Mesteacănul

Mesteacănul de lângă pod
Nu făcea fructe, nu da rod,
Dar farmecul şi vârsta lui
Stârneau mândria satului.

Nu ducea lipsă de nimic,
Era voinicul pe colnic,
Avea prieteni credincioşi
Tineri destoinici, inimoşi.

La el veneau, se sfătuiau,
Decizii straşnice luau,
Era cu ei faptă şi gând,
Îi ajuta doar fremătând.

Dar uite că s-a întâmplat,
Voinicii au plecat din sat,
Muncesc acum tărâm străin,
Lăsând acasă vai şi chin.

Mesteacănul e-n freamăt iar,
Dar plânsul nu-i va fi-n zadar,
Îmbătrâniţi vin înapoi
Şi vor găsi mesteceni noi.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesteacănul de lângă râu

Mesteacănul de lângă râu
Îmi ţine sentimente-n frâu,
La el vin seara să cer sfat
De mă iubeşti sau m-ai uitat.

Din frunze fremăta frecvent,
Când tu veneai păream absent,
Zvâcnea zălud inima în piept,
Speranţe dându-mi să te-aştept.

Veneau cascadă veşti spre noi,
Poveşti iscate de-amândoi,
Împreunaţi sau separaţi
Dar nicidecum uitării daţi.

Încolăciţi eram, cumva,
Ca pe mesteacăn iedera,
Un cuplu demn cum altul nu-i:
Bărbatul cu perechea lui.

Frunzişul fremăta firesc
Să te cuprind când te iubesc,
Iar când veni-vei tot mereu,
Mesteacănul să fiu chiar eu.

Iar Cel de Sus ne-o da un semn
Să fie dragostei îndemn:
Pe veci să fim nedespărţiţi,
De iederă încolăciţi.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară in mesteceni

E primăvară in mesteceni
E aprilie iară.
Mesteacănul, iubirii noastre, e aici, aproape
Mergem spre El, ii vorbim printre frunze,
Spunându-i bucuria si necazul..
El ne vede, îl cuprindem în mângâieri rotite
Suntem iar impreună.
Magie curată.
Pe loc mă transformă.
Imi spune parcă,
,, v-am asteptat cuminte aici pe deal de munte,,
Si vântul, da vântul, creează muzica, simfonia
Mesteacănul ştie, e primăvară în noi.
Şi-mi spune
,, Am riduri şi bube pe mine, usor trecatoare
Dar albul cel Alb, e pura energie
Iubită de voi, romanticii mei.
Aici, te astept pe tine, pe El...,,
Mângâietoarea frunză am prins-o -n palme,
e -o inimă parcă, tresare in tic-tac.
Fiorul cel il dă, e-o dragoste ascunsă.
,,... vă astept si la anul, mai trupes, mai domn,,
Invată din toate, tu omule iubit
E simfonia primăverii, prin frunze de mesteacăn
Si o iubire ascunsă in sufletul -copil

poezie de Maria Bem
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După faptă

Mi-ai spus că nu eşti oarecine,
Că nu mai sunt de nasul tău...
Eu stau acasă mersi, bine,
Tu zaci acuma... la bulău!

epigramă de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

zori de vară –
înaintea zborului
mesteacănul

haiku de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zodia Racului

Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aş întâlni printre amintiri
şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
te-aş târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri şi nevinovaţi,
după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe,
spre copilărie,
ne-am juca inocenţi
până ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul, văzând că sănătatea mă-sei tânjeşte, nu ştia ce să-i mai facă spre a o mai înveseli. Iară dracul de zmeu atât de harnic se arăta în ale slujbei, încât n-apuca să iasă bine vorba din gura voinicului, şi el o ghicea; apoi se făcea luntre şi punte, ca să-i îndeplinească voile. Voinicul băgă el de seamă tragerea de inimă ce avea sluga spre a-i sluji cu credinţă, şi nu se căia de loc că l-a priimit la curtea sa, ba încă începuse a-l privi cu ochi buni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evan: Când eram copii, tatăl tău făcea un film despre Robin Hood sau aşa ceva...
Kayleigh Miller: Ce vrei să ştii Evan?
Evan: Este... A... Ce s-a întâmplat în pivniţă?
Kayleigh: Uite ce e, s-a întâmplat demult. De asta ai venit tocmai până aici? Ca să întrebi o mulţime de prostii despre Robin Hood?
Evan: Nu, eu... Cred doar că ceva foarte rău s-a întâmplat.
Kayleigh: Unde vrei să ajungi cu asta?
Evan: Uite... orice s-ar fi întâmplat, nu e vina noastră, eram doar nişte copii. Adică, n-am făcut nimic ca să merităm asta, n-am fi putut...
Kayleigh: Taci odată, Evan, îţi baţi gura de pomană.
Evan: Nu te poţi urî pentru că tatăl tău e un pervers nenorocit.
Kayleigh: Pe cine încerci să convingi, Evan? Ai bătut atâta drum să-mi răscoleşti amintirile numai pentru că tu ai o memorie proastă? Vrei să plâng pe umărul tău şi să-ţi spun că totul e mai bine acum? Du-te dracu', Evan. Nimic nu e mai bine, OK? Nimic nu va fi mai bine. Ştii, dacă eram aşa de minunată Evan, atunci de ce nu m-ai sunat? De ce m-ai lăsat aici să putrezesc?

replici din filmul artistic Zbor de fluture
Adăugat de Alexe Laura, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă ce încă doare...

Eu am plecat de lângă tine iar,
Dar sufletul meu n-a plecat.
E doar al tău şi este în zadar,
Sa mint mereu că te-am uitat.
În nopţile târzii când dorul doare
Şi când prin ciob de gând te caut,
Lacrima arde-n ochi cu disperare,
Iar dorul plânge-n cânt de flaut!

Îţi scriu pe cer că încă te iubesc,
Cum floarea iubeşte grădinarul.
Şi c-aş dori sa te reîntâlnesc,
Cu tine doar, eu aş uita amarul.

Pe unde eşti? Şi pe ce valuri?...
Te poartă viaţa asta blestemată,
Aş vrea să ştiu de-ai găsit maluri,
Eu nu sper să le pot găsi vreodată!

Iubirea ni s-a stins anost,
În acea tristă zi a despărţirii
Şi nu-i mai găsesc adăpost,
Inimii arse-n patima iubirii!

poezie de Dorina Omota (6 aprilie 2016)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se întoarse acasă, dete iarăşi pe la zâna. Ea, ca şi de la rând, îl rugă să se dea niţel odihnei; şi în acel timp îi schimbă apa, puindu-i alta în locul celei ce adusese el. Sculându-se după somn, luă borcanele cu apă şi veni acasă. Atâta îi fuse mă-sii, ca să-l vază. Nu ştia ce mai făcea de bucurie. Îl săruta şi p-o parte şi pe alta. Apoi după ce bău din apa ce-i aduse, ei îi păru că mai prinse niţel suflet. Vorbă să fie! Ea nu băga de seamă, vezi, că bucuria pentru vederea fiului său o face să fie oarecum mai sprintenă. Zmeul se da de ceasul morţii când îl văzu că s-a întors cu isprava făcută. El (îşi) bătuse capul mult şi bine să dea în cap pe fata împăratului, în lipsa fiului său, dară toate mrejele lui rămăseseră de râs; căci ea nu dete în clapca în care o împingea spurcatul. Ea nu-şi putea da seamă de ce tot umblă el pe lângă dânsa cu şoşele, cu momele. Nici că visa despre ce avea de gând procletul de zmeu. Pasămite zmeului îi era frică să se ia la luptă pe faţă cu voinicul. Ci voia să-l piarză prin viclenie, şi apoi să-şi bată joc şi de mă-sa, ca să-şi izbândească pentru moartea fraţilor săi. Dară nu-i ajută Dumnezeu.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am lipit aşa, suflet lângă suflet, neputincios şi aproape brutal de sincer. Până-ntr-o vreme când m-a cuprins dorul de pribegie şi-am plecat fără să privesc înapoi.
Oamenii sunt anotimpuri. Lumini şi umbre, contrast evident, fericiri dobândite. Peste unii bate vântul schimbării, îi sluţeşte orgoliul, se vând pe nimic. Trebuie să fie tare frig, într-o inimă mică şi săracă dacă-i permiţi răului să cotrobăie prin toate virtuţile.
Să decidă iubirea! Arunc în oameni cu soare şi gând curat. S-o găsi în mulţimea aceasta măcar unul care să-şi lepede frigul din suflet. Atunci o să ştiu că n-a fost în zadar...

Andreea Palasescu (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg în timp

tata-mare era
mai tot timpul plecat
la câmp
nu ştiu ce obsesii avea
să adune bob lângă bob
să pună porumbul în saci
miriştii să îi dea foc
să ardă zăpezile
mama-mare tăia deseori
jumătate din lună
şi o punea pe masa rotundă
la care stăteam ochi lângă ochi
ne îndemna pe fiecare
mai ia copile o bucată de vis
hrăneşte această himeră
acum pentru atunci
lui tata-mare nu îi plăceau smiorcăiţii
avea o puşcă de vânătoare
dar niciodată el nu vâna
din bucata de cer rămas
deasupra mesei cu trei picioare
mama mea mare făcea baiere
cu care îşi lega fruntea
să nu o mai doară nimic

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul din când în când mergea la vânătoare, şi da şi câte o raită pe la zâna. Nu trecu mult şi băgă de seamă că mă-sa nu se îndreptează, ci găinează şi se topeşte de pe picioare. Se întrista în inima lui când vedea că nu-i dă înde bine şi că nu-i poate da nici un ajutor. Pacostea de zmeu băgă de seamă că voinicul se frământă cu firea pentru sănătatea mă-sii, se apropie de dânsul într-o zi şi-i mai zise într-o doară; căci se temea spurcatul a-l mai îndemna. Teama lui era să nu se deştepte voinicul şi să-i ghicească cugetele lui cele viclene.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de casă

La muncă în străinătate...
Am plecat de-acasă eu şi tinereţea,
La fel ca voi!
Şi am lăsat acasă gândul, că măvoi întoarce.
Venim aici crezând că vom deveni nu mai bogaţi,
Dar totusi ne mână dorinţa de a ne îmbunătăţi puţin traiul.
Al celor de acasă, căci al nostru...
Nicidecum nu poate fi numit trai,
Ci mai degrabă exploatare, prin munca forţată,
Să nu-i zicem sclavie... căci suntem plătiţi!
Prietenă îţi este decât noaptea...
Cu ea tu te trezeşti,
Cu ea tu mergi acasă.
Am plecat gândind la o viaţă mai bună.

Mergem să muncim pământul altor ţări...
Şi pe al nostru Îl muncesc oameni cu chip Şi braţe de tractoare!
A construi case în timp ce ale noastre se dărâmă...
Să avem grijă de copii şi părinţii altora,
Cei pe care suntem obligaţi să îi iubim doar pentru bani!
Dar de ai noştrii părinţi şi copii,
Cine are pivirea aţintită spre ei?
Cine are grijă?!
Este adevarat că tu sau eu, aici, purtăm o altă haină.
Un alt tip de maşină,
O casă cu etaj sau chiar grădină
Dar toate astea nu le poţi avea în ţara ta.
Tu, eu, peste ani vom purta în drumul spre sărăcie, doar amintiri.
Zic asta pentru ca doar tinereţea este bogăţie...!
Un chip mai vechi, o faţă suferindă, o maşină, câţiva bani...
Copii tăi vor fi atât de mari ca nici nu te vor mai recunoaşte,
Curioşi şi necunoscători, te vor întreba doar:
Ne-ai adus " bani "dătători de fericire?

Bunicii tăi demult s-au dus,
Iar cei ce sunt mai norocoşi şi încă au părinţi... ce le vor zice?

Mamă, tată, cu banii ce eu v-am trimis
ce-aţi făcut?!
Căci casa e la fel....

Iar ei te vor lua de mână şi-ţi arata un loc de veci la cimitir.
Uite mamă banii tăi şi casa unde ne vei căuta.
Căci dacă vei mai întârzia în goana ta aici ne vei găsi.
Deci vino acasă!
Acolo unde te-am născut şi ude te-ai jucat cu -ai tăi prieteni,
Unde ai sărutat pământul, învăţând să mergi
Şi unde-ai dat primul sărut unui băiat sau unei fete,
ori ai zâmbit vreunui bătrân.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti;... A fost odată un împărat mare şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi, şi, voind să aibă copii, a făcut de mai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta; a îmblat pe la vraci şi filosofi, ca să caute la stele şi să le ghicească daca or să facă copii; dar în zadar. În sfârşit, auzind împăratul că este la un sat, aproape, un unchiaş dibaci, a trimis să-l cheme; dar el răspunse trimişilor că: cine are trebuinţă, să vie la dânsul. S-au sculat deci împăratul şi împărăteasa şi, luând cu dânşii vro câţiva boieri mari, ostaşi şi slujitori, s-au dus la unchiaş acasă.

începutul de la Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii înfloriţi

Pe când vecinii se-ntrebau,
Eram doi tineri fericiţi
Ce mână-n mână se plimbau
Pe sub castanii înfloriţi.

Noi lacom ne sorbeam din ochi,
Eram de vrajă aburiţi,
Făceam descântec de deochi
Pe sub castanii înfloriţi.

Zburdam ca mieii pe imaş
Pe şotii doar eram croiţi
Fugeam la gândul "prinde-te-aş
Pe sub castanii înfloriţi"!

Şi ne-ntâlneam ades pe drum,
Eram iubiţii mult doriţi,
În urmă-ne lăsam parfum
Pe sub castanii înfloriţi.

Credeam în fericire şi
Vrăjiţi, păream desăvârşiţi,
Până ce vrajba ne ieşi
Pe sub castanii înfloriţi.

Nici nu mai ştim ce troglodiţi
Din ce meleaguri reveniţi,
Fac să visăm, îmbătrâniţi,
Pe sub castanii înfloriţi.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată; că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti. Era odată un împărat puternic şi mare şi avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori şi meşteşugită nevoie mare! Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura, tocmai când erau să se coacă. Toţi paznicii din toată împărăţia şi cei mai aleşi ostaşi, pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să prinză pe hoţi.

începutul de la Prâslea cel voinic şi merele de aur de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând de tranziţie

Un om sărac-lipit gândeşte
La traiul zilnic de calic:
"O, de-aş avea doar ce-mi lipseşte...
n-aş duce lipsă de nimic!"

epigramă de Ioan Frenţescu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul satului

Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gramatică la vârsta a treia

Avea o fustă cât un tiv,
Ce-abia masca un substantiv...
La vârsta mea ar fi un chin,
De-ar zice ea să îl declin.

epigramă de Nicolae Gonţ-Topor din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!