Copacului meu
Câte nopți să-nduri mai poți
Ai naturii crânceni hoți
Care bat în crengi și-n șură
Și frunzele ți le fură?
Sau nămeții troieniți
Și vrăbeții viscoliți,
Gerul crunt și soare-arzând,
Stai cu ele tremurând!
Câte nopți copacul meu
Mai stai falnic ca un zeu,
Ce mă-ntreabă prin fereastră
Cât de lungă-i viața noastră?
poezie de Emil Utalea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ger
- poezii despre copaci
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vrăbii
- poezii despre viscol
- poezii despre viață
- poezii despre noapte
- poezii despre natură
- poezii despre frunze
Citate similare
Multe nopți
Multe nopți am tot visat
Chip din stele ce-l furam,
Multe nopți iar am uitat
Că visam.
Plânge luna prin fereastră
C-o ignor în continuare,
Al meu dor în noaptea albastră
Când răsare.
Gânduri noi și amintiri
Sufletu'-mi apasă,
Din oceanul de sclipiri
Hai acasă!
Te aștept demult să-mi iei
Doruri și tăceri,
Se desprind zâne din tei
Sau păreri?
Multe visuri destrămate
Să le-adun nu pot,
Rătăcind înaripate
Peste tot.
Multe nopți am ascultat
Toamna cânt de ploi,
Multe nopți ne-am căutat.
Tot pe noi.
poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
- poezii despre ocean
- poezii despre muzică

Viața
Câte ierni să isprăvesc
Când pe-a mea n-o pot ascunde?
Câte veri să mai topesc
Furând timpului secunde?
Câte nopți nesocotesc
Adormind starea de veghe?
Câte haine primenesc
Aruncând-o pe cea veche?
Câte punți neobosesc
Astupând incert nămeții?
Câte viscole gonesc
Și tot vin în prova vieții?
Câte patimi să îngrop
Într-un bulgăr de uitare?
Câte lacrimi dintr-un snop
S-ancorez spre vindecare?
Câte sunt și câte-or curge
Toate au un singur nume:
Nu e apă, dar se scurge,
Este viața, lume... lume!
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vestimentație, poezii despre vară, poezii despre uitare sau poezii despre secunde
A nins peste iubirea noastră
Din flori de gheață
Culese de pe Lună,
Ți-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.
Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Și voal miresei mele.
Din flori de gheață
Culese de pe Lună,
Ți-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.
Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Și voal miresei mele.
REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
Ne-a măcinat
prin viscole simțirea
Și secole
ne-ar mai răbda iubirea,
Colinde de regrete
Se aud surd în pustie
E frig la noi în suflet
E iarnă pe vecie.
REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
cântec interpretat de Fuego, muzica de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre ninsoare, poezii despre iubire, poezii despre gheață, poezii despre îngeri, poezii despre suflet, poezii despre stele sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Depărtare
Câte versuri stau să cadă
De pe tâmpla-mbătrânită,
Și din inima bolnavă
Nențeleasă, neiubită?
Câte stele s-au stins oare
Lângă ochii-ți plini de dor,
Și în câtă supărare
Te-ai scăldat de dorul lor?
Câți ai întrebat pe stradă
De copiii tăi iubiți,
Și te-ntrebi, când or să vadă
Ce-i iubirea în părinți?
Câte nopți mai ai, bătrâne,
Câte zile și cât dor?
Cât mai poți s-aștepți un mâine
Cu gândul la-ltău fecior?
Câte griji mai ți sub piele
Și dorințe-n palmă-ți mică,
Câte nopți ai să faci zile
Cu gândul la a ta fiică?
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre viitor, poezii despre versuri, poezii despre supărare sau poezii despre poezie
Răsărit de dor
Asfințit de dor în suflet, dor de clipele de ieri
Câte nopți se vor mai duce, câte zeci de primăveri?
Aș mai vrea în taina nopții să-ți șoptesc, ca intr-un vis
O poveste-a cărui titlu a rămas încă nescris.
Poate înc-aștept sau poate n-a rămas nimic de spus,
Câte nopți s-au scurs agale, câte lacrimi au apus?
Te privesc și esti același, doar tăcerea ta e rece,
Zâmbetul nu-ți mai vorbește și-nțeleg că timpul trece...
Altădat-o-mbrățișare, astăzi nici măcar un ceas
N-ai păstrat să-mi scrii pe gânduri, cu tristețe, bun rămas!
Asfințit de dor în suflet, dor de mângâierea ta
Câte nopți se vor mai duce, câte am să pot uita?
Și-ncâ-mi pare câteodată c-am pe buze atingeri fine,
Al sărutului ce-ncearcă, urme de-amintiri să-ngâne.
Poate înc-aștept sau poate ușa-n urma ta s-a-nchins,
Câte nopți s-au scurs alene, câte vise nu s-au stins?
Toate trec și-n întuneric caut să te regăsesc,
Mi-ai lipsit, dar stiu că viața își urmeaz-un drum firesc.
Vreau fărâma mea de suflet, ce la tine s-a pierdut,
Am să uit a ta privire și-am s-o iau de la-nceput.
Răsărit de dor în suflet, dor de alte mângâieri
Câte nopți se vor mai duce, câte zeci de primăveri?
Poate înc-aștepți sau poate inima ți-e rătăcită,
Ce folos are iubirea, dacă nu e prețuită?
Mi-ai lăsat o amintire, doar atât în urma ta
Și-astăzi spun din nou iubirii:
Bun venit în viața mea!
poezie de Andreea Palasescu (26 aprilie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre zâmbet, poezii despre vorbire sau poezii despre tristețe
Câte valuri...
Câte valuri sunt pe mare,
Toate-s semn de întrebare,
De mă-ntreabă cum o duc?
Iar eu nu știu să răspund!
Câte valuri sunt pe ape,
Toate-n viața mea încape,
Toate-s valuri, vălurele
Ca și gândurile mele...
Câte valuri mai răsar
Toate-n inimă-mi tresar...
Mai încolo, mai încoace
Viața-mi trece ca pe ape...
Timpul nu se mai întoarce
De ești orb, de vezi de toate...
Clipe de prezent tezaur
Se petrec, se-aștern în valuri...
Câte valuri călătoare
Își duc viața în spinare?!
Toate-s valuri-vălurele...
Eu mă pierd, renasc prin ele!...
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tezaur, poezii despre prezent sau poezii despre gânduri
Și totuși, câte lumini, câte culori nu se pot desluși în desimea unei nopți plumburii!
citat celebru din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de Emilia Nedelcoff

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre noapte, citate de Cella Serghi despre noapte, citate despre lumină sau citate despre culori
Arborii
Mai aud și-acum în noapte
Tainice bătăi de ram,
Ale arborilor șoapte,
Tremurând la mine-n geam.
Dezgoliți de-al lor veșmânt
Și cu brațele chircite,
Dormitează-n alb mormânt,
Pe ulițe părăsite.
Satu'-i gol, fără mișcare
Și de iarnă-ncremenit,
Câte-un arbore-n visare
Freamătă neliniștit.
A mea curte adăpostește
Doi stejari bătrâni și goi,
Troieniți într-o poveste
Scrisă noaptea de ninsori.
Doar când suflă viscol rece
Îi trezește degerând,
Prin pustiul alb când trece,
În răstimpuri șuierând.
poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre mișcare sau poezii despre bătrânețe
Inechitate?
Gândea calm si chibzuit,
Intr-un mod mai aplicat
La câte nopți i-a dăruit,
Și câte zile i-a mâncat.
epigramă de Alex Dospian (august 2019)
Adăugat de Alex.D

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre zile, epigrame despre timp, epigrame despre noapte sau epigrame despre cadouri
Mai stai?
Mai stai o lună ori o viață, mai stai un secol sau un an,
mai stai cinci ieri, opt azi, un mâine, nouă clătite și-un motan.
Mai stai în noi, cu noi, cuminte, cu mine stai, în gând, în pori,
mai răspândește-mă spre tine, mai fii lumina dintre nori.
Mai stai un prânz, un luni, o cină, un miercuri stai, un mic dejun,
un pod, o bere, o plimbare, trei maratoane, un Crăciun,
o linguriță de smântână, o margaretă, un kefir,
o amăgire, un spectacol, un bronz, o ploaie, un sictir.
Mai stai un timp, mai stai o vreme, mai stai un ceas, mai stai un ev,
neîncercând să te substitui, am reușit să te prelev.
Mai stai și nu mai sta pe gânduri, mai stai un pic mai mult decât
până în clipa-n care fuga ți-ar arăta că-ți stau în gât.
Mai stai ca roua pe zambilă, mai stai ca piatra în pârâu,
mai stai ca frunza sub omidă, mai stai ca mortul în sicriu.
Mai stai o mare și un munte, mai stai un nor, un stânjenel,
mai stai ca ridul meu din frunte, ca intunericu-n tunel.
Mai stai de-un curs de limba greacă, ca o brățară de argint,
mai stai un port, un far, o barcă, mai stai ca orbu-n labirint.
Mai stai că vrei sau fără voie, mai stai un drog, mai stai un fum
sau dacă pleci, du-te, dar lasă, mereu, firimituri pe drum.
poezie de Eduard Lupascu (24 iunie 2019)
Adăugat de Eduard Lupascu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre lumină, poezii despre zambile, poezii despre trecut sau poezii despre rouă

Sălbatice nopți - Sălbatice nopți!
Sălbatice nopți - Sălbatice nopți!
Cu tine de-aș fi
Sălbaticele Nopți
Luxuria noastră ar fi!
Zadarnice - Vânturile -
Unei inimi în port ancorată
Nu-i pasă de Busolă -
Nu-i pasă de Hartă!
Vâslind în Eden -
Ah, Mare! - de-aș putea
La Noapte - să ancorez
În unda Ta
poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Ileana Mihai-Ștefănescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Emily Dickinson despre noapte, poezii despre vânt, poezii despre rai, poezii despre inimă, citate de Emily Dickinson despre inimă sau poezii despre hărți

Viața-i o zi de lumină cu o mie de nopți
Viața-i o zi de lumină cu o mie de nopți,
Niciodată decent s-o trăiești nu mai poți,
Alții ți-o fură din propria-ți clepsidră
Cu o forță avidă, cu gândirea perfidă.
Nu poți să te opui relelor care ard
Proțapul direcției care duce în gard,
Trec prin tine vise cu vârfuri tocite,
Fructul bucuriei e otrăvit pe tacite.
Iubirea, speranța se ascund unde nu-i
Sprijin de umbră pentru un simplu cui,
Ne prefacem că suntem fericiți laolaltă
Unde resemnarea se-ntinde ca o pată.
Suntem uzați mereu de propria visare,
Ne bucurăm de clipa luminii de la soare,
Altfel ne plimbăm în carul fără roți
Să prindem zi lumină din miile de nopți!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie, poezii despre plimbare sau poezii despre fructe
Permite-I Creatorului să te inunde în Dragostea Sa Infinită și scufundă-te, conștient, în adâncul Luminii Absolute. Stai acolo și lasă-te mângâiat de Tatăl tău. Și stai și stai... Și stai. Stai în brațele Tatălui.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire
Azi, lângă mine, am rămas doar eu
Mai pot copile, azi, să te mai chem
Și tu mai poți răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.
Mai pot copile, azi, să te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu știu, cum dorul mamei se alină.
Tu nu ai timp și nici nu înțelegi...
Să fii bătrân și doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopți întregi,
Doar golul îți acoperă privirea.
Atâta gol m-apasă și doboară...
Și parcă m-a uitat și Dumnezeu,
Prin tot pustiul care mă-nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre ochi, poezii despre mamă sau poezii despre fotografie
Te îndepărtezi
nopțile-au devenit pustii
orașul nu mai are fii
iubirea arde în făclii
copacii pier în bătălii
e prea târziu să înțelegi
cetățile cad fără regi
ce juri nu poți să mai dezlegi
iubirea nu mai are legi
mai stau un veac ca să-ți revii
luna dispare în fâșii
eu mor prin munți, tu să mă-nvii
când lupii mușcă din stafii
ne întristează niște ploi
clepsidrele curg înapoi
stau răsturnate peste noi
nisipul pleacă la război
tu nu poți fi mereu la fel
eu nu mai am vechiul castel
pe cer trec păsări de oțel
iubirea moare în duel
de dragul meu mai stai puțin
stai pe petala unui crin
mai stai cât sângele din vin
stai cât otrava din venin
de dorul meu te rog mai stai
mai stai cât florile de mai
mai stai pe-o aripă de rai
mai stai în goana unor cai
copacii vor să moară verzi
când iarba toarce prin livezi
eu nu te văd, tu nu mă vezi
mă-ndepărtez, te-ndepărtezi
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre război, poezii despre verde, poezii despre sânge, poezii despre păsări sau poezii despre promisiuni

Doamne, câte nopți am dormit fără să visez și câte zile am trăit fără să iubesc!
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre zile, aforisme despre visare, aforisme despre viață, aforisme despre timp, aforisme despre somn, aforisme despre noapte sau aforisme despre iubire
Sunt nopți
Sunt nopți în care văd poeți
Cu stridența gândirii lor piezișe
Și simt vântul vesel
Înălțându-și coama... vuind ...
Sunt nopți în care îi simt atingerea
În palmă, iar sufletul lui vibrează
Sub arcușul lui Enescu, ca o aripă
Sub care, eu, mă adăpostesc.
Sunt nopți în care simt parfumul
Cerului încărcat de roze
Și aud suspine sparte
De suflet în metamorfoze.
Sunt nopți în care simt cum florile
De afară, cu grijă absorb
Viața celor morți și aud bătând lent
Inimile celor meniți
...doar să viseze.
poezie de Alina Gabriela Trifanov
Adăugat de Alina Gabriela Trifanov

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri sau poezii despre roz
Noapte rece
Ramură de viscol ruptă
Geme noaptea la fereastră,
Tulburând candela slută
Prin funesta casă a noastră.
Alte brațe alertate
Ale arborilor triști,
Se cutremură sedate,
Ai naturii vechi artiști.
Noaptea rece betegește
Munți și codrii părăsiți,
Și din ceruri fulguiește,
Dintre aștrii-n nori pitiți.
Fumegă stane de hornuri
Dar în case nici un glas,
Nici de cânt și nici de ofuri
Nu trădează vreun taifas.
Umbre reci în cale strânse
Din grămezi de nea-nghețată,
Născute-s din ceruri plânse
Și de viscoluri sculptate.
Din văzduhul cânepiu
Se mai cern prin noapte fulgi,
Și-n năucitor pustiu,
Pribegesc urme adânci.
poezie de Emil Utalea (20 decembrie 2018)
Adăugat de Emil Utalea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trădare, poezii despre sculptură, poezii despre păduri sau poezii despre nori

De câte ori citești viața martirilor, a sfinților, a lui Nietzsche sau a lui Dostoievski simți nevoia să-ți spânzuri carnea de stele, să pășești sub nopți și să-ți sfărâmi membrele de un vis de întuneric. Un tremur de bucurie te cuprinde apoi și într-un extaz crepuscular îmbraci aștrii cu un nimb de suspine.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate despre viață, citate despre stele, citate despre sfinți, citate despre lectură, citate despre bucurie, citate despre Friedrich Nietzsche sau citate despre Dostoievski

De câte ori citești viața martirilor, a sfinților, a lui Nietzche sau a lui Dostoievski simți nevoia să-ți spânzuri carnea de stele, să pășești sub nopți și să-ți sfărâmi membrele de un vis de întuneric. Un tremur de bucurie te cuprinde apoi și într-un extaz crepuscular îmbraci aștrii cu un nimb de suspine.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!