Nevolnicie

Biet gustător de mici plăceri,
Nu simţi că-n "azi" e-acelaşi "ieri"
Că-n "mâine" tot pe "ieri" îl speri?!..

Biet vestitor de mici credinţi,
Refaci vre-un crez de la părinţi
Şi-n ceruri noi pui vechii sfinţi...

Biet dascăl de cunoaşteri mici,
Când cade-o stea, tu o ridici
Şi lavă-i stinsă ne-o explici...

Poet cu ochii spre ‘napoi,
Tu trâmbiţezi drept zorii noi
Apusul după muşuroi...

Dar eşti nevolnic a topi,
Din tot ce speri şi crezi şi ştii,
Chemarea care ne-ar uni
Spre-a dărâma şi a zidi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar...

Eu sunt de-aici
şi sunt de nicăieri
pitici
de mână vin cu zâna ieri
şi-s galbeni toţi
şi mici
atât de mici.

Eu sunt de nicăieri
şi sunt de-aici
trec licurici
ducând poveri
spre unde ce mai zici
chiar
ce mai zici?

Ce faci
ce eşti
când taci
se-aud poveştile-n poveşti
şi munţii-mi toarnă vin în ceşti
ce veşti mi-aduci
chiar
ce mai veşti?

Pământu-i plat
şi iernile sunt veri?
la porţi îmi bat
tăcerile-n tăceri
iar visul s-a întors din flori în meri
şi tu mai speri
chiar
ce mai speri?

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca as sti

Dacă aş şti că-n loc de soare
Ar fi un bec strălucitor;
Dacă aş şti că-n loc de lună-i
O farfurie peste nori;

Dacă aş şti că-n loc de nouri
Sunt turme mici, turme de oi
Aş şti că-n fiecare zori de ziuă
Că viaţa nu-i pentru noi doi.

Pământul eu l-aş părăsi
M-aş îndrepta spre soare
Dacă aş şti că tu nu ştii
Când nu te văd mă doare.

Misterul mării cea sărate
În care amintirea vieţii zace
Ar fi mult mai uşor de răscolit
Dacă aş sti că nu m-ai părăsit.

În fine, dacă-aş şti că-n lume
O alta nu va exista,
Voi şti că toate sunt pe bune
Că doar tu eşti aleasa mea.

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un….Cerşetor

Daţi-mi şi mie un ban!
Sunt un biet copil orfan,
N-am părinţi şi nici bunici,
Am în schimb trei fraţi mai mici,
Să le pot lua o pâine
Ca să-i cresc de azi pe mâine.

Daţi-mi şi mie un ban!
Nu vreau să cerşesc şuhan,
Vreau s-adun câţiva leuţi,
Hai…Domnilor fiţi drăguţi,
S-aveţi parte de iubire
Sănătate şi mărire.

Daţi-mi şi mie un ban!
Sunt sleit, nimic nu am,
Să-mi pot face un ungheţ,
Că la iarnă o să-ngheţ,
Să-mi cumpăr nădragi mai groşi,
Hai dom’le... Fiţi miloşi.

Daţi-mi şi mie un ban!
Ca să-mi cumpăr şi duhan,
E mai ieftin, linişteşte,
Foamea mi-o potoleşte.
Când mai mare o să cresc
Vă promit, o să muncesc.

Daţi-mi şi mie un pol!
Ca să-mi pot lua un ţol,
Noaptea să-i mai învelesc
Pe cei mici. Până mai cresc.
Hai doamnă fi mai docilă,
Crede-mă! Cerşesc de silă.

Daţi-mi şi mie un pol!
Oameni buni! Coşul mi-e gol,
Iar cei mici plâng şi mă cheamă
Să le duc măcar de-o zeamă.
Să cumpăr vre-o doi covrigi,
Pentru-o zi să scap de griji.

Daţi-mi şi mie un leu!
Să-mi cumpăr un copârşeu.
Cred că mi-am ieşit din minţi
De când nu mai am părinţi.
Decât hoţ şi cerşetor
Mai bine cinstit să… mor.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SINGUR CÂND EŞTI...

Te-ai întrebat, tu, oare
de ce iubirea doare?
Nu cred că ai simţit,
dorul mare, nesfârşit,
departe de cel iubit!
Ştii, tu, cum e sa fii
departe, să-ţi simţi inima
cum plezneşte în coarde,
sperând că mai există
a ta iubire şi nu a rămas
doar o simplă amintire?
Ştii tu cum e, când
trezindu-te în noapte,
să te simţi singur,
printre stele şi şoapte,
şi să-ţi doreşti o altă inimă
lângă tine să bată, nu să stai
de veghe, noapte de noapte?
Singur când eşti
îţi doreşti să scapi
de singurătate, să ai aripi,
să pleci oriunde, doar
să nu mai simţi apăsarea
tristeţii, în nopţile reci,
când cu un suflet drag,
ai vrea să le petreci,
Şi nu cred că ştii
cât este de greu să speri,
să tot speri, azi, mâine, mereu!

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce speri sau poate vrei?

Pământul tremură sub picioarele noastre,
oceanele se evaporă în timp ce zgârie norii
cresc deasupra capetelor spre zări albastre,
ne pierdem tăcuţi în antimemorii.
Cuvinte distorsionate de interferenţe magnetice
şi-un neâncetat schimb de informaţii
inhibă gândurile mele hrănindu-le cu radiaţii.
Doctoriile potolesc dubiile noastre
consumului fiind impuse ca măştile în teatre
însă cuvintele nu vor placa progresul peste poate
în mersul inconştient către noapte...
Cum...?
Ce crezi că vezi în ochii mei?
Spune-mi, ce speri sau poate vrei?

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un biet moldovan...

Sunt un biet moldovan
Şi mi-e soarta amară
Nu-s Ion ci Ivan
Şi nu domn ci tovărăş

Desparţit de ai mei fraţi
De ghimpat ă hotară
M-am lăsat împăcat
Cu a mea soartă amară

M-au făcut comunist
Şi-am ajuns de ocară
Stalinist- bodiulist
Şi mancurt fără ţară

Cu fanfare întîlneam
Pe "nacealnici" la gară
Şi-n Rusia căram
Pîinea mea cea amară

Şi ca musca muream
"Ridicat" înrt-o seară
Şi-n Siberii visam
La Moldova natală

M-au înscris în kolhoz
Într-o noapte de vară
Şi de-atunci nu mai am
Nici imaş nici mioară

Cu alfabet ne-nteles
Şi cu graiul- povară
Eu cîntam pînă mai ieri
Cit mi-e viaţa de dragă

Sunt un biet moldovan
Mai blajin ca mioara
Cu credinţa în neam
Cu credinţa în Ţară

Sunt un biet moldovan
La rascruce de cale
Încotro s-o apuc
Fără "starşii tovarişhi"

Fără bici si lozinci
Ce-şi pierdură valoarea
Fără acei comunişti
Ce-mi (f...) vinduseră Ţara

Bucovina-i la nord
Si la sud... Basarabie
Reunită-ntrun tot
Revedea-te voi oare?!

Sunt un biet moldovean
Mai blajin ca mioara
Cu credinţa-n neam
Cu credinţa în Ţară

Sunt un biet moldovan
La rascruce de cale
Încotro s-o apuc
Că la deal că la vale???!!!

Sculeni Podul de Flori
6 mai 1990

poezie de Iurie Osoianu (6 mai 1990)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru un necredincios

Hai, vino!...
Vino mai curând, să vezi
Minunea-n care numai tu nu crezi,
Să vezi cum cerul vesel se coboară
Şi muntele-ncruntat cum se ridică,
Să prindă cea din urmă zi de vară
Cu cel din urmă zbor de rândunică...

Hai, vino!...
Vino mai curând, s-asculţi
Nemulţumirea celor mici şi mulţi,
Că vara n-a ţinut decât trei luni,
Şi-n viaţa unui an trei luni nu sunt
Decât exact trei străchini de pământ
Cu hrană pentru nouă guri de căpcăuni!...

Hai, vino!...
Vino mai curând, să-nveţi
Secretul măscăricilor-poeţi...
Să-nveţi să mori când nu ştii să trăieşti
Şi să trăieşti abia după ce mori,
Iar după moartea ta să te-ntregeşti
Cu restul celorlalţi nemuritori!...

Hai, vino!...
Vino mai curând, să simţi
Cum sună-o ploaie din monezi cu zimţi
În punga goală-a unui biet ateu...
Şi, travestit în cel ce-ai vrut să fii,
Să-l poţi cinsti, cu-o halbă, pe bunul Dumnezeu!...
Hai, vino!...
Vino mai curând...
Nu vii?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XXIV, nr. 9-12 (septembrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul cu ochi

În suflet îmi cresc frunze şi flori
Acestea sunt daruri cereşti
Chemarea nu este de ieri
Dar, poţi, dacă înca mai speri!!

În suflet îmi cresc ochi şi amintiri
Ce au fost cândva lângă mine
Sufletele ce astăzi îmi arată
Calea spre veşnicie.

Împodobeşte coroana că spinii
Au uscat şi crescut alte flori
Şi mâine e unirea cu vii
Iar morţii deschid ochii şi ei.

poezie de Nicoleta Petre (29 noiembrie 2018)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să iubeşti o femeie

Să iubeşti o femeie, ce magnific, ce chin!
Te ridică spre ceruri, te preface-n suspin,
Dar ce dulce e chinul, cât de mult îl doreşti,
O femeie e arta de a şti să iubeşti.

Să iubeşti o femeie... te iubeşte mai mult!
E tăcerea firavă, e al vieţii tumult,
E miracolul veşnic ce te face să crezi,
O femeie-i lumină, doar încearcă să vezi.

Dar la fel e-ntuneric dacă dragostea-i stingi,
E o lacrimă caldă, ce pe-obraz o atingi,
Este dansul iubirii, fără ea nu ar fi
Decât paşi înnodaţi într-un ritm ce nu-l ştii.

Să iubeşti o femeie, tot ce poate fi sfânt,
Este lună, e soare, dar aici, pe pământ
Are cheia spre mâine cât şi cheia spre ieri,
Să iubeşti o femeie... să exişti... să mai speri.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să iubeşti o femeie

Să iubeşti o femeie, ce magnific, ce chin!
Te ridică spre ceruri, te preface-n suspin,
Dar ce dulce e chinul, cât de mult îl doreşti,
O femeie e arta de a şti să iubeşti

Să iubeşti o femeie... te iubeşte mai mult!
E tăcerea firavă, e al vieţii tumult
E miracolul veşnic ce te face să crezi,
O femeie-i lumină, doar încearcă să vezi

Dar la fel e-ntuneric dacă dragostea-i stingi,
E, o lacrimă caldă, ce pe-obraz o atingi,
Este dansul iubirii, fără ea nu ar fi,
Decât paşi înnodaţi într-un ritm ce nu-l ştii

Să iubeşti o femeie, tot ce poate fi sfânt,
Este lună, e soare, dar aici, pe pământ
Are cheia spre mâine dar şi cheia spre ieri,
Să iubeşti o femeie... să exişti... să mai speri

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă întrebi

De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
Voi tace căci răspunsul tu îl ştii
Şi n-aş putea în sufletu-mi de plumb
Să răscolesc prin amintiri şi zile mii.

De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
De nopţile pustii şi fără tine ştii
Când ruga-n lacrimi mă îngenunchia,
Iar zorii mă prindeau fără să vii?

De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
Răspunsul a crescut mut între noi,
Ieri erau mici dealuri, azi de piatră munţi
Şi-au împărţit destin şi amintiri la doi.

De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
Vreau tu să îmi răspunzi mai ştii
Când mi-ai promis că ne vom regăsi,
Dar azi e prea târziu, să nu mai vii.

Eşti liber azi chiar dacă încă sunt,
Nu mă mai roade gândul că nu vii
Şi-n nopţile în care-s trează şi nu eşti
Pe cine strângi la piept te las doar tu să ştii.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E aşa de greu să urmăreşti de la zi la zi încordarea progresivă a ostilităţilor. Te trezeşti deodată încolţit din toate părţile, fără să ştii nici cum, nici când. Mici fapte răzleţe, mici gesturi fără însemnătate, mici ameninţări aruncate în vânt. Astăzi o ceartă în tramvai, mâine un articol de gazetă, poimâine un geam spart. Toate par întâmplătoare, fără legătură, pe jumătate glumeţe. Într-o bună dimineaţă, simţi că nu mai poţi respira. Ce este mai greu de înţeles e că nimeni, absolut nimeni nu are în povestea asta nici o vină.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă prelungeşti linia ce trece prin β, α şi γ din constelaţia Vulturul în sus, spre nord, la o mică depărtare dai peste una dintre cele mai mici constelaţii, Săgeata, care e alcătuită numai din stele mici, dar cari în adevăr formează o săgeată îndreptată spre stelele Vulpei Mici.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul cercetaşilor

Mai mari, mai mici, trec cercetaşii,
Un prinţ din suflet i-a desprins,
Pe toţi în ochi cu foc nestins,
La tot spre-a fi cu el părtaşii.

Ca mâine ei vor fi ostaşii
Sub steagul ţării neînvins,
Cu mici, cu mari, trec cercetaşii --
Un prinţ din suflet i-a desprins.

Oricât le suntem naintaşii,
De focul sfânt ce l-am aprins,
Ne este sufletul cuprins,
Ş-ai noii ţări vedem fruntaşii

Când mari, sau mici, trec cercetaşii.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am luat un mărţişor

Primăvara bate la fereastră
Cu buchete mici de ghiocei
Şi zambila înflorită-n glastră
Te-ndeamnă s-o iei...
Scumpe sau modeste mărţişoare
Te atrag pe rând zâmbind discret
Şi cu ele, dragostea mea mare
Se leagă cochet.
Mărţişoare dragi ca inimioare
Orice-ndrăgositit a dăruit...

Ţi-am luat un mărţişor
Ca să-l porţi la tine tot mereu
Şi să ştii că-n el e dorul meu
Şi-ţi va purta noroc.

Ţi-am luat un mărţişor
Ca să-l porţi când nu ne-o mai vedea
Şi să-ţi spună el iubirea mea
Oricând şi-n orice loc.

Din ochi mi-a picurat o perlă mică
Să fie ne-ncetat podoaba lui.

Ţi-am luat un mărţişor
Ca să-l porţi la tine tot mereu
Şi să ştii că-n el e dorul meu
Şi-ţi va purta noroc.

cântec interpretat de Nicolae Niţescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opinia unui biet alegător

După capul meu, măi vere,
Pe-mpuşcatu' l-aş vota
Căci ar face plopu pere
Ş-am avea toţi ce mânca!

epigramă de Alexandru Misiuga din ziarul "Viaţa Buzăului" (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul drept şi omul strâmb

Eşti drept când tu, din răsputeri,
Dreptate faci, când nu decazi,
Când astăzi eşti tot drept, ca ieri,
Iar mâine eşti tot drept, ca azi.

Eşti strâmb când strâmbătate ceri,
Când judeci strâmb, când tot decazi,
Când astăzi eşti tot strâmb, ca ieri,
Iar mâine eşti tot strâmb, ca azi.

poezie de George Budoi din Dreptatea şi Nedreptatea (25 februarie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te gândeşti la mine

Când te gândeşti la mine şi ţi-e dor,
Din gândurile tale mă coboară,
Sărută-mă... i-atâta de uşor
Şi-n aşternutul moale mă doboară.

Ia-mi părul şi pe perne mi-l răsfiră,
Gustă mireasma trupului de foc,
Eşti ca şi marea care se înşiră
Pe-o plajă goală, când îşi face loc.

Caut obrazul pentru... sărutare,
Pe jar pun pasiunea drept zălog,
E gura ta, cea mai fierbinte, oare!
Sau va rămâne doar un biet prolog.

Dezbracă-mă de vorbe-n mângâieri,
Deschide uşa templului când bat,
Nimic nu-i azi, aşa cum a fost ieri,
Din noaptea asta, parcă-s mai bărbat.

Tine-mă strâns, căldura dă-mi-o toată,
În inimă şi-n pori vreau să te simt,
Adânc pătrund în trupul tau de fată,
Eşti viaţa mea şi nu pot să te mint.

Ca şi nebunii... ne iubim sălbatic,
În noaptea vieţii... ceasul e oprit,
Luceafărul, pe cer, e singuratic,
Amorul... două trupuri... a unit.

Şi dacă risipiţi vor fi fiorii,
Iar patima să o strunim e greu,
La pieptul tău, trezit voi fi de zorii,
Ce adevărul l-au ştiut, mereu.

Doar tu şi eu... în patul ca o floare,
Mi-e dimineaţa dulcele păcat,
Pe trupu -ţi gol mai pun o sărutare
Şi-apoi iubito, iaraşi, am plecat.

poezie de Constantin Triţă din Trubadur prin dragoste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

,,O, biet actor, o biet artist..." (Vasile Şeicaru)

Marcaţi de ani c-un spirit activist,
Românii vor rămâne buni actori,
În roluri comice din teatrul trist,
Jucând regii... ce-s scrise de-amatori.

epigramă de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!