Pragul durerii 2

Trec pragul
durerii
în vara asta
PARANOICĂ...
o nouă pagină
voi începe...
fără răni în
suflet
fără să mai
intru cu
capul în perete...
Probabil toată
viaţa mă voi
închide într-o
celulă virtuală...
crispat şi în acelaşi
timp liniştit
în faţa unei
pedepse fără de
sfârşit
trecând
PRAGUL DURERII...
trecând peste
dragoste, ură, gelozie
păcate neîmpărtăşite...
curăţindu-mă de
gunoiul sufletesc
de gunoiul trupesc
şi de toată
DEŞERTĂCIUNEA umană...

poezie de Nicholas Lungu‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emisiune la rRomania TV, tembeliziunea manipulatoare a unui mare infractor, aservită PSD-ului. Moderatori şi invitaţi: gunoiul A, gunoiul B, gunoiul C,..., gunoiul X, gunoiul Y, gunoiul Z. O grămadă de gunoaie!...

aforism de George Budoi din Pamflete şi satire (1 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte întunecată

Nu uit singurătatea
În pragul nopţii,
Chiar dacă păşesc peste spini
Ca pedeapsă fără decenţă.
Nu şterg noaptea întunecată,
Pedeapsa fără mânie,
Privind către nesfârşire
Din pragul bunei-cuviinţe,
În terna singurătate
Privesc cum noaptea trece,
Chiar dacă păşesc peste spini.
Pedeapsă e libertatea
De amă lăsa să trec
Între a şti şi buna-cuviinţă,
În singurătatea neagră,
Noaptea întunecată şi senină
Din pragul ochilor tăi
Brunetă frumoasă.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea singurătate

Am sufletul plin de clor fără tine
şi cu vorba mea am decolorat luna,
ca şi cum niciodată nu ar fi fost.
Nu ştiu cum sunt şi eu,
Doamne,
aşa albă îmi par,
încât
cuvântul meu trece ca un aer, fără
să cunoască urechile vieţii.
Trec mai departe, cântec sfânt
venit de-acum de la mine pentru tine.
Am sărit peste vorbe,
am trecut peste gânduri
şi am ajuns în sfârşit în pragul
inimii tale
şi stau şi aştept
să se deschidă poarta,
să intru în cea mai veselă
vorbă.
Mă întinerise ochiul tău crud
din care culoarea tremură verde.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi

Noi doi şi... cina cea de taină... Neingerate sentimente...
Surâs de... dorul din privire şi multe lacrimi inocente...
Ce rost ar mai avea iertarea?! Simţim gustul amar al pâinii,
Dospită-n sufletul durerii, sub tremurul tăcut al mâinii.

Ce rost această suferinţă ce pare fără de sfârşit?!
Ce rost şi că iertarea noastră într-o secundă a murit?
Are vreun rost atâta ură?! Singurătate?! Alungarea
A tot ce-a fost frumos în viaţă? Ce rost mai are resemnarea?!

Ne dor săruturile vremii! Şuviţa de fior tăcută,
Trecând prin noi precum un clopot, trecând prin noi precum o undă...
Că ne-am iubit, e-o întâmplare, etern rămasă-n aminitre...
Dar nu-i decât o firmitură dintr-un crâmpei de fericire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invictus

Trecând de noaptea grea din jurul meu,
Neagră ca iadul, fără de sfârşit,
Îi mulţumesc oricărui Dumnezeu
Pentru sufletul meu necucerit.

În gheara sorţii strâns fără cruţare
Nu am dat înapoi şi n-am strigat
Lovit de întâmplările amare
Capul mi-e-nsângerat, dar nu plecat.

Dincolo de blesteme şi de lacrimi,
Pe-acest tărâm de umbră subjugat,
În anii plini de-ameninţări şi patimi
Sunt şi voi fi la fel, neînfricat.

Nu mai contează cât de aspru-i drumul,
Ce liste cu pedepse vin mereu,
Eu, azi, al sorţii mele sunt stăpânul -
Sunt căpitanul sufletului meu.

poezie celebră de William Ernest Henley, traducere de Leonard Neculae
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meseria armelor îşi pierde toată valoarea, toată nobleţea, dacă este exercitată fără pricepere şi fără vocaţie. Fără pricepere ea degenerează într-o ocupaţie fără însemnătate, într-o obişnuinţă nesănătoasă, în puerilitate; fără vocaţie este o adevărată sclavie.

citat din A. Ganet
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel (cu iz de gelozie)

Tu chiar m-ai ţine-n ramă pe perete,
Mi-ai înălţa statuie, chit că-s vie,
În ciorbă mi-ai turna pe îndelete
Acid cianhidric, iz de gelozie.

Ţi s-a urât, pesemne, ai regrete;
M-ai vrea inchisa intr-o colivie.
Tu chiar m-ai ţine-n ramă pe perete,
Mi-ai înălţa statuie, chit că-s vie.

Ce-ar fi să batem palma, măi, băiete,
Să dăm orgoliile pe pustie?
Eu încă te iubesc, fără regrete;
Tu, fără margini..., toată lumea ştie;
Tu chiar m-ai ţine-n ramă pe perete.

rondel de Valeria Merca (24 mai 2014)
Adăugat de Valeria Merca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gunoiul oraşului

La noi problemele-s mai mici,
Gunoiul se ridică, dacă
"Ghiaurii" ce trăiesc pe aici
Mai au din ce şi pot să-l facă.

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe pragul sufletului meu

Stau pe pragul sufletului meu.
Să păşesc sau nu într-însul oare?!
Nu va fi motiv de întristare,
Rătăcind prin el ca Odiseu?!

Şi crezând că le ştiam pe toate:
Lacrimi, zâmbet, vaiet, bucurie,
Înţeles-am că străin mi-e mie
Cu durerile în el răbdate.

Aş fi sters tot ce a fost şi doare
Şi-aş păstra seninul liniştit,
Al iubirii fără de sfârşit,
Ce mă încălzea cu-a ei dogoare.

Să fie leac şi cine a adus
Ăst cânt de dulce alinare,
Ce râul clipelor amare
Între pământ şi cer a descompus?!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gunoiul la romani

Arunca romanii gunoiul in strada
Arunca s-arate de smecheri cat sunt,
Dar imprejur curat vor sa vada
Si flori sa priveasca rasarind din pamant.
Arunca elevul gunoiul in clasa
Pe holuri mizeria-i mare la fel
Elevul e smecher si nici nu ii pasa
Ca printre gunoaie invata si el.
Cu sprayuri de firma astupa mirosul
Gunoiului care aruncat e de el,
Romanul e smecher, apreciaza frumosul
Si -ncearca s- ascunda gunoiul din el.
Acasa sub presuri la fel face oare?
Arunca gunoiul chiar si sub pat?
Calendarul arata – e sarbatoare-
Sa duca gunoiul e mare pacat...
Si tragedia ce-o traieste romanul
E ca-si da seama ca nu e frumos
Sa mearga-n tramvai, sa mearga cu trenul
Si sa arunce gunoiul pe jos.

poezie de Marian Galoiu (11 martie 2009)
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea în criză

Ce nătângi!
Ce prostie!
Mânaţi de lene, împunşi de lăcomie,
am inventat maşina care
înghiţindu-ne de vii,
devine vie.

Foarte bine!

Acum, trecând pe drum de jumătate:
fără suflet - fără iubire -
- fără cer, fără adevăr, fără pace;
de noi înşine, în noi înşine, închişi,
mă întreb, la comandă, de frică, ce vom face:
vom ucide,
ne vom lăsa ucişi?

poezie de Mădălina Grama Toma (6 martie 2009)
Adăugat de Mădălina Grama Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina blândă a dimineţii

În lumina blândă a dimineţii,
Tu-ţi bei cafeaua-n pragul vieţii,
Şi sufletul tău ţi-l deschizi,
Ca soarele să oblojească răni de nedescris.

Tu vrei să-nchizi acele răni,
De-ai fi tu singur printre ei,
Dar lumea nu-i făcută pentru unul,
Ci pentru oameni cu suflet colorat.

Depinde doar de noi ce vom purta,
Ce armonie de culori alegem,
Pentru ca sufletul din noi să lege,
O rană ce o credeam de nevindecat.

Şi în lumina blândă a dimineţii,
O rană veche se închide,
De laşi în urmă suflet negru,
Şi-nbraci frumoasa zi ce se ridică,
Stând la cafea în pragul dimineţii.

poezie de Mihaela Dolores Balaj din Lăcrămi din suflet (martie 2019)
Adăugat de Mihaela Dolores Balaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată

mă-ntorc în lumea mea
de unde am plecat
acolo îmi găsesc liniştea
acolo cuvântul e cuvânt
floarea este floare
soarele acelaşi
în fiecare dimineaţă

nu pot urca mai sus...
nu pot aspira
spre înălţimile artei
acolo unde tu eşti împărat

mă-ntorc acasă
recunosc, nu fără un regret
dar mă voi regăsi
trecând pragul casei
care mă aşteaptă
aşa am fost, aşa voi fi
şi nu mă voi schimba
niciodată.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii mei...

Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedesluşit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârşit.
Şi-atâtea vechi speranţe, revenite,
se-adună-n poarta visului ratat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.

Nu am crezut că timpul le adună
să le aştearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării să îmi spună
că m-ai iubit prea mult, fără să ştiu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care îşi jură
credinţă falsă pe un vechi altar.

Privirea ta, rămasă peste vreme
pe umbra unui gând întârziat,
revine din trecut să mă recheme
pe-acel tărâm cu urme de păcat.
S-ajung acolo? - falsă frenezie,
în pragul neuitărilor ce mor...!
Îţi voi păstra doar amintirea vie
în insomnii cernute peste dor!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomot de fond

După fiecare iubire rămâne un cearceaf zbârcit

În care s-au chircit câteva nopţi de dragoste
Fragile, neputincioase, ca nişte pisoi fără ochi
Degeaba mi-am cumpărat ceas care ticăie
Pentru că el nu-ţi imită bătăile inimii
Degeaba am învelit lângă mine sticle calde
Pentru că ele se răcesc spre dimineaţă

După fiecare iubire rămâne o pagină albă

O pagină albă în care simt nevoia să îndes
Ca într-o valiză tot fel de poveşti alandala
Ca şi cum m-aş muta în alt oraş necunoscut
Şi îndes tot felul de vise usturătoare
Şi e ca şi cum aş trece cu degetele prin
Plante urzicătoare şi nu prin amintiri

Sau poate rămâne doar un perete, da, acel perete
Care strălucea în lumina cărnii, mereu la locul lui, ghemuit
Aproape fără drept de apel în toată făptura mea
Niciodată cucerit, un fel de redută de care
Niciodată nu pot trece, ar însemna
Să dărâm tot blocul şi-n acelaşi timp şi pe mine

După fiecare iubire rămâne o coroană de spini

Pe un trup imaculat, străin, gol şi încă plutitor
Subţire, ca un gât lung de lebădă, undeva în depărtare
Poate pe un lac sau pe o foaie mototolită
Până la urmă după fiecare iubire rămâne o mare mizerie
Închisă bine între copertele unei cărţi a cărei limbă
Într-o zi ţi-e total străină, doar un zgomot de fond

Iar urmele mele lăptoase pe gresia rece clipocesc
Zi de zi, nu se şterg cu anii, şi îngerii le-ar linge

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ne-am face fără miliardari?

Casieriţele mă întâmpină aşa cum au făcut-o întotdeauna,
Doar că eu nu le văd zâmbetele.
Duminică seara îmi scot gunoiul la poartă;
Când mă trezesc, acesta a dispărut.
Tot ce am de făcut
Este să stau departe de lume.
Serviciile esenţiale funcţionează.
Viaţa mea e practic aceeaşi,
Iar asta nu datorită elitelor.

Cine e important într-o societate?
Trebuie să înţelegeţi asta.
Repede.

poezie de Kelly Kurt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că durerea este cel mai important lucru din univers. E mai importantă decât supravieţuirea, decât iubirea, decât frumuseţea pe care o aduce. Şi asta pentru că în lipsa durerii nu poate exista nici plăcerea. Fără tristeţe nu ar putea exista fericirea. Fără suferinţă nu poate exista frumosul. Iar, fără toate acestea, viaţa este nesfârşită, fără speranţă, damnată.

citat din Harlan Ellison
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai preţioasă avuţie pentru om este viaţa. Ea i se dă lui numai o singură dată şi trebuie s-o trăiască în aşa fel, încât să nu-i pară rău de anii trăiţi fără de rost şi să nu-l ardă sufletul de trecutul său de om meschin şi laş, şi în pragul morţii să fie în stare să spună: toată viaţa şi toată puterea au fost consacrate celei mai nobile misiuni din lume – luptei pentru eliberarea omenirii. Şi trebuie să ne grăbim să trăim. Deoarece o boală neprevăzută sau un tragic accident o poate curma.

Nikolai Ostrovski în Cum s-a călit oţelul (1934), traducere de Mihai Cucereavii
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

De pe liman pe golfuri
privirea ţi-o roteşte.
E linişte ca-n ziua
când mă-ntorsei hoţeşte
şi ţi-am golit de oaspeţi
viaţa, pragul, tinda.
Ia seama Penelope
ce netedă-i oglinda.

Se-ntinde marea clară
pe-un prund de oseminte.
Nu-i nimenea cu proră
s-o şteargă, s-o frământe.
Doar şerpii taie apa
spre-un ţărm ghicit în zare,
trecând peste adâncuri
ca semne de-ntrebare.

Catargul putrezeşte
la margine de timp
acolo între Hades
şi-acele culmi în nimb.
Nu m-amăgeşte ceasul
să număr nestemate,
nici nu mă cheamă-n urmă
furtuni şi vrăji uitate.

Vezi, orice amintire-i
doar urma unor răni
prin ţări, prin ani primite,
pe la răscruci şi vămi.
Nu aştepta păţanii
să izvodesc, alese.
Deşartă născocire
e vorba ce se ţese.

Dar pe liman ce bine-i
să stăm în necuvânt -
şi, fără de-amintire
şi ca de subt pământ,
s-auzi, în ce tăcere
cu zumzete de roi,
frumuseţea şi cu moartea
lucrează peste noi.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei scriitoare fecunde şi fără discernământ în dragoste

Doamna Rica n-o să poată
Proză multă să mai scrie,
Fiindcă prea şi-a pus-o toată
În amor şi-n poezie.

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!