* * *

ea te însoţeşte cuminte
când vrei să-ţi porţi
doar trecutul
tace odată cu tine
toarnă nopţile în
vinul de udat singurătăţi
ea te linişteşte când
te zbaţi în somn
îţi sărută dimineaţa tăcută
vede şi simte odată cu tine
nu ţine cont de timp
sau cum îi întorci spatele
în zilele proaste
plânge când te rătăceşti
şi te îndepărtezi de sine
căci numai el
o vede aşa cum e.

omule, iubeşti o linişte
care îţi sperie moartea.

poezie de Violeta Anciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce vede Nevăzutul, atunci când priveşte văzutul, se vede pe Sine. Căci privitorul este Una cu ceea ce priveşte, iar ceea ce vede atunci când priveşte, îi arată privitorului locul din care priveşte. Privirea din spatele privirii devine activă odată cu Întoarcerea la Linişte, pentru că Liniştea trezeşte cele mai profunde taine ale fiinţei. Locurile interioare, care n-au fost vizitate niciodată, ies la suprafaţă prin intermediul Liniştii, deoarece, în Linişte, tot sunetul se aude mai clar. Şi, la nivelul său de bază, întreaga creaţie este sunet. De aceea, cel ce se scufundă conştient în Oceanul de Linişte, va cunoaşte cu adevărat aspectele cele mai fine ale sunetelor întâlnite. Liniştea nu e o stare, o emoţie, sau un sentiment. Liniştea este dincolo de orice simţ, în spatele oricărei creaţii. Liniştea nu e o vibraţie sau o energie, ci este sursa vibraţiei - sursa undei - sursa sunetului. Iar când te întorci la sursa realităţii tale, conţinutul realităţii tale va îmbrăca straiele Liniştii din care provine, deoarece, înainte de sunet, a fost Linişte. Şi este în continuare, căci Liniştea nu dispare atunci când e acoperită de sunet, iar sunetul care devine conştient de Liniştea din care a răsărit, devine conştient de Sine - de faptul că este Una cu Liniştea.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama este cea mai importantă fiinţă din lume
este mereu lângă tine...
este îngerul care te însoţeşte în fiecare clipă
ea te-a legănat şi ţi-a şters lacrimile
te-a atins pe frunte când ai avut febra
te-a învelit seara înainte de culcare
ţi-a alungat visele triste
şi te-a luat în braţe când ţi-a fost teamă...
Mama este locul de unde ai plecat
şi locul unde întotdeauna te întorci
este alături de tine orice drum ai alege
Mama şi când te ceartă, te sărută şi te iubeşte...
nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea
nimic nu te va despărţi de ea
te va veghea şi proteja
oriunde s-ar afla...
Mama este icoană cea mai sfânta
pe care o porţi în suflet în fiecare zi
când eşti fericit, ea este fericită
când plângi şi eşti trist, ea plânge cu tine
când greşeşti, ea te iartă
când vrei să te confesezi, ea este duhovnicul tău...
Mama este steaua care nu apune niciodată
este lucrul cel mai aproape de perfecţiune
Mama este acea lumânare care arde continuu
fie că e ploaie sau ninsoare
este lumina speranţei şi a viselor tale...
Există oare o făptură mai minunată decât Mama?
Nu!
Nu există fiinţă mai frumoasă
şi mai bună decât mama
Mama este... unică...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai ştiu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îţi mai văd odată chipul
În nopţile când sunt atât de trist
Şi doar din amintirea-ţi mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerţi
Pe urmă, cu blândeţe, să mă ierţi
O zi de aş putea să îţi vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încreţită,
Atige-o cu iubirea-ţi infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reuşit să-ţi spun cât te-am iubit.

Acolo unde eşti, mai poţi să mă priveşti?
Îmi este dor de tine şi ştiu că mă iubeşti
Tu mi-ai rămas în inimă şi-n gânduri
Şi păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ţi-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aş vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

11 Vlad

Un haos nebun vorbindu-mi în gând
Se apropie şi tace
Şi tace
Şi tace...
Ca un sentiment în alb-negru
Ce mă-ntrece în numărat stele
Şi mă vede odată-n tren
Şi mă vede
Şi mă vede...
Eu sunt Tiana, cea ce încă aude...
Picăturile din ziare...
Ce trec pe lângă mine, în ochii şi în inima mea
Cu o altă privire...
De altă privire.
Artă, seacă şi atât de simplă,
Veche, dar autohtonă...
Simte atunci când nimeni nu mai simte,
Paşi de om.
Într-o faţă, fără faţa... într-o zi întâmplătoare
Ai adus la întâmplare,
Sfârşitul.

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plânge vinul din pahar

pe melodii cu vers posac,
mă arde vinul în stomac,
pe melodii cu dor şi haz,
mă unge vinul pe grumaz.

când traiu-n cântec este greu,
îmi toarnă vinul Dumnezeu,
când te doresc, fără ocol,
îmi toarnă vinul dracul gol.

pe melodii cu ritmuri noi,
ajungem, împreună, goi,
când n-am în casă musafiri,
îmi curge vinu-n amintiri.

pe melodii cu ritmuri vechi,
mi-ajung trei sfaturi la urechi,
să bei, să cânţi, să te distrezi,
că viaţa-i scurtă. nu mă crezi?

pe melodii de la nuntiri,
mă cheamă vinul de te miri,
pe repertoriul funerar,
îmi plânge vinul din pahar.

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (17 iunie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu e oarbă, cum zic unii

Iubirea nu e oarbă, cum zic unii,
Cum poate eşti tentat să îţi imagini,
Ea vede peste marginile lumii
Şi dincolo de ale vremii margini.

Ea vede tot ce e şi tot ce nu e,
Te vede-n toate şi pe toate-n tine,
Şi doar icoana ta în ochi mi-o suie
Ca numai ei privirea-mi să se-nchine.

Ea vede roz când negru e în preajmă
Şi negru vede când înjuri, când minţi,
Imaginile lumii reci le sfarmă
Dând strălucire unei lumi fierbinţi.

Iubirea nu e oarbă, dar să ştii:
Sunt orbi doar cei ce nu mai pot iubi.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (noiembrie 2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost odată ca niciodată

să te-odihneşti pe salteaua descărnată-a nopţii
când cerul ţine luna în fereastră
să-ţi priveşti picioarele care s-au tocit de-atâta mers
pentru că viaţa nu e decât mers şi muncă şi suspin
şi doar în lumea viselor eşti liber
nu îţi trebuie apărare
o mână mângâie, o alta respinge, cam aşa e viaţa
şi tu încerci să te speli în lumină
să cureţi toată tăcerea
dar mai bine taci
că şi tăcerea e de mai multe feluri
eu tac, viaţa tace, lumina tace
e atât de multă linişte
că ai putea s-o aduni
să ai ce toarce
la bătrâneţe
dar ca de obicei
repeţi şi tu: am fost odată...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor să nu mai ştiu nimic
Şi să iubesc în nopţile târzii
Acei ochi verzi, poemul meu demonic
Ce gândul mi-au furat în clipele pustii.

Mi-e dor să vii în nopţile cu Lună
Să ne iubim ca doi nebuni râzând
Dacă ţi-aş fi a inimii nebună
Ai mai fugi de mine suspinând?

Mi-e dor de noi în clipele lui Marte
Când ne plimbam prin ploaie liniştit
Tu mi-ai rămas, cu un parfum aparte
Şi te păstrez în tâmple, ca pe-un mit.

Mi-e dor să vii cu primăvara la rever
În păr să-mi prinzi un ghiocel plăpând
De vei pleca în tine am să pier
Un strigăt mut, un înger lăcrimând.

Mi-e dor să nu-mi mai fie dor
De tine şi ochii tăi cei verzi
Mi-e dor, şi-n tine vreau să mor
Iubindu-te, de ce nu vrei să crezi?

Ţie îţi este dor vreodată
De mine şi doru-mi de copilă?
Îţi mai aduci aminte că odată
Ţi-am fost păcatul fără vină?

Nu îmi răspunde căci mă porţi
În piept de când au înflorit castanii
Eşti tu pribeagul ce la porţi
Mai baţi şi-acum deşi trecut-au anii?

Voi înflori şi eu precum salcâmii
În fiecare an în gândurile tale
Să-ţi aminteşti că noi am fost nebunii
Ce inima şi-au îngropat-o-n mare.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot fără Dumnezeu!

Eşti Cel ce vede lacrima din suflet...
Atunci când inima suspină în tăcere;
Eşti Cel care-nţelege orice urlet,
Atunci când viaţa îţi fură orice plăcere!

Eşti Cel care respiră ca şi mine,
Şi duce mari poveri de pe la toţi...
Eşti Cel ce-aduce miere la ruine,
Să nu ne-mpotmolim ca nişte tonţi...

Eşti Cel numit să judece popoare.
Dar Tu, nu judeci cu ochi de pământean...
Nu ai prejudecăţi otrăvitoare
Şi ne iubeşti neîngrădit după-al tău plan.

În fiecare ceas te strig pe Tine.
Îmi place că îmi eşti mai mult de Domn...
Şi plâng şi râd când valurile-s pline,
Şi mă ţii tare prin credinţă şi în somn!

Şi mă iubeşti când mă răstesc la Tine,
Cânt viaţa mi-a mai dat încă o rană...
Tu înţelegi poverile străine
Şi inima-Ţi nu se preface-n stană...

Atât de multă răbdare ai avut...!
Ne îmblânzeşti leii din fiecare...
Cu Tine Doamne, niciun ceas pierdut,
Eşti tot numai sublim şi încântare!

Iubesc modulul Tău de Infinit...
Iubesc aşa cum Tu iubeşti pe lume...
Fără prejudecăţi şi neîngrădit
Şi-as scrie desprea asta în albume.

Iubesc că ai macheta vieţii şlefuită
Şi pentru fiecare ai un rost...
Şi chiar şi-atunci când mă găseşti grăbită,
Îmi aminteşti de dragoste şi post.

M-ai învăţat să simt cu cel ce simte...
Şi mi-ai dat numai daruri... de mă dor!...
Aş mai avea totuşi o rugăminte...
Când trebuie să plec... să nu mai mor!

Şi mi-ai şoptit despre răbdarea că-i virtute...
Şi nu prea mulţi o înţeleg pe ea;
Cu mai puţin, de evlavie să asculte,
Căci, cine-o are... moartea nu va vedea.

Mă mângâi uneori cu palme grele...
Eşti Cel care încearcă răbdarea-n orice dar;
Eşti Cel care rupe şi leagă zăbrele...
Eşti Cel care încearcă inima-n amar.

Ne vrei curaţi la minte, trup şi suflet...
Ne vrei neînfricaţi şi luptători!
Lumină noi să fim toţi într-un cuget,
Să dăruim din ce ne-ai dat, să fim iar flori!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot fără Dumnezeu!

Eşti Cel ce vede lacrima din suflet...
Atunci când inima suspină în tăcere;
Eşti Cel care-nţelege orice urlet,
Atunci când viaţa îţi fură orice plăcere!

Eşti Cel care respiră ca şi mine,
Şi duce mari poveri de pe la toţi...
Eşti Cel ce-aduce miere la ruine,
Să nu ne-mpotmolim ca nişte tonţi...

Eşti Cel numit să judece popoare.
Dar Tu, nu judeci cu ochi de pământean...
Nu ai prejudecăţi otrăvitoare
Şi ne iubeşti neîngrădit după-al tău plan.

În fiecare ceas te strig pe Tine.
Îmi place că îmi eşti mai mult de Domn...
Şi plâng şi râd când valurile-s pline,
Şi mă ţii tare prin credinţă şi în somn!

Şi mă iubeşti când mă răstesc la Tine,
Când viaţa mi-a mai dat încă o rană...
Tu înţelegi poverile străine
Şi inima-Ţi nu se preface-n stană...

Atât de multă răbdare ai avut...!
Ne îmblânzeşti leii din fiecare...
Cu Tine Doamne, niciun ceas pierdut,
Eşti tot numai sublim şi încântare!

Iubesc modulul Tău de Infinit...
Iubesc aşa cum Tu iubeşti pe lume...
Fără prejudecăţi şi neîngrădit
Şi-as scrie desprea asta în albume.

Iubesc că ai macheta vieţii şlefuită
Şi pentru fiecare ai un rost...
Şi chiar şi-atunci când mă găseşti grăbită,
Îmi aminteşti de dragoste şi post.

M-ai învăţat să simt cu cel ce simte...
Şi mi-ai dat numai daruri... de mă dor!...
Aş mai avea totuşi o rugăminte...
Când trebuie să plec... să nu mai mor!

Şi mi-ai şoptit despre răbdare că-i virtute...
Şi nu prea mulţi o înţeleg pe ea;
Cu mai puţin, de evlavie să asculte,
Căci, cine-o are... moartea nu va vedea.

Mă mângâi uneori cu palme grele...
Eşti Cel care încearcă răbdarea-n orice dar;
Eşti Cel care rupe şi leagă zăbrele...
Eşti Cel care încearcă inima-n amar.

Ne vrei curaţi la minte, trup şi suflet...
Ne vrei neînfricaţi şi luptători!
Lumină noi să fim toţi într-un cuget,
Să dăruim din ce ne-ai dat, să fim iar flori!

Tuturor celor care iubesc Lumina Divină...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a împotrivitul şi dezbrăcatul (satiră de dragoste)

Mă simt atât de goală lângă tine...
Am obosit să tot port haine geloase!
Să te surprinzi, privindu-te în mine,
Şi în canicular... şi pe geroase!

Mă simt ca un obiect ce-l vrei statuie,
Mă tot ridici şi iar mă tot cobori...
Iar voi ofta, când prind fluturii-n cuie,
Că nu eşti pregătit să te însori!

Mă simt ca o regină-ntru-un borcan,
Mă vrei să-ţi fiu numai pentru tine...
Nu-i firea mea s-aştept an după an,
Până te-nveţi şi tu să ai patine!

Măi, tipule! Tu mă cunoşti şi da şi nu... Cum pică!
Când ţi-aminteşti, dai peste mine cu fanfara...
Când vina una nouă, îţi par mică...
Şi parcă îmi arăţi unde e gara.

Şi tot la mine te întorci mereu...
Sunt drogul tău... cu siguranţă, cel mai dulce!
Dar eu cu tine, uit să mai fiu eu...
Însă, de la o virgulă... o să m-apuce!

Ori mă iubeşti aşa cum vreau,
Ori... lasă-mi mai departe jocul...!
Eu pe tine, cu haine nu te iau,
Pentru că sincer... nu le-aş simte rostul!

Şi hai, aruncă cu sinceritate!
E piatra cea mai grea din câte-ai dat...
Pentru că ştiu că am întâietate,
Şi mă adori... Şi este garantat!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul încrederii

Să îţi păstrezi încrederea în tine,
Strângând din dinţi când totul merge greu;
Doar pe viteji i-ajută Dumnezeu
Şi schimbă răul trecător în bine...

S-o porţi în gând pe mama ta mereu –
Ea te iubeşte mai presus de sine –
Să-i plângi la piept când viaţa merge greu,
Dar să-ţi păstrezi încrederea în tine!

Văzând cum pier furtunile haine
Învinse de un gingaş curcubeu,
Să ştii că ai un tainic panaceu –
Un om ce ne-ncetat la tine ţine...

Nutrind totală-ncredere în tine!

rondel de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o vreme

Vine o vreme când totul dispare
Şi ochii vor plânge cu lacrimi amare.
Vine o vreme când vrei să reiei
Şi tot ce obţii sunt numai idei.
Vine şi vremea când roata se opreşte,
Vei vrei s-o învârti dar nu se clinteşte.
O altă vreme va cădea pe tine..
Să vrei să iubeşti să nu ai pe cine.
Un zâmbet vei vrea, un semn de la mine,
Dar n-am să mai fiu şi nu-ţi va fi bine!
Căci anii vor trece fetiţo în zbor...
Tu amintire iar eu călător.

poezie de Mihai Pîrvu (16 august 2016)
Adăugat de Mihai Pîrvu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

un străin adoarme
pe pântecul meu
visează şi
nu ştie că-i sorb
în somn
o durere scursă-n
colţul buzelor
îi şterg fruntea
de coşmaruri
şi alerg oarbă
odată cu el spre
o iertare de orice
nu ştie încă.

un străin hrănit
din seva mea
naşte mai repede
un somn care
să-l cuprindă.

poezie de Violeta Anciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine

Cu tine pot să fiu şi flutur
şi bucurii
dar şi năpaste,
în fericire să te murmur,
trăiri spălate
de păcate.

Să am în mână numai scoici,
secunda-ţi cuibărită-n sân,
speranţa pentru
când te întorci,
căci îngerul mi-era păgân.

Să fim iar păsări
care zboară,
în zborul lor fără cădere,
în nopţile cu ochi
rouă,
iubind în simpla lor tăcere.

Cu tine începe visul meu,
în zile în care zbori prin mine.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

simte cum se stinge
timpu-n jurul nostru
şi lumea se afundă
într-un somn tăcut

poezie de Violeta Anciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai naşte-mă odată

Mai naşte-mă odată mama,
Căci viaţa asta e prea grea,
Mă doare sufletul în mine,
Dar nu vă pot spune ce vrea,

Mai naşte-mă odată mama,
Căci vreau să fiu eu lângă tine,
Să mă alini măicuţă dragă,
Când mă simt rău şi când mi-e bine

E prea gol mamă sufletul,
Căci nu mai pot nici respira,
E negru şi pustiu în mine,
Dar nu mai pot nimic schimba

poezie de Silvia Tulbur (14 august 2021)
Adăugat de Silvia Tulbur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Când vine, Moartea spune "Hai!",
Nu ţine cont de ce rang ai,
Nu ţine cont nici de avere,
Nu ţine cont nici de-a ta vrere.

poezie de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (22 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele din amintire

Vii şi pleci din amintirea acelor zile
în care iubirea
înconjura casa cu lumina zorilor.
Câteodată veşti despre tine soseau cu miros
de glicină, picurând de pe zid,
alteori împreună cu sunetul verii în scădere
lângă aurul obosit al sicomorilor.
Vii şi pleci. Când te întorci
câinele tău este primul care prinde de veste.
Auzindu-i lătratul, întotdeauna înţelegeam că
dragostea a ajuns, odată cu tine, la poartă.

poezie de Eugénio de Andrade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Când eşti tăcut şi trist şi nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate şi să te-ntorci la tine,
Când nu-ţi mai creşte-n suflet nici rău şi nici vreun bine
Şi crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ţi spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Şi-n loc de-altar cu sfinţi, preferi un lac cu broaşte,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaşte
Şi doar în moarte-ţi afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul şi nu mai ai ce-ţi face,
Când vrei să ieşi din lume şi să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă şi dezastru,
Şi, poate, nici la tine nu te mai poţi întoarce,

Când ce iubeşti te vede cu ochi frumoşi de gheaţă
Şi caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Şi nu ştii dacă Eul mai are drept la viaţă,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutreşte,
Iar margini ţes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai ştii ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se foloseşte

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanţă
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când eşti pierdut, când nu mai poţi să ai scăpare,
Şi nu mai crezi că vei spera la vreo speranţă,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Şi-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înţelegi că-un zâmbet nu-nseamnă preţuire,

Când vezi că ziua-i ziuă şi noaptea-i numai noapte,
Când te trezeşti din vise şi intri la-ndoială,
Când treci spăşit din planuri în lumea cea reală
Şi nu mai iei drept bune sclipirile din şoapte,

Când uşa ţi se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Şi nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo şansă, nici dacă-ţi stâmperi mersul,
Nici de-nţelegi vreodată sau nu-nţelegi ideea,

Renunţă să mai cauţi, prin cenuşar, scânteia,
Acceptă numai focul şi lasă-n pace viaţa,
În fiecare noapte, contează dimineaţa
Şi-n fiecare viaţă, un paradox: femeia...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!