Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Sanda Nicucie

E miercuri dus...

E miercuri dus și plouă... La câmpie
E ud pământul până la prăsele.
Mă uit pe dreapta, încă am inele
Și poză-n buletin cu Nicucie.
Ce aur, ce argint? doar tinichele!
Dau tortul de cincizeci pe o felie
De douășcinci cu bune și cu rele.
O cioară-mi cântă lie ciocărlie...
Nu-i dau binețe și-n final dispare.
Cu-n fâlfâit de stânga împrejur
Îmi trece ziua-aiurea la întâmplare.
În alb și negru fără de cusur,
Te-aștept să vii, covor de neuitare
Să-ntinzi avaramu ca-n raj kapoor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Sanda Nicucie

E joi, pe-aproape...

E joi, pe-aproape, vinerea-i târzie,
iar sâmbătă mi-e dor de toate cele,
de dus cu gândul spre telenovele
cu ce-ar fi fost și nu a fost să-mi fie.
Și plouă, parcă, plouă prin podele!
nici ceașca de cafea nu mă îmbie,
și nu mai scriu, tot ce-aș putea eu scrie,
e undeva doar oale și ulcele.
În liniștea ades-prea curgătoare,
ce mă cuprinde stânga împrejur,
îmi dă o stare-anume fără stare,
că aș fugi pe calul cel mai sur,
cu făt-frumosul falnic din dotare...
de nu mi-ar fi prea lene ca să-l fur.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sanda Nicucie

E joi, pe-aproape...

E joi, pe-aproape, vinerea-i târzie,
iar sâmbăta mi-e dor de toate cele,
de dus cu gândul spre telenovele
cu ce-ar fi fost și nu a fost să fie.
Și plouă, parcă, plouă prin podele,
nici ceașca de cafea nu mă îmbie,
și nu mai scriu, tot ce-aș putea eu scrie,
e undeva doar oale și ulcele.
În liniștea ades-prea(mergătoare),
ce mă cuprinde stânga împrejur,
și-mi dă o stare-anume fără stare,
că aș fugi pe calul cel mai sur,
cu făt frumosul falnic din dotare...
de nu mi-ar fi prea lene ca să-l fur.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sanda Nicucie

Cântec de inimă... cântă

Sub umbrelă pe sub ploi
crește iarba-n amândoi și
pădurile puhoi
iubirică
iubiroi
Floarea florilor de tei
verdele din ochii mei
ba te vreau
ba tu mă vrei
trece viața pe alei
Mă îngâni și te îngân
ne cântăm din ochi în sân
și iar pleci și eu rămân
sub umbrelă pe sub ploi
iubirică
iubiroi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sanda Nicucie

De 8 martie și nu doar...

Cadouri, flori, bomboane, Kent,
Plimbări de mână la șosea;
Atât de tandru și de-atent
E cu nevasta... altuia.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sanda Nicucie

Gând spre tine...

Doar uneori mă voi gândi de tine
singurătății n-am să-i cânt amarul.
gust strop cu strop plăcerea din paharul
prea plin de-acum, iubire
mi-este bine!
în cinstea ta să-mi cânte lăutarul.
ciocnesc și beau și beau încă o dată,
de-această stare beato~minunată
îți mulțumesc!
(și-n gând rostesc: Măgarul!)

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sanda Nicucie

Să-mi fii

Să nu mă uiți nicicând
și-n gând,
târziu în noapte să mă porți.
în pleoapa dreaptă să mă simți
precum mă zbat,
să nu mă minți-
iar drumul tău să fie veșnic lin;
să vrei mai mult,
să nu-ți dorești puțin.
vulcan să fii
și zbor
fără oprire
și mare-nvolburată
și...
iubire,
să-ți placă jocul
și să râzi mereu,
copil ce nu-și găsește locul;
calm
doar atunci-
când ești la pieptul meu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Cântă luna

Cântă luna-ntr-un sărut,
Noaptea-și cumpără inele,
Doar trecutul... e pierdut
Printre atât-amar de stele.

Cântă luna-n brațe strânsă,
Printre vise și-mpliniri,
De iubire fiind pătrunsă
Și parfum de trandafiri.

Cântă luna la fereastră,
Curge cerul peste noi,
Ca un colț de mare-albastră,
Peste sâni de piatră... goi.

Cântă luna și ne ploua
Cu argint din așteptări,
Plâng cascadele de rouă,
Făr-a pune... întrebări.

Cântă luna... timpul trece,
Vreme nu-i să mai iubesc,
Clipe-ncearcă trist să plece
Si eu vreau să-ntineresc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te-aștept când vine toamna

Te-aștept când vine toamna și plouă a potopire,
În anotimpul veșted, barbar, diluvian,
Când plouă a neființă, când plouă a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,

Te-aștept când vine toamna și plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile lumii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărțiri!

Te-aștept când vine toamna și plouă a despărțire,
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aștept pe un munte toamna, în noiembrie, târziu...

poezie de (9 august 2018)
Adăugat de MarianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sanda Nicucie

Rondelul dragostei

Când îmi vorbesti de dragoste, se știe
rămân făr' de cuvinte, caut dex.
Ce clar de lună,-apusuri, nostalgie?
azi, totul se rezumă doar la sex.

Textila jos! aceasta-i alchimie;
nu siropeli cu potriviri. Perplex,
când îmi vorbești de dragoste, se știe
rămân fără de replici, și-n reflex

te mai răstorn o dată. Teorie
te-aș învăta, că sunt expert - am lex,
o cameră, -ntuneric, isterie
și-ai devenit și tu deja o... ex;

Când îmi vorbești de dragoste. Se știe...

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Cântecul vârstelor

Dragostele mele bune
cum le-a măcinat pământul!
Cum pieriră pe sub iarbă
frumusețea și cuvântul!
Dragostele mele rele,
câte au căzut și ele!
Dragostele bune, rele,
ce-a rămas sub glii din ele?
Țărâna numai și inele.

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.
Lucian Blaga

Cântecul vârstelor...

Dragostele mele bune
cum le-a măcinat pământul!
Cum pieriră pe sub iarbă
frumusețea și cuvântul!

Dragostele mele rele,
câte au căzut și ele!
Dragostele bune, rele,
ce-a rămas sub glii din ele?
Țărâna numai și inele...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Sanda Nicucie

De plictiseală...

Sunt plictisită ca un strugur copt
ce stă nepăsător cu bobu-n frunză
și-așteaptă slujba de la ora opt
ca dintele ce mușcă-ncet din buză
Sunt plictisită fără fel de fel
de gânduri care vin fără să vină
ca un firav răsad de pătrunjel
ce face plajă-n propria grădină
Sunt plictisită ca un ceas de ceas
ca un volum de-al meu de poezie
pe raftul cinci din sașe bun rămas
atât c-a fost din ce n-a fost să fie
Sunt plictisită ca o întâmplare
aproape vis aproape consumată
ca un bagaj uitat în baia mare
când baia mică este ocupată
Sunt plictisită ca un mărăcine
cu acu-n sus răpus de toropeală
iar dacă-ți scriu și mă gândesc la tine
e doar cât să nu mor de plictiseală

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Lady Robinson: Nu există stânci! V-am mai spus! Hărțile dumneavoastră sunt greșite... Intrați în port... Așa! Acum virați tare la dreapta... Fără emoții. Aveți prioritate... Așa... Dreapta! Dreapta am spus! Accelerați... Perfect! Dreapta... Stânga, Centru, Centru stânga... Centru dreapta... Excelent... Dreapta...

replică din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de (2009)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Sanda Nicucie

Hai să dăm...

Hai să ne unim și-n pace să m-aștepți la Primărie,
Cu-n buchet din toate cele și-un bilet din ce-o să fie.
Cu priviri împreunate-n vin de zor și până-n seară,
Să ne crească printre da-uri pofta noastră literară.
Să ne prindem în tăcere frunzulițe verzi pe dește.
Să ne pupe toți de-a valma unde-o fi și, creștinește,
Și primarul ce, degrabă, ne va duce-n Mănăstirea
Unde tu și eu, de-o sută, vom pecetlui unirea.
Să ne cânte gospodarii până-or adormi cocoșii
Horă mare să încingă moșulicele cu moșii.
Să ne plimbe-aghiotanții rânduri, rânduri cu bărcuța
Și-n costume populare să ne-mbrace doamna Uța.
Să pozăm în grup și solo cu berbecul la proțap
Și din berea cea de casă să ne-ntrecem țap cu țap.
Prin ceaunul cu fasole să-alergăm de-o afumătură,
Pân' ne-om pierde câte unul, stan-grămadă, cască-gură.
Hai să ne unim degrabă până zorii ni se-ngână
Să ne dăm cu puncte, puncte, hai să dăm până răsună
Integrarea noastră-n datini, cu dorința absolută!
Să trăim reîntregirea, măcar azi, la ani o... sută.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sanda Nicucie

Descântec

Săruta-ți-aș neică gura până când m-or duce plopii
Între patru anotimpuri peste deal la iarbă grea.
Verdele să-l scurg din ramuri să-l așez în rând cu snopii
Ce te leagă-n cercul veșnic atârnat de stânga mea.

Mângaia-ți-aș cu privirea pielea ta catifelată,
Pană ți-ar ieși jăratici din căprui pe sub sprâncea.
Să te-mpingă către mine toată linia ferată,
Miezul nucilor de lapte alungați de piază rea.

Descânta-ți-aș cu refrene legămintele uitate
În sertarele-ndoielii, cât mai jos și cât nu prea.
Unde nu ajunge cucul, ci doar cucuveaua poate

Ciripi vreo trei acorduri, toate trei pe limba sa,
Înapoi în evul mediu și mai mult! te-aș da pe spate,
Doar făcându-ți loc, oleacă, uite-aci în... viața mea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Te-aștept în fiecare seară

Te-aștept în fiecare seară,
Cu sufletul mocnind de dor.
Pe-acel peron, din mica gară,
Te văd în orice călător.

Doar amintirile ca-n ceață,
M-aduc împinsă de-un miraj
Și în obraji simt o roșeață,
Când vreun tren șuieră-n triaj.

Oriunde-n lume te-oi ascunde,
Eu te aștept ca-n alte dăți.
Cât timpul macină secunde,
Încă mai sper să te arăți.

Și toamna și-a întins covorul
Pândind al revenirii ceas.
Mi-e primenit de mult pridvorul,
Aștept și-acult fiece pas.

Tren după tren, trece pe șine.
E toamnă, seară și mi-e frig,
Numai iubitul meu nu vine
Și-n suflet mii de spini se-nfig.

Te-aștept în fiecare seară,
Febril, și-n orice călător,
Care-a trecut prin mica gară,
Te văd și simt că mor de dor.

poezie de din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te-aștept când vine toamna

Te-aștept când vine toamna și plouă-a potopire,
În anotimpul veșted, barbar, diluvian,
Când plouă a neființă, când plouă-a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,

Te-aștept când vine toamna și plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile omenirii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărțiri,

Te-aștept când vine toamna și plouă a despărțire
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aștept pe-un munte toamna, în noiembrie, târziu..

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sanda Nicucie

Încă mai există...

Încă mai există subiecte
Să le dezvoltăm la o cafea.
Eu să dau din genele-mi cochete,
Tu să te holbezi în bluza mea.

Să zîmbesc ștrengar și pe-ndelete
Să-ți sărut urechea și-o sprâncea.
Să mă joc cu mâinile prin plete,
Tu să te holbezi în bluza mea.

Să-ți desfac siretele la ghete,
Vreo trei nasturi, ceasul, o curea.
Scamele să-ți iau de pe manșete,
Tu să te holbezi în bluza mea.

Toate-s vise, nu se va-ntâmpla!
Nici sărut, nici nasture... doar vezi,
Eu - îmi beau încet a mea cafea,
Tu - în continuare... te holbezi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sanda Nicucie

Visul

Și se făcea că te iubeam sălbatic
La zeci de mii de mile depărtare.
Îți trimiteam bezele peste mare
Îmi răspundeai în morse. Telepatic
Te auzeam în marea mea chemare.
Veneai pe jos și-mi ajungeai tomnatic
Și-aproape stins... el, calul din dotare
Păștea prin veacuri oala cu jăratic.
Și se făcea că mă faceam că-mi pare
Și se făcea că îți vorbeam peltic,
Îți înnodam la colțuri un batic
Creștea în tâmplă semnul de mirare.
Și se făcea... din pură întâmplare
M-am deșteptat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Cîntecul ploaiei

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca și-n casă, -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă... -
Plouă cît poate să plouă...
Zadarnic vor cîntece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiți de-ntristare... -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Ființa mea și simțirea
Sufăr și plîng amîndouă...
Viața-și urmează-ndîrjirea...
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cîntecul ploaiei de cobe... -
Plouă, plouă... -

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook