Îţi doresc...

Aceeaşi mâna care mi-a sădit sămânţa de iubire
În sufletul meu liniştit, inocent şi copilăresc,
Mi-a rupt inima-n două fără lecuire
Lăsându-mă cu privirea-n zare să încremenesc.

Aceeaşi voce suavă ce îmi şoptea cuvinte de iubire
Ce străpungea direct fiecare nerv al creierului meu,
M-a biciuit cu vorbe grele fără regret şi fără şovăire
Ce-mi urlă în urechi precum răgnetul unui leu.

Aceleaşi braţe vânjoase ce mă ţineau strâns la pieptul său
În prăpastie m-au împins într-un zbor incomplet,
Mi-au pus ştreangul de gât cu dibacia unui călău
Lăsându-mă să mă zbat într-un ultim spasm discret.

Acelaşi om ce-mi jura iubire viaţa toată şi dincolo de ea
M-a părăsit şi a plecat grăbit la o jună mai voluptoasă,
Convins că va avea soarta tumultoasă ce şi-o dorea
În locul unei poveşti de viaţă prea copilăroasă.

A fost alegerea ta şi o respect cu mută resemnare
N-am să mai lupt să te conving să vii înapoi,
Îţi doresc să fii fericit şi să-ţi găseşti alinare
Să fii iubit, împlinit, ferit de griji şi de nevoi!

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a plecat tata

Mi-am promis ca un legământ
Să construiesc cel mai frumos poem
Pentru
Tatăl meu
Când a plecat eu eram un copil de 38 de ani
Dus bine pe la femei şi înmugurit
Cu ceva timp înainte îmi vorbise adânc
Grav şi neobişnuit despre explicaţii şi sensuri
Adevăr tăios ascuţit gata să-ţi taie beregata conştiinţei
O discuţie lungă ca o muşcătură de trandafiri îndoliaţi
Apoi a venit ziua, fatală, nepregătit, revoltat
Nimeni nu mi-a spus nimic într-o conspiraţie mizerabilă
Aveam să îmbătrânesc într-o zi cât tata
M-au împins să-i iau locul într-un lung şir de taţi
Care începe odată cu Tatăl ceresc
Am vegheat mut o noapte neagră cu el în capela friguroasă
Să mai învăţ ceva, să înţeleg, mi s-a făcut rău
Nu înţeleg nici azi cum a fost posibil aşa ceva
Cum a putut cineva care cunoştea toate tainele lumii
Un portavion navigând îndrăzneţ printre bărcuţe invizibile
Să plece aşa, fără regrete, liniştit, un zbor de cocor
Lăsându-mă în urmă buimac într-o răscruce de vânturi
Cu o viaţă de trăit fără busolă şi aplauze

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul dragostei

Joc frumos e dragostea
Ce-a pătruns în viaţa mea,
Joc frumos de fericire
Ce mi-a adus doar iubire.

Clipe dulci, de neuitat
Sufletul mi-au încântat.
Plină-i acum viaţa mea
De jocu'-acesta – dragostea...

Tu, cu trupu-ţi delicat,
Inima din piept mi-ai luat
Şi liniştea mi-ai furat,
Dar nici eu n-am ripostat.

Cu pivirea-ţi cristalină,
Dulce, suavă şi senină
Şi albastră ca şi marea,
Necuprinsă cât e zarea...

Sufletul mi-ai subjugat,
Ochii, mintea, ţi le-am dat...
Stăpână mi-ai devenit,
Căci nu mă satur de iubit.

Îţi spun sincer "Te iubesc!"...
De ziua ta-ţi dăruiesc
Toată dragostea ce-ţi port;
Fără tine-s ca şi mort!

Mi-a adus doar fericire
Jocul nostru de iubire,
Ce-a pătruns în viaţa mea;
Joc frumos e dragostea.

poezie de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cuantică

Noi ne-am iubit când eram slavă,
Mister şi taine printre stele.
Eu din particule rebele,
Iar tu materie suavă

Noi ne-am iubit o veşnicie,
Chiar dinainte de-a fi viaţă.
Precum a fost lăsat să fie,
Tu profunzimi, eu suprafaţă.

Noi ne-am iubit pe când Lumina,
Era doar cuantică iubire,
Pe când voinţa şi nevina
Erau Cuvânt şi nu vorbire.

Şi ne-am iubit adu-ţi aminte
Pe fiecare stea din noapte
Ca două inimi fără minte,
Două intenţii fără fapte.

Noi ne-am iubit de când e lumea,
Chiar dinainte de-a ne naşte.
Eu întâmplarea, tu minunea
Ce într-o zi se vor cunoaşte.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te doare?

- Ce te doare?
- Nu ştiu... aştept un cititor
de poeme, să-mi spună ce mă doare!!
Aştept pe unul care mi-a fost o vreme
medic specialist în chirurgie cardio-vasculară,
mi-a fost iubit şi avocat,
mi-a fost judecător şi martor,
mi-a fost iubirea cu bisturiul rece
ce mi-a tăiat cordul în două,
şi-apoi şi-a luat un bilet de a pleca în vacanţă
să se relaxeze, după o aşa intervenţie chirurgicală.
- Şi-acum cum te simţi?
- Nu ştiu... aştept să se întoarcă chirurgul din vacanţă!
Simt că mă apasă ceva,
mă doare o bucată de carne
în partea stângă, sub prima coastă
acoperită de sânul sărutat de el
intr-o vreme.... când nu era licenţiat în operaţii
pe cord.
- Ce te doare, ce-ţi lipseşte, poate te pot ajuta!?
- Mulţumesc... dar mă doare inima, de lipsit nu se discută,
o am în piept, şi bate, în rest toate sunt la locul lor.
- Atunci ce pot să fac pentru tine?
- Caută pe acest cititor de poeme
caută pe acest doctor ce mi-a furat iubirea din inimă
şi a plecat cu ea,
lăsându-mă în comă, în incertitudine, în sentimentul de vinovăţie
că am crescut în adâncul inimii, o iubire aşa de mare,
pentru un pumn de ţărână,
pentru un suflet plin de tină,
pentru un om ce şi-a luat dreptul să-mi fure,
tot ce aveam mai bun... tot ce-mi ţinea Sinele liniştit
şi fericit, în pacea Dumnezeului meu.
- Şi acum ce ai de gând să faci?
- Nu ştiu... aştept un cititor divin
să-mi citească poemul
să-mi citească gândul din inima mea
şi poate... mă binecuvântează in timp
cu răbdare... şi cu toată iubirea ce mi-a fost furată
de acel chirurg... stângaci.

poezie de Adelina Cojocaru (21 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie VII

Şi-o să mă retrag din lume
Într-un loc ferit, ascuns...
Stins, cu sufletul tăciune –
Poate c-am trăit deajuns.

Ochii mei, ce-au tins spre stele,
Câte, oare, n-au văzut?!
Fapte bune, fapte rele –
Am trăit şi le-am făcut.

Ce voi regreta? Nimica! –
Bine-n lume n-am trăit...
Soră bună mi-a fost frica
Şi prea multe am râvnit.

Niciodată, nicăierea,
N-a ieşit cum am vrut eu....
Poate n-am avut puterea
De-a înfrânge veacul greu.

Singur m-am simţit, întruna,
Nici prieteni n-am avut...
M-a învins, mereu, minciuna –
Nedreptatea m-a durut.

Şi prea des în amintire
Cu tristeţe m-am ascuns
Şi-am dorit prea mult iubire –
Şi iubirea m-a străpuns.

Am tânjit – dar ce anume,
Am tânjit – nici nu mai ştiu...
Şi-o durere fără nume
M-a ţinut, ades, pustiu.

Zile veştede, încruntate,
Am trăit, păşind greoi...
Amăgiri am dus în spate -
Ca pe-un colţuros pietroi.

... Şi-o să mă retrag din lume,
Într-un loc ascuns, ferit;
Stins de-o silă fără nume –
Oare, totuşi, am trăit?!

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu regret

Nu regret cum am trăit.
Bucurii au fost puţine.
Agenda tristeţilor
ocupa prea multe file.
Am iubit ce mi-a fost drag,
Am avut dezamăgiri.
Cu viaţa m-am împăcat
când am avut împliniri.
Când am căzut, m-am ridicat
fără ajutor primit.
Mai departe am plecat
şi vise am împlinit.
Am învăţat că în viaţă
e bine să nu cedezi.
Cu credinţă şi speranţă,
cumpătul să ţi-l păstrezi
Cu aceste gânduri bune
la Dumnezeu m=am rugat,
să rămân în astă lume
câte zile El mi-a dat.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa de abis

Ziua fără tine mi-a părut
mohorâtă, searbădă şi lungă,
ca şi cum, pe-un ţărm necunoscut,
sufletu-mi nu reuşea s-ajungă.

Îmi părea că soarta mi-a întins
cupa cu amarnica otravă
care spre abisuri m-a împins,
pentru-a suferinţelor izbavă.

M-am simţit trecând un ultim râu,
cu monezi ce-mi apăsau pe pleoape,
într-un ritm de barcagiu lălâu,
ce vâslea prin hăul dintre ape.

Până când de noapte să se crape,
am sperat să vii, să-mi fii aproape.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casanova din Craiova

bătrânul Casanova
din Craiova
după ce bea câte o ţuică
se aolea mereu
muicăăăă
fraţilooor
ce mult am iubit femeia
şi aş mai iubi-o şi acum
dacă aş avea cum
dar Dumnezeu
n-a făcut chiar totul
pe placul meu
cu bunătatea lui
fără măsură
mi-a dat două urechi
şi o singură gură
şi mai mult am ascultat
decât am vorbit
şi n-a fost rău
mi-a dat doi ochi
şi un singur nas
şi totuşi mai mult am
am respirat
decât privit
dar nici aşa n-a fost rău
deopotrivă mi-a dat
câte două
mâini
lucrătoare
şi picioare
umblătoare
şi deopotrivă la fel de mult
le-am utilizat
şi n-a fost rău
şi mai mi-a dat ceva
dar aici nu m-a nimerit
invers ar fi fost mai potrivit
mi-a dat la două
numai una
şi aia făcând pe nebuna
eu fiind la cheremul ei
şi făcându-mă de râs
la femei
lăsându-mă adesea
la mijloc de drum
iar acum
când încă-s viu
negreşit
duc povara acestui gând
de ce-a trebuit
să ne naştem odată
şi să murim pe rând

poezie de Alexandru Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn iubirii

Viaţa, pân' la urmă, e doar scrum,
E, mai mult, cădere şi-njosire...
Poţi trăi oriunde şi oricum –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Un copil priveşte-n viitor,
Un bătrân scrutează-n amintire...
Poţi trăi plenar – sau fără spor –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Anotimpurile-ţi pot fi reci,
Sau scăldate-n caldă strălucire...
Poţi trăi plângând, sau să petreci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

În colibă viaţa poţi să-ţi duci,
Ca un câine, poţi lătra-n neştire...
Pe cărări greşite poţi s-apuci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Cine-i, oare, în lume acel om
Să nu cadă, o dată-n rătăcire?!
Poţi fi mărăcine, poţi fi pom –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi trăi-n picioare – sau pe brânci,
Laş sau brav poţi fi-n nenorocire...
Poţi şi din gunoaie să mănânci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi, cum creşte iarba, să asculţi,
Sau, nepăsător fiind - din fire,
Poţi trăi în văi sau vârf de munţi –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

S-ar putea, de nimenea dorit,
Să trăieşti în neagră părăsire...
Dar, oricât ai fi de părăsit –
Tot nu poţi trăi fără iubire.

Fericirea-i, cel mai des, un vis,
Ce sfârşeşte în dezamăgire...
Poţi trăi pe nori sau în abis –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Hei, prietene, priveşte-n sus,
Cerul lumii, soarbe-l în privire...
Poţi fi răsărit, poţi fi apus –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi pleca, în viaţa de-apoi,
Liniştit gândind la nemurire,
Floare dac-ai fost – sau un gunoi –
Doar o dată – de-ai simţit iubire.

... Viaţa, pân' la urmă, e doar scrum,
E-un coşmar – sau albă nălucire...
Poţi păşi pe drept sau silnic drum –
Dar nu poţi trăi fără iubire...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmă de umbră

tresari câteodată
când ţi se pare c-aş fi eu
în mersul unui peregrin,
în trupul unui copac,
într-o ploaie de fluturi,
în reflexia unui pahar,
în ultimul rând de la coada
unui zbor de tăcere
spre nicăieri?

tresari vreodată,
când vorbe pe care le auzi
în treacătul grăbit al paşilor
din zori,
seamănă prea mult
cu valurile de cuvinte,
care se izbeau
necontenit,
de insula unui suflet
prea gol
ca să mai răspundă?

spune-mi,
tresari câteodată,
rar,
într-un somn în care mai visezi
un rămas bun fără
de adio,
fără nici o urmă de
umbră?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru Eros

fără iubire viaţa nu ar avea rost
fără iubire florile nu ar avea parfum
minune trăită şi-n petreceri şi-n post
printre slendori şi-a croit sublim drum

fără iubire timpul ar fi rai pustiit
ca un deşert vast cu dune de nisip
pe continentul dragostei am poposit
mii de amintiri am strâns în fel şi chip

fără iubire lumea ar fi mai odioasă
ca un lac nămolos cu greţos miros
poeţi cinstesc iubirea cu slovă valoroasă
e semeaţă ca un munte sub cer glorios

fără iubire lumea n-ar fi armonioasă
ea este miracolul mândrului zeu Eros

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făptura cea frumoasă...

Osteneala mă răpune
Zbuciumul se instalează,
Încep o lectură-anume
Cu o tânăra ce visează.

Deschid cartea cu poveşti
Cu coperţi catifelate,
Să aflu noile veşti
Din tărâmuri fermecate.

Slovele-ncep a dansa
Într-o horă-a veseliei,
Nu contenesc a cânta
Oda butaforiei.

La un semn făcut discret
De stăpâna împărăţiei,
Ne transpunem complet
De dragul călătoriei.

Fiecare filă-a cărţii
Reprezintă câte-o treaptă,
Şi-o urcăm în voia sorţii
Curioşi de ce ne-aşteaptă.

Pătrund prin Poarta Stelară
Mă teleportez în timp,
Văd o fată ce coboară
Şi se-ndreaptă către câmp.

Chipul durerea-i trădează
Mersul îi este greoi,
De abia articulează
Un " Bună! " cu limba sloi.

-Ce-i cu tine, măi copilă,
Ce durere te apasă,
De ce suferă-n surdină
O făptură aşa frumoasă?

-Tristeţea mă ucide
Nu mai pot să rezist,
Viaţa-i deşertăciune
Destinu-i egoist.

Căci am iubit cu patos
Şi am fost înşelată,
De-un tânăr vanitos
Cu mintea-ntunecată.

El mi-a promis iubire
Şi-o soartă minunată,
Dar mi-a lăsat durere
Şi-o inimă sfâşiată.

De când m-a părăsit
M-au închis în ospiciu,
Destinul mi-e hărăzit
Sufletu-mi e supliciu.

Cu greu am evadat
Din detenţia grea,
Să-l caut am plecat
Să sufere aş vrea.

Căci mi-a furat copilăria
Inocenţa şi speranţa,
Zâmbetul şi nebunia
Încrederea şi prestanţa.

Din neant el a venit
În neant el a plecat,
Inima mi-e ranită
Sufletul mi-e ipotecat.

Când te voi găsi, promit,
Viaţa ţi-o voi schimba,
În ospiciu te trimit
Pe mormântu-ţi voi dansa.

Ca o nălucă dispăru
În pădurea deasă,
Cu greu gândul mi se abătu
De la făptura cea frumoasă.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a fost scris

Ne-a fost scris în cartea vieţii
Că noi doi ne vom iubi,
În vâltoarea tinereţii,
Sunt cum nu speram a fi.

Fericit, iubit - azi ochii-mi,
Varsă lacrimi, dar nu-s trist,
Sunt al tău, viaţa vieţii-mi,
Cu tine ştiu, simt că exist.

Ne-a fost scris destinu'-n cer,
Dumnezeu l-a pregătit,
Eu dragostea să-ţi ofer,
Te iubesc, şi sunt iubit.

Îţi mulţumesc, iubire dragă,
Pentru clipele ce-mi dai,
Gura-ţi dulce ca o fragă,
Raiul rupt din Sfântul Rai.

Lângă tine eu am totul,
Fără tine n-am nimic,
Tu îmi eşti pe lume rostul,
Lângă tine mă ridic.

poezie de Răzvan Isac (11 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grota suferinţei

Mârşavă dezamăgire,
cum mă acaparezi în mrejele tale
păşind vicleană pe clapele sufletului meu
înrobit de amintiri.
Mă împuşti cu fulgerele ochilor tăi,
irişii gloanţe sfârtecând oazele mele de lumină,
lăsându-mă să orbecăi
pe meleaguri de dor şi de jale.
Vocea suferinţei îmi urlă
până în străfundul inimii
împroşcându-i cu venin vitraliile purpurii.
Of, iubite,
cum îmbălsămezi sentimentele
şi le conduci pe ultimul drum
cu o grimasă morbidă.
Ghilotina vorbelor tale
îmi sfarmă orizontul speranţei
cu încrâncenare.
Nebun din dragoste,
ascunzi în faldurile vremii şi ale vremurilor
fărâmiţele unei poveşti de iubire
de mult apuse.
Te-ai înveşmântat în roba deznădejdii
şi ai plecat tropotind
într-un ritm cadenţat
pe lespezile mizere ale universului deşucheat.
Vistieria sufletului tău a sărăcit
din cauza mândriei,
a orgoliilor şi a principiilor tale
obsesive şi prosteşti.
Eşti condamnat să plăteşti
cu ani grei de temniţă sufletească,
răsplată pentru fărădelegile meschine
cu care mi-ai murdărit sufletul
şi mi-ai otrăvit iremediabil viaţa.
Mi-ai sechestrat gândurile rebele şi copilăreşti
ancorându-le straşnic cu lanţuri grele,
atât de grele,
încât pământul nemilos mă acapara
în adâncimile-i lugubre încet, încet.
Ai pus botniţă vorbelor mele mieroase de dragoste,
făcându-le prizonierele nemerniciei tale.
Am scormonit cu degetele-crengi pământul,
cerul şi marea
în încercarea disperată de a mă elibera,
dar osânda era mult prea grea
şi nu puteam deznoda de una singură
iţele cosmosului.
Treptat, m-am resemnat
şi mi-am acceptat căderea
în grota suferinţei în care,
fără tăgadă, m-ai aruncat.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perdele de iubire... şi de ură

Am ascuns sub pleoapă gândul care te-a furat aseară,
Şi l-am aşternut pe rândul ce-mi aduce primăvară,
Am strâns braţele-ncordate într-un nod de fericire
Că mi-ai pus pe frunte toate versurile de iubire.

Încă ştiu şi simt căldura mâinii tale tremurată,
Gustul dulce dat de gura poate azi nesărutată,
Ochii tăi văpăi de stele, rătăcind în aventură
Mă învăluie-n perdele de iubire... şi de ură.

Am venit fără chemare, pe la geamul dumitale
Te-am văzut, stând în picioare, ostenit de-atâta jale,
Şi te-am mângâiat cu geana, şi ţi-am strâns în braţe dorul,
Mâzgălind astăzi cu pana... poeziei dându-i zborul.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi adânci

Visele mele sunt vise mărunte,
Fără palate la poale de munte...
Vreau doar iubire în sufletul meu
Şi tu să îmi fi alături mereu.

Tu eşti averea ce mi-o doresc,
Doar pentru tine vreau să trăiesc.
În inima ta se află izvorul
Ce îmi astâmpără setea şi dorul.

Ai tăi ochi adânci când mă privesc
Îi ascult în taină ce-mi şoptesc.
Ei nu mint şi nu spun baliverne,
Lacrimi amare, povestea lor cerne!

Când te cuibăreşti la pieptul meu,
Uităm de tot ce a fost mai greu.
Mă rogi să cred iar în iubire,
Că nu mai vrei nici tu, dezamăgire.

Degeaba eşti bogat şi ai avere
Când sufletul îţi seacă de durere...
Căci singurătatea n-o poţi vinde,
Cum nici iubire, nu găseşti oriunde!

poezie de Gheorghe Deniştean (18 noiembrie 2016)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor frânt

Zbor frânt, picaj în derivă,
rotocoalele m-ademenesc
în vâltoarea sorţii mă aruncă
de ziduri înalte mă lovesc.
Captivă-s pe eşafodul macabru
călăul îşi spală mâinile-n sânge
ghilotina scârţâie a chemare
pe locul unde viaţa se prelinge.
Tiranul renunţă la decapitare
urzeşte alt plan nelegiuit
ciungă să mă târăsc pe pământ
fără aripile ce-mi zvâcnesc în spinare.
Supurează răutatea din ochii lui
când fâlfâitoarele mi le sugrumă
ce destin mai am eu acum când
înaripatele mi se zbat în ţărână?

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iubire

O poveste aş dori să-ţi spun
o poveste frumoasă, de-adormit copiii,
fără Feţi-Frunoşi şi Zmei,
ci o poveste simplă de iubire.

Sunt poveşti ce le-am uitat de mult,
altele nu se pot spune,
poveşti fără sfârşit şi început,
iubirea, doar iubire şi iubire.

Dragostea cu miros de fân
Când mugurul dădea în floare,
am să-ţi spun de ce a plâns
în povestea cu foi albe.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

în faţa unui calculator

trăiesc într-o lume de care nu mă pot dezice
mi-am părăsit sufletul pentru oraşul eterogen şi anost
înghiţit de singurătate n-am cu cine povesti
nu am nimic statornic familie prieteni
fără să vreau mă simt într-un pustiu care se extinde
tot timpul mă feresc de întâmplări nefericite
sunt un neînţeles alături de alţii la fel
în care tu eşti o stea căzătoare
întotdeauna fără un cod desluşit

în zile fără anvergură de memnţionat
în fiecare anotimp mă găseşti în faţa unui calculator
în care cunosc prea multe şi nu cunosc pe nimeni
ard ca o lumânare într-o închisoare
din care m-am eliberat fără un scop
oripilat de ce se întâmplă-n libertate

tu eşti singura care poţi găsi o cheie
să-mi deschizi inima zăvorâtă-n piept
insensibilă la cuvinte şi gesturi necunoscute
ca o boală la medicamente uzuale

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut zeci

de ani fără rost într-un cotidian
din ce în ce mai ciudat
îi caut într-un univers paralel
care ar trebui să aibă
mirosul tragediei
caut cu deznădejde o iubire
împins de aceeaşi teamă
de a rămâne holtei
pentru încă un secol
şi
şi simt dezamăgirea cum curge-n
venele îngroşate prematur
dar
dar tăiate la timp într-un timp
pierdut pentru totdeauna

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!