Sulac...

eu ştiu - tu cânţi acolo printre aştri
în limba mea, despre poporul meu
şi acompaniat de coruri de sihaştri
să-l ierte îi doinesti lui Dumnezeu

îl rogi să-i ierte laşitatea şi trufia
îi spui că moldovanu-i ca mioara
şi ba că vrea, ba nu cu România
şi ba că-şi vrea ba nu aparte ţara

şi îi mai cânţi că moldovencele-s frumoase
şi toate sunt Ilene Cosânzene
şi doinele pe-aice sunt sfioase
că lăcrimele noastre sunt poeme

şi că prin vii demult e coaptă poama
şi că prin căzi în şoaptă fierbe vinul
că la măligă iar ne strigă mama
şi mustul, râde tata-i ca pelinul

că frunzele de nuc încep să zboare
că-n dimineţi e tot mai multă rouă
că sufletul amarnic ne mai doare
că-i toamnă iar şi-afară plouă...

azi la biseric-am aprins o lumînare
i-am mulţumit lui sfântul Neculai
că ai cântat la nunta mea cu Lăutarii
Îţi aminteşti?! În 85. La 4 mai...

îţi aminteşti cum se-mbulzeau haholii
la scena-n fund de cort improvizată
să savureze do re mi fa sol-ii
din apa vie peste noi vărsată?!!

şi moldovenii cum se şuşoteau
-că, uite bre, chiar l-au adus şi cântă..
eu amintirea asta chiar fără să vreau
o cânt în suflet ca pe-o rugăciune sfântă

eu ştiu- tu cânţi acolo printre aştri
în limba mea, despre poporul meu
cutremurând a cerului pilaştri
în profunzimea cântecului tău...

09 septembrie 2018

Moscova

poezie de Iurie Osoianu (9 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nathan: Stai puţin... Astea... sunt cumva... haine noi?
Haley: A observat. Da, sunt. Au legătură cu noua Haley. Îţi place cum îmi vin?
Nathan: Da, dar ce s-a întâmplat cu vechea Haley?
Haley: Nimic. M-am gândit să încerc lucruri noi.
Nathan: Sună bine. Ce fel de lucruri?
Haley: Nu ştiu. Sunt multe chestii pe care aş vrea să le-ncerc.
Nathan: Ca de exemplu să faci prostioare cu mine?
Haley (îl ciupeşte): Ca de exemplu snowboarding.
Nathan: Aha. Te pot învăţa şi asta.
Haley: Da?
Nathan: Da.
Haley: Ca lumea.
Nathan: Altceva?
Haley: Mi-ar plăcea să m-apuc de cântat.
Nathan: Ştii să cânţi?
Haley: Eu... ăă... cânt când nu e nimeni prin preajmă.
Nathan: Ar trebui să-mi cânţi ceva într-una din zile.
Haley: OK, da, o să-ţi... o să-ţi cânt pe pârtie.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a stins un înger

Azi s-a mai stins un înger drag
De pe acest pământ pribeag
Ce sufletul ne-a mângâiat
Te-ai dus acolo, în paradis,
Să-I cânţi lui Dumnezeu "Fata din vis".
În amintire vei rămâne
După ani şi ani

S-a stins un înger, de boala îngenuncheat,
Ce oameni la rândul te-au aplaudat,
În muzica tezaur ai lăsat...
Toţi Răcarii te vor iubi neîncetat,
Flori şi lacrimi presărându-ţi pe ultimul tău drum.
Din suflet, un drum bun îţi spun...

Chiar Dumnezeu a creat că sa te cheme,
Probabil te-a iubit prea mult,
Îţi va pune acolo un frumos loc
Să îi cânţi şi lui balade Rock,
Te-ai aşezat acolo, printre stele,
Tu, înger blând, cu chip senin.
Drum bun pe veci... Amin!

(Poezia a fost scrisă în memoria lui Leo Iorga)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A spune despre limba moldovenească, a spune despre poporul moldovenesc că este altceva decât poporul român sau poporul moldovenesc este o ramură a poporului rus – toate aceste sunt minciuni!

Nicolae Dabija în ziarul Everyday Journalism, interviu (17 decembrie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Ţara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.

Ţara mea este acolo
unde soarele răsare.
Ţara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.

Ţara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Ţara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.

Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinţii,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului şi sfinţii.

Acolo ne este moşia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.

poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea

ştiu c-odată şi odată
am să scriu şi eu o carte
despre mamă despre tată
despre vitregia soartei

şi mai ştiu că-n cartea ceia
te voi pomeni de bine
am să scriu c-ai fost scânteia
soarelui aprins în mine

ş-oi mai scrie că eşti mamă
fiului - mă umple plânsul -
cum nici nu bagă-i în seamă
şi era să-l pierd pe dânsul

am să scriu că am nepoată
şi că de acuma-i mare
şi că-i seamănă lui tata
- ruptă ca şi el din soare

şi-ncă am să mai scriu că-n lume
toate-s vechi şi noi sunt toate
- pe copertă -al tău nume
al meu nume- nu se poate...

poezie de Iurie Osoianu (24 octombrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jojo

Parcă-aud râsul cald, ca un vin dulce-n mine,
Îmi plăcea să-ţi vorbesc,
Nopţi întregi petrecând
Spre albe dimineţi.
Te rugam să îmi cânţi
Cântece de departe,
cu bretoni şi întinderi marine
Cu Saint-Cast dormind
pe und fond tumultuos.
Jojo,
Tot mai cânţi, şase metri-n pământ,
Nu eşti mort, nici măcar în adânc.
Seara asta coboară
Ca orişicare alta,
Noi luptăm pentru un Saint-Nazare
Sau pentru ocuparea unei alte Olimpii.
Pe fond de cimitir,
Vorbim neliniştiţi
Despre vechi tinereţi şi morţi imature,
Într-o lume prea tristă, nebună.
Şase metri-n pămînt, eu ţi-i port,
Sub care, tu zăcând, nu eşti mort.
Jojo,
Tu îmi redăruieşi râsuri moi din adâncuri,
Noutăţi despre timp,
Despre morţi ce se-ascund
Anonime, în lucruri,
Să-nţeleg că mereu te-oi purta mai departe?
Jojo,
Tu numeşti chiar o floare
Ca un semn vag de carte
Mâinile-mi tremurând
În timp ce vreau să plâng,
Doi sărmani, într-un gând.
Şase paşi sub pământ, fratele meu,
Tu încă nu eşti mort, ci cânţi mereu.
Jojo,
Te trezesc dimineţi,
Răsărituri, apusuri,
Şi văi amputate, în falduri,
Se-ntind peste inima-ţi ruptă,
Îmi întind braţele să te cuprind
Peste fiinţa ta oprită-n timp,
Din umbra ta apusă
Ce râde încă în lumina de cântec, descompusă.
Şase picioare sub pământ, fratele meu,
Peste şase adâncuri vii, eu te iubesc mereu,
Jojo.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uriaş

în seara asta nu scriu nimănui
nu simt nevoie să vă pot privi
prin kilometri şi pixeli
din inima mea tresar şi erup dorinţe

am luat foc

stau visător pe bordură savurez liniştea
ascult titanium are miros de frumos
mă revărs în marea cu nume de eu
e ca nicăieri vorba aia
nu că ar exista cafea fără zahăr
dar prefer bomboanele mentolate cu gust de ceaţă
mă învelesc în minutele 5 spre zece
au I-uri mare toate
de ce să vreau când pot să cer
când noaptea mă scol cu lacrimi şi nu ştiu cum
atunci vor răsări flori din genele mele
nu voi mai avea nevoie de ochi
am luat foc

e unica iubire
acolo despărţită de ultima strofă ultimul vers
printre rânduri ai toate răspunsurile
la neîntrebări şi neviziune
încearcă să te strecori în mine ca să pot scrie
despre tine despre voi şi cei ca noi
despre publicaţiile ţintuite în curent şi cercuri
în pătrate albastre pătate de păcate

lume trezeşte-te
aşează-te aici cu mine pe bordură
şi începe să cânţi căci vei uita
aş vrea să fii aici în lumea asta mică în care mă zbat
lumini şi girofare
toate la graniţă cu informaţia

fii titan
sau cel puţin încearcă

poezie de Andrei Surugiu (17 august 2012)
Adăugat de Andrei Surugiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ea

Pentru ea la Putna clopot bate,
Pentru ea mi-i teama de pacate,
Pentru ea e bolta mai albastra
Pentru limba, pentru limba noastra.
Dumnezeu prima oara
Cand a plans printre astre,
El a plans peste Tara
Cu lacrima limbii noastre!
Pentru ea ninsori se cern din spatii,
Pentru ea puternici sunt Carpatii,
Pentru ea e calda vatra poamei
Pentru limba, pentru limba mamei.
Pentru ea noi varuim peretii,
Pentru ea mai sunt raniti poetii,
Pentru ea cresc florile visarii
Pentru limba, pentru limba Tarii.
Dumnezeu prima oara
Cand a plans printre astre,
El a plans peste Tara
Cu lacrima limbii noastre!

poezie celebră de Grigore Vieru din Metafore albastre (10 august 1991)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând

Cum îţi spuneam chiar ieri, uitând de mâine,
E prea plăcut o floare să miroşi,
Să urmăreşti albina când zboară după pâine
Şi să te joci cu norii albaştri, nisipoşi.

Să construieşti din ei focare de motive,
Să arzi şi să cutreieri prin clipe îndelungi,
Să-ntinzi peste culori însemnele votive
Şi să respiri dorinţa când, seara, o ajungi.

Şi azi îţi spun, uitând cu tot de ieri,
Că e frumos şi tandru să cânţi despre iubire,
Să îţi dezlegi din suflet orfanul colier
Ce-n admirare ţine scânteia din privire.

Cum îţi voi spune mâine, uitând eternul azi,
E chiar plăcut să-ţi aminteşti că uiţi,
Să te ridici din umbră şi-n ea să nu mai cazi,
Să treci, râzând prin timp, grelele punţi.

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş scrie, iubitul meu...

Ţi-aş scrie, iubitul meu, toate gândurile mele,
Pe-un petic de cer şi le-aş presăra printre stele,
Ţi le-aş trimite pe-o aripă de vânt, în nopţile târzii,
Să le citeşti, când nu pot să dorm şi te aştept să vii.

Ţi-aş scrie, să-ţi spun despre mine şi că mi-e dor,
Aş vrea să fiu acolo, cu tine, să călătorim pe un nor,
Să pot pierde, printre astre, durerea din pieptul meu,
Simt că uneori nu pot respira, fără tine mi-e tare greu.

Ţi-aş scrie, pe frunzele ruginii, dorinţele toate,
Dar ştiu că vântul le-adună şi le părăseşte departe,
La tine nu ar ajunge decât lacrima şi-al meu lung oftat,
Nu vreau să mai suferi, căci fără ca tu să vrei, ai plecat.

Ţi-aş scrie, iubitul meu, despre copii, despre mine,
Să-ţi spun că ei îmi dau puterea de a merge spre bine,
Mi-e teamă, că scrisorile s-ar rătăci ca şi visurile noastre,
Ar rămâne triste şi stinghere printre necunoscutele astre.

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

strivit negrul apelor se caţără-n adânc
fierbe cazanul planetei la presiuni uriaşe
şi totuşi
cât eşti de puternică, tu viaţă
căci exişti
acolo, unde nici nu ne putem gândi

gropi şi stânci, foc, sulf şi infern
eşti în gropi marine
sau lângă roşul jarului dintre vulcani
te caţeri sus pe munte şi-n înaltul cerului
printre zăpezi, în mari gheţari

mângâi cu mari aripi, cerul cu vulturi
cocoaşa ta se vede-n uriaşe valuri de ocean
te-ascunzi în păduri virgine, cânţi în mari copaci
chiar şi-n pustiu alergi, ca o şopârlă
eşti acolo unde pământul arde, soarele orbeşte
în oaza din deşert, unde-n timp renaşti

viaţă!
tu eşti ca o furnică
exişti şi eşti atât de fericită
căci peste tot tu cânţi
în pasărea de pe cer
în pântecul unei mame
în vocea unui copil
în ochii îndrăgostiţilor
în ochii unei bunici
sperând în libertate şi adevăr
în fiecare dintre noi, şi-n al omenirii
destin!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să cânţi cobzar bătrân, să cânţi, că după ce ai închis ochii îţi cântă şi ţie altul.

aforism de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vorbim o limbă sfântă

Noi suntem pe acest pământ stăpâni
Şi vorbim o limbă sfântă.
Şi nu-i ascultăm pe acei păgâni care spun,
Că limba noastră, e o limbă frântă.

Limba noastră e dulce ca mierea de albină,
E gingaşă şi frumoasă ca floarea din grădină.
Limba noastră, e limbă veche, e de pe timpul lui Traian.
Ea s-a născut atunci când s-a înfrăţit poporul dac cu cel roman!

Limba noastră, e o limbă divină.
Aşa a fost şi va fi mereu,
Căci limba noastră cea română
E vorbită chiar şi de bunul Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (30 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau război...

Nu vreau război, că nu mai am ghiulele,
Deşi sunt pentru asta instruit,
Azi "răul" zboară, chiar şi printre stele,
Vreau linişte şi pace, un suflet liniştit.

Căci tu eşti dintre toate, Steluţa cea aleasă,
În ochii mei apari, Simbolul veşnic sfânt,
Te chem să vii, să-mi fii a mea mireasă,
De-a pururi împreună, s-avem un legământ.

Nu vreau război când am pierdut bătaia,
De şi sunt mai puternic, cum nu-ţi vine să crezi,
În minte am credinţa, în suflet e văpaia,
Ce-adesea te îmbie să vii şi... O să vezi.

Nu vreau război, că nu mai am ghiulele,
Deşi sunt pentru asta instruit.
Hai să zburăm, s-ajungem printre stele,
Poate acolo vom avea, un suflet liniştit.

O linişte deplină în sufletele noastre,
Cu ea putem învinge, cea mai vestită oaste.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (3 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greieraşul

Toată vara stai şi cânţi
Şi pe dealuri, şi pe lunci...
Tu nu strângi ca şi furnica
Căci, nu-ţi pasă de nimica...

Dar, o slujbă tot o faci:
Cânţi mereu şi nu te laşi!
Şi eu vreau să fac la fel,
Şi să cânt un cântecel!

De e ploaie sau furtună,
Vreau să am inimă bună
Să Îl laud neîncetat,
Pe Acel ce m-a creat!
Amin

poezie pentru copii de Simona Sav
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descoperirea Republicii Moldova

Un Columb paşii îşi poartă
Printre moldovenii mei
Şi notează despre ei:
"Sunt latini! Au limba... moartă!"

epigramă de Efim Tarlapan din Îngerii din cerul gurii... (2003)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu chitara albastră ( extras I, II,III,IV,V,VI)

I

Un om aplecat peste chitara lui,
Un meseriaş ca atâţia alţii. Ziua era verde.

Ei au spus: "N-ai chitară ca a noastră,
Nu cânţi faptele cum sunt".

Omul a răspuns, " Da, cu o chitară-albastră
Toate-s altfel când eu cânt."

I-au mai spus," Tu cântă, trebuie,
O melodie de dincolo de noi, dar, totuşi,

Care-arată lucrurile cum sunt ele-n viaţă noastră,
Hai, cântă, te rugăm, la chitara ta albastră."

II

Nu vă pot aduce lumea cum o ştiţi, rotundă,
Deşi-mi doresc asta enorm;

Cânt figura unui erou cu ochi mari,
Cu figura-n bronz tăiată, dar care, totuşi, nu-i chiar om,

Deşi eu fac tot ce-mi stă-n putere, mă strădui enorm,
Să-l înfăţişez aproape om.

Dar ca să-i fac o serenadă ca şi cum ar fi doar om,
S-ar pierde ceva din această lume-a noastră;

Deci, vă rog, acceptaţi melodia drept serenada
Omului care cântă la chitara lui albastră.

III

O, să-l cânţi pe cel mai de seamă om,
Să-i înfigi jungheru-n piept,

Să-i împrăştii creierii pe duşumele
Şi să laşi să-i curgă sângele fierbinte încă,

Să-i întinzi gândurile pe uşi, pliu cu pliu,
Şi aripile prin noroaie şi zăpezi;

Să-atentezi la hei-ul şi la o-o-ul lui cel viu
Şi să-învârţi cheia vorbirii să-i faci adevărul clar,

Ca un trăsnet în seninul cel barbar,
Atingând doar subţirele strune de metal....

IV

Deci, dacă asta este viaţa, lasă-te pe fereastră
Şi-ascultă povestea care curge din chitara cea albastră.

Un milion de oameni pe o singură strună?
Şi stilurile lor nepereche-n acel lucru? Împreună?

Şi toate faptele lor, fie ele bune, fie rele,
Toate patimile lor mai cuminţi sau mai rebele?

Sentimentele nebune, şoapte care-apar, dispar,
Ca un zumzăit de muşte-n aerul de toamnă clar?

Deci, dacă asta este viaţa, lasă-te pe fereastră
Şi ascultă zumzăitul care curge din chitara cea albastră

V

Nu vrem cântece despre măreţia poeziei,
Despre licărul torţelor în ţinuturi subterane,

Despre raze violete valsând pe comori ascunse.
Pe discul rotund al soarelui nu sunt umbre.

Ziua-i dorinţă, iar noaptea-înseamnă somn.
Nu sunt umbre nicăieri.

Pământul pentru noi este turtit, fără podoabe.
Nu sunt umbre. Poezia,

Excedând muzica, trebuie să-înlocuiască
Cerurile goale şi toate imnurile lor,

Eu-rile noastre-n poezie se cuvine-a-şi avea locul,
Chiar şi-atunci când zăngăneşti la ghitara ta albastră.

VI

O melodie de dincolo de lumea noastră,
Dar în care să fim noi, neschimbaţi de chitara ta albastră;

Prezenţi în melodie, dar într-un spaţiu cu-alte legi,
Diferit, dar noi aceeaşi – locul altul, înţelegi?

Un teritoriu unde lucrurile sunt cum se văd,
Doar teritoriul e schimbat de chitara ta albastră

Şi plasat astfel încât, dincolo de-orice schimbare,
Este perceput în atmosfera lui finală

Şi în momentul lui final, în felul-n care
Conştiinţa artei se îndreaptă spre final când

Gândirea zeului este rouă-înfrigurată,
Iar spaţiul însuşi îi devine melodie. Chitara-albastră

Se transformă în locul lucrurilor cum sunt ele-n viaţa noastră,
Creaţia-înţelesurilor din chitara cea albastră.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea

Limba mea e-o limbă sfântă
Ea îmi este căpătâiul!
Bucuria - când îmi cântă
Gungurit de prunc - întâiul...

Când mă ninge, când mă plouă
Şi-n dureri n-am o zi bună,
Când mă frânge doru-n două
Tac în limba mea străbună...

Când mă ard cuvinte-n strune
Acordându-mă-n furtună,
Torc din doinele străbune
Plâns în limba mea română.

Şi când rănile îmi sânger
Roşul macilor în grâne,
Cântul meu e zbor de înger
Limba mea e rugăciune...

De tăcerea m-o răpune
Şi cuvântul mi l-o frânge,
Din baladele străbune
Mioriţa mă va plânge.

Însă... somnul mi-e veghere,
Sub Luceafăr l-oi începe.
Limba mea va fi tăcere
Dar cu toţi o vor pricepe!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporul în genunchi

Poporul nostru e-n genunchi, deşi credinţa moare
Când se vrea unul ridicat, sar fraţii să-l doboare
Când unul s-a cam săturat de tot ce i se-ndrugă,
Sar fraţii să-l ţină culcat, ca să rămână slugă.

Poporul nostru e-n genunchi şi nu pare să-i pese
De doişpe ani, străini de neam destinul par a-i ţese
De doişpe ani ne chinuim să stăm la suprafaţă
De doişpe ani nu mai contăm în propria-noastră viaţă!

Se face-acum suta de ani de când exişti, o ţară,
Vândută fiind de proprii fii, laşi fiinţa să te doară!
Acuma te sărbătoresc, nu îşi fac griji că mâine
Prin tot ce fac şi ce gândesc, te vor lăsa-n ruine

Noi, ca popor, nu existăm pentru că-n amorţire
Din start, nu vrem, ne refuzăm o proprie gândire
Gândească alţii pentru noi, trasa-ne-ar tot ei soarta
Iar noi, cuminţi, să-i aprobăm lăsând deschisă poarta!

Prea i-am lăsat pe toţi sa dea, sărmană ţară suptă,
Ce alţii dârz ţi-au apărat şi au murit în luptă!
Dac-ai să simţit sub paşii tai cutremurând pământul,
E semn că Ştefan şi Mihai nu-şi mai încap mormântul!

Poporul nostru e-n genunchi în strai de sărbătoare
Priveşte cum sub proprii ochi propria ţară-i moare
Poporul nostru e-n genunchi nu pentru rugăciune,
Ci ca să stea cât mai umil, scuipat de Uniune!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţi

Aş vrea să-i am pe mama şi pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!

Mi-e dor de tine, mama mea!
Şi tare acum aş vrea
Să te pot mângâia...
Să-ţi alin din durerea-ţi grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Ştiu că o făceai pentru că mă iubeai!

Şi mi-e dor de tatăl meu
Acum când ştiu că-i este tare greu
Şi mă doare inima...
Să ştiu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!

Şi mi-e dor de voi, părinţi,
Aş vrea acasă să veniţi
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să ştiu că-i cineva care mă aşteaptă
Cu drag acasă!

poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov
Comentează! | Votează! | Copiază!