Trăiască toţi copiii!

Merg cu capul în jos, dar nu sunt rătăcit,
Asemeni unui greier, mi-e ceasul scârţâit,
Păşesc, pe unde nimeni nu a -ncercat cumva,
În suferinţa zilei, să vrea a se -nturna...

Privesc la tălpi, că ard, şi le arăt o groapă,
Să nu mai ardă întruna, că-mi lase gura apă,
Că dacă aşa voi merge cu capul tot în jos,
Nefericirea mea mea mă va călca pe os.

Mai am o mică forţă, dar înăuntru arde
A ei veşnică torţă, cu străluciri ne-fade
Mă îngrijesc de mersu-mi, să viu alene
Spre lumânarea serii, s-o rog devreme

Un dram de biruinţă, la revărsat de zori,
Să-i mulţumesc lui Doamne, de multe ori,
Că-mi ţine lângă El băiatul meu înalt,
Pojarul, care arde mă scapă de asfalt...

Şi zbor, ca nevăzutul, pe un tărâm frumos,
La copilaşii mei, să-i strâng la piept duios,
De mersul meu pe jos, nici vorbă, am uitat-
Am rătăcit, prin nouri, nu ştiu, că-s un bărbat.

Dar ştiu prea bine soarta, ea, cea de genu- slab
E hrăpăreaţă, culmea, în drumul ăsta vag-
Am coborât din nouri, ca să vă scriu poemul-
Trăiască toţi copiii, şi piară-n veci blestemul!

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea

aici sunt ploi târzii şi lungă este noaptea
în care pleacă în zbor spre alte zării, cocorii
zbor lung, sfâşietor
şi plânge în ropot nesfârşit iar ploaia
numele meu e plâns în amurg
azi e târziu
aş vrea să ştiu şi nu mai ştiu
dar ce să ştiu când totul este gol, pustiu
aş vrea să plâng dar nu mai pot
aş vrea să ţip, să joc
dar nu am loc
pe ţărm răsună paşii unui gând
gândul e trist, spre alt destin
ce viaţă, ce chin, ce festin
offf, câte aş vrea
dar pasul ăsta s-a sfârşit
aşa că am plecat şi eu un pic
să dorm o clipă doar
am obosit să mor în fiecare zi
mă voi trezi în zori să scriu
povestea unui om nebun ce crezut odată în iubire
când nu scriu, ţip
când nu ţip, plâng
când nu plâng, mă rog
alteori cioplesc cuvinte dintr-un ciot
aruncat de sălbatice valuri pe ţărmul sufletului
nu, nu dorm
privesc cum se izbesc în tâmplă
gânduri spuse şi nespuse
dintr-o piatră
lovită de veacuri aride, uscate
obosit de griji, de timpuri, de păcate
am ridicat un lăcaş pe ţărmul sufletului
pentru lumea ce trece, se duce
în prag am pus o lumânare
arde şi arde

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul

A mai trecut o zi din viaţa mea,
Iar eu privesc alene asfinţitul
Şi în minte am o întrebare grea,
Poate astăzi îmi va fi sfârşitul.

Dar, pe loc răspunde-o voce clară,
-Am să te chinui, ai de aşteptat,
O să te mai ţin amice înc-o vară
Să-mi demonstrezi că eşti bărbat!

-Dar, cine eşti? intreb cam apăsat
Dumnezeu, destinul, poate-o Forţă?
De sufletul mi l-ai anesteziat,
Şi corpul îmi arde ca o torţă?

-Am sa îţi spun îndată, nu-i secret
Nu sunt de fel bine, dar nici rău,
Şi clipind din ochi, puţin şiret,
-Eu, pur şi simplu sunt blestemul tău!

poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea unui pensionar optimist

"Deşi sunt coşcogeamite bărbat,
Înalt, voinic, destul de arătos,
La pensie-am ieşit anticipat
Şi, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Îmi creşte tensiunea în artere,
Iar pulsul mi-e la limita de jos,
Să urc pe scări eu nu mai am putere
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Colesterolu-mi este ridicat
De-o cârjă mă susţin când merg pe jos
Mi-e greu cu diabetul zaharat
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

La ochi am dobândit o cataractă,
Pe toate-n jur le văd acum pe dos,
Iar muşchii feţei nu se mai contractă
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Sunt surd acum de ambele urechi
Şi nu aud, chiar de-mi vorbiţi frumos,
În spate mă mai ţine-un junghi mai vechi
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

De-o vreme mă cam supără prostata,
Mi-e sexul fleşcăit, cândva fălos,
De băutură mi-e ficatul gata
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Bojogii mei sunt negri de tabac,
Am paraziţi în intestinul gros,
Am patru operaţii la stomac
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!

Reumatismul zburdă prin ciolane,
Când plouă simt că-mi trece os prin os,
Îmi fac ades varicele şicane
Dar mulţumesc, sunt bine, sănătos,

Acum, scuzaţi, închei a mea misivă
Ce sper c-o să vă fie de folos,
Că sunt la terapie intensivă...
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!"

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă mulţumesc!

Mulţumesc Dragoste că nu mă uiţi
mulţumesc Doamne
Mulţumesc Prieteni că existaţi
mulţumesc Doamne
Muţumesc Iubito că eşti aşa de frumoasă
mulţumesc Doamne
Mulţumesc Poezie că-mi dai voie să-ţi fiu mire
mulţumesc Doamne
Mulţumesc Duşmanilor că sunteţi alături de mine
mulţumesc Doamne
În fine
muţumesc tuturor fetelor şi femeilor
că fac suportabile viaţa şi moartea
în egală măsură
mulţumesc Doamne
Mulţumesc lume şi nelume
că sunteţi de neînlocuit
mulţumesc Doamne
Azi şi-ntotdeauna
Mulţumesc Doamne
ps
Mulţumesc şi lui Costel Zăgan că-mi permite să-i folosesc numele
drept
pseudonimul meu cel de toate zilele
VĂ MULŢUMESC TUTUROR
celor văzuţi şi nevăzuţi
de aici şi de pretutindeni
Îţi mulţumesc MULŢUMESC!

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (8 ianuarie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropo de noua "Lege a Pensiilor" - Scrisoarea unui pensionar optimist

"Deşi sunt coşcogeamite bărbat,
Înalt, voinic, destul de arătos,
La pensie-am ieşit anticipat
Şi, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Îmi creşte tensiunea în artere,
Iar pulsul mi-e la limita de jos,
Să urc pe scări eu nu mai am putere
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Colesterolu-mi este ridicat,
De-o cârjă mă susţin când merg pe jos,
Mi-e greu cu diabetul zaharat
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

La ochi am dobândit o cataractă,
Pe toate-n jur le văd acum pe dos,
Iar muşchii feţei nu se mai contractă
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Sunt surd acum de ambele urechi
Şi nu aud, chiar de-mi vorbiţi frumos,
În spate mă mai ţine-un junghi mai vechi
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

De-o vreme mă cam supără prostata,
Mi-e sexul fleşcăit, cândva fălos,
De băutură mi-e ficatul gata
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Bojogii mei sunt negri de tabac,
Am paraziţi în intestinul gros,
Am patru operaţii la stomac
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!

Reumatismul zburdă prin ciolane
Când plouă simt că-mi trece os prin os
Îmi fac ades varicele şicane
Dar mulţumesc, sunt bine, sănătos,

Acum, scuzaţi, închei a mea misivă
Ce sper c-o să vă fie de folos,
Că sunt la terapie intensivă...
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!"

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu, Doamne, să mă rog mai bine,
Nu ştiu, Doamne, să Te chem mai mult,
Nu ştiu, Doamne, dacă eşti cu mine,
Nici nu ştiu de ştiu să Te ascult.
Ştiu atât: să Te privesc întruna,
Să mă cânt la cer de dorul Tău,
Să Te-aştept când licăreşte luna
Şi să strig când bântuie cel rău.

Nu ştiu să mă-nchin cu voce tare,
Nici nu ştiu să plâng dacă mai pot
Ţi-am cerut doar milă şi iertare
Şi-am venit cu sufletul cu tot...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a rătăcit şi urma...

Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut paşii în timp,
Mi s-a rătăcit şi urma către casa părintească,
De vreo şapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec şi-au început spini şi bălării să crească

Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger şi-n veri fierbinţi
Prin mireasma de răşină de la crengile de pin
Nu simţeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinţi
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin

Parcă-i văd cum aşteptau cu privirea înduioşată
Şi împovăraţi de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă aţintiţi mereu spre poartă
Doar ca să-şi vadă copiii... altfel viaţa n-avea rost...

Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcaţi cu soarta lor şi credinţa-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...

Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Şi prin casă ard tămâie cu miros ca de răşină
Dar nu pot oricât aş vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare şi plec capul spre ţărână...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dac-ar fi să-i spun

Doamne, dac-ai vrea să-mi spui
cât de dragă-i sunt eu lui
mintea n-ar mai fi un chin
ci doar rouă-n pat de crin

ştiu că mi-e sărac cuvântul
când nu palmele-s veşmântul
ce-i îmbracă trupu-n noapte
în strânsori cu voluptate

Doamne, plouă-mi gând decis
peste tâmple-n păru-mi nins
varsă-mi har şi-nţelepciune
doar atât, să-nvăţ a-i spune

scriu cu fir de dor nebun
ţesând şoapte ce nu-i spun
gura lui cum încă-mi este
anotimp, din timp poveste

Doamne, spune-i că nu plâng
lacrimă din ochi curgând
ci mă zbat într-o căinţă
dezmierdând cu neputinţă

ştiu că-n consacrată vină
sorţii i-am fost rădăcină
da-n copacul dat în floare
simt tulpina cum se-ndoaie

Doamne, fă-mă doar ce ştii
că mi-e dat, să-i pot a fi
nici mai mult şi nici puţin
cât din dragoste mă-nclin

fă-mă, Doamne, rază-n zori
să-i strecor lucirea-n pori
şi din pielea-i ca mărgeanul
să sorb, Doamne, tot aleanul

Doamne, sunt ce m-ai făcut
cuget viu c-un chip de lut
port lumină-n ochi candoare
doar că-n piept inima moare

şi-atunci Doamne, fă-mă glas
scoate-mi şoapta din impas
fă-mă foc, şi dor, şi ploaie
ia-mi tăcerea ce-nconvoaie

Doamne, dac-ar fi să-i spun
cât aş vrea să-i fiu surghiun
i-aş picta în ochi, poeme,
fără vers! de vers se teme

spune, Doamne-n câte porţi
cumpănind astfel de sorţi
ai pus lacăt ce n-au cheie
pentr-un suflet de femeie?

Doamne, dezrobeşte-mi firea
nu-s poet da-mi ştiu menirea
cât să ştiu că, prin cuvinte,
îl iubesc! sfinţind aminte!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne!

Dă-mi, Doamne, un pic putere
să nu pot la nimeni cere
nici avere, nici demenţă,
nici ajutor, nici clemenţă,
lasă-mi capul să mă poarte
din aproape spre departe,
cugetele fie-mi grijă,
tânguire ori dirijă,
picioarele neclintite,
gândurile necăjite,
bine-nfipte şi-ndreptate
către tot ce duc în spate,
că-mi este povara dulce,
ce-am construit să pot duce,
doar eu port vinovăţia
că mi-am clădit măreţia
doar pe puterile mele
cu muncă şi temenele,
că munceam din zori în noapte
doar cu rezultat la fapte,
munceam azi ca fiind mâine
şi pe-o felie de pâine,
munceam azi chiar pe un leu,
mă ştia doar Dumnezeu,
sufeream epuizare
doar să-mi cresc venitul mare
pentru mine, pentru-o casă,
pentru ce-am lăsat acasă,
m-am căznit ca să tot strâng
să nu-i văd pe-ai mei plângând,
să nu le ştiu suferinţa,
parcă mi-am pierdut credinţa,
nu mai ştiu ce-i bucuria,
lacrimile-mi sting robia,
sunt lacrimi de fericire
că m-oi duce-n nemurire,
iar ai mei m-or pomeni:
rudele şi semenii.

rugăciune de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu eşti lângă mine

Când nu eşti lângă mine
Viaţa n-are sens,
E ca o poezie
Fără nici un vers.

N-am cui să-i spun o vorbă,
Să pun masa în doi,
Să ne iubim copiii
Aşa cum ştim doar noi.

Nu simt căldura sfântă
A iubirii noastre,
Nici câmpului nu-i ştiu
Întins de flori albastre.

Nu ştiu cum este lumea
Prin care toţi păşim,
Mi-i frică, Doamne, Sfinte,
Că repede sfârşim.

Nu am simţit stelarul
În patul meu de vis
Decât hoitarul negru
Ce-n gheare m-a cuprins.

Aş vrea în primăvară
Înfloritori, cu dor,
Să fim o veşnicie,
La sânul tău să mor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit

Sunt fericit că mă iubeşti,
Sunt fericit că mă doreşti,
Sunt fericit că pot să cânt,
Că am, din plin, discernământ.

Sunt fericit că te iubesc,
Că văd, aud, că simt, gândesc,
Sunt fericit că îmi vorbeşti,
Că-atât de galeş mă priveşti.

Sunt fericit că îmi eşti muză,
Că pot să te sărut pe buză,
Că mă inspiri şi pot să scriu,
Sunt fericit că şi-azi sunt viu.

Sunt fericit că pot vorbi,
Că singur eu mă pot hrăni,
Sunt fericit că pot mânca,
Că pot bea apă, respira.

Sunt fericit cu un pupic,
Că pot din pat să mă ridic,
Că singur pot să merg la baie,
Că munca încă nu mă-ndoaie.

Sunt fericit că sunt creştin,
Că pot să beau un vin divin,
Că pot la Domnul să mă rog,
Sunt fericit că nu-s olog.

Sunt fericit că pot să merg,
Sunt fericit că pot să-alerg;
Chiar de nu sunt bogat, bănos,
Sunt fericit că-s sănătos.

Sunt fericit că am o pâine,
Chiar de trăiesc de azi pe mâine,
Sunt fericit că-am ce mânca,
Sunt fericit că am ce bea.

Sunt fericit că-am un veşmânt,
Că pot pe alţii să-i încânt,
Sunt fericit că-s preţuit,
Sunt fericit că am trăit.

Sunt fericit că pot visa,
Sunt fericit că pot dansa,
Că pot să port un dialog,
Că sfânt mi-e sfântul Decalog.

Sunt fericit că pot dormi,
Sunt fericit că pot glumi,
Sunt fericit că sunt hazliu,
Sunt fericit că multe ştiu.

Sunt fericit că este pace,
Sunt fericit că am ce face,
Că pot răspunde şi-ntreba
Că pot să-afirm şi pot nega.

Sunt fericit că pot munci,
Sunt fericit că pot citi,
Că pot deplin a cugeta,
Sunt fericit că pot ierta.

Sunt fericit că-mi eşti fidelă,
Că ai ochi blânzi, ca de gazelă,
Sunt fericit că am cafea
Şi că o beau cu draga mea.

Sunt fericit că pot iubi,
Sunt fericit că pot zâmbi,
Că-mi pot iubita săruta,
Că draga-mi pot îmbrăţişa.

Sunt fericit că sunt iubit,
Sunt fericit că-s fericit.
Par lucruri simple şi fireşti,
Dar fără ele nu trăieşti.

poezie de George Budoi din Fericirea şi Nericirea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (5 octombrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau nu

S-a stins o zi si alta vine
Ce-mi va aduce oare-n dar?
Cine croieşte pentru mine
Destin in calendar?
Aş vrea să-l văd, aş vrea să-l simt
Aş vrea palpabil ca să fie
Dar nu-i.... si mă intreb in gând
Să cred in ce nu e să fie?

Deşi nu am găsit răspuns
Si drumul rece intră-n iarnă
Cu paşi nesiguri spre apus
Eu sper in altă primăvară!
Si nu ştiu cum si nici de ce
Si nu ştiu cine mă iubeşte
Dar mă veghează din neant
Si drumul mi-l călăuzeşte.

Aş vrea să pot să-i mulţumesc
Si să-i trimit in dar o floare
Dar zorii zilei mă opresc
-Tu ai rămas o visătoare
Căci dincolo de cer nimic
Nu este viu si intrupare
A fi sau nu... rămâne-n timp
Aceeaşi veşnică-ntrebare.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mă ocoleşti ?

Aseară am trecut din nou pe strada ta,
Gândind că, poate, măcar o clipă te-oi vedea,
Dar în zadar până târziu am aşteptat
Căci gândurile mele din nou s-au spulberat.
Poate-ai ştiut că vin şi ţi-ai schimbat cărarea,
Sau poate că destinul, îmi ocoleşte vrerea.
Nu ştiu, şi nu pot să-nţeleg
Cum aş putea vreodată enigma să-ţi dezleg.
Sunt întrebări cu temă ce-adesea ţi le pui,
Dar nimeni nu le aude, căci sunt al nimănui.
M-au părăsit amicii şi tu m-ai “lepădat”,
Unii, le uită toate dar eu... nu le-am uitat.

Nu ştiu de ce blestemul s-a-nfiripat în mine,
Căci n-am greşit cu voia nici măcar unui câine.

O.. Doamne! Fă-mi plăcerea, dacă şi mâine vin
Şi scoate-mi-o în cale s-o văd măcar puţin,
Să o privesc în faţă, în ochii ei verzui,
Să-i răscolesc în suflet iubirea cea dintâi.
Obrajii să-i roşească, privirea să-i tresară,
Să n-aibă timp să-mi spună o vorbă de ocară.
Apoi... S-o strâng în braţe, acolo în “Dudeşti”,
S-o-ntreb cu nostalgie: De ce mă ocoleşti?

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (1994)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-mi, Doamne, anii mei

Întoarce-mi, Doamne, anii mei
Copil sa fiu din nou la mama,
Să urc fără frică într-un tei,
Habar să nu am ce este teama.

Să merg iar desculţă pe-afară
Prin iarba cosită şi udă,
Să privesc rândunica cum zboară
Să simt inima cum îmi tresaltă, nebună.

Atât de bine îmi era la mama
Şi-o simţeam cu toată fiinţa,
Am crescut şi-am aflat ce e teama
Şi-am aflat şi ce e suferinţa.

Mi-e sufletul gol şi pustiu
Şi multe am avut să spun lumii,
Am rătăcit de dor şi nu ştiu
De am greşit... cum spun unii.

Aş vrea să las lumii un semn că am fost
Printre semeni, un suflet sihastru
Cu inima plină de iubire şi frumos,
Şi c-am iubit şi-am simţit în albastru.

Am vrut să dau lumii, din sufletul meu
Iubirea să-mi fie tovarăş de drum.
Şi oamenii să fie buni, am vrut eu
Dar mai mult de atât să fac, nu am cum.

poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu cer prea mult

- Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ţi cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,
Te-ar ţine de vorbă,
Ţi-ar împuia capul cu fleacuri
Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.
- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sticlă de vin şi-o femeie.
Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.
Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O sticlă de vin şi-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,
E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
Mai bine tăiaţi-mi vinul,
Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirându-mă din ochii iubitei.
Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veşnicii,
Lăsându-mi-se timp pentru uitare.
- Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul şi raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.
Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalţ pe drepţii din rai,
Daca n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul şi diferenţele
De temperatură, luminozitate şi presiune
Dintre rai şi iad,
Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grăbeşte, Doamne, de mă scapă Psalm 143

Grăbeşte, Doamne de mă scapă
Şi nu-mi ascunde faţa Ta
Că aş ajunge-atunci în groapă
Cu cei ce nu se pot scula.
Mi se topeşte duhu-n mine
Când vreau în braţe, Doamne sfânt
Să Te păstrez ascuns mai bine
Şi să mă satur de Cuvânt.

Grăbeşte, Doamne, de m-ascultă
Mă-nvaţă voia-Ţi s-o-mplinesc
Şi dă-mi din bunătatea multă
Să pot pe toţi să-i răsplătesc.

Şi nu intra la judecată
Cu oamenii şi robul Tău
Că nu e nimeni fără pată
Şi nimeni să nu facă rău.

Arată-mi Calea, mă-ntăreşte
Când lacrima mi-e pe obraz
Vrăjmaşul meu îl nimiceşte
Mă scoate, Doamne din necaz.

poezie de Adriana Cristea (22 mai 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru iertarea păcatelor

Ştiu că-s vinovat, Părinte...
Ştiu că vina mea e mare -
Vină fără de iertare;
Că-mi bat joc de cele sfinte
Şi nesocotesc Scriptura
Când păcătuiesc de-a rândul
Şi cu fapta,
Şi cu gândul,
Şi cu ochii,
Şi cu gura...

Ştiu că-s vinovat, Părinte...
Dar cu mult mai vinovat
Este-acela care minte!...

Eu nu mint -
Eu sunt ca Tine!...
Nu ştiu dacă-i rău sau bine,
Dar nu cer să fiu iertat,
Fiindcă Tu trăieşti în mine -
Şi cum Tu faci numai bine,
Ce fac eu la fel cu Tine
Nu-i păcat...

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 12 (decembrie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea albastră

Stea albastră, stea albastră, care-mi luminai din cer,
Strălucirea ta măiastră de ce nu-mi mai e străjer?
Rătăcit îmi este drumul, iară pasul mi-e sfios,
Nu-i mai simt vieţii parfumul, nu mai ştiu zâmbi voios.

Faptul că-mi eşti lipsă mie ( şi mereu în gând mi-o spun )
Este că spre veşnicie luminezi alt om mai bun?
De-i aşa, nu-i să mă mire, n-am umbrit deloc frumos,
Că am păcătoasă fire, nu mi-s tare de folos,

Însă, poate-o stea mai mică, bulgăre de meteor,
Nu ar vrea, la o adică, a-mi fi călăuzitor?
Mă prăval în întuneric,, iarăşi cad şi mă ridic ;
E blestemul luciferic peste sufletul meu mic?

Poate-o fi, după dreptate, dar tot stau şi mă socot,
De mi-ar lumina în noapte, să mă schimb încă mai pot!
Voi sluji mereu iubirii, cum de mult ai aşteptat,
Dă-mi lumina nemuririi, cea ca aurul curat!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (7 septembrie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În străinătate

Dorurile mele-s multe!
N-are cine să le-asculte,
Că-s plecat demult, în depărtări.
Numai dorul mi-e aproape
Aici, în străinătate,
Chiar şi el se pierde printre zări.

Am plecat plin de nevoi,
Dar cu gândul tot la voi,
Să cutreier lumea-n lung şi lat.
Unde-am fost, am dat de chin,
De lacrimi şi de suspin,
Zile bune tot nu am aflat.

Tare m-aş-întoarce-acasă,
Dar n-avem pâine pe masă,
Şi mă doare de copiii mei!
Inima îmi este scrum,
Dar nu mă pornesc la drum,
Voi munci din greu doar pentru ei.

Cât mai pot, şi sunt fiinţă,
Nu îi las în suferinţă,
Că nici tatăl meu nu m-a lăsat.
Acum sunt prea mici, e greu,
Ştie numai Dumnezeu,
El secretul vieţii mi-a aflat.

Mă ajuta zi şi noapte,
Că-s străin şi sunt departe,
Doamne, pentru toate-ţi mulţumesc!
Ţine-mă tot în putere,
Nu doresc multă avere,
Doar copii, Doamne, să mi-i cresc!

Şi nici bani nu vreau prea mulţi,
Dar să nu umble desculţi,
Că nu pot să-i ştiu în suferinţă.
Nu vreau mult, nu sunt avar,
Vreau doar strictul necesar.
Mulţumesc că am a ta credinţă!

poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să spun c-a venit toamna
Dar arde soarele cumplit...
Doar anii mei intraţi în toamnă,
M-apasă greu, şi-am obosit.

Aş vrea să spun că-mi este bine
Dar multe răni acum mă dor,
Prea des ajung să lupt cu mine
Dar şi câştig, de multe ori.

Aş vrea să spun că nu iubesc
Dar aş minţi, şi nu se cade.
Iubesc nespus şi peste sens
Şi parcă sufletul mă arde.

Căci viaţa noastră e aşa
Cum Dumnezeu ne-a hărăzit,
O cruce avem ca să purtăm,
Şi un destin de împlinit.

Nimic nu este întâmplător,
Aşa cum e, viaţa-i frumoasă
Aici e locul unde "creşti"
Şi doar aici te simţi acasă.

Elena Bulancea în Personală (1 august 2020)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!