Nemaipomenită baftă a avut potaia aia de Zdreanță: a dat peste ea Arghezi.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Citate similare
Zdreanță hoinar
- N-ați văzut cumva pe Zdreanță...
Cel cu ochii de faianță?
- Am văzut noi o cățea...
La copiii toți lătra...?
- Nu-i cățea, este cățel:
Zdrențuit și mititel...
-Atunci: e cățelul Zdreanță
Cel cu ochii de faianță...
- Zdreanță, Zdreanță, unde-ai fost?
Ești micuț și ești cam prost...
- Ha-m... am, ham: te-am speriat
Peste tot eu am lătrat...
- Hai acasă la Grivei
Să latri cu el cât vrei.
poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (26 ianuarie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Câtă dreptate are italianul să-i spună soției "moglie". Chiar dacă n-am fost îmbrăcat în momentul căsniciei cu un costum Armani, după cinci ani am ajuns o... zdreanță. Din cauza moliei.
calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bietul "Zdreanță"
Cine credeți că, se crede
C-ar fi cineva în viață?
Este cel ce nu se vede
Că nu-i alta decât "Zdreanță"
Când unii, din interese,
Îl vorbesc de bine-n față
El se umflă și își iese
Din fire; sărmanul "Zdreanță"!
Dar de-ar ști c-aceiași semeni
Ce-azi în slavă îl ridică,
Mâine, doar cu schimb de termeni,
Ca pe-o "Zdreanță" îl critică.
Și de ce o lume-ntreagă
În eroare să se-afunde?
O, sub haină de-aur largă
Doar o "Zdreanță" se ascunde...
Îmbătat de tămâierea
Lingușirii fără preget,
--Care-i mai dulce ca mierea--
Bietul "Zdreanță", cu un deget,
Crezând că-i ceva în viață,
Socotește-n slaba-i minte,
--Bietul clovn, biata paiață!--
Că lumea o dă-nainte.
Cât i-ai spune că, în lume,
Nu e decât o paiață,
El consideră că-s glume.
"Zdreanță" minte nu se-nvață...
poezie de Nicolae Martinescu (12 noiembrie 1981)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem nocturn opus 2
Îmi anestezia
Insomnia
Muzica otrăvită
A lui Mozart,
Rondo capricioso
De noapte...
Deabia am avut timp
Să-mi trag pătura
Peste cap
Să nu-l văd,
Rânjind,
Pe Salieri...
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Procurorul "Zdreanță"
A căzut o "zdreanță"
Din beznă și neguri,
Ies la suprafață
Strălucite jeguri.
epigramă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Baftă...
Împlinindu-se sorocul,
Toată viața am avut,
Numai parte de norocul
Din salut!
epigramă de Nelu Ionescu-Quintus din ziarul "Viața Buzăului" (4 august 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost...
Scumpi copii, după vacanță,
Vă mai amintiți de Zdreanță,
Cel cu ochii de faianță,
Cum l-am scris și l-ați citit?
Câte unul, câți ați fost,
L-învăța și pe de rost.
Răsfățat și mult iubit
Zdreanță-al nostru a murit.
Rămăsese din frumosul
Prieten bun, pielea și osul.
Își pierduse și mirosul
Și vederea, șchiopătând
Și căzând din când în când.
Mă striga din glod și apă
Să-l mai scot din câte-o groapă,
Aducându-și poate-aminte
De un drum de mai nainte
O luă strâmb printre strujani
Dând cu botu-n bolovani,
Pentru că întâi și-ntâi
Să-l ridic și să-l mângâi.
Zdreanță, fără să mă vadă,
Mă știa cam prin livadă.
Sufăr de atunci cumplit
Să știu Zdreanță că-a murit.
Plânge sufletul din mine.
Îl aștept și nu mai vine.
Mai aflați, și nu e bine,
Că ce fuse nu mai vine.
Vremea deapănă și toarce
Și ce-a fost nu mai se-ntoarce.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zdreanță
L-ați văzut cumva pe Zdreanță,
Cel cu ochii de faianță?
E un câine zdrențuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfenițele-i atârnă
Și pe ochi, pe nara cârnă,
Și se-ncurcă și descurcă,
Parcă-i scos din câlți pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaș fără păreche.
Dă târcoale la coteț,
Ciufulit și-așa lăieț,
Așteptând un ceas și două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când și-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvățat și știe,
Și, pe brânci, târâș, grăbiș,
Se strecoară pe furiș.
Pune laba, ia cu botul
Și-nghite oul cu totul.
- "Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. - "L-a mâncat!"
"Stai nițel, că te dezvăț
Fără mătură și băț.
Te învață mama minte."
Și i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanță l-a și lepădat
Și-a-njurat cu un lătrat.
Când se uita la găină,
Cu culcușul lui, vecină,
Zice Zdreanță-n gândul lui
"S-a făcut a dracului!"
poezie pentru copii de Tudor Arghezi
Adăugat de Doina Bumbuț

Comentează! | Votează! | Copiază!
La Prono a avut un noroc... porno?!
calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am avut omul meu la licitația de la Adjud: Adjudecat!
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce părere o fi avut Juvenal despre omul venal?
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Totuși, a avut tăria să-și recunoască impotența.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
E o căsătorie din interes: a avut tot interesul să nu rămână burlac.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
A avut parte de un traducător realmente... trădător: nu l-a tălmăcit, ci l-a răstălmăcit.
calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ea s-a dat pe brazdă. N-a avut încotro, pentru că acolo s-a întâlnit cu ibovnicul.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Va trebui să ne despărțim, de parcă am avut ceva de împărțit vreodată.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unii mi-au spus că aș fi genial. Am avut eu grijă să-i contrazic.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Marinarii susțin că au avut de a face mai mult cu corvete decât cu vedete.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
A avut de a face cu mai mulți bărbați: pe cât e de frumoasă, pe atât e de pisicoasă. Câți?
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Reflecție de staul: "Ce tauri am avut în viața mea! Mândră că sunt vacă!"
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!