Luându-ne după urme, am părăsit mlaștina și am străbătut o perdea de mărăcini și copaci. Acolo se deschidea un luminiș și în locul acela deschis am văzut cin...
Luându-ne după urme, am părăsit mlaștina și am străbătut o perdea de mărăcini și copaci. Acolo se deschidea un luminiș și în locul acela deschis am văzut cinci dintre cele mai extraordinare lighioane pe care mi-aș fi închipuit că o să le întâlnesc vreodată! Ascunși după tufișuri, le-am putut observa în voie. Erau cinci: doi adulți și trei pui, toți de dimensiuni colosale. Puii erau cam de mărimea unui elefant adult, în timp ce adulții întreceau cu mult toate vietățile pe care le cunoșteam. Aveau pielea de culoarea ardeziei, acoperită cu solzi ca de șopârlă, care străluceau la soare. Așezați toți cinci, se sprijineau în cozile lor puternice și pe labele imense de dinapoi, cu câte trei degete, în timp ce cu labele de dinainte, mai mici și cu câte cinci degete, trăgeau spre ei crengile și mâncau fruze. Închipuiți-vă, ca să vă faceți o idee mai exactă, niște canguri monstruoși, înalți de 20 de picioare și cu pielea ca a crocodililor negri.
Arthur Conan Doyle în O lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.