Psalmul nouă

O, trandafir de dincolo de-atingerea timpului şi-a sentimentelor
O, sărut învăluit în eşarfele vântului
surprindeţi-mă c-un vis
prin care nebunia mea să se poată retrage de la voi
Să se retragă de la voi
pentru a se apropia de voi
Am descoperit timpul
apropiindu-mă de voi
Pentru a mă retrage de la voi
mi-am descoperit sentimentele
Între retragere şi apropiere
se află o piatră de mărimea unui vis
Ea nu se apropie
ea nu se retrage
Tu eşti ţara mea
O piatră nu este ceea ce sunt eu
de aceea nu-mi place să înfrunt cerul
nici să mor la nivelul solului
totuşi eu sunt un străin, întotdeauna un străin.

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi face nimic ca să ai stil. Pentru că stilul nu îl ai, ci îl eşti. E engramat acolo, în ingineria vertebrelor din coloana ta vertebrală, în dinamica fluidelor corpului tău, în spotul de lumină de pe pupila ta catifelată. În înţelepciunea minţii tale, care înaintează când universul înaintează şi se retrage când universul se retrage.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Ifrim Sabina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Rusia spune că îşi retrage diplomaţii dintr-o altă ţară, trebuie înţeles că îşi retrage spionii.

aforism de George Budoi din Rusia şi ruşii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (11 septembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu eşti ploaia

Dacă nu eşti ploaia, dragul meu,
Fii pom încărcat de roade, fii pom,
Iar dacă nu eşti pom, dragul meu,
Fii piatră îmbibată cu umezeală, fii piatră,
Iar dacă nu eşti piatră, dragul meu, fii lună
În visul celor pe care-i iubeşti, fii lună.
(Cuvinte spuse de o femeie la funeraliile fiului ei).

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obiceiul să-mi inventez prieteni

Am obiceiul să-mi inventez prieteni,
Există persoane care mă neliniştesc,
Aţi văzut o vrabie privind în jur?
Dar un vultur? Nu este nici o deosebire.
Trăim în spaţiul gugumanilor Google,
Avem impresia că ne cunoaştem,
Se apropie timpul când vom discuta despre viaţă,
Morţi fiind de sute de ani.
Străin în sinea mea, străin între străini,
Mă regăsesc pe-o biată coală de hârtie,
Mă împrejoară boarea spaimei,
Nici floarea nu se oglindeşte,
Trec nori bărboşi, mult prea-ncruntaţi,
Iar vrabia cu care începusem dialogul,
Îmi spune, ştii, am cunoscut o piatră înţeleaptă,
Cu tine îmi e frig, tu mă trădezi,
Dar nu eşti iepure, dar nu eşti colivie,
Mi se pare că ai o carapace,
n-oi fi cumva ţestoasă?
Sunt un pic. Simt,
Merg pe-o şină veche, ruginită,
În urma mea un tren tăiat în două
Mă îmbie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către cel străin de ţară

Eu trăiesc în rând cu ţara, tu (ciocoi împins de bani)
Vei pieri într-o furtună, nu rămâi trecând prin ani
Ca un faraon în piatră, să te ţină minte: cine?
Ţi-ai vândut întâi credinţa, m-ai vândut apoi pe mine.

Nu-s monedă să mă schimbi pe un tulbure capriciu,
Ceilalţi au zis: REZIST peste ani de sacrificiu.
În decenii de hoţie ceafa mult ţi-ai îngroşat,
Că nu încapi nici în mormânt, ciocoi aprig, îndesat.

De ţi-ai pus în buzunare averi multe să te ţină,
Putrezeşti tot în pământ cât îi punga ta plină.
Nicio floare n-o să crească peste tine cât îi vară,
M-ai minţit şi m-ai vândut pentru a nu stiu câta oară.

Ţara nu e târg – e mumă. Nu rămân un martor mut;
Cât crezi tu că o să rabd, lacrimi multe să le ascult?
Unde calc nu sunt legitim, toate le-ai înstrăinat,
Iar din lume îmi vine veste plânsul fiului plecat.

În blestemul celuilalt sună acelaşi glas de piatră
Care-şi varsă umbra morţii peste floarea din fereastră.
Câte ierni îi vin de-acasă străbătute de ninsoare,
Cei bătrâni rămân restanţi la impozitul pe soare.

Ţara mea e ţara mea... Pentru tine este marfă.
Truda celor ce-au sperat în averea ta se află.
Nicio piatră nu e piatră să te scrii pe ea, că-i goală;
Cât eşti tu de îndesat, umbra-ţi este prea uşoară.

Cum din viscol se ridică glasul inimii de gheaţă,
Nu accept să trec murind, că nu-mi eşti stăpân pe viaţă.
Câte sunt şi câte-ţi scriu despre vatra milenară,
Eşti un spin adus de vânt, rădăcina ta nu-i ţară.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de Patriotism (Constelaţii Diamantine - feb. 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacul Peştelui de Piatră

Te-am iubit atât de mult, o, Lac al Peştelui de Piatră,
Cu insula ta stâncoasă de forma unui peşte-înotând!
În spatele peştelui se află Scorbura Cupelor de Vin,
Iar în jurul insulei, freamătă apele Lacului.

Băieţii de pe mal lansează bărcuţe de lemn,
Fiecare făcută să transporte conţinutul unei singure cupe de vin.
Însetaţii de pe insulă golesc bărcuţele,
Apoi înalţă velele trimiţându-le înapoi
Pentru încă o încărcătură.

Pe malurile lacului sunt lespezi de piatră,
Iar sub lespezi se scurge-un curent rece ca gheaţa.
Încălziţi de vin, clătirea mâinilor şi-a picioarelor
În apele reci ne provocă o plăcere de nedescris.

N-am nevoie de aur şi de bijuterii;
Nu-mi pasă deloc de Carete şi nici de Toci.
Tot ce vreau este să stau întotdeauna
pe malurile stâncoase-ale Lacului
Şi să privesc Peştele de Piatră

poezie de Yüan Chen, 779 - 831, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

I; D: Cine se retrage? Cine rămâne în tăcere? A. M: Cel care întreabă, fireşte. Credeai că e vorba despre un altul şi nu despre tine? "eu"-l care este "isteţ" şi întreabă e musai să se retragă! Oare o să te prinzi, au, ba? I; D: Implici că ar exista un "eu" care poate să se retragă sau să rămână în tăcere? A. M: Nu ştiu, Dane, NU ŞTIU CEEA CE POT DOAR SĂ FIU. Dar aş vrea să ştiu doar cine s-a implicat întrebând pe YouTube prima oară? Cine vrea să ştie Acum despre implicare la munte sau la mare? Îl cunoşti pe curios? Pentru că daca n-o fi "eu"-l atunci o fi Prometeul, cine ştie? Dar cu siguranţă curiosul TREBUIE SĂ SE RETRAGĂ. Oare te prinzi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puneţi-vă întrebarea: "Ceea ce gândesc şi ceea ce fac sunt numai pentru mine sau port în inimă binele celorlalţi?" Dacă în inima voastră se află acest bine, voi vă veţi înălţa şi veţi fi înălţaţi alături de ceilalţi. Dacă nu, vă veţi retrage în frică, închizându-vă inima, căutând şi mai multă protecţie.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu câte suflete am

Nu ştiu câte suflete am.
Le-am schimbat în fiecare moment.
Mă simt întotdeauna un străin.
Niciodată nu m-am văzut şi nici întâlnit.
Fiindcă am fost atât de mult, sunt numai suflet.
Un om care are suflet nu are linişte.
Un om care vede e doar ceea ce vede.
Un om care simte nu este el cel care este.

Atent la ceea ce sunt şi văd,
Am devenit ei şi-am încetat să fiu eu.
Fiecare din visele sau dorinţele mele
Apaţin celui care le-a avut, nu mie.
Eu sunt propriul meu peisaj,
Îmi supraveghez călătoria –
Diferit, mobil şi singur.
Aici unde sunt nu mă pot simţi pe mine însumi.

De aceea îmi citesc, ca un străin,
Fiinţa, de parcă-ar fi o o carte.
Neştiind ce va veni
Şi uitând ce-a trecut,
Notez pe marginea paginilor
Ceea ce cred că simt.
Mă mir, recitind,:" Acesta am fost eu?"
Doar Dumnezeu ştie, pentru că El a scris.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ca o mare ce-şi retrage apele pentru a face loc lui Dumnezeu. Imperialismul divin este refluxul omului.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni cu inimă de piatră

Sunt o mască anonimă
Non-verbal sacrificată,
Nimeni nu-şi îndreaptă gândul
Către chipul meu de piatră.

Nu ştiu! Ei nu mai au suflet?!
Eu poate că m-am schimbat...
Şi-am trezit în mine zeul
Timpului pietrificat.

Ori cresc râuri de lumină,
Ori vulcani ţâşnesc sub soare
Dintr-un trup străin de piatră?!
Şi se torc mereu fuioare

De iubire, de lumină,
De firească omenie...
Unde-s oamenii?! Răspundeţi!
Mă retrag cu modestie...

Dorm sub masca anonimă
Non-verbal sacrificată,
Căci în lumea mea sunt oameni
Doar cu inimă de piatră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumosul din corpuri este ceva ce se face simţit chiar de la prima vedere, iar sufletul ca unul ce-l cunoaşte, se pronunţă, şi după ce l-a recunoscut îl primeşte la el, şi, ca să zicem aşa se acordă cu el. Dar dacă se apropie de ceva urât, se retrage în sine, îl respinge şi se disociază de el, deoarece nu este în consonanţă cu el şi îi este străin. Spunem de bună seamă că sufletul fiind natural şi fiind în vecinătatea esenţei superioare între fiinţe, orice ar vedea el înrudit cu sine sau vreo urmă a înrudirii, se bucură şi se cutremură de uimire şi îl aduce la sine şi îşi recapătă memoria propiei fiinţe şi a celor ce-i aparţin. Emoţiile iscate în faţa a tot ceea ce este frumos trebuie să fie: cutremurare, dulce ameţeală, dor, iubire şi tulburare amestecată cu plăcere.

citat celebru din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

X mă insultă. Sunt gata să-l pălmuiesc. După ce mă gândesc, renunţ. Cine sunt? Care e adevăratul meu eu: cel care ripostează sau cel care se retrage? Prima mea reacţie e întotdeauna energică; urmatoarea, moale. Ceea ce se cheamă "înţelepciune" nu e, în fond decât un veşnic "după ce mă gândesc", adică nonacţiunea ca prim gest.

Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că omul s-a obişnuit să i se poruncească. El îşi permite să fie surd la rugăminţi, dar devine atent când i se porunceşte. N-aţi văzut că şi Dumnezeu a folosit aceeaşi metodă? În loc să ne ilumineze, a descoperit că e mult mai comod să ne poruncească. În zece porunci a rezolvat totul. După aceea s-a putut retrage liniştit. Poruncile aveau să îmbrâncească pe cel ce trebuia îmbrâncit, să ucidă pe cel ce trebuia ucis, pentru ca lumea să vadă că nu e de glumit cu împărăţia cerurilor şi că, la nevoie, păcătoşii vor fi mânaţi cu biciul spre mântuire.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om simplu

Sunt un om simplu.
Dar lumea zice că am mâini de aur,
Că din piatră seacă pot face un tezaur.
Sunt un om simplu cu palmele crăpate,
Căci zidesc ziduri de lemn şi de piatră zi şi noapte!
Sunt un om simplu şi muncesc în sudoarea frunţii,
Pentru bucata mea de pâine pot ciopli şi munţii.
Sunt un om simplu, dar când sap o fântână sau ridic un gard de piatră.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a pus în mâni un ciocan şi o daltă.
Când îi fac unui bătrân un scaun ca să poată sta cu ai săi la masă.
Mă simt împlinit şi viaţa îmi pare mai bună, mai frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (6 septembrie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi fac impresia, când mă uit înapoi, c-am purtat în mine viaţa unui străin... Totdeauna mi-am închipuit sufletul omului ca o visterie cu odăi multe, unele pline de comori, altele deşarte. Mulţi oameni, cei mai mulţi, trăiesc toată viaţa în cămăruţele cele goale şi veşnic deschise, căci celelalte sunt zăvorâte cu lacăte grele, şi cheile lor zac tăinuite în focul chinurilor. Pe mine golul m-a înfricoşat ca şi întunerecul. De aceea m-am străduit să găsesc cheile comorilor mele. Dar şi comorile sunt înşelătoare. Îndată ce ai descoperit una, râvneşti pe cele mai ascunse? Poate cea mai de preţ nu ţi-o dezvăluie decât moartea, şi totuşi o doreşti cu lăcomia avarului? O fi deşartă chiar râvna aceasta? Fără ea însă viaţa n-ar mai avea nicio valoare şi nu s-ar deosebi întru nimic de viaţa unei gângănii!? Azi simt c-am descoperit o comoară nouă şi trebuie s-o apăr cu orice jertfă!

citat celebru din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de Musat Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer străin - Lume pustie

Străin Cer, străin Pământ, străin trup de,, sfânt",
nu-i,, gând" fără de răspuns, nici timp de omorât
(iertat), nu-i cale de reîntors viaţa la ce-a fost...
nu-mi amintesc, nici nu am cui să cer răspuns!

Gândul meu... simţirea mea... gându-i fără de
simţire, simţirea... fără conexiune, în derivă... Eu
şi Lumea, totul pare a pustie, totu-i fără,, viaţă",
vraja... farmecul ori cântul ploii, sunt tăcute...

Moartea vie, fantomatică, domină natura lipsă,
latura umană...,, terfelită" între vieţi, timpuri fără
de 'nţeles, glas de prunc ţipând în vis, încă
nenăscut, mama lui încă... se zbate între vieţi!

Pare a vis fără de noapte, pare a somn între
vieţi, acum e linişte, chiar prea multă linişte, nu
mai plouă, nici nu ninge, nici a viaţă nu se
simte, parcă totu-i negru, chiar e negru, chiar...

Chiar e noapte, seară târzie, e chiar iarnă... iarnă
fără de poveste, chiar prea multă linişte,
lipseşte... glasul iernii, glasul... suflul vântului,
lipseşte albul zăpezii, lipsesc toţi oamenii!

Timpului... veacurilor le-a trebuit o clipă să
schimbe rânduiala lumii, lumii i-a trebuit milenii
ca 'ntr-o clipă să cadă... să prăbuşească Cerul,
şi să aducă lumea într-un război tăcut... al lor!

Doar război, doar oameni, dincolo e,, pace", nu
s-ar putea spune, dincolo e pace, n-a scăpat
ceva neatins de talpa lumii, poate doar Luna,
dar, încă nu ne spune, ea e sigura la,, locul" ei!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nivelul meu intelectual, chiar dacă sunt savant, nu depăşeşte nivelul unui popă obscur din Bărăgan. Pentru că preotul ăla, în ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatră, stă de vorbă cu absolutul.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există oare mai mare sfâşiere decât aceea de a simţi focul pasiunii retrăgându-se din tine aşa cum marea se retrage de pe plajă în timpul refluxului?

Pascal Bruckner în Luni de fiere
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin de mine, străin de tot

Străin de tot...
Străin de mine,
Străin de tot,
De viaţă,
De fiecare loc;
Sunt un pion mobil,
În mâinile ale cărui destin,
Mă aflu şi suspin...

Dar nu mă plâng,
Încerc să depăşesc frontiere,
Nu-mi impun limite.
Sunt victima unei vieţi, deşi,
Am fost nevoit să decid,
Să dezertez ori
Să mă pierd lucid.

Sunt gata să plec,
Privesc în urmă,
Nu am nici un regret;
Sau poate că
Totuşi am,
Renunţ la puţinii prieteni
Pe care îi mai aveam.

Scot din buzunar
Un bilet spre o destinaţie,
De care nici nu am habar
Am cu mine o valiză,
În ea, paşaportul fără viză.

Sunt un dezertor într-o lume,
Ce pentru unii ca mine,
E un refugiu pentru ziua de mâine.

Mă plimb pe artera principală,
De-a lungul unei străzi
Ce duce spre gară,
Dar gara e goală,
Doar câţiva mai mişună pe-afară.
Cred sau doar presupun,
Că sunt oamenii,
A unei vieţi fără stăpăn.

Trec pe lângă ei,
Mă privesc umil
Cu zămbetele şterse.
Nu mai au cuvinte
Să mai spună:
"Merit o viaţă mai bună!"

Aştept pe peron,
Găsesc un ziar aruncat
La intâmplare
Răsfoiesc pagini,
Citesc doar titluri
Încărcate de valoare.
Sunt genul care se afundă în esenţă
Nu prefer o reală consistenţă.

Mi-a sosit trenul,
Trebuie să plec.
Privesc pe geam,
Cum mă îndepărtez,
Dar nu regret.

Sunt conştient că las tot,
Dar nu pierd nimic,
Din ce am avut
Sau ce-am fost,
Sunt călător prin lume,
Îmi caut un rost
Anii trec unul câte unul
Pierd lupta cu timpul
Pierd trenul ‘speranţei'
Poate ultimul.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!