Singuraticul bătrân

Trăia la margine de sat
bătrânul. Fără baba lui.
La cer băbuţa a plecat,
El a rămas al nimănui.

Doar din cerşit trăia sărmanul.
Se ruşina întinzând mâna.
Dar vroia să prindă anul,
să-i poarte babei săptămâna.

E amărât că lumea trece
fără să-l mai ia în seamă.
De lângă zidul negru, rece,
băbuţa la cer îl cheamă.

Cu ochii pironiţi la cer,
unde sufletul ajunge,
Trupul îngheţat de ger,
nicio babă nu-l mai plânge.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa plătim la despărţire

Când ceasul biologic încetează să mai bată,
tu trebuie să înţelegi, că e dusă a ta soartă.
Că din lumea adevărată, tu de mult ai dispărut,
că în lumea nefiinţei, prea devreme ai trecut.
Dacă nu te-ar fi răpus, o pârdalnică de boală.
ai fi rămas mai mult timp, în viaţa asta reală.
Ai plecat acolo sus, unde Dumnezeu te cheamă
Şi te-a aşezat în rând, cu toţi oamenii de seamă.
Când sufletul se desparte, de fiinţa unde a stat,
pe pământ rămâne trupul, duhul la cer s-a înălţat.
Aşa plătim la despărţire, trăirea pe-acest pământ
şi aducem mulţumire, Creatorului cel Sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicăieri

aici,
nimeni nu vine, nimeni nu trece
şi de trece, se petrece
vremea curge, trece
ce contează, totul e îngheţat şi rece
abia ţin în mâini paharul
rană în suflet
trupul arde a întrebare
mâna tremură pe rană
cum să-i spun
şi ce să-i spun
sunt rapsodul fără pană
stau pe un scaun ruginit de gânduri
stau şi beau
la un pahar de gânduri
doruri şi tristeţi amare
vinul plânge în pahare
din pahare curg în zare
clipe doar de resemnare
plec la drum, un drum pierdut
uit pe unde să apuc
şi mă duc şi mă tot duc
tot singur cuc
în jur scrum şi multă jale
păşesc în noapte
mă împiedic de o lume bolnavă
şi nu ajung nicicând
acolo unde vroiam să ajung

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost, n-a fost, unii zic c-a fost. Într-o colibă, la malul mării, trăia bătrânul Cadâr. Era un bătrân de treabă, dar veşnic amărât. Şi cum să nu fie, dacă baba îi murise şi nu-i lăsase urmaşi? Cadâr era tot mai gârbov şi, pe seară, când se aşeza cu picioarele încrucişate sub el, nu avea pe nimeni să-l ajute să se scoale, sprijinindu-l de subsuori. Greu îi venea lui Cadâr să se ridice de jos şi trist îşi fuma luleaua, privind jocul valurilor.

citat clasic din povestirea Povestea fericirii de Vladimir Colin (1958)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ai plecat

De când ai plecat
soarele nu mai e soare.
Nici luna nu mai e lună.
Numai este sărbătoare,
nici o zi nu mai e bună.
De când ai plecat
cerul este negru.
Rămas fără lumină
a muri e verbul
care mă domină.
De când ai plecat,,
viaţa nu mai ester viaţă.
Fără tine,
totul este gheaţă.
Vin şi eu la tine.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplicius of Cilicia – "Panta rhei"

S-a consolat băbuţa noastră,
O lasă frumuseţea rece;
Privind la fete pe fereastră
Filozofează: - Toate trece!

epigramă de Dan Norea din Epi...Gramatica / Partea II-a, Citate celebre (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzică

Ce cânţi, copile? Prin grădini, deodată,
paşi şi porunci şoptite s-au întins.
Ce cânţi, copile? Sufletul tău, iată,
în beţele sirinxului s-a prins.

De ce-l momeşti? Sunetu-i o-nchisoare
în care el tânjeşte ostenit.
Ţi-i tare viaţa, cântul şi mai tare,
de dorul tău cu jale sprijinit.

Dă-i un răgaz, ca sufletul, cuminte,
să se întoarcă-n marea-nvălmăşeală
unde trăia, vast, vesel, înainte
ca tu să-l prinzi în doina ta domoală.

Cum din aripe tot mai trudnic bate,
tu risipi-vei zborul lui mereu,
şi-aripile-i de cântec destrămate
n-au să-l mai poarte peste zidul meu
când am să-l chem spre bucurii ciudate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba iesă cu bucurie înaintea găinei. Găina sare peste poartă, trece iute pe lângă babă şi se pune pe cuibariu; şi, după vrun ceas de şedere, sare de pe cuibariu, cotcodocind. Baba atunci se duce cu fuga, să vadă ce i-a făcut găina!... Şi, când se uită în cuibariu, ce să vadă? Găina se ouase o mărgică. Baba, când vede că ş-a bătut găina joc de dânsa, o prinde ş-o bate, ş-o bate, păn-o omoară în bătaie! Şi aşa, baba cea zgârcită şi nebună a rămas de tot săracă, lipită pământului. De-acu a mai mânca şi răbdări prăjite în loc de ouă; că bine şi-a făcut râs de găină şi-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmana!

Ion Creangă în Punguţa cu doi bani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

Acolo, în marginea pădurii
Stejarul falnic s-a-înălţat.
Ca o podoabă a naturii
Stătea de strajă peste sat.
De multă vreme străjuia
Peste satele din vale.
La umbra lui adăpostea
Multe turme de mioare.
Acum e trist şi supărat
Acolo-n margine de sat.
Când vântul îi face rană
Nimeni nu-l mai bagă-n seamă.
O furtună blestemată
I-a stricat coroana toată.
I-a frânt trunchiul fără milă.
Numai poate da hodină
Turmelor cu ciobănei
Şi ciopoarelor de miei.
De când era stejărel
Flăcăii veneau la el,
Şi cu fete, în nocturnă,
Se iubeau sub clar de lună.
Întristat, stă, se gândeşte
De ce lumea-l părăseşte.
De-ar mai fi stejar odată
Ar răcori lumea toată.
Mai falnic s-ar înălţa,
Vântoase ar înfrunta.
În zadar îşi plânge soarta.
Nimeni nu-i deschide poarta.
Nimeni nu-l mai îngrijeşte.
Viaţa lui se ofileşte.
În zadar priveşte-n vale,
Nimeni nu se-arată-n cale.
A rămas singur pe lume,
Fără frunze, fără turme.

poezie de Dumitru Delcă (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Trifu

Trăiau odată-într-o căsuţă,
Un om bătrân cu baba lui.
Trăiau sărmani, pe o străduţă,
Lângă pustiul câmpului.

Pe lângă casa lor treceau,
Din când în când spre gară
Oamenii şi îi vedeau,
Trebăluind pe-afară.

Când vremea se-împrimăvăra,
Moşul mergea în câmp să are.
Acasă, baba rămânea
Să facă de mâncare.

Tot aşa trecut-au anii,
Până într-o zi,
Când le muriră cârlanii
Şi ajutorul lor pieri.

Câmpu-a rămas nearat.
A rămas şi fără babă.
Puterile l-au lăsat,
Adio de-acuma treabă.

În drumul lor spre gară,
Drumeţii îl mai salutau.
Moşul sta pe prispă-afară,
Gândurile-l năpădeau.

Fiindcă nu putea de fel,
Casa, n-o mai îngrijise.
S-a dărâmat peste el
Şi într-o zi, murise.

Cei care l-au cunoscut,
De moş Trifu-îşi amintesc.
Deşi vreme a trecut,
Ei mereu îl pomenesc.

În amintirea bătrânului
O cruce au ridicat
La marginea drumului,
Lângă câmpul nearat.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba Dochia

Într-un sat trăia o babă, zice o legendă veche,
Sucită, făr' de inimă, soacră rea fără pereche!
Porunci la a sa noră: - "Lîna neagră s-o speli bine,
Pîn' albeşte ca şi neaua! De nu, va fi vai şi-amar de tine"!

De Linuţa avea milă îngerul său păzitor
Floare albă îi aduse să spele lîna-n izvor.
Baba cu poalele lungi dar cu mintea scurtă, dară
Văzînd floarea, zău, crezu, că deja îi Primăvară!

Plecă Dochia sus la munte! Nouă cojoace-mbrăcă!
Dar urcînd asudă toată, cîte unul lepădă!
Sus pe culme, viscol mare! Vîntul rece-i intră-n oase,
Baba noastră îngheţase! În stîncă se transformase!

Cînd îi timpul Babelor, vremea tare-i schimbătoare
Într-o zi poate să ningă, într-alta poate fi Soare!
De alegem la întîmplare, o babă din cele nouă
De îi bună, aşa-i şi soarta! Rea va fi, dac-o să plouă!

poezie de Cornelia Neaga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul.

Ion Creangă în Punguţa cu doi bani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea cerşetorului

Măcinat de boală cruntă,
Nu mai ştie unde merge.
Picioarele nu-l ascultă,
Nici cu ochii nu mai vede.

La viaţă nu mai gândeşte.
Nu are discernământ.
Cu nâna-întinsă cerşeşte,
Dar rămâne tot flămând.

Nimenea nu-l ia în seamă.
Tremurând în frig, în ger,
Îi plăteşte vieţii vamă,
Înălţându-se la cer.

poezie de Dumitru Delcă (1 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste cotidiană

ne sinucidem zi de zi cu disperare
fără a şti
biete figurine speriate, feţe blazate
de timpul ce trece
aiurea, haihui
de promiscuitatea unui gând nerostit
plecăm de unde am plecat, spre nicăieri
fără a şti
de ce-am plecat, de ce am mai venit
adunăm zi de zi doza de întuneric
apoi o îndesăm pe gât
cui
ţie, lui
fără a şti
dimineaţa, copilul plânge
de ce-ai plecat mamă...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se duceau amândouă fetele în sat la şezătoare seara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga şi ea cu mare ce câte-un fus; şi apoi, când veneau amândouă fetele acasă noaptea târziu, fata babei sărea iute peste pârlaz şi zicea fetei moşneagului să-i dea ciurul cu fusele, ca să-l ţie până va sări şi ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi la moşneag, spunând că ea a tors acele fuse. În zadar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mâinilor sale; căci îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecât să rămâie pe-a lor. Când veneau duminica şi sărbătorile, fata babei era împopoţată şi netezită pe cap, de parc-o linseseră viţeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ş-apoi, când venea moşneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă meliţa; că fata lui nu ascultă, că-i uşernică, că-i leneşă, că-i soi rău... că-i laie, că-i bălaie; şi că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă unde ştie, că nu-i de chip s-o mai ţie; pentru că poate să înnărăvească şi pe fata ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul unui copil

Cu dragoste, un copil,
către mama-întinde mâna
ca să-i dea un trandafir
şi să-i spună "sărut mâna".
Pe fiecare petală
a lăsat sărutul lui.
Cât timp e plecat la şcoală
să nu ducă dorul lui.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzvrătire

Trupul râde de suflet

sufletul plânge în trup

lumea cu raiul putred

în două am s-o rup

Sufletul plânge în trup

ochii visează câmpia

paşii totuşi din stup

ca mierea fac hârtia

Ochii visează câmpia

lumea cu raiul putred

ce scumpă-i poezia

trupul râde de suflet

Sufletul plânge în trup

adio hai odată să te pup

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (28 mai 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de '89, nu se trăia mai bine; se trăia mai puţin.

aforism de Victor Martin din Carte de citit la volan
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ochii nu mai pot să plângă, plânge sufletul.

Dumitru Delcă (12 septembrie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru în rasismul sentimentelor

Târziu oamenii încearcă
pe acelaşi drum să ducă
şi trupul,... şi sufletul
ca doi necunoscuţi
ce par că se cunosc
unul alb şi unul negru..

Voind să-şi găsească
un nou destin
fugăriţi de soartă..

Trupul acum alb,
albit de nea de iluzii..

Sufletul negru,
întunecat de uitări
în mucegăite trăiri
când trupul era mândru
să răspundă
la conversaţii

Ca doi chiriaşi
în aceeaşi casă
trecând unul
pe lângă altul
cu orare diferite
trupul cu a lui noapte
sufletul cu a lui căutare
de zile senine...

Mergând acum
pe un tărâm
dominat de rasismul
sentimentelor
a celor trupeşti
faţă de cele sufleteşti
unde târziu
îşi dau seama
că sunt unul
şi aceleaşi
neputând fii
despărţiţi
în casa
cu două camere
clepsidră timpului
cu sufletul curgând în sus
şi trupul scurgându-se
întâlnindu-se
doar
la mijlocul
clepsidrei
cu nisip negru sus
de vid ce se vrea
luminat de suflet
şi nisip alb jos
ars de trup
os cu os...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul împăratului până să se scoale baba, se apucă de îngropă cada în pivniţă. După ce se deşteptă baba şi auzi că nescine a venit şi vrea să se întâlnească cu dânsa, se duse numaidecât în cămara unde o aştepta fiul împăratului; vezi că acolo voia să vorbească ea cu cei ce veneau la dânsa. Aoleo! era să uit a vă spune că în curtea zmeoaicei era de jur-împrejur pari înfipţi în pământ, şi în fiecare par câte un cap de om din cei ce îi trăgea aţa la moarte şi îi împingeau păcatele să-i calce hotarele. Numai unul mai rămăsese fără de cap, şi acela striga babei: cap! cap! Nu e vorbă, fiul împăratului o cam băgase pe mânecă de frică, dară îmbărbătat de fata, slujnica babei, îşi luă inima în dinţi zicând: "vei mai căpăta şi tu cap la moşii ăi verzi, ori la paştele cailor".

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!