Izbăvire
Murim cu fiecare clipă
Din ziua-n care ne-am născut:
Ca dar gratificat, în pripă,
Pe un altar necunoscut.
Vibrăm, ca prinși de boli celeste,
Din creștet până la călcâi.
Și nu-nțelegem cât e peste
Zădărnicia cea dintâi.
Predestinați, purtăm mesaje
Închise într-un cod uman,
Edificând eșafodaje
Pe dangătul cotidian.
Și toate cu meșteșugire
De ornic vechi, nelegitim,
Ce bate clipa-n izbăvire.
Și izbăvirea-n țintirim.
poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.