
* * *
În balconul meu,
Veselie mare:
Florile de colț
Vor pupici de Soare.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Sorcova mea
Ia veniți, rapid, aici,
C-am venit cu sorcova:
Bla, bla, bla,
Și-acum... pupici!!!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Turism
Aflând că-n România e cald, frumos, e soare,
Iar într-o zi anume și dragostea e mare,
Un grup de englezoaice (urâte și cam bete)
Și-a pus speranțe mare în bietul... Dragobete!
epigramă de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul din Soare
Ești, sigur, născut dintr-o floare
ieșită din miez de lumină,
și dormi într-o pace deplină
cu toate, copile din Soare!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile iernii
Drumul gândurilor toate,
Chinuindu-se-n troiene,
Nu se-oprește, nu se-abate,
Și-n ferestrele-nghețate
Îți pictează flori și, poate,
Vechi refrene.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Balconul
Atunci când nenorocul
Mai trage câte-o clapă,
Balconul este locul
Pe unde se mai scapă.
epigramă de Florea Ștefănescu
Adăugat de Florea Ștefănescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet
Amețitoare viață
trăită într-o luptă
adesea întreruptă
de vânturi ce îngheață!
Sofisticate gânduri
cu, în priviri, lumină,
scânteia ce, divină,
își caută intrânduri.
Măreață încleștare
cu stânca, pe o mare
de nori uitați de soare.
Atracție, putere,
otravă, dar și miere,
în scrisul ce nu piere.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plugușor Fb
Aho, aho, amicii mei
Tineri și mai "tinerei"!
Vin la voi cu un colind
(Vesel, de-obicei, fiind)
Să vă fac o bucurie
(Sper să nu spun vreo prostie!)
Și să vă urez așa:
La mulți ani! (cât veți putea),
Bani s- aveți (ce-aș vrea și eu!),
Și noroc (d-ăsta mereu)
Sănătate, veselie,
(Asta îmi doresc și mie),
Parte de iubire mare!
(Asta-mi place mie, tare)
Toate,-n anul care vine
(Sau de azi, ce, n-ar fi bine?),
Și mai am, și v-aș ura,
Fiecăruia,.. ce vrea,
Dar nu vreau să plictisesc
Oamenii ce îi iubesc.,
Și închei, cu zurgălăi:
Dați cu share la alții, măi!!!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia
De-ai ști, iubita mea, ce tare plouă,
și cum se ceartă norii-acolo, sus,
ai face, ca și mine, tot ce nouă
ne place: s-o privim. Nimic în plus!
Am sta, la adăpostul, casei noastre
și-am urmări cum stropii se iubesc,
în ropote și-mbrățișări măiastre,
cu florile ce par că le zâmbesc.
Mi-aș răsfăța privirile cu tine,
și te-aș apropia de pieptul meu
să-ți simt sărutul buzelor divine
și să ne pierdem într-un curcubeu.
Să știi, iubita mea, când plouă tare,
Eu am, în suflet, raza mea de soare.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Veselie primăvară
După lunga hibernare
Apar primii ghiocei
Fața aurie lucitoare
Împrăștie norii grei
Soarele iese din mare
Razele-i toate gălbui
Sărută stropii de sare
Cer turcoaz albăstrui
Simfonia primaverii
Cu parfum îmbietor
Aprinde lumina serii
Timpul e inventator
Roșul iubirii din lalele
Fluturii învie zboară
Narcise albe la soare
Veselie primăvară
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu drag
Am fost, iubita mea, cuprins de spaime
la gândul că la mine-ai să te-ntorci
ca nervii ce-au rămas să mi-i mai storci
cu bănuieli că am iubiri și taine
Dădeam din colț în colț prin mintea-mi vie
și mă loveam, adesea, de un gând,
dar fii tu liniștită!- din cel blând,
de-acela gen: cum ar putea să fie?
Acum sunt împăcat; privesc un prag
pe care l-ai trecut de multă vreme
doar într-un sens, iar sufletul îmi geme
ca scârțâitul unei uși de fag
pe care aș fixa, cumva, cu cleme,
anunțul: "Am plecat! Hai, pa! Cu drag."
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ultimelor flori
Să fie vina toamnei ce știu că îi plăcea,
A razelor de Soare și-a strălucirii lor
În trecerea prin norii ce par a le veghea
Căderea spre pământul de ele cerșetor?
Ori, poate-atâtea frunze ce cad, și cad, și mor,
Să fie vinovate și gândul să-mi dezmierde
Cu amintiri din vremea când florile de dor
Priveau, cu duioșie, spre zări cuprinse-n verde.
Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat
Doar vântul ce înclină și umple de fiori
O lume-n care toamna iubirea a lăsat
Ca ultimă lumină a ultimelor flori?
Nu știu de vină cine-i, dar e ceva lumesc
Și-n visul meu apare, mai des decât oricând,
Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc
De roza ce se-nalță prin florile de gând.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascută-i cu mare atenție pe cei din jur. Doar așa vei putea înțelege tot ce nu spun. d.
aforism de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Of primăvară, primăvară
Of primăvară!
pe unde umbli
s-a întors bătrâna iarnă
și frigul iar a venit.
Pământul a albit
și florile n-au înflorit.
Pe unde călătorești
căci parfumul tău
nu-l mai găsești.
Te rog întoarce-te
din nou la noi
cu soare și cu veselie,
te rog, natura reînvie.
poezie de Eugenia Calancea (22 martie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

floare de colț
femeie fugind spre cer
pe colț de suflet
haiku de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

La Academie
Printre cei din Sala Mare
Cărturari și filozofi,
El se crede cel mai tare:
Strălucește... la pantofi!
epigramă de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iată vin colindători
Iată, vin colindători,
florile dalbe,
Noaptea pe la cântători,
florile dalbe.
Și ei vin mere, mereu,
florile dalbe,
Și-L aduc pe Dumnezeu
florile dalbe.
Și-L aduc pe Dumnezeu
florile dalbe,
Să vă vă mântuie de rău
florile dalbe.
Inima să întărrească,
florile dalbe,
Oamenii să înfrățească,
florile dalbe.
Că pe cer s-a arătat
florile dalbe,
Un luceafăr minunat
florile dalbe.
Noi vă zicem să trăiți,
florile dalbe,
Întru mulți ani fericiți,
florile dalbe.
Și ca pomii să-nfloriți,
florile dalbe,
Și ca ei să-mbătrâniți,
florile dalbe.
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus
Aleargă iubito, mai tare,
să prindem mănunchiul de raze
căci, uite-l: ca un kamikaze,
el vrea să se-nece în mare!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Năzuință
Sunt gânduri multe ce se nasc
și cine știe cum era,
să fiu altfel de cum sunt astăzi,
să fiu altfel de cum eram.
Să fiu un zâmbet cald si sincer,
să fiu un colț din gura ta,
să fiu o rază de lumină,
să fiu un strop din ființa ta.
Să fiu o floare in gradină,
să fiu un cer deasupra ta,
să fiu un colț de veselie,
să fiu cum vrei si nu era!
Să fiu acum si ieri si maine,
să fiu al tău si tu a mea!
Să fim doi astri într-unul singur,
să fii pe veci, iubita mea!
poezie de Sorin Mădălin Birceanu (20 septembrie 2013)
Adăugat de Sorin Mădălin Birceanu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale târzii
Ai înflorit din nou, la ceas târziu,
când frunzele copacilor sunt duse
în zările tărâmului neviu
al celor ce, de vremuri, sunt răpuse.
Sub razele de toamnă, strălucești,
te bucuri de căldura trecătoare
atât cât e. Îți place s-o primești
cu zâmbetul petalelor spre Soare.
Deschid fereastra larg și te privesc
rugându-mă de vânturi înghețate
să ocolească florile ce cresc
atunci când altele-s apuse, toate.
Ți-aș da căldura verii de-aș putea,
o clipă cât o viață-a unei flori;
nu cer mai mult, doar timp cât aș visa
că-i primăvara vechilor fiori.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sirena modernă
Privirea-mi, pe mare, zărește
O splendidă, mică, sirenă,
Lipsită de frică și jenă
Sau gesturi în coadă de pește.
epigramă de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!