Dimineaţă de copil

nu este fetiţa cu păr abanos
cu ochi verzi şi cămăşuţă înălbită
nu este o fetiţă din oraş
nici un fluture nici un hulub
este o floare
albă stăpână a tuturor păpădiilor
desculţe prin rouă în iarba dimineţilor de vară
venită de pe pământul desenelor
uşoară ca o respiraţie de copil
arată calea libelulelor sub reflectoare galbene străpunse de frunziş

în poiana ţesută între pânze de păianjen
cu atâta tandreţe copilule
te salută cu un fâlfâit de aripi din aer
derutate păsările contaminate de puful alb
de ce au tăcut greierii
ar fi trebuit să fie prezenţi la concert
să ţopăie la refren
în timp ce umbreluţe albe-secetoase
zboară într-un dans al corolelor
în cele din urmă cuibărite
uscate pe povârnişurile umede cu care se împrietenesc
pentru verdele anotimp nu plânge copilule
vine unul ce luminează

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copile cu ochi senini

Copile cu ochi senini,
Tu iarăsi vii printre străini,
În peşteră de paie reci
Tu capul iarăsi ţi-l apleci.

Copilule cu ochi senini,
Tu iarăşi vii prinre străini,
Copilule cu suflet blând
Tu vii şi azi ca orişicând

De mii de ori, copil sărman
Tu vii în lume an de an
Dar totuşi tu copile blând
Tu vii şi azi ca orişicând

Demult, cu suflet plin de dor,
Te-ai coborât de mila lor
În ieslea rece te-ai culcat
Şi nimeni nu te-a legănat

Şi neştiind nu te-au primit
Iar tu cu suflet plin de dor
Ai plâns mereu de mila lor.
La mii de uşi ai aşteptat

Dar nimeni nu s-a îndurat
Copil cu lacrimi pe obraz,
Cu bine răul să-l plăteşti
Să rabzi, să ierţi şi să iubeşti.

Să te jertfeşti de mila lor,
Copil cu suflet plin de dor
Copilule, sărman copil,
Curat ca roua din april.

De câtă vreme tu petreci
La uşa inimilor reci,
Dar câţi ţi-or mai descuia azi
Copil cu lacrimi pe obraji.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn de carte

astăzi simt fragmentar văd şirul cu întreruperi
în spaţiile goale iluziile mele supravieţuiesc
neputinţei de a vedea mai departe de
capătul unui gând ce mă biruie
ca o compensaţie îmi aşez fotoliul aproape de mal
în apă văd mai bine cum apune soarele peste aripile păsărilor
numai că această apă mare nu e marea neagră
ci o cameră de bibliotecă
plină cu cărţi între care golurile nu şi-au găsit loc
aici nu se face niciodată nici seară nici noapte
nici zi este numai dimineaţă

nici gâştelor săbatice nu le trebuie
lumină artificială
ele ştiu pe întuneric
drumul spre locurile îndepărtate şi zboară spre acolo
după ce ziua a devenit mai mică decât noaptea
şi nu-şi mai permit să întârzie
(îţi aminteşti de călătoria lui Nils copilule)
vai după ce-au zburat ce frumos semn de carte
au lăsat pe apele Suediei.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşoară, cât de uşoară...

Atunci când ridici cerul cu mâinile,
că te-ai blocat şi vrei o gură de aer.
Ca atunci când erai copil
şi visele aveau panglici de argint.
Ca atunci când tragi hârtia portocalie
şi care zboară ca un zmeu,
sau ca o rachetă fără greutate
şi apoi cade ca cenuşa albă.
Cum ar fi şi cântecul unei fete
care s-a născut să ne încânte
şi tu eşti acolo fermecat,
uitându-te la ochii ei.
Ca iarba de sub picioarele tale,
care e udă de la roua,
dintr-o noapte de vară târzie.
Uşoară, cât de uşor
e un dans sub apă.
Uşoară, cât de uşoară
este o pânză de lenjerie.
Ca în ziua în care ţi-a zâmbit
prima dată şi ai sperat
că ai fost primul dintr-un milion.
Ca atunci când fiul tău adoarme
şi tu îl vezi ca pe cel mai scump din lume.
Oare cât de uşoară e viaţa!

poezie de Eugenia Calancea (7 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări de rouă...

tu voiai ca să-ţi spun ce mai fac fericirile mele
mă gândeam să te mint că pe aici pe la noi tot mai plouă
dar cinstit, numai ştiu ce să pun în cuvintele cele
ce tot frig în amiezi dimineţile mele cu flăcări de rouă

au rămas fericirile mele undeva în trecuturi departe
împânzite prin galbene ploi de suspine
înrămate-n păianjen de suple iluzii, deşarte
au rămas undeva în trecut, fericirile mele, cu bine...

nu mă simt obosit de nimic din iubirile mele apuse
nici nu voi a mă întoarce... pe aici pe la noi tot mai plouă
tu nu lua-n serios nici o vorbă din cele seduse
mă iertaţi, fericirile mele pentru galbene flăcări de rouă...

poezie de Iurie Osoianu (25 iulie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea pierdută

Ce forme au pomii
ucişi de tristeţe?
Se plânge în verde
cu lacrimi de frunze.
Ofrandă de rouă
sărută iarba prea crudă,
vântul printre ramuri şopteşte
o pădure pierdută în timp,
sălcii pletoase plâng peste ape
în tăceri echivoce
suspendate prin spaimă.

Printre ramuri,
nici păsări,
nici cuiburi,
nici grai.

Natura pare rănită...
răstignit între cer şi pământ
cu buzele albite
mă rog cu speranţă
pentru ziua CE VINE.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cincilea anotimp

Vreau să mă bucur de al cincilea anotimp
A crescut în mine din poeme
Şi-a făcut un cuib în inima mea
Din fiecare vers aşternut pe hârtie.

Îmi vine să alerg tot timpul prin iarbă
Desculţă să mângâi cuişoarele verzi
Cu tălpile să alin durerea din frunze
Căzute în iarba înlăcrimată de moartea lor.

Vreau să împart la lume din mine
Toate ninsorile de flori şi de frunze
Toate ploile cu pietre şi pene divine
Rupte din norii şi păsările Raiului ascuns.

Vreau să mă bucur de al cincilea anotimp
Ce are un picior de Toamnă în sânge
Iar celălalt este în gheată de Iarnă cuminte
Cu paşii rari prin sângele piciorului cald.

Rând pe rând mă apasă sub ei bucuroşi
În timp ce ochii sunt cercetaţi de o Vară
Cu razele Soarelui din foc şi mirări
Ce se sting rând pe rând în buzele Primăverii.

Vreau să vă bucuraţi şi voi cu mine
De această nuntă a anotimpurilor nesfârşită
De patru doamne ce nu mi-au ajuns
Să-mi bucure sufletul până la atingerea stelelor.

Îmi vine să cânt de bucurie şi reuşită
De toate versurile ce mi-au născut un prunc
Un al cincilea copilaş ce mă urcă la Lună
Cu starea lui schimbătoare cât căscatul de somn.

E tare ciudat dar lipicios cum e mierea
Se lasă în vene şi pulsează răcoros şi duios
Apoi te înfierbântă şi-ţi dă inspiraţie să scrii
Până cântă cocoşul pe zăpada căzută în Toamnă.

Ador acest al cincilea anotimp încurcat
Cu un ochi primăvăratic şi unul de vară
Cu un picior copt şi unul îngheţat de-o Iarnă
Ce mă calcă pe suflet şi versuri.... de-mi vine să râd!!!

Iubesc al cincilea anotimp
Botezat de mine, Curcubeul Pământului
Născut din metafore şi cele patru anotimpuri
El răsare şi-apune în mine cu ploi, Soare, şi ninsori
cu cozi de porumbei în orice moment.

poezie de Adelina Cojocaru (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara este un vers cu armonii de floare şi vânt, învârtind pământul într-un alfabet colorat de copil. Şi de câte ori se învârte câte o literă se preface fluture cu aripi de soare.

Camelia Opriţa în La porţile universului (7 martie 2005)
Adăugat de Ilaria D'Angelo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele curg peste oraş...

Inima lumii e umedă şi misterioasă,
Calea Lactee curge de la un orizont la altul,
Steaua Nordului este departe,
va începe în curând cântecul cuţitelor de oţel,
fiecare din noi e cât o peşteră întunecată,
dar între noi doi este un gol imens,
porţi un şarpe în inimă,
şi eu ţin în pumni tot universul,
pasărea timpului zboară deasupra noastră cu aripi grele şi macabre
şi infiorător de imobile,
vântul aduce mirosul mării şi-l poartă pe picioarele noastre desculţe,
am lăsat în urmă, larg deschisă, uşa morţii...
în noaptea aceasta toată lumea are să-şi accepte soarta...

poezie de Elena Preduşel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere!

Trecut - au anii unul după altul,
Şi acum au venit cu toţii înapoi,
Să fie prezenţi unul lângă altul,
Pe timp de pace sau de război...

Trecutul ne arată ce şi cum am trăit;
Fapte, vorbe, clipe, toate - s situaţii.
Amintirile frumoase s - au descoperit,
Prin momente, trăiri, toate - s senzaţii.

Spre viitor se îndreaptă mereu speranţa.
Ea este cea care ne luminează calea...
Sperăm ca acest drum, denumit viaţa,
Să fie limpede şi uşor precum valea...

Această strofă este despre prezent.
Iată - ne ajunşi în noaptea dintre ani!
Profitaţi din plin de acest moment.
Vă doresc un sincer LA MULŢI ANI!!!

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2017)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru căutare

dar ce culoare-i asta?
de ce mă duci în eroare toamnă
înainte de şapte ani
aş fi recunoscut-o dintr-o privire
mama a fost cea care
mă aruncase într-un râu de culori
să învăţ a înota în fluviul
ce va trece prin inimă
în cascade cu zgomotul unei planete

îmi plăcea pădurea şi
frunzele uscate foşnitoare sub picior
nu înţelegeam prea bine că nu mai era vară
mă amuzam văzând oamenii
ca pe jucăriile mele din ghindă
care puteau să nască alte păduri

tata deplângea nucul din mijlocul grădinii
incendiat într-o noapte de un fulger
aşa am aflat cât de repede pot fi ucişi copacii

am aflat ce e moartea
omorându-mă cu zile în căutări prin ape tulburi
am învăţat să visez visând
am învăţat să rămân în viaţă trăind

merită popasul măcar de patru ori pe an
în duminica fiecărui anotimp pentru a surprinde
orice culoare oprită pe retină să umple perna visului
în continuare să trăieşti timp de ani şi ani
grădinarul fluviului

ce să fac eu cu atâta albastru
ce să fac eu cu atâta apă
ce să fac eu cu atâtea corăbii

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptând o naştere apocaliptică

copil cu trăsături arcuite şi dulci
lasă-mă să-ţi adulmec obrajii
buzele învelite în faşa surâsului
ochii ca două lacuri de jad
în care mă scufund
la ceremoniile mele brahmanice
odată cu întruparea ta
liniştea s-a aşternut peste lume
odată cu ţipătul tău surd
jonglerii s-au împăcat
cu obligaţia de a purta mereu aceleaşi polemici
mereu ivite în alte veacuri
copilule, în necopilăriile tale viitoare
nu uita că naşterea ta e prima piatră
a unui edificiu al păcii
iar umilii constructori nu se vor mai gâlcevi
ci îşi va ridica fiecare în tihnă propriul perete
privind însă spre acelaşi altar
copilule, vei închide ochii doar pentru a ierta
nu vei cunoaşte termenii permanenţei
şi, cu fiecare pas, în jurul tău
lucrurile vor rămâne neatinse
copilule, aşteaptă-mă să cresc şi vom uita amândoi
glasul invocărilor mele de acum.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La porţile universului

Primăvara este un vers cu armonii de floare şi vânt,
Învârtind pământul într-un alfabet colorat de copil.
Şi de câte ori se învârte câte o literă
Se preface fluture cu aripi de soare.

poezie de Camelia Opriţa (2005)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verdele din semafor

El e timp care mereu ne iubeste
Cu ochii mari si fruntea lui lată
Privirea din timp nu ne ocoleşte
De gresim si noi iubim ne iartă

Ne îndeamnă tăcut pe o pistă
Iubire este în prezent si in viitor
Fără iubire nici timpul nu există
Este al vietii verdele din semafor

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu este nici simplă nici complicată, nici limpede nici mohorâtă, nici contradictorie, nici coerentă. Este - şi atâta tot. Numai limbajul o ordonează sau o complică, o luminează sau o întunecă, o diversifică sau o unifică.

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

patru degete fără degetul mic
ciupesc subţire arp arp
molatici greierii nu mai ajung la cele şapte pedale do re mi fa sol la si
nu mai pot lungi coardele între paltin abanos şi scoruş
unei turme de oi sacrificate îi vibrează intestinele - strune
colorate între brazi palisandri şi arţari -
aeriene jocuri de funigei curg printre degete
fluide pădurile foşnesc corpul toamnei în cutia de rezonanţă a unei harpe
între marginile triunghiului şi inscripţii chirilice
un fior de nicăieri aduce miros de zăpadă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. cox: Carla, am un copil de şase luni. O să fiu ca unul dintre tipii ăia ciudaţi care-şi duc copilul în parc şi toată lumea se întreabă, "Hm, este tatăl, este bunicul, este bunicul bunicului şi o, Doamne, împinge un con de trafic în timp ce băiatul lui de cinci ani plânge în noroi? Ceartă bietul copil? Nu! Nici măcar nu-l vede şi uite, acum ia conul de trafic, îl pune în dubiţă şi pleacă cu maşina în timp ce băieţelul plânge şi conul de trafic stă liniştit şi se uită la Nemo pe DVD."

replică din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva a mai rămas

insomnia mea dansează fluturii zboară în versuri
Doamne cum o să-i ţin minte
parcă aş păşi într-un vals
azi îi voi întâlni
în grădină
de dincolo de cuvinte au luat cu ei tot ce era necesar
până la urmă rozele sunt norocoase
ceva a mai rămas
pentru noaptea ce vine
îngerii cuvântului vor sosi iar să le facă loc
într-un poem
la care voi renunţa

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reînvie primăvara

Primăvara îşi întinde peste câmp oceanul verde,
Prin grădini şi prin livezi e-o explozie de floare,
Pe sub petece de plumb cerul de azur se pierde,
Printre nori apar apoi calde razele de soare

S-a îmbrăcat cireşu' amar c-o hlamidă de flori albe
Mâţişorii verzi prin sălcii ca-ntr-o salbă se anină
Şi pe ramurile de măr râd buchete cu flori dalbe
Când deschid bobocii roz într-un zumzet de albină

Lăcrămioarele au rouă de cristal pe clopoţei,
Cu aripi de catifea zboară fluturii-n cascadă,
Mierla şi privighetoarea dau concerte într-un tei,
Piţigoii sanitari se agită prin livadă...

Prin pădure, pe copaci mugurii stau să plesnească
Toporaşi şi viorele, Floarea Paştelui... cu flori
Albe, albastre, aurii pregătite-s să primească
Musafirii cântăreţi la concert de sărbători

Bănuţei multicolori, păpădia aurie
Printre ierburile verzi care-au inundat pământul,
Pete de culoare vii pe întinderi de câmpie,
Reînvie primăvara mai presus decât cuvântul...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou anonim

de origine fără culoare
cu toate acestea pur şi simplu colorată ca o salamandră
rochia şuierată o lipeşte de trup
în timp ce ochi mari se deschid
interminabilă privire verde
sub gene tremură traversând veacuri de câmpii şi munţi împăduriţi
buze de coral se strâng ca şi cum ar pretinde o zi însorită
acolo unde este o amuletă şi iarba nu tace
plete de sub pălăria căzută pe o parte
se agaţă alge de umeri cochilii
sub pâlcul de nori albi interogativi
un verb se mişcă atinge retina
mă lovesc cu palma peste frunte vântul acesta
nu este vântul de afară nici cel de azi nici cel de ieri
e o adiere de primăvară ce s-a lăsat pictată
de un ochi anonim fără să pretindă ceva

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cuvinte

fluturi zboară în versuri
insomnia mea dansează
doamne cum o să-i ţin minte
parcă aş păşi într-un vals
în curând soseşte dimineaţa
îi voi întâlni în grădină
de dincolo de cuvinte
au luat cu ei tot ce era necesar
până la urmă
ziua de azi e norocoasă
ceva a mai rămas
pentru noaptea ce vine
îngerii cuvântului
vor sosi iar să le facă loc
într-un poem
la care voi renunţa

poezie de Marilena Tiugan din Odisee în zigzag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!