Mă lasă să urc...
astăzi mi-a fost cu mult mai rău,
picioarele se lupta să mă țină,
mi-e gândul doar la părul tău,
ochii-mi închid și văd lumină
îmi dă târcoale moartea mea
și-un dor de tine mă încearcă,
aș vrea să dorm și tu o stea,
pe raze să mă porți, încearcă
încearcă, poate îmi zâmbești
în drumul meu cel către ceruri,
să nu te plângi, să nu rostești,
vreo rugăciune în careuri
mă lasă ca să urc, să urc,
nu mă opri de astă dată,
de-acolo, sus nu mai încurc,
să-mi car pe umeri viața toată
acolo sus am să încerc
cu liniștea sa fac o pace,
cu ochii-mi căutători în cerc
am să-ți șoptesc doar ce îți place
am să cobor în visul tău
din când în când nu totdeauna,
în el părerile de rău
ne-or părăsi una și una
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
De am să vin
De am să vin cumva la tine
Aș vrea să-mi spui unde-am să dorm
Să știu de-i bine sau nu-i bine
De mă încearcă vreun nesomn
Să știu de patul îți e liber
Pe partea unde nu te-ntinzi
Căci am un frig pătruns în mine
Cu-a ta căldură să-l cuprinzi
Să nu întrebi nici cum mă cheamă
E mult mai bine să nu știi
Am să te caut cu a mea teamă
Ne vom iubi fară-a iubi
Când s-or uita zorii-n fereastră
Treziți din somn de un cocoș
Am să mă furișez în stradă
Dispar pe căile din dos
Când ochii-ți obosiți încearcă
S-alunge negrul după colț
Săltându-ți grelele perdele
Să-ți spui zâmbind..,, ce-a fost a fost"
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigătul literei...
Când urlă litera prin tine
Și tâlcul crede amintiri visate,
Încearcă să răzbată către mine,
O carte despre literele toate.
Când joacă focu-n întuneric
Și marea-n amintiri tăcute,
Încearcă să-mi trimiți un feeric
De litere nemaivăzute.
Când scrie sunetul himere
Și instrumentele se sting dezacordate,
Încearcă să renaști plăcere,
Pe valul literei stigmate.
Când jocul mintii te condamnă
Și doar instinctul plânge,
Încearca să aduni prin toamnă,
Iubirea literei ce fuge.
Când frica morții te atinge
Și golul abisal se-arată,
Încearcă ochiul care plânge,
Să nu-l închizi în poartă.
Când ai trecut hotarul veșnic
Și doar lumina te-nconjoară,
Încearcă gândul să-ți rămână sfetnic
Și litera să nu o lași să moară...
poezie de Liviu Reti (14 octombrie 2014)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Încearcă ceva mai mult
Încearcă ceva mai mult decât să exiști; trăiește.
Încearcă ceva mai mult decât să atingi; simte.
Încearcă ceva mai mult decât să privești; observă.
Încearcă ceva mai mult decât să citești;absoarbe.
Încearcă ceva mai mult decât să auzi; ascultă.
Încearcă ceva mai mult decât să asculți; înțelege.
Încearcă ceva mai mult decât să gândești; cercetează.
Încearcă ceva mai mult decât să vorbești; spune ceva.
poezie de John H. Rhoades, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate ai zâmbit...
poate ai zâmbit sau poate nu,
pe fața ta se vede, îngândurare,
din ochi mă fulgeri cu un gând,
aș vrea să îl citesc. Ce spune oare?
în brațe te-am umplut de flori,
nu-s pentru tine și mă doare,
dar știu că-mi mulțumești de mii de ori,
că zâmbet vor aduce și nu ți-e oarecare
aș vrea să pot mai mult să-nfăptuiesc,
și printre mult, privirea-mi arzătoare,
aș vrea cu faptele să-ți ocrotesc,
tot ce-ți lovește sufletul cu întristare
sunt simplu om și am putere,
atât cât Dumnezeu va vrea,
să-mi dăruiască fără eu a cere,
să pot să-ți luminez drumul ca stea
mă iartă și din când în când mă ceartă,
așa eu simt, ce mult te mai iubesc,
așa voi ști de îmi greșești vreodată,
că am puterea să te iert, mai mult să te doresc
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate-i vis, poate nu
Nu se vede nimic în urmă,
poate doar gândul meu
care mai caută și mai scurmă
în ce nu e, și eu
veghez fereastra și lumina
împrăștiată
ce-ncearcă să-mi ascundă suma
de altădată.
Îmi pare că nu s-a petrecut
din ce îmi amintesc
și-mi pare că nici nu a trecut
și poate doar citesc,
și poate totul e-o poveste
ce-a poposit în gând,
când mai visam și eu vreo,, cheste"
pe rând din când in când.
Poate-s nebun sau poate totul
se-ntâmplă-atunci când dorm...
O să aștept până când Domnul
mă va trezi din om...
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Libertăți să-mi pierd?
Lasă să mă-nvăț cu tine
și nu-mi lua singurătatea,
ea a fost mereu cu mine...
nu m-a înșelat cu viața.
Lasă-mă, te rog, așteaptă!
Să o părăsesc de voie,
mintea nu vrea să conceapă
să-mi fie stăpân o ''Zoie''.
Lasă să mă-nvăț cu tine
și cu șaua când mi-o pui,
sunt un cal foarte sălbatic
și-mi e gândul tot hai-hui.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul
Ridică o pietricică
și o aruncă în mare.
Apoi încă una, și încă una.
Nu se mai poate opri.
Nu încearcă să umple marea.
Nu încearcă să golească plaja.
El doar aruncă pietre,
atât și nimic mai mult.
Ca un pisoi, jucându-se,
experimenta în așteptarea viitorului
când vor fi atâtea lucruri
pe care va dori sa le arunce...
Numai dacă degetele lui se vor descleșta
și le va lăsa să se ducă.
poezie clasică de Norman MacCaig din Dincolo de voce (1988), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bărbatul insistă doar când femeia lasă lumina aprinsă, dacă nu e acasă... degeaba încearcă ușa.
citat din Radu F. Constantinescu (6 iunie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am realizat cu mult timp în urmă că fustele sunt imposibile. De fiecare dată când aud un bărbat spunând că preferă o femeie în fustă, spun: "Încearcă una. Încearcă o fustă.".
citat din Katharine Hepburn
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pustiul iubirii
Dincolo de tine nu-i nimic,
nici pomii, dragă, nu mai sunt,
orașul pare pustiit
și voci aud duse de vânt!
Și merg prin totul meu pustiu
în care tu domnești tăcută,
ești când pictată în granit
și uneori ești doar o umbră!
Din când în când brațe întind
și mă încurc în false-amoruri
și orice fac și-n orice gând
doar tu îmi ești legată-n doruri!
Te caut cu ochii mei doar triști
și nu văd drumul care duce,
spre răsuflarea ta vibrând
ce-o simt în ceafă până-n sânge!
Privesc în gol, poate aprinzi
acea lumină pentru mine,
să pot s-o văd, să te aud
și să ajung cumva la tine!
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când mi-e bine, când mi-e rău...
când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu
când e soare, când e nor,
când trăiesc și când mă mor,
când mă-nalț, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor
când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e ușor,
îmi apari, dispari în zori
când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău și-l beau,
îți aud pașii desculți,
ești în mine, nu mă cruți
când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Încearcă să faci tot posibilul să fii în viață întru totul, cu toata intensitatea de care ești în stare; atunci când râzi sau esti mânios, râzi precum iadul și fii furios până la capăt. Încearcă să-ți trăiești viața. Nu mai este mult și vei trece în moarte.
citat din William Saroyan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
De m-aș uita
Vreau să te uit și să mă uit
Aș vrea să dorm fără să știu
Aș vrea ca cerul plumburiu
Să-l spargă soarele topit
Aș vrea ca luna strălucind
Să se ascundă după nori
Să fie negrul până-n zori
Cu întunericul tăcând
Să dorm aș vrea și să nu dorm
Să-mi fii în gând, să-mi fii în vis
Să nu-mi mai fii de nepermis
Să pot să-ți spun ceva în somn
Să pot să-ți spun ceva verbal
Să pot să-ți dau un câmp de flori
Albastre, roșii, mii culori
Dar să nu-ți par a fi banal
Vreau să te uit și să mă uit
În noaptea mea să mă cufund
Să nu mai știu cât de profund
Îmi ești în gândul chinuit
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vino, te rog...
vino, te rog, haide, dă-mi mâna,
ți-aș ține-o o clipă ca totdeauna
și-aș pune pe-o rază o floare culeasă,
cu ea răsăritul să-ți intre în casă
vino, te rog, haide, dă-mi mâna
și ochii mai dă-mi, eu să-ți dau luna
și zâmbetul tău acela, șăgalnic,
dă-mi-l te rog, să-mi zboare amarnic
vino, te rog, vino, n-ai teamă,
întinde o mână să-mi mângâi o rană,
să mângâi un vis care nu-mi doarme,
mă ține în noapte și spune,, of... Doamne"
vino, te rog, încearcă, fă pasul,
mie mi-e teamă și-mi tremură glasul,
mi-e teamă să spui iar vorba ciută,
,, nu te iubesc, ești o nălucă"
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, mamă.
Mi-e dor de mâna ta.
Aș vrea să-ți pun în palmă
Toată iubirea mea.
Să-ți întâlnesc privirea,
Să văd cum îmi zâmbești,
Să-ți simt, mamă, iubirea
La piept când mă-încălzești.
Mi-e dor să trec cu mâna
Prin părul mătăsos.
Mi-e dor să-ți aud gura
Cântând ceva duios.
Dacă-mi promiți că vii
În brațe am să-ți pun,
Un buchet de trandafiri,
Din grădina de la drum.
Am să te-aștept pe punte,
La mine să ajungi.
Să mă săruți pe frunte,
În brațe să mă strângi.
Mi-e dor să-mi dai lumină
Ca sorele de sus,
Să cresc într-o grădină,
În care tu m-ai pus.
În grădina vieții,
Mamă, m-ai sădit,
Cu roua dimineții
Pe frunte m-ai stropit.
Așa am crescut mare.
Ce mândră, mama, ești!
Acum sunt deja floare.
Să vii să mă iubești!
poezie de Dumitru Delcă (2 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubita mea...
ți-aș da o floare la sfârșit de an
și-o dulce sărutare,
și-o creangă ruptă dintr-un ram,
cu boabe dulci și-amare
dulceața când ne împăcăm,
amarul când ne ceartă,
frumos mă simt când ne iertăm,
urât mai sunt în ceață
ți-aș da un drum să știi să vii,
mereu, mereu la mine
și dulce aș fi și te-aș iubi,
pe tine, doar pe tine
iubita mea cu ochi căprui,
căpruiul tău mă doare,
aș vrea să fie al nimănui,
al meu să-mi fie floare
căci floarea inimii îmi ești,
și simt cum bati în mine,
te strâng să nu îmi ieși din piept,
să nu mă rupi de tine
m-ai amețit cu un cuvânt
și amorțit mi-e visul,
beția ta m-a tot cuprins,
și-mi place asfințitul
și-mi place râsul tău nebun,
și când mă cerți îmi place,
mă vreau cu tine peste fum,
mă vreau cu vino-ncoace
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Întinde-ți brațele...
întinde-ți brațele și ia-mă
și pune-mă la gât ca pe-o năframă
și pune-mă în visul tău de noapte
și nu mă arunca prin lacrimi scuturate
și de te cheamă dorul, pleacă undeva,
dar ia-mă și mă prinde, de-o inimă, a ta
cuprinde-mă în ochii ce-i strălucești când râzi
și-n gândul tău de noapte, încearcă, să m-ascunzi
și pune-ți fața-n pernă și-ascundeți un suspin
și cheamă-mă la tine și sigur am să vin
și dacă nu mă chemi, eu tot voi fii pe-aproape,
te voi veghea pe unde călătorești în noapte
cuprinde-mă în suflet, dor al tău,
cuprinde-mă, să simt că-mi este rău
și poate așa m-ajută bunul Dumnezeu,
să îți trimită gândul, focul, meu,
să îți aprindă dorul cu așa văpaie,
să-ți ardă inima și să ți-o-nmoaie.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamna mea, iubită doamnă...
doamna mea, iubită doamnă,
m-amăgești cu ochii tăi,
porți în ei culori de toamnă,
mă cufund în ei ca-n văi,
porți în ei culoarea frunzei,
în ei verde maroniu,
dăruiesc un foc al muzei
cu sclipiri de argintiu
doamna mea, iubită doamnă,
mă dor toate când privesc,
trupul tău sculptat de-o daltă,
m-a făcut să-nebunesc,
m-a făcut să-mi piară somnul,
m-a făcut un aiurit,
rog în seară Tatăl Domnul,
doar puțin să-ți fiu iubit
doamna mea, iubită doamnă,
cred că-mi dai atâta dor,
de nu pot să-l car de-odată,
pe-al meu trup rătăcitor,
dar mi-e bine sub povara,
ce mi-ai pus-o peste trup,
nu mă plâng dar doare seara,
când de tine eu mă rup
doamna mea, iubită doamnă,
prinde-te de dorul meu,
mângâie-l și ia-l în seamă,
să nu-mi fie așa greu,
să nu-mi fie noaptea albă,
să nu-mi țină ochi deschiși,
mult aș vrea, în mare grabă,
de o viață să fim prinși
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-aud umbra...
dintr-o parte într-o parte
caut un loc să mă așez,
să-mi frâng dorurile toate,
să adorm și să visez
să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit
să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ți de fată,
genele și părul tău
dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ți-aud șoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit
ți-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu
dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri
dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram
una este pentru tine,
una este viața mea,
ofilită se mai ține
agățată de-a ta stea
se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
și visează gungurind
dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ți șoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când eram copilă, tata îmi asculta visul
Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiți de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colțurile inimii
Când își rotea buzele în părul meu încurcat.
Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aștept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte și înapoi ca un vârtej nevăzut:
Am răbdat, copilă,
Ca să-ți dau ceasuri din zilele mele
Să-ți întinzi aripile peste lume.
Când îți puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Și mi se umpleau zilele rămase cu tine.
M-am prefăcut aripă nedefinită de lumină
Într-un țipăt nestrigat,
În care timpul s-a oprit
Într-o disperare care n-a mai avut loc.
De atunci urc...
Urc,
Urc...
Și nu știu ce va fi dinaintea acestui suflet fără trup.
Mă uit încă o dată către voi,
Copiii mei cu soarele înlănțuit de lacrimi.
Trec primul inel de lumină
Și golul abisal din interiorul lui mă arde...
Doamne!
Ce dor mi-e de viață...
Am răbdat pentru speranța ta,
Să cântărești cât un vis, copilă,
Dar nu ți-am spus că Dumnezeu ne-a strecurat
Moartea în ființă
Și neantul este doar o împăcare temporară a sufletului.
Nu știu ce va fi dinaintea acestui suflet care mi-a fost,
Mi-e dor să cobor o noapte
Până în visul tău să-l cântărim împreună,
Dar mă tulbură nespus sunetul suspinelor tale.
Nu mai văd,
Nu mai știu,
Doar simt...
Mi-e dor.
N-am știut că părinții sunt devorați și după moarte.
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!