un car cu fân în care ne-am născut.

Murim încet în fiecare oră,
O altă eră intră-n infinit,
Cu paşi grăbiţi spre galaxia soră...
Avem o roată, reinventăm un mit.

Murim încet în fiecare zi
Şi nu ne doare dacă tera-i rece,
Ne întrebăm "a fi sau a nu fi"
Şi peste toate cele timpul trece...

Murind... renaştem la-ntâmplare?
Nu. La început am fost cuvânt.
De când am devenit calculatoare
A dispărut din dex cuvântul sfânt.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vibrăm

vibrăm
deasupra pungii goale de seminţe
vibrăm
la stopul epileptic al bicicletei
vibrăm
pe canapeaua ruptă pe margini
vibrăm
sub duşul stânjenit
vibrăm
sub schele din metal
vibrăm
în faţa semaforului oprit

poezie de Alexandru Vlad
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ţinem ca pe-o sărbătoare
Ziua-n care ne-am născut,
Semn că n-am prea priceput
Că-i mai mare ziua-n care
Priceput-am "de ce oare?"

poezie de Ioan Hapca din Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

de Înviere
dangătul clopotului
peste ţintirim

haiku de Nicolae Tomescu Inocenţiu
Adăugat de Irlandezul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murind tânăr

Din clipa când ne-am născut începem să murim,
Şi-o ţinem, fără greş, aşa până-n prag de ţintirim.
Unii se duc mai uşor
Alţii mai greu, dar tot iau plasă,
Nu ne este dat nouă să-alegem cartea trasă.

Doi dintre colegii mei nu s-au prins
Cum cad zarurile şi parcă înadins
S-au înrolat voluntari spre-a se-întâlni cu soarta lor în lume,
N-au mai aşteptat recrutorii pe urma lor să umble:
Unul la Aviaţie şi altul la Marină,
Nici nu s-au gândit la carnea de tun ce-or să devină.

Primul s-a trezit fermier după cel dintâi zbor,
Survolând Germania-într-o noapte frumoasă, fără-un nor,
Dar, asta-i, zburând printre bombardiere rişti să fii trăsnit.

Iar celălalt a avut o soartă tristă-n submarin,
Pe atunci din ugerul cerului cădeau bombele din plin.
Îmi imaginez cum a murit în sicriul de oţel,
Lipsit de lumină şi de aer – încet, încet, încetinel.

Când numărul tău a fost rostit trebuie să te duci.
Unii se duc îndată,
Alţii mai trag de timp pe la răscruci.
E singurul lucru-n viaţă pe care, fără-încercări, îl reuşim,
Să murim, să murim, să murim, să murim.

poezie de George Hunter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne-am născut ca să murim, ne-am născut ca să nu murim...

citat din Pierre Loti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mai bine nu.
ne-am lovi cu dragostea,
cu minţile,
cu explozii de simplu,
cu lumile pe care,
odată atinse,
nu am putea să le mai dăm înapoi.

ce-ar fi
dacă ne-am urca fiecare muzica
în trenuri inamice,
dacă ne-am uita,
prizonieri prin geamuri,
cum ajungem în ţări vechi
soldaţi trişti
dintr-o simfonie neîntâmplată.

(iubim)

poţi să murim înainte?

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim de neciteaţa noastră viaţă

Murim de-atâţia ani şi-atâtea veacuri,
Murim degeaba, noapte ca şi zi,
Murim invidiindu-i pe cei vii,
Murim de răzbunarea unor fleacuri.

Murim de ştreanguri şi murim de tunuri,
Murim absurd de miere şi venin,
Murim de cei ce-au fost, de cei ce vin,
Murim de lipsuri şi murim de bunuri.

Nu ne putem ascunde nicăierea,
În gaură de şarpe sau în cer,
În faţa morţii, picotind stingher,
Cădem şi ne acoperă tăcerea.

Murim de moartea noastră neciteaţă,
Murim de neciteaţa noastră viaţă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ninsoare de adio (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un pol de clipă...

La un pol de clipă
Timpul, simt, mă doare,
Visul vine-n pripă –
Rază sclipitoare.

Gândul mă străpunge,
Taie clipa-n două,
Inima se frânge,
Genele-s în rouă.

Pică jumătatea
Şi se risipeşte,
E trăită partea,
Ce mă părăseşte.

Veşnicia cade
Clipa o striveşte,
Sufletu-mi se zbate,
Nu te mai găseşte...

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă, dor de tată

Sus, la deal, în ţintirim
Toţi părinţii noştri vin
Şi pe noi ades ne cheamă
Dor de Tată, Dor de Mamă!

În sat, clopotul iar bate
Visele orbesc a singurătate
Şi în gânduri lumi se destramă
Dor de Tată, Dor de Mamă!

Vin copiii şi ne-alintă
Să uităm de viaţă-o clipă,
Vin şi ne pun fotografii-n ramă
Dor de Tată, Dor de Mamă!

Noi sărutăm nepoţii pe frunte
Şi răbdăm luptele pierdute
Luând toate amintirile-n seamă
Dor de Tată, Dor de Mamă!

... Şi, ne-am duce, ne-am tot duce,
Sus, la deal, sub altă cruce...
Şi va fi cerul luminat cu oarbe stele
Dorul de Copii of,... altă rugă-şi cere!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă

Ne-am cunoscut în lume multă
Şi ne-am îndrăgostit în pripă
Crezând că timpul ne ascultă
Am zis... Opreşte-te!... Stai o clipă!...

Cuprinsă de iubirea sfântă
Pluteam pe-a dorului aripă
Însă a fost aripă frântă
Şi am plutit numai... o clipă.

De dragoste şi voioşie
Noi am făcut mare risipă
În cântec, joc şi poezie
Dar au pierit toate-ntr-o... clipă.

Acum sunt tristă, supărată
Iar inima mea strigă, ţipă
Că dragostea înflăcărată
A dăinuit numai... o clipă.

Din fragedă adolescenţă
Iubirea-n inimi se-nfiripă
Dar printr-a soartei violenţă
Dispare totul într-o... clipă.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortuară

Până nu a dat de streche,
Din creştet până-n călcâi,
Avea flori şi la ureche,
Azi, toate-s la căpătâi!

epigramă de Ioan Crăciun Petrişan din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La masă cu un heruvim

Ades privirea noi ferim
Şi când murim, şi când iubim.

Rămâne colbul scuturat,
Ca pe morminte-n ţintirim.

Deşi-nvăţăm, de mici copii,
În suflet, gingaş, să privim,

Cu fiecare pas călcat
Săpăm un şanţ, ce nu dorim

Să ţină, poate,-n matca sa,
Tot ce-am uitat cândva să fim.

Nu cred că timpul ştie calea
De-a ne întoarce, dar fugim

Înspre minutele în care
Dorim, iubim şi-apoi murim.

Pe Steaua Nordului jucăm
Busola-n care poposim

Şi într-un orizont de fum
Pe noi, apoi, ne regăsim,

Dar poate este prea târziu
La masă cu un heruvim.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

timp

Ce este timpul? Scurgerea tăcută a unor fire de nisip... Ocolul pe care-l face Luna în jurul Pământului şi ocolul Pământului în jurul Soarelui... Primul rid al omului matur şi primul strigăt al noului născut. Un velier care dispare în larg. Într-un vechi cimitir de ţară, sub un chiparos întunecat, un nume necunoscut, săpat pe un mormânt, un nume pe jumătate şters de vânt şi de ploaie. Natura care moare în fiecare iarnă şi renaşte în fiecare primăvară. Vaporul care intră în port, după o lungă călătorie, soldatul care se întoarce din război.

definiţie clasică de Marie-Anne Desmarest în Torente
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaps gravitaţional uman...

Şi totuşi, ce ne-am face dacă,
urmând legile (nu toate previzibile) ale materiei,
ne-am prăbuşi deodată în noi înşine
cu toate celulele şi atomii noştri,
strivindu-ne materia din noi prin apăsări proprii,
precum se-ntâmplă în black-hollurile din cosmos,
până ce fiecare ajungem a fi
un punct primordial întru totul viu şi inteligent
care, după aceea, va exploda cu violenţă
devenind un fel de univers?...
Atunci poate că ni s-ar topi impurităţile din noi
cu toate laturile lor rele,
iar sufletele ni s-ar transforma în raze orbitoare de cuvinte
suspendate în veşnicie ca un miraj atotputernic,
proliferând miracole infinite şi uluitoare,
căci toţi am fi entităţi zdrobitor de puternice...

Şi totuşi, totuşi...
N-am fi deloc liniştiţi sau fericiţi,
căci atunci s-ar trezi în noi visele vechi
ce ne-ar obseda cu dorinţe nostalgice
de a redeveni fiinţele vremelnice,
pătimaşe şi slabe, veşnic nemulţumite, care am fost la început.
De aceea mai bine să nu ni se întâmple nimic!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi

E ziua-n care
Mă rog la răsărit de soare
Şi la copaci şi frunze moarte
Din cap şi pănă la picioare
Să-mi coase un veşmânt aparte!

E ziua-n care
Poeţi din patru zări în umblet
Se-adun la poalele Nemirei
Să îmi ofere dar de suflet
Poeme în acordu' lirei..

E ziua-n care
Emoţiile mă inundă
Scăldându-mă în calde-arome,
Minutul părând o secundă
În ceasul cu bătăi molcome!

E ziua-n care
Răsfăţul îmi e musafirul
Ce-a rătăcit prin lume-n cânt
Vorbind cu luna şi zefirul
Despre cuvânt şi simţământ!

E ziua-n care
Voi fura zâmbetele toate
Cu vraja versului din carte!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub sârme de lumină...

Pe sub sârme de lumină
Trec schelete de rugină,
Beau apă de la izvoare
Din călcâi de căprioare

Împletesc raze din pene
Peste visul ce s-aşterne
S-avem ţinte de lumină
În arcuş scos din retină.

Înnoim clipă de clipă,
Cu vioara sub aripă
Şi bem apă din izvoare,
Din călcâi de căprioare

Punem sufletul pe buze
Pictate de buburuze
Sub schelete de rugină
Unde tu îmi eşti lumină!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te văd, priveşti la ceasul vechi agăţat pe perete,
scorojit de însingurare şi doruri ascunse...
Ai vrea să opreşti timpul
la o secunda perfectă...
în care să ţi se taie răsuflarea...
chiar de ultima secundă ar fi...
ultima clipa a vieţii ăsteia ruginite de umezeala lacrimilor...
La secunda aceea perfectă, să oprim toate ceasurile.
Rotim împotriva lumii de-o cheiţă năstruşnică...
ca să-l dăm înainte...
În speranţa că începe o altă clipă,
o clipă care ne înfăşoare pe-amândoi
într-o singură bătaie de inimă...
Clipă fără legi... în care timpul se măsoară doar în respiraţii furate lumii...
Dar e la fel... seacă şi şubrezită de timp şi de oameni grăbiţi...
Răsucim... răsucim... până ne ia foc pielea...
parca aşteptând viaţa viitoare...
Aş vrea să împart cu tine una din acele secunde... şi-atât...
Să... ni se taie răsuflarea într-un singur ticăit de ceas...
fără reguli şi legi...
Nu vreau să aştept până când
când toate ceasurile vor bate peste ochii închişi
şi mâinile reci...
iar timpul nostru, demult apus.
Dacă te temi de legile oamenilor, ale lumii...
Tu nu trebuie să faci nimic
le voi încălca eu pe toate...
Ce-mi pasă mie,
câtă vreme le încalc frumos?
Voi respecta doar legile iubirii...
Şi mă voi aşeza la poalele munţilor care plângeau între apus şi răsărit... împărţindu-ne...
Şi te voi aştepta,
Te voi aştepta cuminte...
cu ceasul inimii mele în mâini.
Şi vei veni... ştiu...
În acea secundă perfectă...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răpirea

duhul trecutului măsoară
întunericul dintre două bătăi de inimă
una a ta
una a mea

peste nicio clipă

apare maestrul
şi totul i se prosternează la picioare

sec sau poate intuitiv comandă
o cupă
îşi scuipă în ea lumina şi iese
iar bătăile de inimă de atunci
şi-au cunoscut goliciunea

tăvălugul uitării se apropie
ne haşurează umbrele apoi
începe cu frunţile până ajunge
la buricele degetelor
singurele care nu uitaseră
mirosul epidermelor întunericului transpirate

ai zice că am murit fără să
considerăm asta un verb
am fost fiecare separat absorbiţi
în câte o placentă
dar legaţi aceluiaşi cordon ombilical

după o vreme ne-au zis
că ne-am născut
fără să
considerăm asta un verb
am început să fim bătuţi de inimi
una a ta
una a mea
peste nicio clipă
apare ce

nimeni nu ar şti
se presupune că măduva luminii
iubirea

şi oricât ne-am fi îmbrăcat
în orice ne-am fi îmbrăcat
ne stăpânea doar goliciunea

maestrul răsuceşte compasul
măsoară
nesfârşita circumferinţă
a unei lacrimi anonime

suntem şi nusuntem totodată
separat absorbiţi
legaţi aceluiaşi cordon ombilical

ecoul unei desprinderi din sărut
ne asurzeşte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate toate astea...

poate toate astea nici nu s-au întâmplat
dar eu le visez în fiecare seară
când se scurg luminile de ceară
pe damascul florilor din pat

cronicarii îşi făcuseră datoria
şi trecuseră cu zâmbetul pe buze
visând la cavaleri şi invocând pe muze
pentru iubirea ta, Maria

turnirurile ieşiseră din vogă
şi florile de crin au rămas pe scuturi
ca urme ale unor vagi săruturi
şi petele de sânge de pe togă

numai florile îşi cunosc singure tăria
mor şi renasc în fiecare an
nimic nu se naşte şi moare în van
şi nici dragostea mea pentru tine, Maria!

mai recunoşti oraşul, teatrul vechi
cu turnuri gotice, statui
când ni se pare azi că nu-i
decât un joc de cuvinte perechi?

noi suntem din lut de Tărtăria
şi purtăm istoria în sânge
tot la fel cum inima mea plânge
pentru dragostea ta, Maria

parcă de dincolo de fire
amândoi ne-am întors pentru o clipă
să unim aripă cu aripă
şi să trecem apoi în amintire...

poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!