Timp de schimbare

Le-am complicat un pic pe toate.
De fapt... le-am complicat cam mult,
Crezând că poate-avem dreptate.
Privesc în jurul meu... ascult.

Era, cam totul, mult mai simplu,
Tot ce doream, tot ce trăiam.
Acum devine foarte amplu
Şi mă întreb de-i ce voiam.

Începem toţi cu plâns sau zâmbet,
Puţini se nasc cei ce doar tac,
Dar când apar, e totul foşnet
Şi chiar din prima zi îţi plac.

Cumva trăim doar la extreme
Şi echilibrul e precar,
Vrem demonstraţii, teoreme,
Nu mai trăim viaţa ca dar.

Poate fi simplu... nu mai este.
Pe undeva, nu este rău.
Putem trăi într-o poveste,
În vârf de munte... sau în hău

Simt că e timpul de-o schimbare,
Simt că e timpul să mai fim.
Avem o şansă... una mare.
Hai să-ncercăm să o trăim!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de uşă

Te mai frămânţi, te mai gândeşti,
Că mult prea singură trăieşti
Şi-ţi cauţi undeva o pace
Dar nu eşti sigură că-ţi place

Vrei doar să fii cu cineva
Şi poate alegi ce nu ai vrea
Eu te ascult, ce pot să-ţi spun?
Chiar de aş ştii, la ce-ar fi bun?

Ştiu, viaţa este complicată,
Şi n-o trăim decât o dată
Dar mă gândesc că e păcat
Să n-o trăim cu-adevărat

Să renunţăm de tot la vise
Crezând că uşile-s închise?
Şi chiar dacă ar fi... ce dacă?
De ce s-o facem mai săracă?

Ţi s-a trântit vreuna-n faţă?
Propteşte degetele-n clanţă
Şi-o redeschide înc-o dată
E doar o uşă blestemată

Nu poţi să te opreşti acum
Să nu continui al tău drum
De treci de ea, vei reuşi,
Eu doar îţi spun ce deja ştii

Chiar de-am căzut, nu renunţăm,
Cum mai iubim, cum mai visăm?
E lungă viaţa, sunt ani mulţi,
Şi mă gândesc, tu mă asculţi?

poezie de Adi Conţu (14 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complicat de simplu

Să fii simplu e complicat
Intr-o lume complexată
Să pară cât mai simplă
Complicând nesiguri
Simplităţi simple
Cercetând, judecând complex
Tot ce e prea simplu
Disecând maladiv
Un simplu gest
Să-i găsească o condiţie
Căutând pentru simplu
Un complicat motiv
Motivând simplul
In scopuri ce nu sunt înţelese
Prea complexaţi să fie simpli
Simplu e foarte complicat
In lumea complexată
De tot ce e simplu
O nebunie prea frumoasă
Simplitatea de a fi simplu

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte de suflet

Doamne cât ne-am complicat!
Ce-o mai fi adevărat?
Cât mai e din ce a fost?
Cât mai are astăzi rost?

Mai iubim precum demult?
Mai e viaţa noastră cânt?
Mai dansăm precum dansam?
Fredonăm cum fredonam?

Nu mai vrem? Eu cred că da.
Suferim de a uita,
Însă cred că mai putem,
Important este să vrem.

Toţi simţim, puţin, mai mult,
Eu doar sufletu-mi ascult,
El chiar ştie, mă învaţă,
Parcă-mi dă o nouă viaţă...

poezie de Adi Conţu (26 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume simplă unde totul este complicat, noi ne facem viaţa grea apoi dăm vina pe cel ce ne-a creat!

aforism de Ovidiu Kerekes (1 februarie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea că ne plac oamenii este o iluzie pe care trebuie să o păstrăm în noi dacă vrem să trăim în societate. Dar eu am expulzat-o demult, cel puţin cât trăiesc aici. Tu vrei să fii iubit? Eu mă mulţumesc pur şi simplu să "fiu", să exist. Poate că într-o zi ai să-nţelegi şi tu ce înseamnă asta. Şi ai să zâmbeşti. Un zâmbet aprobator, un zâmbet sarcastic.

citat clasic din romanul Magicianul de John Fowles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume ciudată. Putem să trimitem rachete în jurul lumii cu o precizie uimitoare, însă nu suntem în stare să traversăm strada şi să ne împrietenim cu un nou vecin. Ne petrecem mai mult timp în faţa televizorului în loc să creăm legături cu copiii noştri. Susţinem că vrem să schimbăm lumea, însă nu suntem dispuşi să ne schimbăm pe noi înşine. Apoi, când soarele apune în viaţa noastră şi ne permitem câteva clipe de meditaţie, începem să întrezărim toate bucuriile pe care le-am fi putut trăi, toată bunătatea pe care am fi putut-o revărsa asupra semenilor noştri şi înţelegem că am fi putut fi oameni cu totul diferiţi, însă atunci e prea târziu. Cei mai mulţi dintre noi ne trezim la viaţă abia când vine vremea să murim. Din fericire, eu m-am deşteptat înainte să fie prea târziu.

Robin Sharma în Învăţături spirituale pentru familia ta (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putem să trăim într-o societate la a cărei temelie să află cartea şi, cu toate acestea, să nu citim, sau să putem să trăim într-o societate unde cartea este un simplu accesoriu şi să fim, în cel mai profund şi adevărat înţeles al cuvântului, cititori.

Alberto Manguel în Biblioteca nopţii (2011)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe care nu se mai repetă

Ai crede că trăim de două ori
Când din ţărână noi venim
Şi în ţărână suntem călători

Ca mai apoi din altă destinaţie
Să vrem ca într-o meditaţie
O clipă doar să mai trăim, o viaţă

Ajuns acolo sus ai remuşcări
Că timpul l-ai trişat de-atâtea ori
Gândind ca niciodată n-ai să mori

Aş da orice să pot să îndrept
Greşeli fără de vină şi clipe de tandreţe
Să fiu iertat, să pot să iert

Aş vrea să mă întorc în anii de liceu
A ta mare iubire aş vrea să fiu doar eu
Ştiu, nu e uşor, dar sper, nici nu e greu

Sunt clipe care nu se mai repetă
Chiar de-aş trăi o viaţă desuetă
Aş da orice, m-aş şi reîncarna
 
Nu ştiu, poate nu am dreptate
Sunt clipe ce nu pot fi decriptate
Au fost de mult, acuma, sunt deja uitate

Asta e viaţa, curge pe-un culoar,
De vrei să stai ca un perete
Dezamăgit vei fi să ştii că sunt doar
Clipe care nu se mai repetă
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ascultat

Mi-ai spus: devino poezie,
Am ascultat şi uite-acum
Inspir, recit... o feerie
Expir în vers, iubire spun

Mă simt mai bun, parcă un altul,
Mi-e cerul sursă de frumos,
Dinspre pământ privesc înaltul,
Cum plânge lacrimile jos

Nu e doar ploaie, e un cântec,
Al mamelor ce ne-au lăsat
Să coborâm din al lor pântec
Şi să trăim aici, curat

Suntem copii, este o joacă,
Mai şi greşim, poate prea mult,
Lăsând ca timpul să ne treacă,
Din faşă până la adult

Trăim grăbiţi, cumva prea aspri,
Uitând de rostul ce ne-ai dat,
Uitând de stele şi de aştri
Şi de albastrul ne-ntinat

Plecăm prea mult privirea Doamne,
Ne rătăcim în greutăţi,
Uităm de vise şi de toamne,
Ascunşi de suflet în cetăţi

Mi-ai spus: devino poezie,
Am ascultat, o dăruiesc,
E felul meu de-a-ţi spune Ţie
Că sunt aici ca să iubesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toţii avem o mare frică, cea de a trăi. Şi trăim aşa, pe jumătate, crezând că le vom reuşi pe toate mai târziu, şi când vine timpul să plecăm, ne apucăm cu disperare de viaţă.

citat din Yolka Flyman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim puţin

Trăim puţin, se scurge lunga vreme
Pe lângă noi, prin noi şi peste noi,
În rădăcini ne ducem şi-n poeme
Şi parcă ieri am fost abia altoi.
Trăim puţin. Şi nu vedem salcâmii
Cum viscolesc cu floare din înalt
Şi parcă ieri compătimeam bătrânii
Că merg încet. Iar mâine înspre înalt
Tărâm vom trece. Clipele aceste
Se istovesc în timpul nesfârşit,
Devin cu fiecare zi poveste.
Devin, abia născute, infinit.
Trăim puţin. Şi doar de noi depinde
Nu că trăim, ci numai cum trăim.
Când vreme peste nou un giulgi întinde,
Când tot murim, depinde cum murim.
Trăim puţin şi nu avem ce face
Şi zbuciumul e fără de folos.
Dar până ce vom reintra în pace –
Deşi puţin, hai să trăim frumos!

poezie de Radu Zaharescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să trăim în pace

Fraţilor hai să trăim ca fraţii.
Chiar de nu vorbim aceeaşi limbă.
Căci părinţii ne sunt carpaţii
Şi vatra ţara noastră sfântă.

Trăim pe o palmă de pământ.
Ne -am născut toţi într-o ţară mică.
Hai să o iubim
Şi de nimeni să nu avem frică.

Căci frica naşte ură,
Hai să nu ne mai duşmănim.
Chiar de nu avem aceeaşi cultură
Uniţi toţi trebuie să trăim!

Fraţilor hai să trăim în pace,
Chiar de nu suntem de acelaşi sânge.
Căci ca o mamă bună ţara noastră
Pe toţi la pieptul ei cu drag ne strânge.

poezie de Vladimir Potlog (19 iulie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea puţin a rămas

E timpul să pleci, nu vreau să mai stai,
Îmi ceri mult prea mult din puţinul ce-mi dai
Şi simt că mă seci şi în praf mă transform,
Mă chinuie gândul, mă doare enorm

Sunt vorbele tale tăciuni ce mă ard,
Iubirea dispare, devine hazard,
Devine incendiu, doar flăcări şi fum,
Ce-am fost împreună... acum este scrum

Ce rost să mai fim, prea puţin a rămas,
O ultimă clipă din ultimul ceas,
Nu vreau să mai dau iarăşi timp înapoi,
Sperând să repar tot ce-i vid între noi

Tu nu mai iubeşti şi s-a dus ce-am avut,
Oricât aş spera, pare totul pierdut,
E timpul să plec, chiar de-mi spun că n-aş vrea,
Degeaba mai stau... când doreşti altceva

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul îl trăim în totalitate.
Prezentul îl trăim doar pe jumătate.
Viitorul e o incertitudine.
Deci timpul nu se împarte cu dreptate.

rubaiat de Dumitru Delcă (11 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a existat, nu există şi nici nu va exista, un alt infern mai complicat în om decât gândul, iar mama lui sterilă mintea este apogeul oricărei încâlceli. Cu toate acestea, omul încearcă de veacuri să înţeleagă ceva ce este extrem de simplu, precum Viaţa, Dumnezeu, cu ceva ce este extrem de complicat, mintea. Rezultatul final fireşte că este eşec după eşec, ca în final gândul să ajungă la concluzia că Sinele, Viaţa, Dumnezeu, e mult prea complicat pentru el.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Defectul tuturor oamenilor este că aşteaptă să trăiască, deoarece n-au curajul fiecărei clipe... Toţi învăţăm să trăim după ce nu mai avem nimic de aşteptat, iar când trăim nu putem învăţa nimic, fiindcă nu trăim în prezentul concret şi viu, ci într-un viitor fad şi îndepărtat.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă feresc să recunosc că duc lipsă de oameni de calitate. Pur şi simplu, acestea-s vremurile pe care am ajuns să le trăim. Tot mai puţin se pune preţ pe ceea ce contează cu adevărat în viaţă. Tot mai puţini ţin cont de conştiinţă şi pun preţ pe suflet, tot mai puţini acordă timp literaturii, poeziei, naturii; tot mai puţini ştiu să facă diferenţa dintre bine şi rău. Tot mai puţini ştiu să se respecte... Aceasta-i realitatea, iar exemplele pot continua la nesfârşit. Aşa că, dacă citeşti acest text şi te numeri printre cei de bună credinţă, vreau să ştii că mereu va exista o portiţă deschisă în viaţa şi sufletul meu pentru cei ca tine. Te aştept! Vă aştept pe fiecare în parte. Doar împreună, uniţi în principii, vom mai putea schimba ceva în bine în jurul nostru. Nu-i mult pentru normalitate, s-ar fi putut mult mai mult, dar, ţinând cont de anormalitatea în care am ajuns să trăim, e minimul de strict necesar pentru liniştea noastră sufletească. Măcar atât... Măcar pentru sufletul nostru să putem face ceva, dacă pentru restul nu mai putem face nimic.

Andrei Ş.L. Evelin în Începuturi
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim la fel

Ne naştem toţi, cu toţi ne ducem,
Trăim o viaţă... cum putem
Ne bucurăm, cu toţii plângem,
Dar bine ştim, lacrimi nu vrem,

Cu toţi avem copilărie
Poate uşoară sau mai grea
Ce zboară mult prea timpurie
Şi ne trezim adulţi în ea

Avem, mulţi dintre noi, regrete
Că n-am avut sau n-am făcut
La fel avem ceva secrete
Ce mai ascundem din trecut

Atât de diferiţi ne pare
Că poate suntem între noi
Unii sunt cer, alţii sunt mare,
Unii-s cinstiţi, alţii-s vulpoi,

Avem comun un singur lucru
Deşi ne pare că-i altfel
Un suflet ce-i divin şi sacru
Cu care toţi iubim la fel

poezie de Adi Conţu (25 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce vrem sa fim

Suntem doar două existenţe,
Mari şi mici în universe
Pline de vise şi dorinţe
În multe alte multiverse!

Suntem fiinţe sau poate corpuri cereşti,
Suntem unul sau suntem doi,
Suntem real sau doar poveşti,
Tot ceea ce suntem, suntem noi!

Poate trăiam precum două stele
Sau doar precum o simplă taină,
Poate eram doar praful ieşit din ele,
Sau trăiam doar precum două firicele de lumina.

Sau poate trăiam precum doi zei sau prinţi,
Într-o lume plină de sfinţi şi regi.
Atât de frumos era totul, aveam doar aur şi arginţi,
Sau poate nu ne lipsea nimic şi n-aveai cum să negi!

Însă acum un lucru e clar trăim precum două fiinţe,
În trupuri omeneşti atât de neînţelese;
Ne iubim cu inima şi a două conştiinţe
Şi a două suflete cărora unul de celălalt să le pese!

Acum veninul tău curge prin ale mele vene
Şi cât suflet tu ai pus
În mii dar şi vieţi eterne
În muşcătura de pe gâtul meu, nu e de spus!

O aşa mare iubire, farmec plin de mult amor,
Un dulce gust de amar şi fericire
Se ascunde-n al nostru dor,
Un amar al distanţei noastre în neştire
Şi fericirea resimţită la fiecare revedere,
Oferă o speranţa atât de mare, totodată, nebunie!

Resimt sărutul tău pe buzele mele,
Nedescris, pare doar lapte şi miere!
O nouă viaţă noi am scris cu întâmplări bune dar şi rele,
Însă priveşte-ne pe noi acum trăind împreună vieţi eterne!

Mă săruţi şi mă muşti iar,
Mă înnebuneşti tăcut,
Veninul tău curge, îl simt precum un aprins jar
Îmi arde în vine, mă simt pierdut...

Iar mă muşti de buze acum, te strâng în braţe,
Îţi simt pielea ta cea fină,
Mângâi trupul tău divin între ale mele braţe!
Te pot privii a mea regina!

Eşti acum muza mea adevărată,
Portretul incredibil al veitii mele
Şi totodată, iubita mea, îmi eşti totul dar şi artă
Aerul pur şi veninul din ale mele vene,
E nimic, dar totul în comparaţie cu vieţile noastre trăite împreună eterne

Vieţi, veacuri, veşnicii şi eternităţi împreună!
Numai noi doi pentru eterninate ne vom iubi oriunde în lume şi în galaxie sau univers chiar şi pe Lună! Te iubesc!

poezie de R Florin Teo din Creatie proprie cu drepturi de autor, varianta cu diacritice ! (13 iulie 2019)
Adăugat de Rusu Florin-Teodor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne aleargă

Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Şi zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, şi-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veşnic ne grăbim.
Trebuie să facem şi una, şi alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.

Timpul ne aleargă şi trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu şi de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.

Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar fiinţe mute.

Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul şi trupul ni le obosim
Si scânteia vieţii, încet-încet, piere.

Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideţi să trăim iar, cu-adevărat!
Haideţi să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'

Să avem prieteni şi să ştim ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naşte sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.

Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a şti când viaţa ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim

Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârşit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Şi nouă, de noi, ni se face milă....

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!