
Moartea ca un bumerang
Între începutul fără început
Și sfârșitul fără de sfârșit
Sunt eu-
Alfa și omega
Curând strămutat în VEGA...
Între nașterea mea,
A ta,
A lui,
A oricărui,
Vuietul flămând al bumerangului...
Orbi, vindem și cumpărăm iluzii!
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nașterea și moartea sunt două procese ireversibile în viața unui om, sunt alfa și omega, începutul și sfârșitul.
aforism de George Budoi din Viața și Moartea în aforisme și epigrame (2010)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

De la alfa la omega
Ce fără margini încântare
ce cântec fără de-nceput
ce taină revărsată-n mare
femeia pornește c-un sărut
Ce cântec fără de-nceput
femeia-ncepe cu sfârșitul
dar niciodată n-am s-o uit
femeia-i pâinea și cuțitul
Femeia-ncepe cu sfârșitul
ce taină revărsată-n mare
cu răsăritul și-asfințitul
e cea mai pură întâmplare
Ce cântec fără de-nceput
ce rai de unde-ai re-născut
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2021)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

De la alfa la omega
Ce fără margini încântare
ce cântec fără de-nceput
ce taină revărsată-n mare
femeia pornește c-un sărut
Ce cântec fără de-nceput
femeia-ncepe cu sfârșitul
dar niciodată n-am s-o uit
femeia-i pâinea și cuțitul
Femeia-ncepe cu sfârșitul
ce taină revărsată-n mare
cu răsăritul și-asfințitul
e cea mai pură întâmplare
Ce cântec fără de-nceput
ce rai de unde-ai re-născut
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (7 martie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Arbaleta
Platoul munților, cerurilor
pâlcuri de zăpadă, nori
este pătruns de-o șoaptă
trasă cu arbaleta
arătând traseele montane
printre nori, printre zăpezi,
ce poartă forme diferite
arătând începutul și sfârșitul
săgeata indicând drumurile
aruncate în paradisul zăpezii
pline de indicatoare
cu trimiteri exacte
pentru a începe și a sfârși
ce-ai început și nu ai sfârșit
sau ai sfârșit fără să începi.
platoul munților alb-albaștri
desene, imagini, delir,
sunt doar început și sfârșit,
sfârșit și început.
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Între alfa și omega
Sufletu-i o carte cu file de mister,
Labirint de arte, din cioburi de eter.
Dornic, levitează prin mii de galaxii,
Să primească darul ambroziei timpurii.
Corabia lui Isis o lasă ca tribut,
Și primește-o viață - fantomă pe pământ.
Din catarge rupte, aduse de furtuni,
El își face scară, să iasă din genuni.
Se pierde într-un vis, în somnul neputinței,
Renaște din abis, cu harul biruinței.
Ofrande el închină, în zbor de șoim hoinar,
Să nu fie-o umbră în focul din Tartar.
Pe altar, prinos - un totem cu stea -
Oferă veșniciei, din soarele lui Ra.
Și sufletul devine un Alfa între sfinți,
Precum și un Omega al celor adormiți.
poezie de Gabi Bărbulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfa și omega
Dumnezeu ca prefață nu-i de-ajuns
de izbucnesc și lucrurile-n plâns
distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (20 februarie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bahică
Unii caută bodega
Între alfa și omega.
distih de David Boia (3 mai 2017)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
pe un fir întins
între Alfa și Omega
poetul funambul
înfruntă viața
poezie de Louis Savary din Un poem nous separe, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!
De Crăciun
E ziua Ta, Doamne
Și Ești Veșnicie,
Ești Calea Luminii
Dintru Început!
Ești Cuvântul Sfânt,
Ce s-a făcut Om
Și Ești Adevărul
Fără de sfârșit!
Alfa și Omega,
Cerul și Pâmântul,
Viață și Iubire!
De Ziua Ta, Doamne:
Slavă! Slavă! Cânt!
poezie de Aneta Timplaru Horghidan
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârșitul oricărui sfârșit e un început în sfârșit.
aforism de David Boia (3 ianuarie 2022)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirulina din complexul Alfalfa dă eficiență maximă
Alfalfa iau de o lună
Și mă simt în stare bună,
Cum se simte-n apă cega...
Mă simt Alfa și Omega!
epigramă de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem_fără_titlu
fără lună ceru-i o necunoscută
un xyz aruncat între timp și spațiu
un telefon fără ton
la care vorbim
în minutele libere
între viețile și morțile noastre
fără soare sunt un vers anonim
un geniu cu ecuson fără umbră
un du-te vino continuu între
două puncte licărind
pe o hartă veche din univers
unde toți își caută comoara
fără tine nu am zgomot
fără zgomot nu am somn
fără somn nu pot visa
și fără vis
fără vis acest poem nu există
poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragoste capitulata
Nepăsarea gîndește între noi distanțele
Între alfa, omega, au crescut doar restanțele,
Răni încă transparente sfîrtecă sentimentele
Nu mai putem conecta elementele
Ce stratifică dragostea din punctul fix de larva,
În ochiul mirific s-a injectat otravă,
Ai rămas nevăzut pe un tărîm pierdut
Ce putea să fi fost, s-a trecut.
Între noi s-au mai pus bariere de sticlă
Ce leagă dorința în cordoane de frică,
Corup idealul direct pe palete,
Ne macerează inimile în eprubete.
poezie de Luminița Soare
Adăugat de Laura Radoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Șapte versuri ale Universului
Sfârșitul e început
Începutul e sfârșit
Răstălmăcește-le...
La început e cuvânt
La sfârșit tot un cuvânt
Și care e cel sfânt, sfânt...
Odihnă de frunză în vânt
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Adierea sufletului
Un răsărit de soare
Între noapte și zi
Un Univers infinit
Fără început / sfârșit
poezie de Daniela (10 septembrie 2021)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Patria
E Cuvântul cuprins
Între Alfa și Omega,
Locul în care Timpul
Își sădește permanența:
Din laurii strămoșilor,
A cioplitorilor în infinit
Și a sufletelor călăuzitoare
De Lumină,
Frumusețe
Și Adevăr!
poezie de Aneta Timplaru Horghidan din Ochiul din cerc (2015)
Adăugat de iany

Comentează! | Votează! | Copiază!
În școala Domnului Isus
"Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul..."
(Apocalipsa 1:8)
Când am venit întâia dată
La școala asta minunată,
Câțiva "copii", mai mari ca mine,
M-au tras deoparte și mi-au spus:
De azi încolo, țin'te bine,
Tu ești școlar al lui Isus!
Despovărat de greul vinii,
Am stat în băncile luminii
Și-am învățat din Sfânta Carte
Ce-nseamn-a păcii bucurie,
Ce-nseamnă viață fără moarte,
Ce-nseamnă Cer și Veșnicie...
Și-am scris pe-a inimii tăbliță
Cu-a dragostei, de foc, peniță,
Un Nume scump, un Nume viu,
Un Nume ce-mi sporește dorul
Și veșnic n-am să uit să-L scriu:
Isus Cristos, Mântuitorul!
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunăvestire
În noaptea asta lungă, fără sfârșit,
o femeie umblă subt cerul apropiat.
Ea înțelege mai puțin decât oricine
minunea ce s-a-ntâmplat.
Aude sori cântăreți, întreabă,
întreabă și nu înțelege.
În trupul ei stă închis ca într-o temniță bună
un prunc.
De nouă ori se-nvârte discul lunei
în jurul pruncului.
El rămâne nemișcat și crește mirându-se.
................................................
În noua noapte fără sfârșit
ciobanii păzesc nașterea unor semne cerești.
Mă duc între ei să vestesc:
Tăiați-vă mieii pe cruce
În amintirea jertfei ce se va face.
Ridicați-vă de lângă foc
în cojoace cu flăcări de lână.
Luați făclia ce-am aprins-o
în steaua coborâtă
deasupra ieslelor roase de boi
și dați-o mai departe
din mână în mână.
În curând fiul omului va căuta un loc
unde să-și culce capul,
răzimându-și-1 ca și voi
de pietre ori de câni adormiți.
În curând rănile purtate prin văile noastre
s-or vindeca
închizându-se ca florile la întuneric.
În curând picioare albe
vor umbla peste ape.
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca să cumpărăm trup, ne vindem sufletul.
aforism de George Geafir din Capul piramidal și efectul de piramidă (2001)
Adăugat de George Geafir

Comentează! | Votează! | Copiază!

Inutil
vorbim atât de mult despre clipe strânse cu grijă
în mințile noastre copilăroase școlărești disciplinate
niciun sens, fără răspunsuri, un spălat pe față
pe fundul sitei nu rămâne măcar un pumn de stele
când lumea fără început și fără sfârșit
a început și s-a sfârșit de atâtea ori
cu noi sau fără noi, cine știe
spunem atât de multe în tăcerile noastre pietrificate
în cruci pe mormintele veseliei frenetice inutilizabile
de ce să mai vorbim când putem să tăcem atât de bine
cu impresia certitudinii că am înțeles totul și nimic
trecerea între zumzet năucitor și liniște cosmică
un val pe țărmul existenței lăsând o spumă fantomatică
ne retragem în inima oceanului să ne mai naștem o dată
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!