Chemarea

În pârâul de la munte
Merg ca să mă spăl pe frunte,
Apa-i lină, răcoroasă,
Face să mă simt acasă.

Nu e dor să-l simt ca şoapte
Să nu mă trezesc denoapte
O să am de plătit vamă,
Iar pârâul mă tot cheamă.

Malu-i lin, iarba mănoasă,
Gură de Rai norocoasă,
Vreme pentru cugetare,
Să am linişte şi stare.

Deasupra zboară lăstunii,
Eu vin să-mi cinstesc străbunii;
Au trăit, au dus credinţa,
N-au părăsit locuinţa.

Vatra ne-au păstrat-o vatră,
La hotare au pus piatră,
Ne-au lăsat ca temelie
Un izvor de apă vie.

Acolo vin să se-adape,
De corvoadă să ne scape;
Suntem surzi, n-auzim bine
Graiul lor de unde vine.

Aşteptăm din cer să cadă
Un noroc sau vreo bravadă:
"Pică pară mălăiaţă
În gura lui nătăfleaţă!"

"Sus, Români!" – asta-i chemarea –
"Să păstrăm vatra şi starea,
Să scăpăm de venetici,
Să fim noi stăpâni aici!"

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pică pară mălăiaţă... în gura lui nătăfleaţă

N-a fost nicicând la noi în sat
O mult mai bună zicătoare,
Însă de când au tot plecat
Copiii,-n van, peste hotare,
De perii care s-au uscat,
Ca şi de astă vorbă mare,
Bătrânii,-n vatră, au uitat
Vorbind la celulare,

Dar pere rumene, de soi,
Găseşti cu tonele în piaţă,
La preţ baban, în euroi,
Însă niciuna mălăiaţă,
Şi-apoi, de-ai întreba, la noi,
Pe fiecare drept în faţă,
Nu-ţi spune unul, nu zic doi,
Că ar fi... nătăfleaţă (!)

Aşa c-a mai rămas "picatul"
Din zicătorea asta dură,
Şi "gura", ce-o... aia tot natul,
Bine'nţeles ca-njurătură,
Când speră în zadar să pice
De la putere-ntreaga clică,
Ce... cum o altă vorbă zice:
"Dacă nu curge... pică"!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Newton şi Nătăfleaţă

"Pică pară mălăiaţă,
În gura lui Nătăfleaţă!"
Să aiba Newton handicap,
Că i-a căzut marul în cap?

epigramă de Alexandru Truţă
Adăugat de Alexandru Truţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i fata?

Fata cu ochii ca iarba
face să-mi tremure barba.
De emoţie şi teamă,
că nu mă mai bagă-n seamă,
nu mai ştiu nici cum mă cheamă.
Când o văd mă fâstâcesc,
mă roşesc şi ameţesc,
iar dacă vreau să-i vorbesc
simt că se-ncleştează gura,
gândurile-mi curg de-a dura,
simt că mă cuprinde ura.
Deschid gura, amuţesc,
încep să mă zvârcolesc,
şi rostul nu mi-l găsesc.
Când văd că râde cu alţii
mă dezleagă doar prelaţii,
delirez şi cad în transă,
doar aşa-mi creez o şansă
de a fi în preajma ei
ca să-i sorb din ochi scântei,
s-o ating, să-i mângâi faţa,
cum soarele dimineaţa
pupă roua, soarbe ceaţa.
Doamne, dac-ar fi a mea,
să ştiu că şi ea m-ar vrea,
m-aş face luntre şi punte,
din loc aş urni un munte,
i l-aş pune la picioare,
iar alături trei izvoare,
o pădure de brazi deasă,
iar la umbra răcoroasă
i-aş construi mândrii casă
să se simtă ca acasă,
acasă unde doar noi
să fim unul amândoi,
trăind anii tinereţii
până la sfârşitul vieţii.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pică pară mălăiaţă!...

Ştim că orice nătăfleaţă,
Stând la umbră, pe căldură,
Vrea ca para mălăiaţă,
Să îi pice drept în gură.
Însă para năzdrăvană
Nu îşi face-aşa pomană.

pamflet de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (4 mai 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pică pară mălăiaţă

Pică pară mălăiaţă
În grădină... Pică pară!
Toţi mâncăm la masă pere
Numai tu mănânci papară.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar amintiri ne-au mai rămas

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Şi din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit şi-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Şi ne simţeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu ştiu acum ce pot să fac, sunt trist, posac şi de dor zac
Că te-am pierdut şi-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc şi-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viaţa mea,
Nu vreau să-ţi zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ţi spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranţa ne-ar reda!
Acuma ştiu cum să te-mpac şi toate voile să-ţi fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seri de mai

curge pârâul în adieri domoale
şi luna ni se-arată tremurător pe ape,
se lasă seara-n gura nopţii moale
iar ciutele vin cârduri să se-adape.

în vale unde malul se prăvale,
doar ierburile sunt aşa fecunde,
pârâul curge-n adieri domoale
şi noaptea închide geana peste unde.

din cer cad artificii mii de stele,
pădurea pare un tărâm de vis,
cad toate peste gândurile mele
ca un balsam venit din paradis.

aş vrea, ţinându-ne frumos de mână
în seri înmiresmate cu minuni
să-mi fii, iubito, tu pe veci stăpână,
ca doi îndrăgostiţi frumoşi, nebuni...

nuntiri celeste, timp duios şi tern
şi pe deasupra doarme luna rece,
ce bine-ar fi să fie aşa etern,
dar timpul vremuieşte, totul trece...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (12 mai 2011)
Adăugat de Ion Ioenscu-bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Şi pe maica necăjită.

Plânge, plânge şi suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.

Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi şi rădăcină.
Primavara face frunză,
Arşiţa să n-o pătrunză.

Face umbră răcoroasă
Şi se leagănă duioasă
În grădina de acasă –
Casă, vatra mea frumoasă...

Fă măicuţă pâine-n vatră
Că-ţi vine copila acasă.
Unde este e străină
Şi nu prinde rădăcină.

poezie de Camelia Opriţa din revista Constelaţii Diamantine (decembrie 2020)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Şi pe maica necăjită.
( Cântec )

Plânge, plânge şi suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.

Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi şi rădăcină.
Primavara face frunză,
Arşiţa să n-o pătrunză.

Face umbră răcoroasă
Şi se leagănă duioasă
În grădina de acasă –
Casă, vatra mea frumoasă...

Fă măicuţă pâine-n vatră
Că-ţi vine copila acasă.
Unde este e străină
Şi nu prinde rădăcină.

poezie de Camelia Opriţa din Constelaţii Diamantine - Revista de cultură universală - nr. 12 (124) / 2020 (decembrie 2020)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme

Stăm paznici la aceste ape,
Unde ne-au căzut jucăriile
Şi nimeni nu vine să scape
Ascunse-ne bucuriile.

Ne-au crescut şi bărbi de aşteptare,
Ca piticilor dintr-un basm oarecare,

Ne-au fulgerat pe creştet stele,
Că teamă ni-i cu armele-n răstele.

poezie clasică de George Drumur din Suflete în azur (1940)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vatra de dor

vatră de dor am zidit în univers
pâinea de lumină să se coacă în ea
că să hrănească minunea iubirii de vers
în nopţi întunecate să bucure o stea.

dintre multe locuri dragi şi sfinte
vatra părintească mă mai cheamă
sufletul flămând să îl alinte
departe de tristeţe şi de teamă.

timpul are grijă de casa părintească
de când părinţii s-au înălţat la cer
o udă ploaia să o primenească
nucul de la poartă este bun străjer.

vatra de dor s-a clădit şi în suflet
cu viţa de vie boltă pentru sunet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uitai pe Olt în jos ( Doină românească )

Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Şi pe maica necăjită.

Plânge, plânge şi suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.

Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi şi rădăcină.
Primavara face frunză,
Arşiţa să n-o pătrunză.

Face umbră răcoroasă
Şi se leagănă duioasă
În grădina de acasă –
Casă, vatra mea frumoasă...

Fă măicuţă pâine-n vatră
Că-ţi vine copila acasă.
Unde este e străină
Şi nu prinde rădăcină.

publicată în revista Constelaţii Diamantine - nr. 12 (124) / 2020 (decembrie 2020)

cântec, versuri de Camelia Opriţa din Uliţe şi oameni (2020)
Adăugat de Mircea MONU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă respectul nostru de români...

Ne-au sărăcit, ca peste tot în lume,
Un neam de trădători şi de hapsâni.
Ne-au murdărit, ca naţie şi nume,
Din tot ce-am fost odată, ca români.

Dar nu ei sunt români adevăraţi.
Nu ei se ţin ca ţara să nu piară.
Noi stăm aici de griji împovăraţi
Şi suferim şi ură şi ocară.

Să ducem veşnicia de români
Şi plaiul mioritic să nu moară.
Ei doar în mintea lor se cred stăpâni,
Dar nu mai au nici inimă nici ţară.

Nu ne-am vândut copii şi nici părinţi,
Să căpătăm arginţii, precum Iuda.
Când te-om primi, sunt sigur, ai să simţi
Că-n palma noastră, odihneşte truda.

Şi chiar dacă acum suntem stăpâni
Doar peste sărăcia din hambare,
Lângă respectul nostru de români,
Te vom primi cu pâine şi cu sare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ne ştim pe acest pământ am fost

De când ne ştim pe acest pământ am fost
Fii demni din neamuri de români şi daci
Legaţi ca şi-o pădure de copaci,
Leagăn măreţ şi vatră şi-adăpost.

Noi împlinim în lumea noastră-un rost
Şi-n ceasuri grele avut-am buni cârmaci,
Străbunii au dat în timp nedrept haraci,
Dar niciodată îngenuncheaţi n-au fost.

Ni-i glia gând şi vatra noastră bună
De mii de ani doar vatră strămoşească
E muma noastră, muma cea străbună,

Cu munţii şi câmpia părintească
La pieptul ei ca pe copii ne-adună
Cu grija ei tot demni ca să ne crească.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii, Doamne, bun!

Români adevăraţi, la noi în ţară
Ne-au pus străinii jugul pe grumaz
Şi ne-am făcut în lume de ocară,
Uitând c-am fost cândva popor viteaz.

Ne-au confiscat ce-am dobândit cu sânge,
Istoria şi trupul ţării mici,
Iar graiul nostru suferă şi plânge,
Când e vorbit de nişte venetici.

Ne-au interzis şi sfinţii-n calendare,
Să fim atei şi să ne pierdem seva,
Căci spiritul ar vrea să ni-l omoare,
Să nu mai ştim de Sfânta Parascheva.

Iar pe alt sfânt, care ne-a fost aproape,
Dimitrie cel Nou din Bucureşti,
Ar vrea-n uitare-adâncă să-l îngroape,
Ca şi pe feţele bisericeşti.

Fii, Doamne, bun şi arată-ţi Tu puterea
Şi fă-ne iar de glorii s-avem parte,
Nu trece toate-acestea cu vederea,
Deşteaptă-ne din somnul greu de moarte!

poezie de Octavian Cocoş (11 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apel (un strigăt, o durere)

Eu, ştiu că sunteţi prea departe
Şi mă gândesc mereu la voi
Obstacolele şi vremurile toate
N-au fost impedimente pentru noi.

Anii petrecuţi împreună
Rămân o mărturie vie
Un vis, o amintire bună
Şi-n inimi numai bucurie.

De la noi, plecat-au oameni şi bunicii
S-a stins şi buna voastră mamă
Mă duc şi eu când rându-mi vine
Dar, asta oare ce înseamnă?

Aici au trăit bunii şi străbunii noştri
În vremuri bune ori supăraţi
De ce acuma voi şi cu copiii voştri
Să fiţi din ţară desrădăcinaţi.

Luaţi bine seama dragi intelectuali
Voi lucrători ori căpşunari
Că viaţa voastră acolo nu-i mai bună
Decât în vatra noastră cea stăbună.

Nu mai gândiţi la sărăcie
Ea va dispare dacă-i hărnicie
Uitaţi cu toţii visele şi filosofia
Veniţi acasă, mama noastră este România!

poezie clasică de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uitai pe Olt în jos ( Doină românească )

Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Şi pe maica necăjită.

Plânge, plânge şi suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.

Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi şi rădăcină.
Primavara face frunză,
Arşiţa să n-o pătrunză.

Face umbră răcoroasă
Şi se leagănă duioasă
În grădina de acasă –
Casă, vatra mea frumoasă...

( Doina este prilejul prin care omul comunică cu sufletul )

Fă măicuţă pâine-n vatră
Că-ţi vine copila acasă.
Unde este e străină
Şi nu prinde rădăcină.

publicată în revista Constelaţii Diamantine - nr. 12 (124) / 2020 (decembrie 2020)

cântec, versuri de Camelia Opriţa din Uliţe şi oameni (2020)
Adăugat de Mircea MONU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge de români

Pe pământul acesta sfânt suntem stăpâni
Şi ridicăm steagul cu toată mândria.
Prin vene ne curge sângele bravilor străbuni
Care ne-au lăsat moştenire România!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (25 mai 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria română

Patria ne-a fost pământul
Unde ne-au trăit strămoşii,
Cei ce te-au bătut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
Şi la Neajlov te făcură
Fără dinţi, Sinane,-n gură,
Şi punând duşmanii-n juguri
Ei au frământat sub pluguri
Sângele Dumbrăvii-Roşii.
Asta-i patria română
Unde-au vitejit strămoşii!
Patria ne e pământul
Celor ce suntem în viaţă,
Cei ce ne iubim frăţeşte,
Ne dăm mâna româneşte:
Numai noi cu acelaşi nume,
Numai noi români pe lume
Toţi de-aceeaşi soartă dată,
Suspinând cu toţi odată
Şi-având toţi o bucurie;
Asta-i patria română
Şi ea sfântă să ne fie!

Patria ne-o fi pământul
Unde ne-or trăi nepoţii,
Şi-ntr-o mândră Românie
De-o vrea cerul, în vecie,
S-or lupta să ne păzească
Limba, legea românească
Şi vor face tot mai mare
Tot ce românismul are:
Asta-i patria cea dragă
Şi-i dăm patriei române
Inima şi viaţa-ntreagă.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem

Noi suntem neam de Ion, Mărin şi Petre,
Ori alte nume date de bătrâni,
Sunt scrise în ceasloave sau pe pietre
Şi-arată veşnicia la români.

Născuţi pe vatră şi aci rămaşi,
Păstrând cu grijă glia strămoşească,
Urmaşii au lăsat-o la urmaşi,
Cu testament de limbă românească.

Cu sfatul cum să crească pe ea pâine,
Pe care-o dă cu dragtoste pământul,
Să fie hrana zilelor de mâine,
A celor ce păstrează legământul.

S-o apere în vitejeasca luptă,
De vor veni duşmanii peste noi,
Că vatra noastră-i neîntreruptă,
Având pe ea şi pace şi război.

Noi suntem neam de oameni înţelepţi
Şi paşnici suntem, prea cinstiţi şi drepţi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!