Trilul zorilor

Se-aştern pe câmpul verii frânturi de curcubeie,
Înprospătând aroma secundelor din zori
Cu roşul unei clipe păstrată-ntr-o scânteie
Ce poartă-n nemurire doar una din culori.

Potire însetate par să-şi încheie chinul
Când se ridică mândre-n ţinuta lor de foc
Deasupra celor care şi-au împlinit destinul
Şi trec pe-o nouă treaptă-n al veşniciei joc.

Văzduhul e albastru de parcă norii, toţi,
Au îmbrăcat culoarea de cer din curcubeu
Şi îşi ascund privirea asemeni unor hoţi
Ce îşi doresc iertarea ascunsă-n câmpul meu.

Nu pot s-o desluşească şi nu îi pot vedea
Nici albul din petale, nici chipul ei fragil,
În liniştea pe care ar vrea a o păstra
Şi-atunci când zorii-ncearcă s-o mângâie c-un tril.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja nopţii

Străluceau pe ceruri stele
Cum nicicând n-au strălucit,
Nici prin gândurile mele,
Nici aievea ori în vis,
Când petale de cais
Se adapă-n răsărit.

Câmpul spicelor de vară
Se-nvelea-n lumina lor
Şi-n culori ce iar şi iară
Îşi luau din curcubeu
Straie noi, ca gândul meu
Când străbate nopţi de dor.

Noapte, muză-nşelătoare
Cu atâţia ochi de strajă,
Lasă-a câmpului culoare
Să ne fie loc ascuns
În iubirea ce-a răspuns
La a inimilor vrajă!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna din vis

Aş vrea să ştiu pe care parte sunt
în visul cu o apă ce desparte
tărâmurile vii de cele moarte
şi drumuri în destinul ce-mi înfrunt.

Nu pot s-aleg şi simt că, singur, eu
sunt de o parte, dar şi de cealaltă,
în clipa-n care, mâna ce mă saltă,
e cea pe care-o-ntind când mi-e mai greu.

Iar timpul pare,-n vis, un infinit
în care nici nu mor, nici nu trăiesc,
ci doar aştept lumina s-o zăresc.

În viaţa-n care multe-am împlinit,
e doar un vis prin care mai păşesc
cu mâna-ntinsă, parcă a cerşit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima frunză

E vânt şi e frig şi e toamnă târziu
Când ultima frunză pluteşte doinit,
În clipe de zbor, spre un pat ruginiu
Al celor de ieri, cu destin împlinit.

Nu simte tristeţe, nu simte nimic,
Nici suflet nu are, dar, parcă, ceva,
Un rest de putere, un suflet mai mic,
E încă în ea şi-o îndeamnă să stea

Deasupra de patul de frunze surori,
S-aştepte un timp, să amâne cumva
Plecarea-n uitarea ce-i dă, azi, fiori
Şi, poate, să afle ce este cu ea,

De ce să aştepte sau ce ar putea
Să facă, în starea în care-a ajuns,
Să fie-mpăcată, să poată pleca...
La toate acestea ar vrea un răspuns.

Doar vântu-nţelege şi-o suflă uşor
Spre una din crengile unui copac
Crezând că îi face un mare favor
Lipind-o de stropii de apă ce zac

În frig ce le-ngheaţă destinul de-a fi
Din nou, picături de izvor sau de nor.
Se bucură frunza: mai are o zi
În care s-aştepte. Dar frunzele... mor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supraomul în oglindă

nici albul nici negrul nici culoarea
din altedăţi de mine în afara-mi
din alte zări de ochiuri de speranţe
nici umbrele nici corpurile nici uitarea

numirile democratice de îngeri
voturile din rai şi iad deopotrivă
cu măşti ce se afundă în oglinde
nici umbrele nici corpurile nici uitarea

departe de a fi o nemurire
zvâcnirile galapolui de clipe
ori o armată de-nrobiri solare
nici umbrele nici corpurile nici uitarea

preling cleştarul prăfuit al ignoranţei
al pasului etern spre infinituri
desprins din visele reificate
doar oameni doar fiinţe doar fiire

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vis

A fost o zi când norii de furtună
şi-au stins mânia-n sobrul sfat ceresc
şi ne-au privit ţinându-ne de mână,
plutind pe norii albi de te-iubesc.

Ar fi pierit şi ultima lucire
din apele-ncărcate de apus
de nu mi-ai fi zâmbit, cu o privire
ce zori de fericire mi-a adus.

Era o nouă, lină-alunecare
a unei pene albe pe un scris
ce apărea cu litere pe care
le mai văzusem într-un singur vis.

A fost un vis de noapte, vis de zi?
L-am şi avut, ori sper că va veni?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul de roşu

Eu am ales o floare şi nu este
nici floarea ce te-mpiedică-a uita
nici una care creşte sus, pe creste
sau care peste ape-ar vrea să stea.

Nu e aceea care se desface
în suflete de plante, ca un duh
ce vrea cu vântul verii să se joace
în zborul lui vremelnic, prin văzduh.

Ce am ales îmi râde-acum în soare
şi mă priveşte, parcă, într-un fel
în care niciodat' o altă floare
nu m-a privit, aşa cum face el.

Eu am demult în inimă un fir
atât de plin de... roşu-trandafir.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercuri în apus

E-o rană-n pieptul cerului şi curge,
înspăimântând privirea unui nor,
o rază din apusul care plânge
cu lacrimi de un roşu-amăgitor.

E-o rană-n cer şi-albastra lui culoare
se schimbă, în apusul liniştit,
cu cea a nopţi ce, treptat, apare
c-un cer având culori de infinit.

În liniştea schimbării, se ridică
plutind pe aripi moi de gând senin,
în dansul ce trăirii îl dedică,
doi îngeri ai apusului divin.

Se-nalţă-n zborul lor, privind spre Soare,
în cercuri ce se-ncumetă a fi
o lacrimă-n întunecata zare
şi-un răsărit în alte zori de zi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de iudă

Se-aştern straturi-straturi petale
pe zori dureroşi de-ndoială
ce dau, făr' de veste, năvală
din gânduri crezute-abisale.

Se scutură, brusc, neîncrederi
pe albul nevinei pierdute
în seri cu atingeri făcute
să fie-n plăcere purcederi.

O jale din lacrimi răzbate
şi-atinge, cu mantia-i udă,
voinţa perversă şi nudă.

Se-adună, prin gânduri săpate,
credinţe rebele, de iudă,
şi-ncearcă, acum, să se-audă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel de toamnă

Se-adună-ncet, ieşind din vremea lor,
atâtea frunze ce-au zâmbit cândva,
atunci când, nevăzut, ameţitor,
un vânt le mângâia, le mângâia...

Şi cad şuvoi, ca nişte amintiri
pe-o masă plină, încă, de poveşti,
oprindu-se, din slabele rotiri,
c-un foşnet ca o şoaptă: "Cine eşti?"

-Sunt toamna voastră, toamna tuturor,
un pas amăgitor spre iarna grea
cu albul rece singurul decor
pe care, peste voi, îl veţi vedea.

Priviţi, acum, în jur! E prea frumos!
Ce vă aduc în dar e un pastel
plin de culoarea voastră, cânt duios
cu care vă alint, ca menestrel.

Se liniştesc. Pe-o masă, lângă lac,
amestecate cu poveşti ce dor,
foşnesc o amintire, apoi tac.
Pastelul, pentru ele, -i incolor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina umbrei din adâncuri

În locul meu de taină, se scurge un izvor
Cu apa cristalină, de ochi străini ferit,
Cu susurul prin ierburi, trecând neauzit,
Ca şoaptele-mblânzite din visul meu de dor.

Se-ndreaptă spre lumina ce-n unde mai scânteie
Atunci când raze rare, de toamnă, reuşesc
Să treacă printre norii ce par că se-mbulzesc
Pe cer, să-nalţe zidul c-o uşă fără cheie.

Dar trec, răzbat adesea şi se opresc în ape
Albastre-odinioară şi care ţi-au plăcut,
Căci se-oglindeau în ele doar chipuri ce-n trecut
Râdeau înfiorate şi îşi erau aproape.

E lacul de-altădată, acel ce ne privise
Şi ne-a simţit iubirea. Ar vrea ca eu să-i ştiu
Secretul din adâncuri. Mă cheamă. Vrea să fiu,
În lumea lui, o umbră venită dintre vise,

Perechea unei taine pe care o păstrează
Şi-o vrea mai fericită în zilele ce-o dor,
Când toamna e mai rece ca apa de izvor,
Când frunzele sunt triste, când ea, prea des, oftează.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadou fără destinatar

Sufeltul meu
arată ca un cadou
pentru un destinatar necunoscut...
cunoscut...
Nu ştiu...
E acoperit de rugină
de când toţi au grijă doar de ambalaj.

Nu are garanţie,
dar nici termen de valabilitate...
Expira doar când nu mai ai nevoie de el...

Fără instructie,
are doar eticheta fragil...
îşi schimba culoarea
odată cu timpul.

Câteodată se aude
un sunet răguşit răcnind
din timida tacere.

Mi-aş fi găsit
demult liniştea,
dacă nu mi s-ar fi şters adresa
de atâtea lacrimi.

Ţes o pânză de paianjen
din dor necunoscut...
Din dor mut...

Aş vrea să mă smulg
din acest decor
în care sunt doar un cadou
împachetat...
pentru cine?

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (3 martie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrierea din adânc

Ai lăsat să cadă pe destinul meu
Clipe de lumină, ani de încântare,
Visuri printre care mi-ai făcut cărare
Şi m-ai dus cu tine-n ţărmul elizeu.

Mâna ta-mi presară paşii-ntr-o grădină
Unde-n iarba verde se ascund petale
Cu aroma fină-a gândurilor tale,
Calde, neatinse de păcat sau vină.

Îţi urmez cărarea, drumul în destin
Şi îţi simt, în mine, răsuflarea vie
Care mă atrage, care mă îmbie
Să-ţi aşez pe mână ultimul suspin.

De va fi acela pentru tine greu,
Iartă-mă, iubito, altfel nu pot fi,
Căci n-a fost o clipă, nu a fost o zi
Scrisă fără tine în adâncul meu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo...

Acolo unde iarba răsare din pământ
Şi-n firul ei plăpând simbolul vieţii saltă,
Sălbatica-i privire ne pare-atât de-naltă
Şi dorul ei de viaţă ne pare atât de sfânt.

Acolo unde roua se varsă-n dimineţi,
Ţintind mărgăritare pe umbre şi pe flori,
Săgetă de lumină, a astrului din zori,
În murmururi tăcute cântate de poeţi.

Acolo unde floarea ne-mbată de parfum,
Culori nemuritoare şi vise de iubire,
Crescute parcă-n dor, din firul ei subţire,
În leagăne celeste la margine de drum.

Acolo unde noaptea auzi privighetori,
Pierdute voci de îngeri în cântece de iele,
La umbra nevăzută a darnicelor stele,
Pierdute-n bolta-naltă spre clipele din zori.

Acolo unde ploaia ne cântă s-adormim
În tril de picuri mari lovindu-ne tăcerea,
Ascunsă-n glasul ei se-aude adierea
Din valurile mării, pe voci de pantomim.

Acolo unde toamna ne daruie pe noi
Şi câmpul plin de rod ne mângâie privirea,
E ca un loc în care s-a zămislit sfinţirea
În darul vieţii noastre, din fulgere şi ploi.

Acolo unde munţii privesc de sus câmpia
Şi lacrimile-şi curg, din susur de izvoare,
Ducându-şi parcă dorul în nesecata mare,
Acolo suntem noi... acolo-i România

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunată şi frumoasă

Minunată şi frumoasă dimineaţă de Florii,
tu ne-ai răsărit întâii mărţişori de bucurii!

– Când atunci treceai, Iisuse, albul inimilor prag,
curăţia şi lumina Te întâmpinau cu drag.

Şi în ochii care limpezi străluceau, puteai să ştii
cât de fericiţi, Iisuse, suntem toţi, văzând că vii.

Astăzi, plini de nerăbdare să Te urce pe-alt calvar,
parcă numai vânzătorii Te aşteaptă să vii iar.

Ţi se-aştern, Iisuse-n cale chiar şi astăzi mărţişori,
dar privirea Ta acuma nu e cea de alte ori.

Cât de bine vezi că astăzi cei ce-Ţi cântă nu Te ştiu,
că n-au ochii strălucire şi că-n inimi e pustiu...

Că nu-i milă, nici căinţă, nici dorinţa lor măcar,
că iubirea se-ntâlneşte tot mai rece şi mai rar.

Că-s în suflete păcate şi-s în inimi răutăţi,
de aceea bucuria nu-i acum ca alte dăţi.

Că-n păcate se scufundă omenirea mai afund,
stricăciunea şi desfrâul nici măcar nu-şi mai ascund.

Şi de-aceea, o, Iisuse, când la noi cobori Tu az',
parcă faţa Ta e tristă, parc-ai lacrimi pe obraz.

poezie celebră de Traian Dorz din Cântările Dintâi
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul gândurilor

Să fiu eu, oare, -acela vinovat
de strălucirea din privirea ta,
de zâmbetul de înger întrupat
în corp ce şi zeiţele ar vrea?

Să fie gândul tău la mine, -acum,
sau într-o-mbrăţişare cu al meu
pe podul ce le pare-un simplu drum,
când, pentru toţi ceilalţi, e-un curcubeu?

Am chipul tău în mine, un tablou
pe care-l văd aievea şi mereu,
am vocea ta, al inimii ecou,
te am în suflet, ca şi cum eşti eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fulg şi o bătaie

Trăind după teoriile altora
Sau după a filosofilor
Nu facem decât să fim umbre de reflexii
A unor idei ce a fost visuri
Rămase doar înscrisuri
Din neputinţa celor ce le-au visat
De a-şi trăi ce îşi doresc
Nu ce învaţă şi ţin minte
Prin subliminarea ce ţi-o impune
Cel ce a fost înainte
Cu alte decoruri, clipe, culori
Vrând frumuseţea unor curcubeie apuse
Şi povestite
Nerăsărind pe cele ce mor în noi
Din increderea că fericirea celuilat
E mai frumoasă decât cea a noastră
Ce rămâne in umbre în suflet
Uitând cu desăvârşire
Că ea fericirea
Nu are unitate de măsură
Culoare specifică, orare
E întotdeauna în păpădia inimii
Asteptând o adiere
A simţirii unice
Ce o are fiecare dintre noi
Căci nici doi fulgi nu seamnă
D-apoi două bătăi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor prin curcubeu

Mi-ai apărut de nicăieri
Şi m-am aprins când ai trecut
Lăsând în urmă adieri
De vis cum nu am mai avut.

Pluteai, trecând în ochii mei
Scânteia din privirea ta,
Încredinţându-mă că vrei
Să fiu al tău, să fii a mea.

Şi mi-ai rămas, şi-al tău am fost,
Trimisa mea din cer, de sus,
C-un singur gând, c-un singur rost:
Să-ţi fie sufletu-mi supus

Tu, ce zburai în visul meu
Pe aripi moi, de curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul macului

Am alergat ca un copil prin câmpul plin de maci,
Purpura-ncinsă simţeam cum se aprinde-n mine,
Cât mi-am dorit să-mi fii aproape, să priveşti, să taci,
În liniştea din spice se-aştern speranţe-n pâine.

Petale sângerând se oglindesc în ochi buimaci,
Le-atinge vântul în mângâierile lui fine,
Am alergat ca un copil prin câmpul plin de maci,
Purpura-ncinsă simţeam cum se aprinde-n mine.

Se ofileşte macul în margini de coline,
Cu gândul depărtării nicicând să te împaci,
Surâde lanu-în soare cu spicele lui pline,
Se unduie în valuri în zilele senine,
Am alergat ca un copil prin câmpul plin de maci.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul gândurilor vii

Peste frunzele trecute, sub un cer ascuns de nori,
Trec şi gândurile mele, trec şi-ai vremii călători.
Se răsfiră peste ape, se privesc, se oglindesc,
Se alintă-n gânduri clipe, ani şi gânduri îşi vorbesc.

Ce îşi spun? - o ştie lacul, dar el tace, liniştit,
Şi ecourile-ntoarce doar spre cei ce i-au privit
Apa cu oglinda-i clară dintr-o seară fără vânt
Şi-au plecat să-şi zburde-n lume viaţa plină de frământ.

Lacul... tace, dar, în taină, străluceşte, uneori,
Când pe malu-i, mai pe seară – rar se-ntâmplă şi în zori –
Se aşează o fecioară cu un flaut fermecat;
El, din unde, o-nfioară şi-i reflectă ce-a aflat.

Cântul ei, ecou de gânduri, se înalţă spre tării
Şi, în clipe de-ncântare, gânduri noi dansează, vii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul mov

M-am rătăcit în zona dintre clipe
în care timpul capătă culoare
şi pare că-i o viaţă oarecare
în care-un suflet vrea să se-nfiripe.

Priveam în jur, priveam în sus, cu teamă,
şi nu vedeam nici nori, nici cer albastru,
lumina nu venea de la vreun astru,
şi totul îmi părea o dioramă

În care totul zace-n nemişcare,
şi-n linişte doar un tic-tac se-aude,
al inimii ce pare să asude

resuscitând o clipă care moare,
secvenţă a eterniţăţii nude,
în timpul scurt, ce viaţa o include.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!