Ce păcat!

Nişte aşteptări
m-au minţit că pielea vântului
este o ie
ţesută chiar de crengile dudului
cu galbenele-i rădăcini
înfipte în cer!
Alteori, m-au implorat să cred
că ia purtată de vântul
hoinar printre crengile dudului
este un zmeu
lăsat în voia zborului departe
de scrâşnetele norilor...
Ce păcat:
am crezut că burţile rechinilor
ascunşi de fluidul încrederii
în tainele plutirii
n-o să-mi scufunde bătăile inimii
în lacul cu lacrimi de nuferi.
Jocul stâncos
de-a-notul pe spate
a rămas fericire suspendată
de pietre-scafandru
pe crestele unui
adânc somnambul.
Ce păcat: pielea vântului,
lucrată în dud,
cum o ie,
cu borangic tors de fluturi nătângi,
a fost transformată-n husă
pentru Cutia Pandorei!...

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet cu pielea fină

Mă cheamă propria-mi ruină,
Ca să-mi trosnească oasele,
Îndur şi-mi trag ponoasele
Şi-mi ţin privirea jos, în tină,

Căci m-au iubit frumoasele,
Cu ţâţe mari şi pielea fină,
Cu părul lung, minte puţină,
Care şi-au tras foloasele...

Din toate rasele, Madame,
Cu fluturi în stomac şi-n păr,
Ce m-au lăsat sărac şi-n foame,

Cum aş putea să mă răscumpăr?
Perfid, urcându-le pe coame,
De cai sălbatici, făr' astâmpăr...

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi roz

De lacrimi roz am auzit aşa-ntr-o doară
Şi le-am zărit în ochii tăi de primăvară;
Am vrut dulceaţa să le-o gust, dar lanţuri groase
Nu m-au lăsat s-ating icoana de mătase.

Petale roz, un zâmbet roz, ce feerie!
Dar, ce păcat, privirea mea, nu le mai ştie.
Şi, poate că nici n-am avut parte de ele,
Că-ntotdeauna le-am zărit printre zăbrele.

Sau, poate-n vise mi-a plouat un roz de vară
Aştept pe gene, rozul tandru să-mi răsară;
Dar, horoscopul mi-a prezis o veste tristă:
Că rozul este interzis, chiar de există.

Într-un muzeu a fost închis în veşnicie
Şi ştiu acum, că viaţa-n roz, n-o să îmi fie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie târzie

Aş vrea s-adorm, dar în zadar:
Mi-e ruşine de mine cu mine
Mă simt ca un tufan orfan
Şi orice pădure îmi este secure

Am fost lăstar în codru rar
Dar mi-au săpat la rădăcini haini
Şi din pădure m-au mutat în sat
Cu-o frunză şi-un cuţit m-au altoit

Iar frunza s-a făcut în goană coroană
Cu rod bogat, cu rod nemăsurat
Din care nimeni nu mănâncă încă
Şi fructele-s lăsate să rupă crengi plecate.

Mă rog să bată vântul sfântul
Să-mi scuture povara şi ocara
Că nu-s perfect şi eu ca Dumnezeu
Cu merele de aur măcar, de nu de chihlimbar

Numai aşa, probabil, aş fi cules, ales,
Dar cum nu sunt, aştept un vânt
Să răsufle uşurat în crengile mele prea grele
Şi rodul să-mi răsară-mprejur la primăvară

Căci, precum pădurea e visul fiecărui pom, la om
Lumea e visul şi viaţa. Bună dimineaţa!

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (25 martie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce mă priveşte, pe lângă multe alte ciudăţenii ale minţii mele — mă gândesc uneori ce preţios aş fi ca material de studiu pentru un psiholog, chiar pentru un psihiatru, dar n-am de gând să-mi vând pielea atât de ieftin —, senzaţiile de deja vu m-au însoţit constant în viaţă, din fericire nu atât de des încât să nu le mai dau atenţie.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doar un păcat mi-a mai rămas ascuns la colţul inimii...
un singur fior...
strălucire desprinsa din Rai dă ochilor mei...

Când nimeni nu mă vede
îl las sa curga pe buze şi-l murmur încet...
cald, departe, dar cald...

Un singur păcat mi-a mai rămas
de purtat
adânc în suflet...
Toate celelalte s. au stins in focul lacrimilor mele...
Când voi muri,
păcătoasă, cu acest păcat în brate sa plec,
sa plec cald şi departe...

Oamenii nu iartă păcatele,
insă Cerul se deschide in fata strălucirii pacatoasei iubiri...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doar un păcat mi-a mai rămas ascuns la colţul inimii...
un singur fior...
strălucire desprinsa din Rai dă ochilor mei...

Când nimeni nu mă vede
îl las sa curga pe buze şi. l murmur încet...
cald, departe, dar cald...

Un singur păcat mi-a mai rămas
de purtat
adânc în suflet...
Toate celelalte s-au stins în focul lacrimilor mele...
Când voi muri,
păcătoasă, cu acest păcat în brate sa plec,
sa plec cald şi departe...

Oamenii nu iartă "păcatele",
însă Cerul se deschide in fata strălucirii "pacatoasei" Iubiri...

..."căci mult a iubit..."

poezie de Mariana Daniela Bidaşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru câte pârtii

le-am făcut prin zăpada nepătrunsului
visele se hotărâseră să mă facă pionier.

Au răguşit
rugându-L să-mi taie cravată din pielea
nopţilor înjunghiate de goluri atee.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţii de răsfăţ

Prinse-n al vântului dans,
Crengile sunt în balans,
Frunzele sunt răsfăţate
Şi pe faţă şi pe spate.

Doamne, fă-mă-n loc de om,
Vânt, pe mândra frunză-n pom...
Şi o toamnă-n loc de viaţă,
Dă-mi, s-o văd cum se răsfaţă...

N-o s-o bat, făgăduiesc,
Numai o s-o dănţuiesc
Până mi-o s-o văd cum pică
De plăcere, nu de frică...

Va fi, promit, declarată
Frunza cea mai răsfăţată,
Iar eu voi fi declarat
Vântul cel mai răsfăţat.

poezie de Marius Robu (13 octombrie 2016)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat că nu merită să plâng după oameni care nu m-au iubit şi m-au abandonat. Ca aceia care m-au însoţit o perioadă pe drumul meu, iar apoi au cotit brusc pe alte drumuri, nu au fost decât nişte umbre care m-au privat de soare...

Irina Binder în Cartea Fluturi (decembrie 2012)
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi e dor...

Îmi e dor de ţara mea
Chiar dacă-am plecat departe...
Inima a rămas în ea,
Plânge-n fiecare noapte.

Îmi e dor de-ai mei părinţi
Care de mic m-au crescut.
Îi văd ca pe sfinţi,
Mi-au dat tot ce-au avut.

Îmi e dor de prispa-n care
Mă jucam cu al meu frate.
Pe el îl iubesc aşa de tare...
Şi dincolo de moarte!

Mi-e dor de ce-am lăsat în spate
Ca să fac un ban cinstit.
Am plecat foarte departe
Şi din greu eu am muncit.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (24 aprilie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

My best moment

încă nu am ajuns la sfârşit să-mi plătesc biletul întreg
dar dacă privesc în urmă nu văd nimic deosebit
toate momentele au trecut cumva pe lângă mine ignorându-mă

revoluţia şi-a lăsat rând dar eu nu am aflat şi am ratat momentul
mă chinuiam să aprind lumânarea să citesc o rugăciune
dar picioarele m-au lăsat şi am căzut în uitare

toţi kilometri străbătuţi suferă pentru că nu-şi cunosc originea
eu nu au văzut kilometrul zero şi nici nu i-au auzit strigătul muşcat
dar paşii mă duceau cumva mecanic fără să se numere

cei şapte ani atârnă greu, mă dor umerii. îmi dau lacrimile
şi toate cuvintele flutură batiste în urmă. păcat de toate cărţile uitate
păcat că tocmai acum am rămas fără cuvinte...

şi da... my best moment doesn't exist

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspinul nopţilor mele

se descompune în spini dornici
să-ţi vaccineze bătăile inimii
cu greaţă antidestrăbălare.

poezie de Eleodor Dinu din Stele de catran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te destăinui vântului, nu-i vina vântului dacă şi arborii îţi vor cunoaşte tainele.

aforism clasic de Khalil Gibran
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de singurătate - VI

Prea multe vise voi mi-aţi secerat;
Tristeţi tulburate ard în fiece cuvânt!
Mă rog să uit de flăcări, de păcat
Şi să îmi curăţ sufletul atât de-nfrânt

Prea multe lacrimi eu am vărsat;
Dorinţele m-au dus către abis!
Acum mă uit în urmă-nsingurat
La câte-am îndurat şi câte-am promis!

Prea multe zboruri m-au vidat!
Aş fi avut aripi şi idealuri înalte
Dar toţi din jur m-au alungat
Să le fie amar de dor, singurătate!

Prea multe gânduri mi s-au surpat!
Şi din lumina viselor de altădată
O flacără-n poezie m-ar fi înălţat
Dacă n-ar fi fost ura voastră toată!

Prea multe sentimente m-au erodat!
Săruturile au fost de umbre devorate!
Te-ntreb o, Doamne, dacă m-ai fi iertat
De vieţi netrăite, de vieţi şi vise alungate?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia cu zei nătângi

Armele vor un cont mai mare
şi dulci promisiuni se-amână
şi se mai rup bucăţi din soare
şi noi am vrea să ne rămână.

Prin forfota de griji nomade
secolu-şi face loc pe brânci.
Şi foamea ca un şoarec roade
corabia cu zei nătângi.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina a fost purtată de îngeri

Lumina m-a vizitat azi noapte
Mi-a relatat despre creaţie divină
Am răsuflat prin stele căzătoare
Lumina din lumina s-a risipit spre nori
Odată ce viaţa a fost dată.
Lumina a fost purtată de îngeri.
Nu încerca să-mi mulţumeşti!
Eu am ales libertatea deplină
Nu am făcut nimic forţat,
Ci din iubire pură, sinceră,
Şi adierea vântului îmi e vindecarea
Unui suflet ales de Divin.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna mea, ca un păcat...

Toamna asta nu-i de mine, o alung şi de ruşine mor poemele pe rând,
Şchiopătează biata rimă, într-un act de pantomimă, peste versuri lăcrimând.
Invoc muza să apară, prea curând se face seară şi nici stele nu răsar,
Drumu-i troienit de frunze, mor cuvintele pe buze, pe un vârf de secundar.
Înspre mare pleacă luna, să se-nece ca nebuna în tăcerea unui val,
Valul fuge de păcate şi duce luna în spate, în genunchi până la mal.
Pescăruşii dau năvală peste luna-n pielea goală, s-o trezească cu-n sărut,
Chiar de vântul îi opreşte şi îi strânge ca în cleşte, nu e vreme de pierdut.
Şi de n-ar bura întruna şi de n-ar striga furtuna, ca un miel înjunghiat,
Nu m-aş lepăda de tine, ca de pofte clandestine, toamna mea, ca un păcat...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În păcat

În păcat se scaldă sorţii
Vieţii scurte şi ai morţii,
Că nu ştiu calea s-o ţină
Spre izvorul de Lumină;

Din păcat, sufletul cere
Lumânare de-nviere,
Care-n patru zări l-ar duce
Cu Lumina de pe Cruce;

În păcat căzut odată
Îmi duc soarta blestemată
De chiar Cerul ce îmi cere
Să mă-ntorc la Înviere;

Dar în slaba mea credinţă
Îmi e chiar cu neputinţă,
Că-n păcat doresc, să-mi fie
Eva,-n veci, o poezie...

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plus de fericire

am învăţat din greşeli şi am luat
din viaţă tot ce a fost mai frumos
am cumulat lumini şi am evoluat
să am sufletul demn de Isus Hristos.

în clipele de mare detaşare am visat
cu reflexii albastre că sunt fică de cer
sentimente romantice mereu m-au temperat
nu m-au lăsat nicicând stingheră să disper.

apelul la credinţă l-am exersat mereu
ea m-a călăuzit şi pe drumuri bizare
triumful iubirii mi la dat Dumnezeu
în ritmuri sonore pe culmi de spendoare.

plusul de fericire este versul meu
răzbate abisul ca magnificul soare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luându-ne după urme, am părăsit mlaştina şi am străbătut o perdea de mărăcini şi copaci. Acolo se deschidea un luminiş şi în locul acela deschis am văzut cinci dintre cele mai extraordinare lighioane pe care mi-aş fi închipuit că o să le întâlnesc vreodată! Ascunşi după tufişuri, le-am putut observa în voie. Erau cinci: doi adulţi şi trei pui, toţi de dimensiuni colosale. Puii erau cam de mărimea unui elefant adult, în timp ce adulţii întreceau cu mult toate vietăţile pe care le cunoşteam. Aveau pielea de culoarea ardeziei, acoperită cu solzi ca de şopârlă, care străluceau la soare. Aşezaţi toţi cinci, se sprijineau în cozile lor puternice şi pe labele imense de dinapoi, cu câte trei degete, în timp ce cu labele de dinainte, mai mici şi cu câte cinci degete, trăgeau spre ei crengile şi mâncau fruze. Închipuiţi-vă, ca să vă faceţi o idee mai exactă, nişte canguri monstruoşi, înalţi de 20 de picioare şi cu pielea ca a crocodililor negri.

Arthur Conan Doyle în O lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!