Printre obiceiuri...

Sora Sfântului Ilie este furioasă...
Oare de ce?!
Poate că fratele său
A uitat să o invite la petrecere.
Sau poate că este furioasă
Pe furnicile cu înfăţişare de oameni.
Biciuieşte cu fulgere pământul...
Cu foc şi apă omenirea adapă.
O vară capricioasă
Din care nu putem înţelege
Şi nici deosebi
Vântul de şoapte,
Tăcerea de vuiet
Şi noaptea de zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se încruntase şi părea furioasă, dar ce bine-i stătea când era furioasă... Brusc, realiză că el o prinsese de mână şi încet, încet, şi-o retrase, cu timiditate. De ce oare?! Încă puţin dacă ar mai fi ţinut-o de mână, n-ar mai fi rezistat; ar fi uitat de orice promisiune făcută atât ei, cât şi tatălui ei, de a sta departe de ea, de a avea doar o relaţie strictă, de colegialitate; ar fi strâns-o cât mai puternic în braţe şi ar fi sărutat-o cu foc, cu pasiune; nu pe obraji, ca pe Maria, doar asta-şi dorea el cel mai mult! Dar ea îşi retrăsese mâna, iar magia momentului se stinse. "Ce vrei?!" îl întrebase ea răstit, încruntându-se delicat. Îi răspunsese oare?! Nici măcar nu-şi amintea; poate da, poate nu... Tăcu, tare nedumerit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din noi

Se scutură norii de plumb şi de jar,
Sclipeşte în noapte al verii pojar,
Îmi bate-n fereastră cu stele de foc...
Pământul şi ceru-n al facerii jo,

Asudă şi geme, se tânguie, ţipă...
Se-apleacă în vuiet copacii-aripă,
Scriu vise cu frunze, cuvinte cu har,
Cu pace-mpresoară al clipei altar.

Sub gene de umbre, în noaptea de piatră,
O lume comună-n tăceri se arată.
Şi geme oraşul sub vara cu ploi.
Un tunet răzbate tăcerea din noi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când marea e furioasă, îşi caută liniştea, spărgându-şi valurile de stânci, când omul e furios, devine o stâncă peste care se îngrămădesc valuri de lacrimi.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul (cu dedicaţie maestrului Mircea Suchici)

Se zbuciumă vântul
Ca un arcuş pe coardele cerului...
Pe partitură aleargă litere negre,
Pe drumuri de fulgere...
Nici curcubeul nu-şi mai plimbă culorile
Pe aleile pe care
Praful de stele şi-a lăsat aurul...
O lacrimă a pătruns în lemnul uscat al viorii,
Un contrabas alungă tăcerea
Şi din orchestră,
Doar zumzetul ploii
Coboară peste sufletul nostru
Să-i lumineze întunecarea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există câţiva oameni, foarte puţini, cărora chiar le pasă de tine. Îi poţi identifica după faptul că ei sunt acolo când tu eşti cea mai proastă variantă a ta posibilă. Oameni care rămân lângă tine cu iubire şi compasiune chiar când nu ai nimic de oferit. Oameni care nu s-ar da înapoi să te şteargă la cur dacă ai fi paralizat. Poate e mama sau tata, poate fratele sau sora, poate iubitul sau iubita SAU cel mai bun prieten sau prietenă. Oricare ar fi, identifică-i şi pune-ţi poza lor la vedere ca să nu uiţi că ai comite cel mai mare păcat să îţi baţi joc de ei, chiar dacă ei te-ar iubi şi atunci. Natura umană are câteva contradicţii. Una din ele este că îi tratăm cel mai prost pe cei care ne iubesc cel mai mult.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cer de furtună –
fulgere albe se văd
în noaptea de foc

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino acum să-ţi spun singurele căi posibile de investigare pe care le putem gândi. Prima cea care spune că este şi că nu poate fi decât să fie, este Calea Convingerii (căci ea conduce către Adevăr). Cealalată, cea care spune că nu este şi că trebuie în mod necesar să nu fie, afirm că este cea întru totul de nedesluşit. Fiindcă nici nu se poate cunoaşte ce nu este - aceasta este imposibil - nici nu se poate afirma ce nu este, pentru că este acelaşi lucru a gândi şi a fi.

citat din Parmenide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunecă noaptea -
fulgere grele ascund
ploaie de frunze.

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se poate glumi?

Da şi nu.
Se poate - când ai de-a face cu oameni sănătoşi.
Nu se poate - cu oameni bolnavi.
Se poate - cu oameni veseli şi bine dispuşi.
Nu se poate - cu oameni posaci si mâhniţi.
Se poate - cu oameni de spirit.
Nu se poate - cu oameni proşti.
Se poate - cu literaţi şi artişti.
Nu se poate - cu gloabe literare şi artistice.

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Ica Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu poate fi oprită

Moartea nu poate fi oprită,
Viaţa n-o putem salva.
Poate fi doar prelungită.
Mai mult nu putem spera.

În faţa morţii care vine
Rămâne omenirea mută.
Nu poate schimba destine
Când viaţa-n moarte se mută.

Când firul vieţii s-a-întrerupt,
Omul, marele absent
Din timpu-n care s-a născut,
Nu mai răspunde prezent.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A-l înţelege pe Zeu este foarte greu. Ceea ce este material nu poate exprima ceea ce este nematerial, imperfectul nu poate înţelege perfectul. Cum poate fi asociat eternul cu trecătorul?

Hermes Trismegistul în Corpus Hermeticum
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa ascunsă

Casa fiecăruia dintre noi
Este sufletul.
Şi nu o putem înălţa decât prin faptele noastre.
Dumnezeu este în noi
Şi arde ca o făclie.
Cu cât sufletul se înalţă,
Cu atât flacăra este la adăpost
De vântul durerii şi al deznădejdii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să scap de muze...

de muze nici nu vreau să scap,
poate să fie blondă, brună,
poate a fi o frunză din copac
sau floarea înflorită lină
sau poate fi noaptea fugară,
cu luna tristă luminând
sau poate visul nopţilor de vară
sau cine ştie... chiar şi-un gând

îmi este muză muntele şi marea
şi norii alergând pufoşi,
îmi este muză dimineaţa, seara
şi greierii îmi sunt cei luminoşi
şi totul poate să îmbrace haina,
această haină, muză stea,
când scriu un rând, îmi este cum e toamna,
din rădăcina ei... sunt muza mea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezlănţuită ploaie

Goneşte ploaia-n ropot, pâraie şiroiesc,
Bulboace fierb sărind în clocot ne-ncetat,
Vuieşte-n urlet vântul şi fulgere pornesc,
Copacu-şi plânge ramul căzut şi sfârtecat.

Trimişi de prin înalturi, de pe-un tărâm ceresc,
Nori îmbibaţi de lacrimi se-ncaieră, se bat,
Goneşte ploaia-n ropot, pâraie şiroiesc,
Bulboace fierb sărind în clocot ne-ncetat.

Porneşte-o viitură din câmpul înecat,
Puhoaie-nvolburate în vad se prăvălesc,
Alunecă pământul, spre vale-i revărsat,
Stihia furioasă loveşte-ntregul sat,
Goneşte ploaia-n ropot, pâraie şiroiesc.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia reală este o petrecere, o petrecere sălbatică, o petrecere la care s-ar putea întâmpla orice. O petrecere de la care niciodată nu te poţi întoarce acasă.

citat din Dorothea Lasky
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul unei mame

Rău mă chinuie tristeţea
Şi tăcerea casei mele
Şi mi-e frig şi-mi este foame.
Uite, nu mai am nici lemne!

Cin' să vină, puiul mamei
Şi să-mi macine la moară?!
Mare-ntunecare vine!
Cad în lacrimi, la icoană...

Şi vorbesc şi-mi plâng durerea,
Poate te-o aduce ea...
Pruncul mamei e departe,
A uitat de mama sa.

Nu pot să te cert, copile,
Ai familie, nevastă,
Ce dac-ai uitat de mama?
Ea-i aici! Mereu acasă...

Uite! Scârţâie portiţa!
Cumpăna fântânii plânge.
Poate mâine mama moare
Şi tu nu mai poţi ajunge.

Scutur sacul de făină
Şi pun sare şi ulei
Şi-o pun iute pe maşina
Încă caldă. Poate vrei...

Mâna-mi tremură, copile,
Cana-i goală şi mi-e sete.
A venit moş Nicolae!
Nu mi-a pus nimic în ghete...

Mamă, mamă, sărut-mâna!
Iaca, ţi-am adus ceva!
Însă mama îngeţase...
De acum, nu mai era.

Mama-i cuibărită-n suflet,
Doarme-n fiecare clipă
Şi cu fiece uitare,
Către ceruri se ridică.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul unei mame

Rău mă chinuie tristeţea
Şi tăcerea casei mele
Şi mi-e frig şi-mi este foame.
Uite, nu mai am nici lemne!

Cin' să vină, puiul mamei
Şi să-mi macine la moară?!
Mare-ntunecare vine!
Cad în lacrimi, la icoană...

Şi vorbesc şi-mi plâng durerea,
Poate te-o aduce ea...
Pruncul mamei e departe,
A uitat de mama sa.

Nu pot să te cert, copile,
Ai familie, nevastă,
Ce dac-ai uitat de mama?
Ea-i aici! Mereu acasă...

Uite! Scârţâie portiţa!
Cumpăna fântânii plânge.
Poate mâine mama moare
Şi tu nu mai poţi ajunge.

Scutur sacul de făină
Şi pun sare şi ulei
Şi-o pun iute pe maşina
Încă caldă. Poate vrei...

Mâna-mi tremură, copile,
Cana-i goală şi mi-e sete.
A venit moş Nicolae!
Nu mi-a pus nimic în ghete...

Mamă, mamă, sărut-mâna!
Iaca, ţi-am adus ceva!
Însă mama îngeţase...
De acum, nu mai era.

Mama-i cuibărită-n suflet,
Doarme-n fiecare clipă
Şi cu fiece uitare,
Către ceruri se ridică.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când omul este lipsit de capacitatea de a vedea, nu mai poate deosebi lumina de întuneric. Tot astfel şi omul lipsit de conştiinţa divinităţii sale pierde posibilitatea de a deosebi binele de rău.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom iubi fără cuvinte

Pe-această pagină, când vântul
Sufla-va dulce adiere,
O lacrimă va curge... Râul
Ei va aduce mângâiere.

Vulcani în inimi, anotimpuri
Pierdute printre ani, voi fi
Eu voi erupe pentru tine
Iar tu mereu mă vei iubi.

Eu voi fi noaptea. Zilei tale
Voi da răgaz prin ani, să treacă
Să nu ne-nebunească... fericirea
Învolburata vieţii apă

Vom fi şi alfa şi omega
Şi intru noi va fi tăcerea
Şi infinitul vom cuprinde,
Îmbrăţişând întreg pământul
Ne vom iubi fără cuvinte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Cerul s-a deschis precum un fermoar
Şi nori sângerii au pătruns
Pe sub coama zimţată a apusului
Pe care dansau ca pe un ocean,
Frunzele toamnei – lebedele tăcerii.
Furtuni forfecau liniştea
Cu lame de fulgere.
Noaptea s grăbea să prindă ultimul tren.
Lacrimi albastre alunecau pe caldarâmul uitării.
Paşii treceau prin horă de tunete
În univers...
Tăcerea se aşternuse ca un pled peste inima mea.
Toamnă, toamnă târzie,
Toamna în care am împlinit
Cincizeci de ani...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!