Trenul toamnei se iuţeşte, are mers de-accelerat,
Zarea lungă nu-i ajunge, bate drumu-n lung şi-n lat,
Geme de încărcătură, trece-n goană pufăind,
L-am oprit la mine-n gară, felinarele se-aprind.

catren de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul toamnei

Trenul toamnei se iuţeşte, are mers de-accelerat,
Geme de încărcătură, trece-n goană pufăind,
Zarea lungă nu-i ajunge, bate drumu-n lung şi-n lat,
L-am oprit la mine-n gară, felinarele se-aprind.

A primit la timp semnalul şi porneşte supărat,
Ca o fiară se urneşte, se-aud roţile scrâşnind,
Trenul toamnei se iuţeşte, are mers de-accelerat,
Geme de încărcătură, trece-n goană pufăind.

Peste şinele rodate urme de rugini se-ntind,
Trece prin vâltori de munte, prin tunel întunecat,
Lacrimi se strâng în cisterne de prin nouri şiroind,
Neguri se descarcă-n vale din vagonul îngheţat,
Trenul toamnei se iuţeşte, are mers de-accelerat.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluţul meu

E trist căluţul meu de la o vreme,
Citesc în ochii lui plini de blândeţe,
E tânăr şi-n putere, nu se teme,
Doar eu mă vait ajuns la bătrâneţe.

Grij-am avut, l-am dus la potcovar:
Picioarele să-l ţină, să nu-l doară,
Nu s-a schimbat, ce-i fac e în zadar,
Nu-i bucuros de soarele de-afară.

L-am ţesălat pe coama-i mătăsoasă,
L-am întrebat de are vreo durere,
L-am mângâiat pe fruntea lui frumoasă
Şi mi-a răspuns cu lacrimi în tăcere:

- Mă bate gândul rău şi nu mi-e bine,
Mai stai, aş vrea cu tine să rămân,
Mi-e teamă c-ai să pleci de lângă mine,
N-aş vrea să mai cunosc un alt stăpân!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluţul meu

E trist căluţul meu de la o vreme
Citesc în ochii lui plini de blândeţe,
E tânăr şi-n putere, nu se teme,
Doar eu mă vait ajuns la bătrâneţe.

Grijă-am avut, l-am dus la potcovar,
Picioarele să-l ţină, să nu-l doară,
Nu s-a schimbat, ce-i fac e în zadar,
Nu-i bucuros de soarele de-afară.

N-am îndrăznit ca să-l lovesc vreodată
Chiar dac-a fost mai nărăvaş sau tânt
Eu l-am iertat de fiecare dată,
Nimeni pe lumea asta nu e sfânt.

L-am ţesălat pe coama-i mătăsoasă,
L-am întrebat de are vreo durere,
L-am mângâiat pe fruntea lui frumoasă
Şi mi-a răspuns cu lacrimi în tăcere:

-Mă bate gândul rău şi nu mi-e bine,
Mai stai, aş vrea cu tine să rămân,
Mi-e teamă c-ai să pleci de lângă mine,
N-aş vrea să mai cunosc un alt stăpân!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie...

Bună ziua domnişoară
te aştept cu flori în gară
întro lungă zi de vară
trenul stă să nu apară
bună ziua domnişoară...

Sara bună domnişoară
mă îmbăt cu apă chioară
sper să nu fie gargară
trenul a venit de-o oară
eu te-aştept deşi e sară...

Mai stau doar o oră-n gară
scumpă floare domnişoară
de nu vii în astă vară
dragostea poate să moară
ziua bună domnişoară...

Timpul nu aşteaptă, zboară
şi... vezi bine, bunăoară
mai plecă un tren din gară
ştiu şi pentru-a câta oară
scumpă floare, domnişoară...

Ziua bună, domnişoară
eu te-aştept cu flori în gară!...

poezie de Gheorghe Gurău (8 februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de vis...

La două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei
Aşteaptă, el face paşi mărunţei
Întârzie trenul, nu vrea să apară...

În tren sunt rochii şi fluturi de tei
Îi spuse în şoaptă o domnişoară
La doua, Ion se duce in gară
Să vadă cum trece trenul de trei...

Peronu-i pustiu, lumina e chioară
Se simte miros de flori şi ulei
El calcă-apăsat prin somnul cu-alei
Se scoală in noapte, se înfioară...

E două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei!..

hipersonet de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren

ninge afară
e ger şi viscolul bate
ridicând troiene
de neatinse stele
tu stai străină-ntr-o gară
departe...

peronu-i pustiu
în ceasul ca un ochi de ciclop
ce atârnă-n perete
chiar dacă trec greu
orele arată că s-a făcut târziu
şi te învăluie atâta noapte...

poate se va opri şi-n astă gară
uitată şi ninsă
plină cu fum de ţigară
şi-ai să te urci fără să ştii
unde-o să mergi şi cât timp...

în trenul ce poartă iluzii
cât viaţa biletu-i de scump

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripă de vis

Iar de frunzele căzute
Geamul inimi-i atins
Şi-n priviri azi nevăîzute
De departe parc-a nins

Nins cu frnze şi cuvinte
Peste mersul vremii fin
Şi-n privirea ta fierbinte
Eu văd ceru-ntreg senin

Cade toamna peste tot
Peste un roi de frunze iar
Un surâs şi un compot
Pe când vântu-n buzunar

Nu-ţi mai bate căci e plin
De idei şi atâtea versuri
Pe când gândul geme lin
De poeţi şi înţelesuri

Nu mai bate vântul — stă
Pe o aripă de vis
S-a oprit pentru odihnă
În privire-ţi s-a înscris

Ramuri calde se-mpletesc
Pe cărările privirii
Şi-n metafore azi c resc
Chiar pe palma amintirii

poezie de Ioan Daniel Bălan (17 octombrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin fumul amintirii

Sting ultima ţigară,
Uit fumul amintirii,
Şi las în trista gară
Taifunul despărţirii.

Peronul fericirii,
E plin acum de ceaţă
Iar florile iubirii,
S-au prefăcut în gheaţă.

Doar trenul disperării
Mai şuieră pe-afară,
Şi-n lacrima tăcerii,
Oftează o vioară.

La casa de bilete
E linişte de-o vreme
Şi-n plâns de triolete
O inimă tot geme.

Deşi cu nepăsarea
Fac târg, nu vrea şi pace,
Şi-mi lasă doar ninsoarea,
De dor... C-aşa îi place.

Şi iar aprind tigara,
Şi-n jur totul mă doare,
Însă rămân în gara,
Cu zâmbete de soare.

Iar cel ce mi le-aduce
Pe-o uşă-ntredeschisă,
Are privirea dulce,
Şi-n palmă, o narcisă...

poezie de Dorina Omota din Mai plâng o lacrimă şi plec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumu-n curbe, nu-i drumul cel drept; evită-l pe cât poţi.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumu-n curbe, nu-i drum drept; evită-l atunci când poţi.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Se-aşază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ţine pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n braţe încă o dată!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupuri de zăpadă

Noi suntem nişte oameni în trupuri de zăpadă,
Împrăştiaţi de hoarda acelor patru zări,
Cu ochii de cărbune ce nu mai pot să vadă
Cum ninge-n felinarele nestinse de prin gări.

Sub streşini se strecoară pumnale lungi de gheaţă
Şi oameni de zăpadă mai trec perechi, perechi,
Sunt umbre de fantome ce-alunecă prin ceaţă,
Cu inimile frânte, cu haine mult prea vechi,

Pe drumul imposibil ce nu-l mai pot distinge
Când ninge problematic şi cinic pe dorinţi,
Doar cerbi cu coarne albe ar mai putea străpunge,
O iarnă timpurie, de trupuri prea fierbinţi.

Şi-n zodia în care nu-i loc de primăvară,
Strigoii nopţii albe se vând din doi în doi,
A îngheţat şi trenul ce ne-aştepta în gară
Şi omul de zăpadă ce mai trăia în noi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Note din tren

Pun fruntea-ncet pe geamul strălimpezit de cer.
E de metal câmpia si grâul e răscopt.
Canton 107, canton 108,
si trenul uită totul pe zarea lui de fier.

Un şuierat. Un altul. Un pod: o jucărie...
Pe mal, copii de vată cu bivoli de carton.
Un domn citeşte-o carte franceză în vagon,
si osiile cantă ferata melodie.

Şi osiile cantă... Şi-n aur tot se şterge:
Peisaje, vise, păduri, cantoane mici si triste,
ori desparţiri prin staţii, cu lacrimi si batiste...
Ne plictisim. Sau râdem. Si viaţa noastră merge.

De se topesc, brumate, privelişti fumurii,
prin staţiile vieţii frânam, a câta oară?
Şi cine ştie cine ne-aşteapta intr-o gară
în care noi, din goană, n-am mai putut opri...

Hei, cea din urmă gară, la un sfârsit de cale,
acarul negru-al morţii, pe gânduri, la macaz...
Surâd. Aprind ţigara. Şi iar visez. Un iaz...
Banalitaţi burgheze din trenuri personale.

Si vad deodată trenul meu mic de tinichea,
cu roţile stricate, când nu-mi trecea prin minte
să-l fac simbol şi versuri, ci mi-l trăgeam-nainte
de sfoara lui, prin toată copilăria mea...

Hei, Radule de-atuncea, cu vise-îmbracate
în vechi costume albe de marinar, ca tine,
cum le plimbai- ţii minte? – pe-nchipuite şine,
în vechia jucărie cu roţile stricate...

Iar astăzi, trenul fuge si, paralel, şoseaua.
L-asemuim cu viaţa, burghez si călător,
domnu-şi citeşte cartea, si-ntâiul trenişor
de mult işi rugineşte, in suflet, tinichiaua.

În ţacanit de osii se-aleargă peste vise.
S-a desfăcut amurgul şi mâinile sunt reci.
Un alt canton de ţara: o su... ta... do... ua... zeci...
La staţia trecută, am cumpărat caise.

poezie celebră de Radu Gyr (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie hibernală

Se-aşază pe casă zăpezile reci,
iar vântul pătrunde prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui că-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.

Dar timpul uitării te ţine pe loc –
îţi sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează tavanul cu-o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel,
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate venind cu licori neştiute.

Din gară ajunge un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal...,
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Se duce doar gândul cu trenul bizar –
te simt lângă mine de-acum împăcată,
cuvinte nespuse se zbat în zadar...,
mai strânge-mă-n braţele tale o dată!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui şef de gară

Semnalul roşu e alarma,
Deci trenul se opreşte-afară,
Se înşelase maşinistul,
E nasul şefului de gară!

epigramă de Radu D. Rosetti
Adăugat de Tiberiu Stefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu eşti tu...

- Ce dacă se întorc cocorii
Uitând restriştea lor amară?
Grăbiţi şi-învolburaţi sunt norii,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!

-Ce dacă berzele sosite
În grabă cuibul îşi repară?
Mă ning ninsorile cernite,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!

-Ce dacă râde rânduneaua
Sub cosoroabă la căscioară?
La mine nu-i topită neaua,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!

Ce dacă mugurul plesneşte
Şi ramura-înverzeşte iară?
La mine-i iarnă, viscoleşte,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!

În raza soarelui mă scald,
Adie vântul blând pe-afară,
La mine-n suflet este cald:
-Bine-ai venit... E primăvară!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Cândva, demult, la început de vară,
tu te-ntorceai cu-n tren necunoscut,
te aşteptam, dar nu te-am revăzut,
căci trenul tău nu mai oprea în gară,
se îndrepta către un alt ţinut.
Ploua şi noaptea se lăsa afară,
iar eu călcam peronul abătut,
din zări venea un cântec de fanfară
în urma trenului, deja pierdut.

Şi ani de-a rândul, aşteptând în gară,
fără să cred, deodată te-am văzut –
am tresărit şi te-am privit tăcut,
venea din zări un cântec de fanfară,
tu mă-nrobeai c-un zâmbet absolut,
iar eu, rămas în urma ta afară,
am plâns până târziu şi m-am zbătut
căci trenul a rămas pe veci în gară,
dar tu erai doar visul meu pierdut.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ceruri ...

Pe ceruri luna se iveste
Eu o privesc cu ochi uimit,
Iar gandul meu te urmareste
In drumu-n care te-ai oprit.

Drumet esti tu, ca ea pribeaga
E viata si ce-n lume sunt,
Abia o clipa de ne leaga
Iubirea de acest pamant.

Pe tine si pe mandra luna
As vrea din mers sa va opresc
Si in extaz ca o nebuna
Un veac intreg sa va privesc.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul nu se pierde

Poliţista-n fustă a strigat: - "Luaţi seama!"
Trenul poliţistei a plecat grăbit...
Poliţişti în goană fugeau îndrăcit
Când deodată, iată! A sunat... alarma.

epigramă de Ileana Nana Filip din Poliţişti pe tocuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!