Stimul

uite îmi acord acest timp
unui exerciţiu de concentrare ascult sunetele
acestei zile de vară
nebuloasa nu are nicio logică
şi de-ar avea ce are a face cu logica mea
n-are niciun rost sună ca şi cum nu aş şti nimic
sau aş şti totul despre acea zi
atunci de ce să nu o ating
uite prevăd şi privesc mai cu luare-aminte
nu ca să o mai descopăr încă o dată
şi că va fi la fel de cald
luntrea mea uşoară cum e
o va străpunge şi o va trece
pentru revărsarea
nesfârşitei promisiuni de bucurie
a curajului de a fi unde nu am fost

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stimul

uite îmi acord acest timp
unui exerciţiu de concentrare ascult sunetele
acestei seri de vară
nebuloasa nu are nicio logică
şi de-ar avea ce-are de-a face cu logica mea
n-are niciun rost
sună ca şi cum nu aş şti nimic
sau aş şti totul
despre seara aceea atunci de ce să nu o ating
uite prevăd şi privesc mai cu luare-aminte
nu ca să o mai descopăr încă o dată
şi că va fi la fel de cald
luntrea mea uşoară cum e
o va străpunge şi o va treace pentru revărsarea nesfârşitei
promisiuni de bucurie
a curajului de a fi unde nu am fost

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dimineaţa de toamnă e ceţoasă

trag de comoditate şi de mine
e greu s-o iau de la-nceput în fiecare dimineaţă
e sfârşit de toamnă şi ceaţă groasă s-o tai în felii
privesc afară
uite îmi acord acest timp/ un exerciţiu de concentrare
nimic mai mult/ pricep
nebuloasa
nu are nicio logică
şi de-ar avea
ce-are de-a face cu logica mea/ n-are niciun rost
sună ca şi cum nu aş şti nimic sau aş şti totul despre ea/
atunci de ce să n-o ating
uite prevăd şi o privesc mai cu luare-aminte
nu ca să mai descopăr încă o dată că ar fi
mai ceţoasă în această dimineaţă
luntrea mea/ aşa uşoară cum e/
o străpunge şi o treace
pentru
revărsarea nesfârşitei promisiuni de lumină şi a clipei de
bucurie când simţi că eşti unde nu ai fost

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţii îi urmează dimineaţa

descopăr zilei aceeaşi stare
pentru că prea tânjeşte să afle ce simt
îi voi îngădui numai cât să nu se simtă în surghiun
peste ceva timp
ea însăşi se va strecura tiptil tiptil în noapte
şi atunci nu va mai fi chip să ascundă
că face parte din ea
dispărând vor veni zile mai istovitoare decât
aceasta ce e numai curioasă
voi sta de multe ori cu inima strânsă
deşi ştiu că pe pământ
nopţii îi urmează dimineaţa

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problema nu e nici intestinul gros, nici rinichiul, ci viaţa şi moartea. Da, viaţa a fost şi acum uite, se duce, se duce şi eu nu pot să o opresc. Da. De ce să mă amăgesc? Doar este evident pentru toată lumea în afară de mine că mor şi că totul nu e decât o chestiune de săptămâni, de zile, - poate chiar acum. Acu' era lumină, acu' e întuneric. Acu' eram aici, acu' dincolo! Unde?... Eu n-o să mai fiu; atunci ce-o să fie? N-o să mai fie nimic. Şi unde o să fiu când n-o să mai fiu? Oare mor? Nu, nu vreau!

Lev Tolstoi în Moartea lui Ivan Ilici (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul uitării numelor proprii de persoane, se înţelege de la sine, pentru oameni diferiţi au, prin forţa lucrurilor, o valoare psihică cu totul diferită. Să luăm, spre exemplu, prenumele Teodor. El nu semnifică nimic pentru unele persoane, pentru alţii, este prenumele tatălui, al unui frate, al unui prieten, sau chiar prenumele lor. Experienţa analitică va dovedi că primii nu riscă să uite că o anumită persoană străină poartă acest nume, pe când ceilalţi vor avea mereu tendinţa de a fuza altuia un nume care li se pare rezervat relaţiilor lor personale. Deoarece la acest obstacol asociativ se adaugă acţiunea principiului neplăcerii şi aceea a unui mecanism indirect, în acest caz, vă veţi putea face o idee adecvată despre gradul de complexitate al cauzelor uitării momentane a unui nume. Dar o analiză riguroasă este capabilă să descurce în întregime iţele acestui scul încâlcit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interval

când din toate sunetele nu aud
decât înflorirea
şi nu mai există alt adevăr
decât ninsoarea
călător cumsecade prin saharele memoriei
în regretul umbrelor ascult şi nu-s oarbă
cum încolţeşte încă un mugur de floare
lângă rana cea mai adâncă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te grăbi

Nu te grăbi!
Din zâmbete încă mai răsar oameni,
Ştiai?
Uite cum din bucurii cresc inimi,
Ca florile din lumină,
A primăverii.
Nu te grăbi!
Din mângâieri încă se desenează mâini,
Ştiai?
Uite cum din dor se nasc ochi,
Ca norii din ploaie,
A vieţii...

Nu te grăbi!
Din timp încă mai cresc suflete,
Ştiai?
Uite cum din şoapte se nasc buze,
Ca soarele din curcubeu,
Al vremii...

Nu te grăbi!
Din iubire încă mai sar vieţi,
Ştiai?
Uite cum din tine mă nasc eu,
Ca soarele din umbră,
A visului...

poezie de Gabriela Chişcari (10 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată viaţa este un lung exerciţiu pentru zilele acelea în care suntem obsedaţi de memorie. Iar atunci, ne dăm seama că multe dintre amintiri nu mai înseamnă ceea ce am trăit cu adevărat, ci doar ceea ce ne amintim despre ceva ce nu ne-ar aparţine.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată viaţa este un lung exerciţiu pentru zilele acelea în care suntem obsedaţi de memorie. Iar atunci, ne dăm seama că multe dintre amintiri nu mai înseamnă ceea ce am trăit cu adevărat, ci doar ceea ce ne amintim despre ceva ce nu ne-ar aparţine în totalitate.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exerciţiu de logică

Când judecata e greşită
Un lucru necurat a fost:
Dacă nu este cumva mită
Cel ce a judecat e prost...

epigramă de Corneliu Ioan Iovuţa din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om şi omul ăsta avea un măgar, care de ani şi ani tot cărase la moară saci cu grăunţe. Dar de la un timp bietului dobitoc i se împuţinaseră puterile şi nu mai era bun de nicio treabă. De aceea, stăpânul lui se gândi într-una din zile că n-ar mai avea niciun rost să strice pe el bunătate de nutreţ. Măgarul pricepu însă că nu-l aşteaptă vremuri prea bune şi, fără să mai adaste, îşi luă tălpăşiţa spre oraşul Bremen. Nu ştiu de unde-i venise-n gând că acolo s-ar putea face muzicant al oraşului.

începutul de la Muzicanţii din Bremen de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel de-ar fi fost

Mi-i trecută viaţa şi fulgii cad domol,
Revăzându-ţi chipul, ochii-mi scânteiară,
Sunt iar un copil, de pe divan mă scol,
Inima-mi tresare, la fel ca prima oară.

Te privesc, te ating, dar pari schimbată,
Ori de vină-i timpul care parşiv trece.
Însă, nu! Astăzi e pentru întâia dată,
Când ţi-am simţit mâna nefiresc de rece.

Nu mai eşti la fel cum erai altădată,
Nu-ţi mai văd iubirea lucind în privire,
Dragostea nostră - cetate sfărâmată,
Altfel de-ar fi fost, îmi dădeai de ştire.

poezie de Alex Dospian (octombrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp trăim, nimic nu e pierdut. Niciun vis, nicio iubire, niciun răsărit, nicio întâlnire, niciun zâmbet, nicio cutezanţă, niciun suflet. Avem timp pentru toate. Chiar şi pentru iertare. Dacă ne aşezăm faţă în faţă. Inimă lângă inimă. Dacă ne privim.

Carmen Voinea_Răducanu în Blog Oglinzi şiUmbre
Adăugat de Carmen Voinea-Răducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen s-a ridicat şi a început să se uite la malurile verzi. A mers ea cât a mers şi a ajuns cu luntrea la o livadă de cireşi şi în mijlocul livezii era o căsuţă cu ferestre roşii şi albastre. Căsuţa era acoperită cu paie şi la uşă stăteau doi soldaţi de lemn cu puşca la umăr. Gretchen a strigat la ei; credea că-s vii; dar ei, bineînţeles, n-au răspuns nimic. Luntrea s-a apropiat de ţărm; râul o împingea într-acolo. Gretchen a strigat mai tare şi atunci a ieşit o babă, sprijinindu-se într-o cârjă. Avea o pălărie mare de soare zugrăvită cu flori.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţa lui un om n-are timp

În viaţa lui un om n-are timp să aibă
Timp pentru toate.
N-are loc să aibă loc
Pentru orice dorinţă. Ecleziastul a greşit pretinzând aşa ceva.

Un om trebuie să urască şi să iubească-n acelaşi timp,
Să plângă şi să râdă cu acelaşi ochi,
Să arunce şi să strângă pietre
Cu aceeaşi mână,
Să facă dragoste-n război şi război în dragoste.

Să urască şi să ierte şi să-şi amintească şi să uite
Şi să ordoneze şi să încurce şi să mănânce şi să digere.
În ce istorie lungă e implicat
În atât de mulţi ani...

Un om în viaţa lui n-are timp.
Când pierde, caută,
Când găseşte, uită,
Când uită, iubeşte,
Când iubeşte, începe să uite.

Iar sufletul îi este atotştiutor
Şi foarte profesionist,
Doar trupul lui rămâne un amator
Întotdeauna. El încearcă şi bâjbâie.
Nu învaţă şi-i mereu confuz,
Beat şi orb în plăcerile şi-n durerile lui.

Toamna, va muri ca o smochină,
Zbârcit, dulce, plin de el însuşi.
Frunzele se usucă pe pământ,
Iar ramurile goale ne arată
locul unde există timp pentru toate.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eddie Scrap-Iron Dupris: Ca să faci un luptător trebuie să-l goleşti ca pe un copac desfrunzit: nu-i poţi spune să uite tot ce ştie chiar de-l obligi să uite că are oase... să-l oboseşti atât de tare încât să te asculte numai pe tine, să audă numai vocea ta, să facă doar ce-i spui, nimic mai mult... Să-i arăţi cum să-şi menţină echilibrul sau să-l ia de la adversar... cum să genereze forţa motrice pe degetul corect şi cum să lovească din reflex atunci când are ocazia... cum să lupte şi când să se retragă. Apoi trebuie să le arăţi încă o dată. Şi încă o dată... până cred că aşa s-au născut.

replici din filmul artistic O fată de milioane, scenariu de Paul Haggis, după F.X. Toole
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare dintre dovezile despre Iisus Hristos sunt profeţiile. Un şir de oameni, timp de patru mii de ani, în mod statornic şi fără mari deosebiri, vin unul după altul să profeţească aceeaşi venire. Un popor o vesteşte şi acest popor subzistă timp de patru mii de ani pentru a face în grup mărturie siguranţei pe care o are despre ea şi de la care nu poate fi întors prin niciun fel de ameninţări şi prin nicio persecuţie. Lucrul acesta este cu totul considerabil.

citat celebru din Blaise Pascal
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trăit odată o experienţă cvasireligioasă, la care mă raportez şi astăzi, ca la un fapt fondator pen­tru mine ca persoană. Pe la vârsta de opt ani, în satul în care era preot tatăl meu - Izvin, la 16 km de Timi­şoara spre Lugoj, mi-am petrecut o după-amiază singur în câmp. Era o zi de vară, la ceva timp după seceriş. Era o linişte ca din altă lume. Am stat culcat pe spate, în iarbă, o după-amiază întreagă, uitându-mă la cer... Am avut atunci un sentiment unic de comu­niune perfectă între mine şi univers. Poate să fi fost un sentiment teocosmic, pentru că era străbătut de o vână de sacru. Simţeam o bucurie intensă şi o libertate completă. Totul avea un rost. Acea după-amiază mi-a rămas în amintire ca un fapt capital în viaţa mea.

Mihai Şora în revista Formula As, Nr.823 (iunie 2008)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei calcă timpul

Suflete pustiit
nu adormi încă
şi mai spune-mi
povestea vieţii
încă odat'
ca atunci când
am trăit-o prima
dată cu atâta tristete,
bucurie, dragoste şi dor.
suflete luminat
nu te întuneca încă
şi mai luminează-mi
calea spre fericire
ca atunci când
te-ai aprins prima dată
şi ai născut iubirea.
suflete cald
nu îngheţa încă
şi mai încalzeşte-mă
ca atunci când
topeai tristeţea
în palme.

poezie de Daniela Pană (2008)
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune de dimineaţă

mamă tu ştii îmi fac rugăciunea în stilul meu şi merg pe mâna Lui prin această ceaţă
în toate zilele dar în una nu îţi voi vorbi despre
abilitatea speranţei
de a fi nevăzutul misterioasei flori de culoarea edenului
ce mă face să doresc soarele în zile
în care cu ochi de albină chiar
mă simt moale şi mă las în grija ei
iar tu îmi întinzi oasele degetelor
să mă prinzi în braţe cu o forţă impersonală
ca în ceasul din seară când m-ai scăldat în apa dintre curcubeie ascunzând complet noaptea stră-mângâiată de efluvii îndepărtate şi întărite în toate articulaţiile mele de întâmplări acoperite
cu cercuri decupate în jumătăţi şi lipite în chip de plasture
mamă nu plânge
în oasele mele e linişte
îmi amintesc exact ziua şi ora ieşirii mele din copilărie
uite pielea-mi uscată se exfoliază iarăşi
îmi aud din tine bătăile inimii
în timp ce
se scrie acest poem
să-mi facă bine lăcrimând peste cele trei degete împreunate

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!