Fiind Eminescu

Fiind poet tăceri cureieram
şi mă opream ades lângă cuvânt
şi tâmpla mi-o apropiam
la blânda batere de vânt

Şi mă opream ades lângă cuvânt
ca să-l aud cum creşte ca şi iarba
de-şi risipea mireasma teiul sfânt
părea că totuşi nu trăiesc degeaba

Ca să-l aud cum creşte ca şi iarba
eu tâmpla mi-o apropiam
lumina lunii o căram cu roaba
fiind poet tăceri cutreieram

Şi mă opream ades lângă cuvânt
iluminat de teiul vechi şi sfânt

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul: sens giratoriu

Eu sunt iarba
tu eşti iarba
el e iarba
ea e iarba

Nu ne mai cosiţi
degeaba

Ea e iarba
el e iarba
tu eşti iarba
eu sunt iarba

Nu
ne mai
duceţi

Cu
roaba

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă

Pe lângă teiul înflorit
Cu flori de primăvară,
Adesea ne-am întâlnit,
În seară.

Pe lângă raza lunii albe
Ce lumina cu bucurie,
Mi-ai fost cu plete dalbe,
Speranţă vie.

Pe lângă plopii verzişori
Cu lacrimi mi-ai spălat,
Din Raiul tău, din ochişori,
Sufletul pătat.

Pe lângă râul curgător,
Cu drag ne-mbrăţişam,
Şi ca un dulce visător
Te sărutam.

Pe lângă salcie stăteam,
De dragoste împietrit
Şi tu m-ai... şi eu te-am...
Iubit!

poezie de Claudiu Românu (6 august 2017)
Adăugat de Claudiu Românu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orologiul tăcerii

Orologiu trezeşte iarba potecilor,
Pline de spice de pini, neumblate
E dimineaţă în toate, în lumină.
Gândul doreşte a naşte alt orizont
Lângă izvor se naşte spicul de grâu
Prin adormire pe cer o linie albă
Tot creşte în formă de pasăre
Vântul îşi ţese o poveste
Stau lângă tine - teiul tăcerii,
Umbra cu lumina alături
În hore dansează glasul mierlelor argintii
Nu doarme nimeni!
Razele lunii trec prin geamul geamiei
Luna aurie se apleacă peste valurile mării
Vise se pierd în bucuria vieţii.
Într-un poem al eternităţii.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Eminescu

Sub teiul frunza-şi tremurând,
Mireasmă dulce-n gând se lasă
Şi pace peste-ntreg pământ...
Eminovici, la el acasă!
Adie-n triluri, pe poteci
De îngerească, sfântă floare...
Tu-ndrăgostitule, de treci,
La tâmpla vieţii cu ninsoare,

Sub teiul frunza-şi tremurând,
Cu Eminescu, vei privi
Păsări de aur din poveşti
Şi paji din mari împărăţii.
Vei fii şi tu, "Luceafăr blând"
Transcendental ducându-şi ţelul,
Un "Cătălin" trudind tăcut,
Iubirii dezlegând misterul.

Mireasmă dulce-n gând se lasă,
Pe creştet ninge teiul iar
Şi Eminescu trece iarăşi
Prin lumea noastră, triumfal.
Când "Somnoroase păsărele"
Îşi prind sub aripă căpşorul,
Sub puberi moi de praf de stele,
Plâng şi suspin... Amar mi-e dorul!

Şi pace peste-ntreg pământ...
O catedrală de lumini
Prin Dumnezeu şi Duhul Sfânt
A prins în mine rădăcini.
În mine candele s-au stins,
Mi-e Eminescu somnul lin,
Lac tremurând de dor şi vis,
Mir sufletului meu... Amin!

Eminovici la el acasă,
"Pe lângă plopii fără soţ",
Duce în suflet har... La masă,
Având o vorbă pentru toţi...
În versu-i - literă şi lege,
-N scrisori, ca sângele curgea,
Căci "vreme vine, vreme trece"
Un vis la tâmplele de nea.

Adie-n triluri, pe poteci
Cuvântul... Şi dac-ai să treci,
Cu Eminescu lângă tine,
Vei trece tu... Eu, ştiu prea bine,
În raze de luceafăr, blânde,
Iubirea lumii se ascunde,
Poteci de dor, poteci de vis,
Dorul de ţară - foc nestins.

De îngerească, sfântă floare,
Un voal de fragedă ninsoare,
Cu "ochi" lucind ca două stele,
Cu plâns de dor, cu rugi-mărgele,
O "Cătălină" trece-n gând
Frumosul june căutând.
Şi lacul tremură şi tace...
Luna, povestea ei o toarce...

Tu,-ndrăgostitule, de treci,
Cu Eminescu la plimbare,
Pe auritele poteci
Sfinţite-n lacrimile sale,
Ia gândul meu! Şi vocea mea!
În rugi celeste dă-le lui!
Lumina-i să o pot avea
Şi braţu-i, veşnic căpătâi.

La tâmpla vieţii cu ninsoare,
Un înger, dintre noi plecat,
Zâmbeşte trist... Literatura,
Doamne, s-a metamorfozat!
Unde sunt iambii şi troheii?!
Metafore pline de har?!
Doar versul alb cătându-şi ritmu-
N abisuri stranii, iar şi iar...

La tâmpla vieţii cu ninsoare,
Tu, cititor, ades să treci,
Sub îngerească, sfântă floare
Adusă-n triluri, pe poteci...
Eminovici la el acasă
Şi pace peste-ntreg pământ,
Mireasmă dulce-n gând se lasă
Sub teiul frunza-şi tremurând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două tăceri pot deruta orice cuvânt.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte versuri ale Universului

Sfârşitul e început
Începutul e sfârşit
Răstălmăceşte-le...
La început e cuvânt
La sfârşit tot un cuvânt
Şi care e cel sfânt, sfânt...
Odihnă de frunză în vânt

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoieli nedrepte

Şeful meu nu este sfânt -
O confirmă şi nevasta:
Cum să n-o cred pe cuvânt?
Totuşi, de ce-mi cere asta!?!

epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (7 noiembrie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare cuvânt este matricea unei tăceri refulate!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (martie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, ca poet, nu uit că sunt ostaş!

Chiar de-s bătrân, mi-e tânăr Jurământul,
Depus, cândva, pe Tricolorul sfânt
Şi-s tot oştean ce-şi apără pământul,
Acum doar cu tăişul din cuvânt

În versuri îl purtau cu tot talentul,
Un Păunescu, un Vadim, coloşi
Ce-aveau curaj să-nfrunte Parlamentul
Spre-a nu fi-ngenuncheaţi de ticăloşi.

Acoperă azi vocea lor mormântul
Şi-n ţară-aduc un virus, alogeni
Ce-ncearcă-a ne-ngropa sub măşti cuvântul
Şi Jurământul nostru de oşteni.

Sub mască de-şi îngroapă simţământul,
Câte-un colos poet de azi, prea laş,
Eu nu îmi pot uita nici Jurământul
Şi, ca poet, nu uit că sunt ostaş!

poezie de Pavel Lică din Soldat împotriva Apocalipsei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recurs la Bacovia

Primăvara pe cuvânt
aud iarba iar visând

distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (9 aprilie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşa lui Tataia

Cerul îşi trage pe cap gluga de nori
cusută cu fir de noapte
luna îşi mută ochii pe partea întunecată
din sirena ambulanţei urlă moartea

l-au luat pe Tataia
nu o să-l mai văd
păpuşa lui îi plânge urma pe bancă

îmi amintesc cum umblam
cuvânt lângă cuvânt
prin mine
urmărind parcă un film trist
mă aşez lângă ea
între noi golul lui Tataia
locul lui în junglă
unde patru ani şi a vânat leul

la fel ca el
filosof şi alcoolic
îi spun:
va veni şi rândul nostru
odată
dar când
prietena mea?

poezie de Relu Cazacu (21 aprilie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă

Şi dacă şoapte bat ades în unde,
Şi dacă umbra lunii le ascunde,
Şi dacă-n piatră susură izvorul,
E ca din nou să ne aline dorul.

Şi dacă bate-un vânt fugar în ramuri,
Şi dacă bat stropi grei în sfinte geamuri,
Şi dacă-n piatră tremură o undă,
E ca fiorul vechi să îl ascundă.

Şi dacă-n vânt se zbate-o albă floare,
Şi dacă al său ram încă nu moare,
Şi dacă-n gându-ţi tremură iubirea,
E ca să îţi trezească amintirea.

Şi dacă şoapte bat ades în undă,
Oglinda lunii tainic s-o ascundă,
Şi dacă apa se zbate printre roci,
E ca la sânul meu iar să te întorci.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidesc ca niciodată

cu mistria aşez cuvânt peste cuvânt
lângă cuvânt şi-n dreapta şi-n stânga
se înalţă scrierea măiastră în viteză
mistria e un stilou şi leg alte cuvinte
las pietroiul să văd verticalitatea zidită

ochiul vede şi citeşte odată curios
a doua oară are impresia că-i curge
scrisul pe lângă gene trece arogant

zidesc fără ana şi nu mă pot vindeca
noaptea visez că am făcut un turn
până la stele sunt cuvinte peste cuvinte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poţi...

Cum poţi să treci pe lângă mine
Să nu-mi spui un cuvânt măcar
M-ai ridicat din morţi la Tine
Şi-o viaţa mi-ai adus ca dar.
Tu ştii ca rătăceam întruna
Şi ştii că nu ştiam nici eu
Dacă trăiesc sau mor, totuna
Mi-era pe unde-i drumul meu.

Dacă trăiam eram doar vie,
Dacă muream - un mort în plus,
Ce-mi mai pasă de moarte, mie,
Ce-mi mai pasă dacă m-am dus?...

Şi dacă-ai socotit că-i bine
Să-mi dai Lumina Ta în dar
Cum poţi să treci pe lângă mine,
Să nu-mi spui un cuvânt măcar...

poezie de Adriana Cristea (10 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ţii minte?

Mai ţii minte, tu, iubire,
Cum mâna ţi-o încleştam
Sugrumat de fericire
Lângă mine să te am?

Cum opream, pe dată, clipa
Când de mine te lipeam?
Parc-un înger cu aripa
Ne atingea când ne iubeam.

Stelele din Carul Mare
Ne zâmbeau şiret, cumva...
Dar cuprins de desfătare --
Tu-mi erai singura stea.

Unde-s, oare, acele vremuri
Unde eşti, iubita mea?
Poate fericită tremuri
În braţele altcuiva.

Eu?! Zâmbesc în amintire...
O, cum anii s-au tot dus!
Dar te mai gândesc, iubire --
Chiar de lângă tine nu-s...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un cuvânt

"A fost atâta chiu şi cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câţi martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele şi umbre.
Cuvântul – fruct oprit.
Cuvinte – păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu ştie unde nimereşte.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără şir cuvinte, necunoscute, omeneşti.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citeşte lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Habar n-ai ce-i poezia
e alcoolul cel mai sfânt
mai tandră ca iasomia
vai nu încape în cuvânt

catren de Costel Zăgan din Ia catrenul, neamule! (28 decembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teiul gonflabil

O să vă trezesc cu versul
pe pământ eu nu încap
şi mă joc de-a Eminescu
cu tăcerile din cap

Pe pământ eu nu încap
şi-s rănit de poezie
de toate se-alege praf
tăceri mai rămân o mie

Sunt rănit de poezie
şi mă joc de-a Eminescu
cât oi fi fir-ar să fie
o să vă trezesc cu versul

Pe pământ eu nu încap
numai cu teiul sub cap

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (14 iunie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul

Ameninţat fiind de soaţă
Că pleacă, nu mai face faţă,
Iar calcă strâmb, că nu e sfânt,
Ea doar s-o ţine de cuvânt!

epigramă de Cătălina Orşivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!