
Ultima întrebare
Eram obosit, îngrozitor de obosit, unii spuneau în piață pe la colțuri, ei, un visător nebun. Trăiesc în timpuri false, în vremuri furate, caut fără rost, un rost, fără sens, într-un deplin nonconsens.
Orele curg greu, mă ard acele ceasornicului și strig, desigur în pustiu, acum nici ecoul nu îmi mai răspunde, s-a vândut pe două copeici false. În jur, pereții umezi de lacrimi, ai mei, ai cui îi vrei.
Simt acut absența mea din acest trup, lovit de anii ce au căzut, cum au căzut.
Tristețea curge rece, pe aici nimeni nu trece, nici nu ar avea de ce. Mi-e atât de frig în camera mortuară, glasul fusese inundat de vise. Vroiam să pun o întrebare, desigur ilogică, în eterna și fascinanta mizerie din noi, din jur.
Clipele se cățărau asurzitor pe pereți, amurgul era răgușit, nu am știut atunci. Treptele urcau către nicăieri, cu gândurile scurmam cuvintele, într-un spațiu ros, de ură, de prostie, mirabilă prostie.
Era ora 20-20, era târziu, am vrut să fug, nu am putut, lipsea ușa. Pe strada oarbă de oameni se târau urme, de ce...
De ce vrei, de oameni, de porci, de șacali.
O bătrână se tăra agonic, pe unde apuca, dacă apuca
Ce, ce... apucă ea ceva, nu aveți grijă, e versată.
Un autobuz ruginit se târâște pe o râpă, tușește la fiecare colț, de drum, de viață, cine știe, ce să știe...
Ce, ce... nimic
Pe cer, nimic, luna s-a ascuns după un nor, evident chior, deci am găsit-o. Nu am știut ce să fac cu ea... hei, o cumpără cineva!
Într-un parc, doi boschetari discută telepatic despre efectul benefic al gazelor de seră asupra...
Offf, am uitat...
Pe o stradă murdară, un hotel chior, unii spun famat, să-i pun o crizantemă sau două sau poate nouă și un pat stricat, obosit de legănat.
Două personaje debusolate de propria inexisteță fac sex neprotejat, nici nu aveau cu ce să-l protejeze, erau săraci, nu...
O iubire ratată, între arcade de zbenguieli eșuate, scufundată într-o noapte.
Crestez gânduri în întunericul lumii într-un sanatoriu numit de unii retoric, viață, verzi, gălbui, cum vrei să le pui, cui, oricui.
Totul contrastează logica bunului simț.
Ha-ha-ha, mai simte cineva ceva.
Obosit, de nimic, mă așez în colțul unei mese rotunde, numărând oile sau ouăle, mă rog, chestie de substanță sau nuanță. Sar cu privirea peste nimicul cotidian, nu, nu disper, ce să sper, sunt un nebun, nu...
Desenez bolovani pe pereți, atent să nu mă lovească.
S-a făcut târziu, pentru ce, pentru ce vrei.
Adun în palmă alte gânduri, dau la o parte tăcerea, mă deranja țipătul ei și am plâns. De ce, nici astăzi nu știu
Plec printre gropi să nu tulbur miasmele din jur. În ochi port lacrima la spate
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre gânduri
- poezii despre întuneric
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre sărăcie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

De ce
afară plouă și e vânt
lumina a murit și timpul a tăcut
eu zac pe un țărm pustiu
la margine de lume, de speranță
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu știu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine și în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereți cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
și vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna și fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe țărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură și noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar și fără sens
atunci
cine plânge acolo sus
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre suflet, poezii despre plâns, poezii despre lumină, poezii despre vânt, poezii despre urâțenie, poezii despre trandafiri sau poezii despre prietenie

Neliniștea cerului
mă întind sub aripile cerului
pe murmur trist de gânduri
nimeni nu mă înțelege, nici nu are de ce
sau nu vrea
mă rog, chestie de gusturi, de proaste gusturi
rătăcesc prin nostalgia trecutului
privesc în altă parte, azi
mâine, voi privi în cealaltă parte
desigur inutil
fără rost, fără folos
într-un joc steril și pueril
nu găsesc nici locul, nici fericirea
deși o caut fără sens
colind printre ganduri
visul l-au ucis într-o noapte
a rămas cenușa, plânge
clopote bat în neștire
mă spijin de un zid
ascult cum răsună in piatră durerea
pe drum trec fantomatice umbre
si totul e sublim.. nu
pierdut în labirintul unei lumi rătăcite în propria inexistență
mă refugiam
sau poate mă regăseam
pe o coală albă
cădeau gânduri
neștiute, nespuse
atunci nu știam, astăzi știu
dar e târziu
mult prea târziu..
sufletul arde, opaiț chior
într-o odaie fără lumină
respins de singurătatea sufletului
mă înghesui prin cotloanele tăcerii
tac în tăceri repetate
ars de neputința luminii
să plângă în mine
neliniștea cerului e mare
o ascult, plânge
e vaiet etern și tern
nu pot să dorm
o veghez
în neliniștea anilor ce trec, se petrec
vorbesc pe aici, de mii de ani
în pustiu, în gol
în jur o lume exemplară prin absența ei
mâna ce odată se înălța către cer
scormonește azi în gunoaie
ce să cer
ce să sper
viața asta
o piesă proastă
pe o scenă
roasă de ani
cu actori ratați și multe personaje inutile
''am aflat că ai cumpărat
un bilet către Rai
cât ceri
cât dai''
o discuție filozofică
între el și cine vrei
să ceri, să iei
două persoane debusolate
de propria inexistență
ne lepădăm zilnic
de El, de orice...
ce am ajuns,
privește doar în jur...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre prostie, poezii despre vorbire sau poezii despre viitor

Drumul
nu voi să spui acum nimic
de ce-aș vorbi
e noaptea în care lacrimi plâng
și stele cad din cer, în gând
tăcerea mea e plâns amar
în aste sfârtecate lumi
biet suflet efemer
pe țărmul vieții rătăcit
atâtea întrebări de pus
fără de răspuns
pe aici, pe undeva, cândva
curgea odată un izvor
creat din lacrimă și dor
noi doar tăcem în tragicele șoapte
acum, aici, în prag de noapte
aș vrea să mai desfac un gând
încet-încet, pe rând
am obosit de atâta mers în gol
să stau, să merg..
aici, totul este șters și fără sens
într-un deplin consens
am umblat aiurea printre ani
printre plopi și castani
uneori beat alteori obosit
pe o stradă a vieții mi se pare
cine știe, poate, oare...
aveam ochii legați la spate
să nu văd lacrima timpului cum arde
valul vieții ștergea urme pe nisip
pășeam pe un drum
un chin nesfârșit
era începutul unui sfârșit mereu neînceput
alunecam pe pământ
mă loveam de gânduri
ascuțite gânduri
mi-e trupul obosit de mers în gol
luna se-apleacă
dincolo de ceața din jur
pășesc spre acel îndepărtat meleag
unde nu e durere nici suspin
decât un chin
ce viață, ce destin
să plec, să vin
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre început sau poezii despre trup și suflet

Ultima rază
rătăcit între neglijabile absențe
de multe ori incoerente
discut cu mine
cu fostele amintiri
să uit acum tot ce a fost
murdar, urât
eu nu mai pot
se scutură pe aleile de tei
sau de ce vrei
dureri, lacrimi și păcate
în orbite ochii mă dor
prin cearcănele sufletului
curg alte gânduri
despre un trecut
de mult trecut, băut și petrecut
am colții azi tociți de griji
de ani trăiți prin gunoi
sunt un biet copil neascultător sau un bătrân
atât de orb, atât de chior
de ce îmi ceri mereu
să plec de zor
pe drum copacul tresare
de ce oare
râul țopăie prin ani
rătăcit între plopi și platani
caut o cale spre mare
vântul dă târcoale
bolovani pe umeri, pietre pe drum
o salcie plânge astăzi, acum
e lacrimă toată
un hohot amorf răsună a jale
nimeni în cale, doar moarte dă târcole
întunericul a cuprins totul
tăcerea tresare
o lume cade
pe o parte, la vale
timpul țipă nervos
a uitat să mai plece
viața curge și trece
a rămas o urmă de gând în zațul de cafea
cafeaua amară
trenul a trecut în zori
dincolo de mine
în stație nu era nimeni
nici eu
ascunsesem trupul
dincolo de ușă
ca să mă strecor
mai ușor în neantul lumii
nu am știut
eram copil atunci
doar rătăceam pe dealuri și prin lunci
tot căutând ouă de cuci
uneori vorbesc dincolo de cuvinte
despre iubire
cu cine vine
dacă mai vine
aici nimeni nu trece, nu vine
târziu am înțeles
eram în altă dimensiune
offf, sunt un poet rebel
cuvântul îmi este gândul și vorba mi-este soartă
să bat nebun din poartă în poartă
târziu am înțeles, că e târziu
e prea târziu
răul era în jur
acum este în noi
ce poți să faci
aici cadavre vii se târâie pe drum
un drum al sorții către poarta morții
să construim ce și pentru ce
și pentru cine
de ce mă întreb în fiecare zi
desigur fără a ști
ce pot a ști
știu doar atât
murim în fiecare zi
și zi de zi
fără a ști
știi.. soarele nu a răsărit aici, demult
uneori mă întreb....
a răsărit vreodată aici
cenușă și scrum
în jur, în noi
ce să mai sper
privesc în jur
nu, nu blestem, nu înjur
doar vă conjur
lăsați-ne în legea noastră
cum au trăit, cum au iubit și au murit
strămoșii noștri odată, pe acest pământ, odată sfânt
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre cuvinte, poezii despre cenușă, poezii despre cafea sau poezii despre văi

Încotro
e seară, e târziu
pentru clipa
ce azi a uitat să mai vină
un medic a murit în spital
obosit, chinuit de viața asta bolnavă
bat clopote peste timpuri
se scurg anotimpuri
zac pe țărm, ascult pașii
unul, doi... apoi tăcere
se scurge în durere o lume
pășesc printre gânduri
ce viață, ce chin, ce destin
ascult viața cum plânge
știi, e prea mult sânge
curge și curge pe pereții unui spital
rătăcit într-o lume bolnavă
discut cu mine, cu tine, cu cine nu vine
nu înțeleg nimic, nici nu am ce
în absurdul cotidian
timpul se schimbă
orele ceasornicului atârnă haotic
peste cearcănele universului
întorc privirea
să nu mă lovesc de voi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre vinovăție, poezii despre sânge, poezii despre seară sau poezii despre schimbare

Fascinanta și eterna durere
în noaptea asta blestemată
m-am lepădat de toate
de griji, păcate
se poate...
da, în lumea asta tristă și bolnavă, se poate
pe cerul efemer
țipă păsări de noapte
au ieșit la vânare
pe străzi schelete ambulante
e, noapte...
rătăcesc desculț
de gânduri
de dureri
de tăceri
de azi, de ieri
ce vrei, cât dai, cât ceri
de vrei ceva să iei
pe drumul vieții către nicăieri
picioarele sunt răni adânci și curg puroaie
curg șiroaie pe ăst drum
în eterna și fașcinanta cetate
offf, Doamne, ne vezi...
aici odată cânt
azi doar plâns tremurat în vânt
nimeni nu știe
de ăst plâns
în deșertul de cenușă
plânge un om
și nimeni nu'l ascultă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre trecut sau poezii despre păsări

În liniștea nefirească a lumii
trăiesc între gânduri învelite în ceață
cine sunt
de ce sunt acel ce nu mai sunt
unde merg
de ce merg
într-un timp pierdut în răstimp
poate sunt o idee greșită a timpului real
cine știe, azi a știe...
pășesc într-un răgaz al luminii
întins pe un covor de gânduri
în neliniștea somnului
născut din lacrima timpului
în jur stele pustii
aș fi plâns
dacă aș fi fost fericit
trecusem aiurea printre anii trecuți și pierduți
am hotărât să vorbesc
dar cui
auditoriul plecase de mult
pălcuri de gânduri
tulbură astăzi stele obscure
pe lângă drum pășește un nebun
în liniștea nefirească a lumii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pe tabla vieții
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre somn, poezii despre prezent, poezii despre nebunie sau poezii despre naștere

Ultimul spectacol
soarele era negru și pătat
așa l-a văzut un pictor chior
vizionar al clipelor furate
pe scenă, doi actori ratați
de mulțimi aplaudați
pe sezlonguri rupte, trupuri dezbrăcate
pe mese murdare
sticle goale sau sparte
în jur, carne și circ
pustiu în mine
s-a rupt o lacrimă și a plâns
nu, nu țip, nu înjur, doar vă conjur
opriți-vă, oameni nebuni și beți...
totul e îmbrăcat în forme deformate, prost regizate
vorbim din gură în gură
mai mult din gură
cu amabilități de prost gust
speriat, mă ascund în tenebrele lumii
printre stele rătăcite și vise ucise
în mersul alienat al unui tren deraiat
numit de unii, retoric, viață
ce viață... aici e beznă si tacere, lugubră tăcere
rătăcitor în lume
am lăsat în urmă
speranțele, visele si dorul
tristeti destramate
în agonice vremuri
ascult clipa cum plânge în marea singurătate
aici, în eterna și fascinanta cetate
ce viață, pierdută, ratată, furată...
am deschis fereastra
și am fugit, de teamă
pe caldarâmul pătat de sânge
un trup sfărâmat
la radio, ora 20-20
un comunicat... niște șobolani
totul, un spectacol ratat
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viziune sau poezii despre trenuri

Printre frunzele sufletului
visător între vedenii
în faldurile unui vis, trecut și petrecut
aiurea pe acest pământ
sprijin cenușa cerului cu lacrima sufletului
întunecate gânduri curg, se scurg
în mine, profund
ascult somnul într-o silabă oprită în timp
caut agonic un sens
pierdut într-un tragic nonsens
trece alt timp între timp
mereu mai puțin decât ieri, puțin mai mult decât azi
pierdut pe aici, pe undeva, cândva
știu, va mai fi o zi, într-o zi
atunci când eu nu voi fi
decât o frunză strivită sub ultimii pași
vibrează tăcerea în anii pierduți
de nimeni știuți, de nimeni cunoscuți
totul, o întoarcere neprogramată
pot să spun acum ratată
cu amintiri imprecise, ucise
a mai trecut o zi, și...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze sau poezii despre tragedie

Plâng
nu voi acum să plâng
de ce să plâng
când nu ajung
decât să gem
de ce să gem
mai bine bem
un strop de cucută
pentru viața asta murdară și mută
de ce să plâng
când știu unde ajung
mi-e sufletul un rug aprins
sau poate azi s-a stins
de lacrimile ce s-au scurs
de ce trăiesc
când totul e pustiu și șters
sunt obosit de atâta mers
mers steril, mers inutil
e mers în gol
gunoi, puroi, nămol
deci pot să plec
aici, e viață fără rost
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog
sunteți orbi si nebuni
suflete opace si goale
ați uitat să dăruiți
ați uitat să vă dăruiți
asta era menirea nu și firea
multe ați uitat
șobolani de noapte
nu știu
a mai rămas ceva de uitat, de furat
croiți vise goale
de doi bani parale
fugiți de noi, oameni de soi
sunteți copii nereușite
o cădere din rasa umană
noi am uitat râsul
am uitat ploaia
am uitat mângaierea soarelui
viața asta, un drum serpuind prin gunoaie
oameni de paie
tremuri
tie frică, nu...
privesc spre cer
întreb
de ce și pentru ce și până când vom mai răbda
năuciți, trăim în marasmul cotidian
de voi construit
cu migala lucrului prost făcut
vă este teamă de moarte
după ce v-ați vândut sufletul
de ce
nu întreba pentru ce
e grobian
cercetați totul
fără a observa murdăria din voi
nu credeți în nimic
sunteți o părticică din mare nimic
pleavă în vânt, fără cuvânt
frunze cad și oameni mor
dar ce vă pasă vouă...
tremură anii în fântâni
plâng castanii de pe drum
aștept să plec
și totuși stau
e lungă noaptea iar
în odaia de la stradă
cuvântul a ațipit un pic
pe o șoaptă adormită
privesc tăcerea
curge pe geam
nu am somn
de mii de ani
trăiesc în gând
mi-e lene, să plec, să țip
azi nu mai spun nimic
e inutil aici, acum
am rezemat sufletul de o piatră
nu am știut
era atât de grea
și frunze cad și cad
nopți triste, vieți rătăcite
suflete abrutizate
dispreț și rânjete
suflete batjocorite, indiferență și umilință
fiindcă pot, că sunt, ei...
noi, ochi in lacrimi
strigăt și plânsete
zdrențe și lacăte
iluzii și umbre
toate triste și sumbre
cerșim un ciob de speranță
ne descompunem
zi de zi
încet, încet
ca într-o piesă nereușită
de teatru, de viață
cu actori de prost gust
aici, sfârșitul unui om
eu, tu, el... nu
sfârșitul unei tragice lumi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică

Mielul
cuvintele mă ard, mă dor
aș vrea să vă vorbesc dar nu mai pot
nu mai strig, nu mai țip
sunt doar un miel
ce paște trist pe un câmp arid
asteptând lama cuțitului
mă odihnesc pe treptele durerii
dacă aș mai vorbi
aș înveli sufletul cu o lacrimă
să nu fie ucis
speranțe nu mai am, nu știi...
au murit demult, pe drum
un drum ce nu-i drum
e doar cenușă și scrum
trist, leg umbrele și plec
pe lângă drum
nu am speranțe
nu mai am vise
toate's uitate, ratate, furate
rătăcesc prin negura nopții
pierdut pe poteci
stelele plâng sub trecătorii mei pași
știi, odată ciopleam vise
azi zac într-un ungher murdar
lăuta mi-e ruptă
aici doar corbi negri mai cântă
și cântă și cântă
străin sunt în lumea asta bolnavă
de viață, de toate
ascultă și plângi, omule
de treci azi prin cetate
sufletul s-a rupt de mine
a căzut pe unde a putut
am obosit să port pe umeri universul
în trupul ăsta istovit
cad dureri din întunericul cetății
o lume oarbă, o lume făr de speranță
nu știu unde mergem
nu știu de ce mergem
turme haotice, ce se târăsc pe drum
tu spui că ăsta este drum
doar oase calcinate și mult scrum
nu râde prietene
mâine vei fi și tu
un punct pierdut pe drum
în tâmple se zbate tristețea lumii
aștept ceva
ce nu va mai veni
și mâine va fi o zi
dar nu va fi a mea
a cui
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs sau poezii despre oi

Spitalul
n-aveam cum, n-aveam ce
ploua cu dureri și tăceri
strivit de pereți, meu goi, mereu reci
priveam pe geam, uneori
cai liberi în ploaie
cădeau întrebări
eu plecam spre ziua de ieri
căutam cuvântul rătăcit în noroi
era târziu, era noapte în noi
tu plecai, eu vegheam, mă vegheam
se întorceau sturzii acasă
căutând zadarnic a lor casă
încă visam prin șiroaie de ani
ploua în spitale,
cu puroaie, feși murdare, gunoaie
spitale urâte, spitale bolnave
sângele curgea pe pereți
printre linii venoase centrale
era greu, mi-era rău, dar cine eram eu
n-aveam cum să mai plec
eram o aripă ruptă într-o tragică lume
vioara plângea într-un colț
lumina uitase să fugă, se izbea de un geam
nu'i nevoie acum la plecare de mine
dar unde e ea
ningea cu tăceri
eu zăceam, așteptând să mă chemi
vroiam să plec de aici și nu mai veneam
renunțasem la tot
obosit într-un spital pentru toți
eram mai bătrân decât data trecută
treceam și plecam dintr-o stare în altă poveste
la final, o figurină sângerândă de lut
aruncată pe jos, într-un colț, ireal, de spital
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre vioară sau poezii despre sfârșit

Nicăieri
aici,
nimeni nu vine, nimeni nu trece
și de trece, se petrece
vremea curge, trece
ce contează, totul e înghețat și rece
abia țin în mâini paharul
rană în suflet
trupul arde a întrebare
mâna tremură pe rană
cum să-i spun
și ce să-i spun
sunt rapsodul fără pană
stau pe un scaun ruginit de gânduri
stau și beau
la un pahar de gânduri
doruri și tristeți amare
vinul plânge în pahare
din pahare curg în zare
clipe doar de resemnare
plec la drum, un drum pierdut
uit pe unde să apuc
și mă duc și mă tot duc
tot singur cuc
în jur scrum și multă jale
pășesc în noapte
mă împiedic de o lume bolnavă
și nu ajung nicicând
acolo unde vroiam să ajung
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre vin sau poezii despre gheață

Ultima întrebare
ne despărțim ca să ne întâlnim
pe aici, pe undeva, cândva
lăsasem bagajele într-o gară părăsită
fără trenuri, fără șine
doar un hamal rătăcea prin odăile goale
mereu mă întreb cum am ajuns aici
de ce-am plecat
azi nu mai știu și e târziu
ochii orbi nu mai văd
nici ploaia, nici vremea ce curge
atât de gol, atât de singur
într-o viață murdară și ternă
trenul zace în gară
nu am ajuns
rătăcisem întâlnirea într-o gară uitată
călătoream fără drum, fără sens, fără țintă
sau poate doar atât mi-aduc aminte
în zare, pajiștea arsă printre negri copaci
uneori vroiam să mai rămân
să cânt, să țip
trist mă așez pe streașina lumii și plâng
năpraznica noapte coborâse între oameni
cuvintele rătăceau pe buze rănite
doar vântul și moartea mai țipă prin crânguri
păsări ucise în zbor
norii au fugit în catacombele vieții
raza de soare s-a ascuns în pâraie
se stinge treptat gândul rămas
ruine în jur, ruină în mine
în beciuri hieroglife de veacuri furate
zei au căzut, monede stricate
în jur, aplauze bete
în arborii goi, ciori negre, de soi
țipă și țipă
o lume destrămată în vaietul ultimului damnat
în vale, o gară
un tren fără gară
târziu, am înțeles
eram o imagine deformată
a unui timp rătăcit în penumbră
lumina plecase să ajungă cuvântul rămas între pleoape
luneca imperceptibil către neființă
s-a pierdut apoi în miezul firesc al neputinței
azi sunt mai puțin singur decât ieri
sau poate nu mai sunt decât un cuvânt
pe ăst tragic pământ
agățată de cer a rămas o întrebare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre negru sau poezii despre copaci

Cocorul
aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig și e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare și timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma cațăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă și un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
uciși de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur și sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu știu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieții
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina și întunericul, în tăcere
mă dor lanțurile vieții
sânge pe dalele timpului
m-au înfășurat în tristețea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beții cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieți
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăștiați
de mine, de viață
păsări călătoare țipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aștept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalț la cer
munții înalți să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpușa stricată
e noapte, e târziu
aici, în cer
sau poate pe pământ
mereu mă întreb
mai sunt acel ce nu mai sunt
dansez cu gânduri
printre timpuri, anotimpuri
pe o stradă murdară, numită ironic viață
sunt beat și ce...
tu ești treaz
de ce faci caz
pe masă o sticlă
poate două, poate nouă
cine azi mai spune nouă
dansez printre norme și principii
desigur proaste
goale de ani
ha-ha-ha
tu asta poți să spui
eu nu am cui să spui
sunt beat, nu vezi
dar ce să spui
mai bine bat un cui
sunt beat, printre sticle și pahare
sparte, goale
am înțeles
sunt o păpușă stricată
aruncată inutil pe scena vieții
cosciugul e gol, al cui...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păpuși, poezii despre principii, poezii despre dans, poezii despre anotimpuri sau poezii despre alcoolism

Stropi de gânduri
lacrima a căzut pe pământ
și s-a frânt
în mii de întrebări
în zare, strigăt prelung de cocori peste ape
trăiesc între cer și mare
în palme port enigme uitate
uneori mă retrag obosit în tenebrele sufletului
uitat de lume, de toți și de toate
și cânt
dintr-un fluier cioplit dintr-un fag
pe marginile prăfuite ale timpului
nu-mi pasă
de lume, de viață, de toate
doar plâng în cetate
se poate...
pe câmpul cu flori
maci roșii, roșul nebun
pe câmpul verde crud
lumina se prelinge pe pleoape adormite
printre stropii de gânduri
noaptea, mă înalț către cer
caut
să dezleg un mister
în vale,
o cruce
pentru cel ce pleacă, se duce...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu

Poetul
un haos plânge în mine
sau râde homeric
ha-ha-ha
nu stau
nu aștept nimic
mă sprijin de gânduri opace
nu sunt acel ce îl cauți
nu scriu slove de aur
nu sunt acel chemat
nu am nici frumusețe, nici noroc
pasul e întunecat și gol
de ce îmi cer să râd
când lacrimi curg
am patimă la joc
știu, știu, nu am noroc
de ce te apropii
nu, te rog
se zvonea ieri prin târg
că sunt tânăr poet
ei, un nebun, un cântăreț
ce pot să fac
să țip, să plâng, să tac
din neant am fost creat
unde plec...
e drumul meu
dau de pereți cu el
aici, nu am ce să mai fac cu el
de mine,
vai de mine...
e bine, e tare bine, nu...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre tinerețe, poezii despre noroc sau poezii despre muzică

Ultimul poem
e frig afară și mă sting
plouă în cer și lacrima doare
mă scurg și scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în țipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la țărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceață
tot căutând un drum, o viață
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiți
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristețea și disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe țărm
dar țărmul azi mai este țărm
mă înțeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe țărm
sunt țărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăț în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
pașii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârșitul
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre virginitate sau poezii despre toamnă