Pâine pe vatră

Se-adună-n suspin de-adio miresme,
La poarta inimii mi-a răsărit un dor,
De pâinea vârstelor din basme,
De struguri jinduind în oală vinişor.

Pe ulicioara sufletului meu
Azi a plouat cu lacrimi de răcoare
Că-n glasul timpului, puternic, glas de zeu,
S-a copt o azimă jelindu-şi grâu-n floare.

Cum urcă aburii în legănări fierbinţi,
Precum din a lui Abel jertfă grea!
Cum se trezeşte viaţa în părinţi
La fel ca primăvara-n rămurea!

Coc pâinea şi lanu-n ea cuprins,
Aromă de iertare vine din cărbuni,
Pe ea uşor s-a strecurat, prelins,
Fiorul unei raze din străbuni.

Îi vine chiar şi lunii să se-aşeze
Pe-obrazul de fecioară-al pâinii, rumenit,
De-atâta râvnă nici nu vrea să mai vegheze
Ci doar se varsă pe cuptorul aromit.

Un zgomot ce-a fugit din nou din vârste
E lanţul coborând din cer uşor, uşor,
În mine urcă-acele feţe triste
Ce-n veşnicie se topesc de-atâta dor.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca pâinea caldă

Pe litoral, cu pas uşor
A defilat zâmbind suavă.
S-a copt în luna lui cuptor
Apoi s-a oferit pe tavă.

epigramă de Mihaela Kerestely din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâta dor...

Trăiesc mereu acelaşi chin
Şi mor precum pasărea Spin
Deşi copacii de pe-alei
Sărută florile de tei.

Şi nu te am şi nu mă ştii
Când nopţile-s reci şi pustii
Iar ochii tăi din nou mă dor
De-atâta dor, de-atâta dor.

Şi din albastrul unui vis
Mai am numai un manuscris,
Ascuns de coama norilor
Pe geana disperărilor.

Cer înstelat şi-mbrăţişari,
Vor merge înspre alte zări
Cu dragostea ce-a asfinţit
Şi nu ştiu cum de n-am simţit

Că ne apropiem uşor
De câmpul mărăcinilor,
Unde iubirea s-a rănit
În spini şi s-a îmbolnăvit.

Şi te iubesc dar nu-ndrăznesc
Din drumul tău să te opresc,
Când tot ce pot să îţi ofer
E doar himeră şi mister

Deşi furtuni de te-ador
Se zbat în plânsul zorilor
Şi zilnic fac câte-un popas
Prin amintiri care prind glas.

Şi nu zăresc vreun curcubeu
În ploaia din sufletul meu
Ce în tăcere m-a cuprins,
Când despărţirea a învins.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâta dor, de-atâta dor...

Cântam şi eu să nu mă doară
Ideea că,-n a noastră ţară,
Şi ciocârliile ne mor,
De-atâta dor, de-atâta dor...

Şi fredonam o doină tristă,
Că-n ţara-mi nomenklaturistă,
Noi ducem lipsă de popor,
De-atâta dor, de-atâta dor...

Cântam pe străzi, ca un rebel,
Că ţara mea n-are drapel,
Cu care eu să mă-nfăşor,
De-atâta dor, de-atâta dor...

Cântam, cântam, neîncetat,
De patrie, de neam, de stat,
Şi-n gândul tău visam să zbor,
Eleanor, Eleanor –
De-atâta dor, de-atâta dor!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima a suferit

La poarta ta acum eu am venit
Poarta grea de lemn este-nchisă
Cu piciorul gol în lemn am bătut
Eu nu mă las uşor de ea învinsă

Şi aud cum dorul plânge-n tine
Iubire sufletul îl ţii legat închis
Oftatul din greu răzbate la mine
Tremură un vis, poarta a deschis

Drumul, oboseala mă cuprinde
Te văd în vis cum te ascunzi
Esti mândru, suferi fără mine
Nu am să pot, nu voi mai veni

Dă-i drumul liber sufletului
Să-l pot îmbrăţişa intrând în el
Lasă-i libertatea inimii traiului
Vino, fără mândrie, pasul uşurel

De mă vei căuta, nu mă vei găsi
Căci inima a suferit, mi-a obosit
Linistea îşi găseşte, mă va părăsi
Sufletul ajunge în raiul mult dorit

Mă cheamă îngerii în corul lor
Rămâi cu bine, dragule destin
Căci vine timpul ca să zbor
Stelele toate mă invitată la festin

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ador dimineaţa

Ce mult eu ador dimineaţa,
Când roua îmi mângâie faţa
Cu raze de clipe senine,
Venite uşor înspre mine!

Din leagăn sărut dimineaţa,
Prin raze ghicească-mi ea faţa,
Izvorul din cer de lumină
E soarele viu pentru mine.

Ah, cum aştept dimineaţa,
Cu raze să-mi mângâie viaţa!
Arome de vise divine
Aşterne-mi-va clipa ce vine!

Să vină,
Să-mi spele umerii mei
Tot ceru-n miresme
Cu arome scântei!..

Printre haotice,
Nostime căi,
Să mă pierd dezmierdată
De jocu-n văpăi!..

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie la pâine

Să nu calci pâinea în picioare,
Ca pâinea nu-i nimic mai sfânt,
Nici cele mai regeşti odoare,
Nici al privighetorii cânt,

Şi orice minunat castel,
Cu trudă s-ar zidi sub soare,
Să nu dai pâinea pentru el,
Să nu calci pâinea în picioare,

Căci fără pâine viaţă nu-i,
Nici primăvară nu-i, nici floare,
Zadarnic Himalaia sui,
De tropăi pâinea în picioare...

De calci o pâine în picioare,
A ta făptură însăţi frângi,
Căci până-n inimă te doare,
Durerea pâinii şi-ai să plângi

Şi n-ai să şti din care bai,
Fuşi blestemat de ursitoare,
Din ce urzeli noroc nu ai,
De tropăi pâinea în picioare...

De calci o pâine în picioare,
În viaţă totul fi-va-ţi greu,
Căci în nevolnica-ţi eroare,
Îl calci pe însuşi Dumnezeu...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngenunchez învingătoare

De-atâta iertare,
Am ajuns a fi înţeleasă...

De-atâta căutare,
M-ai găsit, Iubire...

De-atâtea viscole,
Mi-ai auzit alegerea...

De-atâtea căderi,
M-ai întrebat unde sunt...

De-atâtea lupte,
Mi-ai dăruit sensul...

De-atâtea morţi,
M-ai văzut o copiliţă...

De-atâtea victorii,
Îţi cad în genunchi...

De-atâta viitor,
Mă cutremuri azi...

De-atâta dor,
Îmi permiţi să te aştept mereu...

De-atâtea lacrimi,
Devenim grădina tuturor...

De-atâta Rugă,
Mă cuprinzi cu grijă de NOI...

poezie de Diana Zlătan-Ciugureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata tristă

Firul gândului frumos
Un suspin mi-l taie,
Că de-atâta vreme cos
Singură-n odaie.

Şi doar mâna mea, cu greu,
Flori de fir împarte.
Flori aleg, — dar gândul meu,
Gândul mi-e departe!

Uneori, când ţin la piept
Strânsă cusătura,
Închid ochii şi-l aştept
Să-mi sărute gura.

Iar când umbra serii vine
Dorul creşte-n mine
Şi tristeţea mă doboară
Grea, ca o povară...

O, ştiu bine că-n zadar
Dragostea mă mână
Să-l aştept cu lacrimi iar
Noaptea, la fântână.

Nu mai vine să-i şoptesc
Dorurile toate
Şi la sân să-i încălzesc
Mâinile-ngheţate!

Ci doar vântul nopţii rece
Fruntea mi-o sărută,
Peste codri luna trece
Galbenă şi mută.

Lung suspină-n freamăt greu
Fagii de pe coaste...
Noapte dulce, dragul meu
A plecat în oaste.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre mine

Mi-au înmugurit rănile de-atâta ninsoare,
Fug înspre mine şi cad în picioare,
Mi-a îngheţat lumina pe-o pleoapă,
Pe cealaltă, întunericul e apă.

De-atâta floare, frunzele mă dor,
Durerea se-adânceşte-n ochi de cal.
Sub clopote, copite, umbre mor,
Sfârşitul se apropie de mal.

A-nceput şi timpul să miroasă a gutui,
Rugina visului s-a-ngroşat,
Pământul e ca zmeul, ca zmeul nimănui,
Venit din apele ce-n tâmplă îmi bat.

Din lacrimile pietrei, nuferi cad
Şi-n ochiul verde-al iernii curge-o noapte,
În somnul ce îmi este rai şi iad
Aş vrea să mă zidesc în mii de şoapte.

poezie de Cătălina Creţu
Adăugat de Eduard Zalle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân de-atâta lună

Am scris în tinereţea mea nebună,
Ceva ce se întâmplă-abia acum,
Că voi ieşi pe cel din urmă drum,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Era făcut din calcar şi furtună
Oraşu-n care am visat să fug,
Purtând în păr cenuşa mea de rug,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Vai, podurile peste râu răsună,
De-atâta alb halucinant din cer,
Şi simt că mă topesc în ierbi şi pier,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Şi noaptea mea cu moartea mă cunună,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce e bine e greu de făcut. Să mori e uşor, să pierzi e uşor, să trişezi e uşor, să fii mediocru e uşor. Evită lucrurile uşor de înfăptuit.

citat din Scott Alexander
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare

Curată miere, abajur,
din bucle aurii de îngeri,
o vâlvătaie, pot să jur
că s-ar putea, fără atingeri,
dulceaţa ei, uşor să-i fur.

Un galben ochi, enorm venin,
te lasă floarea să-i mai furi,
parfum din ultimul suspin,
că n-ai luat, chiar o să juri,
şi ieşi în lume tot senin.

Şi, uriaş ca o gorilă,
o galbenă gorilă, însă,
rupând uşor a lumii filă,
mereu alta, mereu plânsă,
fără remuşcări ori milă.

Închid ochii, îmi e teamă,
că dispari ca-nchipuirea,
ştiu c-aştepţi mereu la vamă,
iei ori pui cum e menirea
vieţii prinse cantr-o ramă.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grea îi pâinea...

Este harnic vorbitor
Şi le ştie chiar pe toate.
Pe cap de locuitor
Face şapte referate.

epigramă de Florin Ţăran din Voivodina, Banatul Sârbesc (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu paşi repezi, de gând... trecu pe lângă mine...
Cu marginea veşmântului sufletului lui, m-a atins uşor, şi cald, şi viu..
Iar inima mea a străfulgerat
de viaţă...
Era vie...
O, Doamne... l-am recunoscut...
Şi din adâncurile acelui suflet răzbi peste mine un suflu cald, ademenitor, văratec,
o fâlfâire şi-o atingere mângâietoare de-aripă... ruptă parcă din mine, de demult...
Mă netezeşte lin şi apoi dispăru-ntr-o clipă... ca o petală fragedă de floare...
ce-o rupe şi-o învolbură o boare...
Căzu pe inima-mi ca un suspin... ce s-a-mpletit în mine lin...
Şi m-a trezit uşor din amorţire ca după o lungă adormire... Al paşilor lui foşnet m-a cutremurat... şi i-am urmat... O şoaptă moale, înmiresmată cu dor şi foc arzător al inimii sale... a curs în mine... umplându-mă de Cer şi lumină... De-atunci, alunec către niciunde, cu şoapta lui de dor în braţe... urmându-l...
Împlinească-se...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea Vieţii-Eu sunt

Ioan 6: 31-40
Din cer — nu Moise pâinea v-a dat
Ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine
Ca voi să aveţi un duh curat
Şi fiinţa voastră — în slujba Lui ca să rămâie

Pâinea Lui Dumnezeu este cea care se coboară
Din cer şi lumii — viaţă-i dăruieşte
Făcându-i calea mai uşoară
Căci Dumnezeu pe oameni îi iubeşte

Şi atunci evreii — Domnului i-au cerut
Dă-ne Doamne această Pâine-ntodeauna
Căci vrem ca Tatăl să ne fie scut
Cât soarele va fi pe cer — şi luna

Eu sunt Pâinea Vieţii — Domnul le-a vorbit
Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Şi cine crede în Mine veşnic părăsit
El nu poate ca să fie — căci viaţa-i este dată

Dar iată voi nu credeţi deşi azi m-aţi văzut
Şi cu urechile voastre Cuvântu-aţi ascultat
Pe cine Tatăl azi mi-l dă — eu îi voi fi scut
Şi cel ce vine la Mine — afară nu va fi dat

Căci Eu m-am pogorât pentru voi din cer
Nu ca să fac doar voia Mea
Ci voia Celui ce m-a trimis — pentru cei ce pier
Prin credinţa în Mine — ei să primească mântuirea

Şi voia Celui ce m-a trimis este să nu pierd nimic
Ci să-i înviez pe toţi în ziua da apoi
Veniţi de aceea azi la Mine — Eu vă zic
Ca să trăiţi o viaţă nouă să fiţi cu toţii — oameni noi

Căci voia Tatălui Meu din cer este ca oricine
Pe Fiul aici îl vede şi din inimă se-ncrede
În a Lui Fiinţă chiar — să primească-n veşnicie
Ca un dar viaţa-n sine care pururi nu se pierde

O veniţi dar la izvoare — apă vie voi să beţi
Să mâncaţi din Pâinea Vieţii — Tatăl Sfânt ca să vă fie
Şi sprijin şi adăpost — pururi fii să-i rămâneţi
El Însuşi ca să vă dea — pentru veci din Pâinea Vie
18-01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

pâine

Ce e pâinea?

Pâinea este strop de soare
Adunat în bob de grâu,
Zumzet molcom de tractoare
Şi al ploilor pârâu.

Pâinea este munca tatei
Ce lucrează pe combină,
Roata harnică a morii
Care macină făină.

Pâinea mama o-mpleteşte,
Modelând cu sucitorul,
Aluatu-n tavă creşte,
Pregătit este cuptorul.

Când pe masă o aduce
Tata-n mâna lui cea mare,
Cu cuţitu-i face cruce
Împărţind la fiecare.

Şi rosteşte rugăciunea,
Mulţumind lui Dumnezeu!
Înţeleg atunci că pâinea
El ne-o dă! E darul său!

poezie de Valeria Moroşan din Vrăbiuţa norocoasă (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Râs

E timpul meu să râd, să fiu iar vesel
Chiar fără de motiv, doar pentru tonic
Să-mi fac mintea cu suflet tot armonic
Şi inimii, de-are necaz, să îi zic... lese-l.

Să simt că fruntea descreţeşte-adâncuri,
Că ochi-mi sunt lucioşi, se sparg în stele
Şi dinţi umbriţi scot albul de sub piele
De buze se-aninând de colţuri, din rărunchiuri.

Trup să-mi tresalte-n zvâcnete, avalanşe,
Poate şi lacrimi să îmi dea de-atâta bine
Şi să mă-ngenunchiez, mă prăvălesc pe vine...
Din poze, instantanee pereţii să-mi fac planşe.

Şi glasul cu inflexiuni în descărcări promise
Doar să irumpă-n hohote-unicat, să m-umple;
Să simt că nu mai pot -fragil ferice în tâmple-
De atâta râs, de OM... Singur ce-o fac... şi-n vise!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Îmi vine miros de coajă de pâine.
De unde, mă întreb,
Dulapul e dat de mult,
Nu l-a mai deschis, nu l-a mai vopsit.
Cândva avea şi o dantelă prinsă cu pioneze
Pe raftul cu ceştile mici, pentru musafiri.
Acolo, la mijloc, stătea pâinea
Ca într-un cuptor de lemn,
Învelită într-o pânză albă.
Ea nu a mai umblat acolo,
Nu a mai deschis.
A dat dulapul cu totul,
Pe coaja pâinii apăruseră chipuri de sfinţi
Şi pânza albă era o marahmă.
Acum mi-a venit mirosul ăsta.
Şi taie o bucată din pâinea pe care
Copilul o rupea cu mâinile mamei
Şi o ducea la inimă.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfa lacrimilor

Sălbatic suflet răvăşit
De-atâta timp într-o trăire,
Aduni în juru-ţi asfinţit,
Îl luminezi printr-o sclipire

Îţi plâng în palme lumânări
Aprinse toate de speranţă,
Le porţi ca să alini uitări,
Atunci când dragostea îngheaţă

Dai tot ce eşti, divinul har,
Precum o mantie cerească,
Oferi iubire, sfântul dar,
Ca pe o jertfă sufletească

Eşti sclavul lacrimei mereu,
Ce udă inimi prea uscate
De-atâta plâns, de-atâta greu,
Şi de iubiri ce-au fost furate

Nu poţi schimba, nu ai puteri,
Minunile nu te ascultă,
Ştii doar să dai fără să ceri,
Lumina ta... iubire multă

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui despre dorul de om

I
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri,
mai sus de zilele şi nopţile măcinate de viaţă.
După ultimul cer a cuprins
adâncimea timpului;
îmi vede somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi stelele se întunecă
în flacăra roşului apus.
Este de ajuns
că am rămas pe pământ un gând,
şi nu un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns,
copila mea.
Nu pune lacrima peste mine care mă striveşte,
rămân aşa cum sunt –
sclipitor în stele,
mugur în nuiele –
căci învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt,
cu mult timp înainte
când te ridicam deasupra inimii
cu braţe largi de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi
şi urcă cerul tău înspre mine.
Poate oi lăsa în părul tău dorul,
iar lacrima – pământului
să urc în următorul mugur floare.
II
Tata a urcat un luceafăr mai sus
de ceruri.
După ultimul cer, l-a cuprins
adâncimea timpului dus;
îmi vede buzele rostindu-l
în somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi steaua lui se întunecă
în flacăra roşului apus.
E de ajuns
că sunt pe pământ un gând,
şi n-am rămas un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns.
Îţi aud plânsul fără răspuns;
aşa uşor cum sunt,
umblu în apele care ţi-au cutreierat ochii,
învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt
în vremuri dinainte.
Aş fi murit cum moare umbra în lumină
dacă zeii nu mi-ar fi aruncat în trup
suflet de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi,
mă vei revedea în amurg
stea fără noapte,
stând cu genunchii pe cer
ca şi cum ai veni dintr-o rugăciune
să-mi spui despre dorul de om.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!