Năzuinţă

Sunt gânduri multe ce se nasc
şi cine ştie cum era,
să fiu altfel de cum sunt astăzi,
să fiu altfel de cum eram.

Să fiu un zâmbet cald si sincer,
să fiu un colţ din gura ta,
să fiu o rază de lumină,
să fiu un strop din fiinţa ta.

Să fiu o floare in gradină,
să fiu un cer deasupra ta,
să fiu un colţ de veselie,
să fiu cum vrei si nu era!

Să fiu acum si ieri si maine,
să fiu al tău si tu a mea!
Să fim doi astri într-unul singur,
să fii pe veci, iubita mea!

poezie de Sorin Mădălin Birceanu (20 septembrie 2013)
Adăugat de Sorin Mădălin Birceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contopire

Dulce zână cu ochi blânzi
Şi cu zâmbet dulce, amplu...
Cu sărutul îţi cuprind
Chipul tău de înger tandru.
Iar mijlocul ţi-l cuprind,
tot, cu mâinile-amândouă.
Contopindu-ne-amândoi,
Într-un singur strop
de rouă
Izvorât dintr-o iubire,
Ce mereu o să ne plouă!

poezie de Sorin Mădălin Birceanu
Adăugat de Sorin Mădălin Birceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicie

Te iubesc ş-acum
Te-am iubit şi ieri
Şi la fel în veci
Scump odorul meu!
Vom petrece timpul
Într-o îmbrăţişare
Legănată-n vise
Pline de ardoare
Şi când vremea noastră
Va-nceta să curgă
Vom rămâne pururi
Înfăşaţi de umbră
Cu coperţi de zâmbet
Răsfoite parcă
De iubirea care
Veşnic o să curgă

poezie de Sorin Mădălin Birceanu (11 octombrie 2012)
Adăugat de Sorin Mădălin Birceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

Când mi se face dor de noi
cutreier mintea cu-ntrebarea,
de pot să cern din strigăt mut
un tunet ca să rup visarea.

Talazuri ce se sparg cu vuiet
îneacă visuri de demult,
ce încă vor să meargă-n taină
să te dezmierde-n aşternut.

Contemplu-un gând ce se înalţă
din zări ranite de-ntrebări,
ce îmi întemniţează fiinţa
cuprinsă azi de remuşcări.

Îmi sprijin tâmpla de-o simţire
gândind la lucruri ce-au apus,
la ce e azi şi va fi maine
la tot ce incă nu s-a spus.

Descui un cufăr vechi din suflet
dorind iar clipe ce-au trecut,
şi-au fost atunci un vis măiastru
iar azi s-au dus şi nu mai sunt.

Acum când gânduri de cenuşă
se zbat mocnind sub clop de foc,
sorbind din cupa nazuinţei
gândesc că totuşi incă pot,

Să mă cufund în regăsire
zburând spre taine din trecut
şi să-mi aştern iarăşi in suflet
speranţa unui început.

poezie de Sorin Mădălin Birceanu (24 septembrie 2013)
Adăugat de Sorin Mădălin Birceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visare

La o margine de lume
Stă un suflet ce visează
Fericit privind la soare
În lucirea lui te caută
Şi ar vrea să te găsească,
Dulce zâmbet de nectar
Să te aibă iar alături
Să-i stingi inima de jar...

poezie de Sorin Mădălin Birceanu (18 octombrie 2012)
Adăugat de Sorin Mădălin Birceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel de amintiri...

Mă gândesc câteodată
la sălile de clasă
şi la băncile scolii.
Amintirile mele se întorc
din nou în cărţi cu poezie,
cu mult scris şi prieteni,
ca-ntr-o scrisoare,
uneori e un zâmbet, o privire,
o-ntâlnire şi acum o amintire.
Astăzi e altfel, se aşteptă
un mesaj, se vorbeşte pe chat,
iar amintirile rămân între liniile
de notebook unde sunt
şi copiii cu nepoţii noştr

poezie de Eugenia Calancea (21 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Colţ

Mult am mai fost eu pus la colţ, în genunchi:
« Bogza Gheorghe, de ce nu deschizi gura, de ce taci?.

Treci la colţ, în genunchi, pe coji de nuci! ».
E drept, nu prea învăţam la istorie.

Dar şi istoria, mai apoi, cât m-a pus la colţ!
« Geo Bogza, de ce nu închizi gura? de ce nu taci?
Treci la colţ, în genunchi, pe coji de nuci! ».

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La colţ

Mult am mai fost eu pus la colţ, în genunchi:
Bogza Gheorghe, de ce nu deschizi gura, de ce taci?
Treci la colţ, în genunchi, pe coji de nuci!
E drept, nu prea învăţam la istorie.

Dar şi istoria, mai apoi, cât m-a pus la colţ!
Geo Bogza, de ce nu închizi gura, de ce nu taci?
Treci la colţ, în genunchi, pe coji de nuci!

Şi pe cranii de oameni.
Şi chiar pe craniul meu,
Să învăţ lecţia.
Să învăţ bine lecţia!

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplare

Pe cerul nopţii innorat
Iubirea îmi aştern privindu-l
Şi parcă clipele trec greu
Ca norii albi pe boltă singuri
Privesc in inima-mi tăcută
Să caut un strop de vis pierdut
Şi mă inchipui iar cu tine
Ţinându-te la piept tăcut
Şi parcă timpul se opreşte
O ia din nou de la-nceput
Şi cerul parcă râde tandru
Iar norii toţi au dispărut

poezie de Sorin Mădălin Birceanu (14 octombrie 2012)
Adăugat de Sorin Mădălin Birceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt zâmbet de mare
şi mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
şi învăţ tăcând.
Sunt suflare de vânt
şi-mprăştii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
şi ard când invoc.
Sunt pădure de taină
şi ca veşnică haină
a măicuţei pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
şi-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colţ
şi visez să m-agăţ
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc să cuvânt
aşa cum e legea,
aşa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
şi zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
şi-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
şi lupt să fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
şi cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-şi cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
şi pornesc să colind
în sufletul meu
sclipiri să aprind.
Sunt izvor de speranţă
şi-mplinire în viaţă,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.

poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă pe mările în spume

Acum hăt ani şi ani eram marinar,
Valsam cu marea-n ritmul valurilor sonore,
Ştiam coastele Perului ca pe propriul buzunar...
Şi toate tavernele din Singapore.

Eram obişnuit cu mirosul de sare,
Cu vinurile Spaniei – înmiresmate,
Cu frumuseţile din Ţara Soarelui Răsare...
De multe lucruri minunate-am avut parte.

Astăzi port altfel de pălărie,
Altfel de tricouri şi de blue-jeans,
Apuse-s zilele mele de marinărie...
Acel capitol e definitiv închis.

Dar întotdeauna undeva, ascuns în mine...
Un marinar visează talazurile-nvoalte
Tânjind să navigheze iarăşi pe apele marine,
Deşi ştie că aşa ceva nu se mai poate...

Acolo-i casa mea,-n acel salin parfum,
Casă-n care îmi duc traiul pe această lume.
Mintea şi trupul se-odihnesc pe ţărm acum...
Dar inima aleargă pe mările în spume.

poezie de Autor necunoscut- SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja noastră-i o poveste!

Tânără, boboc de floare,
Se scaldă-n raze de soare,
Se şterge c-un curcubeu,
De un colţ îl ţin chiar eu.

Ea face din glume haz,
Ba, mă prinde şi de nas:
"E vânjos şi măricel,
Să te cred că nu-i altfel?"

Râd şi eu că dânsa-i goală,
Vântul îi trece prin poală,
Nu s-opreşte, el mângâie
Forma roz, de carne vie!

Să nu se bronzeze tare
De la cap până-n picioare,
O acopăr cu-al meu trup,
Sunt flămând de ea, sunt lup.

"Lasă buzele şi gâtul,
Mai sprijină şi pământul,
Mă topeşti cu-a ta iubire.
Vrei să fiu o amintire?"

Razele de soare, toate,
Pentru noi sunt o cetate,
Fără uşi, fără ferestre,
Doar mişcările-s rupestre.

"Eşti ca pegasul în zbor,
Semeni în trupu-mi fior,
De-a rămâne-o veşnicie
Floarea vie din câmpie.

Nu mă-mbrac decât cu tine,
În inima ta e bine,
Este cald, este cum este,
Vraja noastră-i o poveste!"

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de colţ 3

(5 Martie-Ziua florii de colţ)

Seamănând perfect c-o floare,
Soacra e nemuritoare:
O tot sap cu-ncrâncenare
Şi-ncolţeşte tot mai tare!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de colţ 2

(5 Martie-Ziua florii de colţ)

Ud o floare ne-ncetat,
Însă mă înţep din greu:
Are colţul îndreptat
Împotriva mea mereu!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Ce naiba faci, măi, trădătorule?
Alex: Trădător?! Eu?! Ce-ai, mă, eşti căzut în cap?
Nistor: Deloc. Da' tu mă trădezi.
Alex: Eu?! Pe tine? Cum?
Nistor: Păi, gata, părăseşti "Clubul Burlacilor"? Ce naiba, mă laşi singur? Mă abandonezi şi te aliezi cu "inamicul"? Trădător notoriu ce eşti!
Alex: Ah, asta era... Deh, mă, ce-ai vrea? Trebuie să mă înţelegi, ce naiba? Am şi eu o vârstă, cred, respectabilă, era cazul să fac şi pasul ăsta, în cele din urmă. Nu se putea altfel.
Nistor: Vârstă respectabilă, pe naiba! Baliverne! Ce mă iei pe mine cu texte d-astea răsuflate? Motivaţii, mă... Pretexte! Trădătorule!
Alex: Da' ce tot spui că rămâi singur? Eşti orb?! Mai sunt Luci şi Mihai, tot ca tine. Tot burlaci şi ei.
Nistor: Ah, şefu'... Şi campionu'... Deocamdată, da, mai sunt. Cine ştie până când? Probabil nu pentru prea mult timp. O să treacă şi ei de partea ta. Şi atunci tot doar eu o să rămân singurul altfel decât voi, ceilalţi. De parcă nu-mi era de ajuns că mă deosebeam deja, datorită înălţimii, acum se mai adaugă şi chestia asta; rămân singurul ciudat, etichetat... "Necăsătorit". Altfel decât voi...
Alex: Păi, ce naiba mai aştepţi?
Nistor: Ce-ai, mă?! Eşti nărod? Cu cine?
Alex: Eh, asta-i problema ta... Ce vrei să-ţi fac?
Nistor: Nimic; ce să-mi faci? Auzi la el... Asta-i situaţia! Lasă, mă descurc eu. Îmi rămân... dulciurile. Şi geogra'... E ceva. Mişto, nu? Interesant!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul

sunt zâmbetul care apare
la orizont în dimineaţă..
sunt roşul cald care apune
în fiecare după-amiază!

sunt galbenul de păpădie
ascunsă printre frunze verzi
sunt trandafirul ce-nfloreşte
jos în gradină... şi nu-l vezi!

sunt tot albastrul de deasupra
sunt cerul şi pământul tău...
te-nvălui în lumina caldă
şi-ţi dpruiesc tot gândul meu!

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zece ani de când am fost pentru întâia oară la Eminescu acasă. El sta pe-atunci în Podu Mogoşoaii, deasupra unei tapiţerii, într-o odaie largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad, pătată de cerneală, cărţi multe, ticsite pe nouă poliţe mari ca de vreo patru metri, o maşină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colţ, în alt colţ un cufăr vechi; pe pereţi, nicio cadră. Poetul era singur, într-un surtuc lung peste cămaşa de noapte. Prietenul cu care venisem îl cunoştea din copilărie, îşi ziceau tu. Am stat aproape o oră, în care eu n-am vorbit nimic. I-am ascultat pe ei discutând asupra telepatiei. Sfiicios mă uitam la Eminescu. Eram aşa de fericit că-l văd. Mi se părea un zeu tânăr, frumos şi blând, cu părul lui negru, ondulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duşi, osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate şi melancolie. Avea un glas profund muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă.

Alexandru Vlahuţă în Versuri şi proză, Amintiri despre Eminescu, 1889 (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt inimi, doruri, visuri, cânt.
Oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere,
într-un fel în Ceruri, altfel pe Pământ.

Oamenii culeg gânduri semănate,
pentru visteria sufletului lor.
Cu ele plătesc zilele-adunate...
Bani... strânşi pentru pleoape ce se-nchid când mor.

Copiii de ieri, sorii dimineţii,
ca îngeri sau demoni asfinţim, pe rând.
Toţi venim Lumini, dar în dansul vieţii,
ne stingem c-un zâmbet sau sfârşim urlând.

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii

Ochii sunt ciudaţi, bizari, comori.
Tentanţi, ademenitori.
Ascund poveşti, secrete, văd adevăruri
Şi erori.

Ei sunt enigme, paradoxuri, desfătări.
Ne privim, şi nu ştim cine suntem.
E un zâmbet ce ne leagă, pe veci. Simţim fiori.
Ei ne lasă să înţelegem:
Că totul e etern, dar trecător.

Azi ochii mei te văd la fel de sfânta,
De astăzi sunt o umbră
De acum, toţi ochii
Mă înspăimântă.

Ei sunt hipnotici. Ascund puteri...
Ochii sunt ciudaţi, bizari, comori
Ei sunt creati de zei nemuritori..

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

floare de colţ
femeie fugind spre cer
pe colţ de suflet

haiku de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, putem!

Cred că nu se va uita prea curând
dimineaţa americană
când a învins visul anilor '60,
nimic poetic de altfel,
dar cine îşi va mai aminti
de noaptea cambodgiană
a anilor '70,
nimic poetic de altfel,
nimic poetic de altfel...

Noi sigur nu mai ştim
ce să ne amintim
despre anii '60,
câteva filme,
câteva melodii,
câţiva şi Nichita
Of! Nichita...

Noi sigur nu mai ştim
când să ne amintim
despre anii '00,
acei ani umbroşi,
acea negură
din care puţini au scăpat.
Atunci când multe drumuri
au coborât în valea plângerii...

Au coborât în mina sufletului
orbit de talazul mării!

Au făcut actul necesar
pentru orice fenix
care a stat prea mult timp
cenuşă...

Da, astăzi arcurile
s-au relaxat
de la atâta tăcere
în mijlocul pietonalei,
de la atât cuvânt
aruncat
ca o fiară
din cuşca buzelor.
Astăzi mânuşile de catifea
zac murdare
pe birou.
Astăzi zâmbetele evită
să se supere.
Astăzi lumina vine cu porţia
de la cine nu te aştepţi.
Astăzi fenixul îşi desface
aripile ca de păun,
coada ca de păun,
glasul ca de om,
pentru că
nimic nu mai e poetic
de altfel,
pentru că nicio vorbă
nu a încetat
să ne lase
puterea
de a ne urca
spre cer, fluidul nepătruns
al mantiei lumii.

Da, putem să zburăm,
deşi sună patetic,
deşi e poncif,
deşi lumea nu mai vrea.

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!