Iubire interzisă

În ochii ei priveam cu fremătare,
Ştiind că-n viaţă nu va fi a mea.
În frumuseţi n-avea asemănare
Şi-atunci când eu plângeam, dânsa râdea.

De mersu-i sufeream pân-peste poate,
Ştiind că-un oligarh mi-o va fura.
Din crângul ei să strângă taine coapte,
Un miliard de-arginţi în schimb să-i dea.

Eu nu puteam să-i dau decât Iubirea,
Pe care Dumnezeu mi-o trimitea
Şi într-o zi i-am scris: "Mă pierd cu firea
Şi am să mor de te vei mărita!"

Ea a citit răvaşu-n miez de noapte
Şi când gândi să-mi şteargă lacrima
Deschise uşa, dar un glonţ din spate
Îi prăvălise vraja pe podea.

Şi dintr-odată vânt porni să bată
Şi-o ploaie ocupase ţara cea,
Unde un oligarh ucise-o fată
Şi tot el, în genunchi, o săruta.

poezie de Traian Vasilcău (25 mai 2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei, stele-nviate

De-acum nu voi mai scrie despre stele,
Că sunt şi ele nişte muritoare,
Se ghemuiesc până se sting în ele,
După ce ard cu multă-nflăcărare.

În ani, peste vreo zece triliarde,
Vor fi cu toate veri în pragul iernii,
Aceste flori de noapte nu pot arde
Cât dragostea din ochii mei, eternii,

De care, când ai dat întâia oară,
Ca şi acum, când nu ai ochi să-i vezi,
Mă plâng, ştiind că poţi să-i faci să moară
Şi râd, ştiind că poţi să-i înviezi.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (12 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Dumnezeu a făcut lumea, cu un ochi plângea, iar cu celălalt râdea. Plângea ştiind cât vom suferi, râdea ştiind că îi vom ţine totuşi de urât.

aforism de Ionuţ Caragea din Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

privesc în ochii tăi
codană drăgălaşă
şi-o să-i admir mereu
te cer să-mi fii mireasă
sedus de ochi voioşi
ştrengari niţel sfioşi
o să-i admir mereu
doar eşti a mea crăiasă
când îi voi săruta
stând ambii faţă-n faţă
iubirea vom gusta
întreaga noastră viaţă
fiind ca nişte zei
din ochii tăi şi-ai mei
din marea de dulceaţă
la îngeri vom da viaţă.

poezie de Mihai Cucereavii (28 martie 1969)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o viaţă viitoare

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii iarăşi altar,
Să-mi ungi rănile amare,
Să-mi stingi al inimii jar.

Să-mi baţi iar la uşa vieţii,
Având în bagaje... mir,
Să mi-o "cruţi" de toţi scaieţii,
Să mi-o-mbraci în trandafir.

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii reper, din nou,
Busolă, umbrelă, soare,
În povestea mea, erou.

Cu paşi blânzi să mi te-apropii,
Să-mi prinzi mâna de a ta,
Să-mi săruţi fruntea şi ochii,
Ce nicicând vor lăcrima.

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii iar adăpost,
Să-mi fii leac la ce mă doare,
Izul celor care-au fost...

Să mi-l ştergi din nări, din minte,
Şi să nu-i mai simt trecând,
Prin sufletul meu cuminte,
Ce-a plâns râuri, tot iertând.

Într-o viaţă viitoare,
Am să te aştept aici,
Să-ţi pui haina-ocrotitoare,
Peste slute cicatrici.

Să mă-mbrăţişezi blajin,
Cu răbdare şi tandreţe,
Iară eu, câte puţin,
Să mă vindec de tristeţe.

Într-o viaţă viitoare,
Aş trece prin ce-am trecut,
Ştiind că, pe-a mea cărare,
O să-mi apari tu, drag scut.

Şi-o să luptăm amândoi,
Eu luptătoarea, tu scutul,
Pentru-un viitor fără ploi,
Mai frumos decât trecutul.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru.....

Într-o zi de LUNI,
dorul de tine se vă dezbrăca de inhibiţii.
Poţi să mă săruţi pentru că eu voi plânge,
poţi să mă iubeşti pentru că eu te voi trăda.

Voi privi lumina ochilor tăi şi voi râde
descoperind în ei răsăritul de soare.
Îţi voi căuta umbra şi voi fi fericit că te-am regăsit.

Nu voi săruta urma paşilor tăi
de nemulţumit ce sunt cu atâta puţin...
voi săruta în schimb imaginea ta
de pe retina ochilor mei ştiind că de acolo
nu te poate fura nimeni.

Nu cred că poate cineva
să mă înţeleagă, decât TU.... ştii de ce?
Pentru că sunt doar nebunul tău...

poezie de Alex Daniel din Lumea nebunilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e nesaţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără să-i ceri nimic în shimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am vrut totul de la tine pentru că-ţi dădusem totul şi oricum ceva mai bun decât mine nu puteam eu să-ţi dau. De aici a pornit greşeala, de la acest schimb în aparenţă just. Dar ce experienţă aveam eu, de unde să ştiu eu că iubirea dintre două fiinţe nu e niciodată egală, că balanţa atârnă când într-o parte, când într-alta, după variabile de care foarte greu ne dăm seama. În cazul nostru balanţa atârna în favoara ta. Lanţurile cu care mă încătuşai erau mult mai puternice decât ale mele.

Mihail Drumeş în Invitaţie la vals (1936)
Adăugat de Tania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzusem deja lumea, cu frumuseţea şi suferinţa şi minunile ei mai bine mai bine decât sperau sau se temeau ei că o vor percepe. Dar mai ştiam ceva. Că toţi cei care nu recunoşteau cine erau sau unde fuseseră se aflau în cel mai mare pericol. Erau nişte somnambuli orbi pe frânghie, care tăiau cu degetele aerul subţire. Aşa că i-am lăsat să plece, m-am ridicat şi m-am îndepărtat, ştiind că renunţasem la ceva ce nu aveam să mai capăt vreodată (...), la o iluzie pe care mi-o făcusem, că puteam să fiu salvată şi să o iau de la capăt.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monument

Adorm şi mă trezesc peste ceaslov,
Fug de ispite grele ca de-un câine,
Dar, Doamne, nu-s defel ca dreptul Iov,
Ce nu cârtea în faţa Ta, Stăpâne!

De toate părăsit---toate răbda!
De toţi uitat---spre toţi privea cu milă,
Ştiind că ce-a luat Domnul---iar va da
Şi-i mulţumea cu lacrimi pe-a lui filă,

Şi-altar de Slavă-i înălţa mereu,
El, Iov, îmbrăţişat de chin şi rană,
Care murea, crezând în Dumnezeu
Şi răsplătit a fost cu neprihană!

O, Sfânt Părinte-al meu, sunt corigent
La Seminarul Dragostei divine.
Te rog, fă din Răbdare monument
Şi că eşti bun, chilie dă-mi în Tine!

Strivit fiind pe roată---să Te cânt!
De oameni răstignit---să le spun: Pace!
Şi să-i iubesc, plecând cu trupul frânt
La Cel ce trup nepământesc mi-o face!

poezie de Traian Vasilcău (19 mai 2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul de V'day

Mă tot gândesc: se-apropie V'day,
Cadou, ce să-i mai cumpăr, Dumneaei?
Că-i mofturoasă, mofturoasă tare
Şi nu ştiu ce să-i iau – problemă mare! –

Să-i dau cercei? Păi, de-ăştia i-am tot dat
Şi, sunt convins, demult s-a săturat.
O floare? Are, de la pacienţi,
Că-s unii, după mine, prea atenţi.

Păi, ce să fie? Dacă-i dau mănuşi,
Îmi zice, ca alt'dată: "Mi-o făcuşi!"
O ia de apropo că, zice ea,
Cu mine ştie cum a se purta.

Şi-atunci, ce-i dau? S-o duc la un spectacol?
S-ar închina şi-ar zice că-i miracol,
Că n-am mai fost de când un bard local
Mi-a-mbogăţit bagajul cultural.

A, ştiu! – am la parter o librărie,
Îi iau ceva să-mi folosească mie,
Căci fără dar nu cred că se mai poate:
Îi dau, ca dar, o carte... de bucate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi uitaţi

Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să mă pierd în adâncimea
Onglizii tale sufleteşti.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să tânjesc dup-o privire
Ce infinită mi-o doresc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
În albastrul lor sublim
Să mă pierd ca-n labirint.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Lumea-ntreagă să se oprească,
Doar ca eu să-i proslăvesc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Ochii tăi să mi se pară,
Casă sufletului meu.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să te urc pe-un piedestal,
Şi să nu te mai urnesc.
Dar mai trist când vine vremea,
Şi ochii nu se mai întâlnesc.
Şi ai vrea să simţi durerea,
Doar o dată să-i mai vezi.
Să te îneci din nou în ei,
Să-ţi spună din nou poveşti,
Să-ţi creezi din nou iluzii,
Că în conştiinţa lor, trăieşti.
Dar pleoape grele îi ascund,
Trecut-a timpul peste noi,
Aproape am uitat albastrul
Ce l-am idolatrizat demult.

poezie de Mihaela Ciuhoreanu
Adăugat de Mihaela Ciuhoreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rană şi Leac

Ca ochii tăi ispită nu-i mai mare.
Vrăjmaşa pălmuire e un fleac.
Cândva m-ai sărutat şi-acum mă doare.
Azi de m-ai săruta m-aş face Leac.

La telefon te caut totdeauna,
Sună inexistent de-un sfert de veac.
Bolesc de al tău chip, o ştie luna,
Azi de m-ai săruta m-aş face Leac.

Şi aş zbura la ceruri, să se vadă
Ce grea este ispita-n care zac!
Ieri, când mă-mbrăţişai, eram zăpadă.
Azi de m-ai săruta m-aş face Leac.

Un leac ce vindecă orice-ntristare!,
Orice singurătate din iatac.
Azi ştiu: cine te vede---dă în floare.
Azi de m-ai săruta m-aş face Leac.

Ispite multe am, din zori în noapte,
Dar fără una m-aş simţi sărac.
Şi-l rog mereu pe Dumnezeu în şoapte
Să nu te ia din mine, să-mi fii Leac!

poezie de Traian Vasilcău (29 martie 2019)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

IV

Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare.
Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti Adevărul care deşteaptă lumina minţii în sufletul meu.
Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea mea, ştiind că ai lăcaşul Tău în cel mai ascuns altar al inimii mele.
Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, ştiind că puterea Ta îmi dă tărie să lucrez.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali (1912)
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

M-am întors într-o zi în sat
Să mai adoarmă în mine tristeţea
Şi toţi salcâmii m-au întrebat
Unde? Unde ţi-e tinereţea?

Am pierdut-o – le-am spus – am pierdut-o demult,
Zi cu zi am pierdut-o şi noapte cu noapte.
Mi-au mâncat-o oraşul plin de tumult
Şi cântecele toate rostite în şoapte.

Am vrut să văd casa în care-am crescut,
Poarta a rămas zăvorâtă.
De ce te-ai întors? Ce mai cauţi aici?
S-a răstit la mine o umbră urâtă.

Nu te speria, i-am răspuns, n-am să-ţi cer
Nici pâine, nici struguri, nici rodii,
Doresc doar atât: să-mplinesc
Ce e scris în străvechile zodii.

Am să cad într-un somn adânc,
Cu nimic n-o să te mai supăr,
O să mă schimb într-o trestie
Ori poate într-o floare de nufăr.

O să mă urc pe-o creastă de nor,
Cu norul să mă duc pân' la soare.
Să suflu printre buze în el
Să ardă mai repede şi mai tare.

Am să călătoresc cu norul apoi,
Mult mai sus şi mult mai departe,
Poate că voi ajunge într-o zi la o stea
Pe care să fie şi viaţă, şi moarte.

Miezul Universului o să-l caut,
Va fi de aur? Va fi de rubin?
Când eram tânăr, aveam ochii
Albaştri ca lanul de in.

Acum, ochii mei sunt tulburi de tot,
Prea mult i-am ţinut scăldaţi în lumină.
Văd cu ei lumea prin care-am trecut
Şi lumea care e pe drum şi-o să vină.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Soldatul Ion nu ştie carte,
Că-n satu lui a fost
Cioban la un boier, şi iacă,
Rămas-a omu prost!

De patru luni e în cazarmă,
Şi n-a-nvăţat, nătângul,
Nici cum să meargă, când sergentul
Comandă: "dreptu... stângu..."

Dar lui nu-i pasă! Îl usucă
Un dor nebun de-o fată.
Frumoasă, vere!... ştii, cu ochii
S-o sorbi, bat-o s-o bată!

Şi cum nu poate să-i trimită
O slovă de la el,
Soldatul Ion e trist, săracu,
Nu râde mai de fel.

Când întâlneşte-un om din satu-i
Îl roagă blând: "mă, frate,
Să spui Ileanei... că sunt bine,
Şi... multă sănătate!"

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţii

Aveam o poezie care nu mă lăsa să dorm
Şi am trimis-o la ţară
La un bunic.

La urmă am scris alta
Şi i-am trimis-o mamei
S-o păstreze în pod.

Am mai scris după aceea vreo câteva
Şi, cu strângere de inimă, le-am încredintat rudelor
Care şi-au dat cuvântul că or să aibă grijă de ele.

Şi tot aşa, pentru fiecare poezie nouă,
S-a găsit câte un om care să mi-o primească,
Pentru fiecare prieten al meu
Are, la rândul său. un prieten,
Atât de bun, încât să-i încredinţeze taina.

Aşa că nici eu nu mai ştiu acum
Unde mi se află cutare vers
Şi, în caz că mă calcă hoţii,
Oricât de mult m-ar schingiui,
Tot n-o să le pot spune mai mult, decât
Că ele sunt la loc sigur,
În ţara asta.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune

Când am contenit să-mi rup aripile-n zadar
Încercând să-ndrept mersul lucrurilor mereu deficitar,
Am aflat că-n spatele fiecărei porţi închise
Aşteaptă-un compromis cu braţele deschise;

Când am privit în ochi atentă-această Viaţă,
Am devenit calmă şi-înţeleaptă, cu inima de gheaţă,
Viaţa mi-a-îngăduit să-i văd, albi, Adevărului nămeţii
Şi mi-a luat în schimb – anii tinereţii.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa tinereţii

Necunoscuta care se vindea
N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt -
Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -
Şi fiindcă mă ruga stăruitor
Să-i fiu şi eu, din când în când, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioşat
Şi-n cadrul preţului fixat -
Un preţ absurd,
Ridicul
Şi meschin,
Cu care-aş fi băut un kilogram de vin -
M-am îmbătat de gura ei
Şi-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit...

Dar vai!...
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar şi altora!...
Şi-azi un ciocoi,
Iar mâine un calic
O cumpărau la fel - mai pe nimic -
Căci ea - flămândă veşnic - se grăbea
Să-şi vândă gura dulce ca la tarapana!...

Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun
Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun -
Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu preţul meu...
Şi-atunci -
De teamă să n-o bat,
Sau s-o ucid
Şi s-o ascund sub pat -
Deşi-o iubeam, am renunţat la ea
Şi n-am mai vrut să ştiu cine era!...

Dar într-o zi cu ploaie şi cu vânt,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Şi-a dispărut...
Şi nimeni n-a mai întrebat de ea
De când intrase, parcă, în pământ,
Cu numele-i mereu necunoscut...

Şi totuşi, Eu
Am întâlnit-o iar,
Dar nu ca altădată, pe trotuar,
La cafenea,
Sau în tramvai...
Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,
Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
În care sta de veghe cuminte,
Şi-aştepta
O zi să-mi mai aduc aminte şi de ea!...

Dar ce păcat
Că regăsirea ei m-a-ndurerat...
Şi-n loc s-o mai sărut -
Cum aş fi vrut -
Am început să plâng cu-adevărat!...

Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea -
Era doar vechea ei forografie,
Pe care mi-o dăduse numai mie!...

Şi-acum,
Cred c-aţi ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea...
Era chiar tinereţea mea!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te-nvăţ...

Am să te-nvăţ să mă iubeşti
Cu cerul tot pe un prag de stele
Să-mi pui pe umeri dintre aştri
Doar ochii tăi cu doruri grele
Să mă mângâi cu primăveri
Să-mi faci altar pe sâni din rouă
Să-mi plângă nuferii din ierni
Când inima mi-o rupi în două
Să mă săruţi am să te -nvăţ
Să-mi pui pe buze mirul verii
Să mă-nveleşti într-un răsfăţ
În seara tainică a plăcerii
Amurgului răsfrânt în noapte
De plânsul ochilor din inimi
Şi de cutremurul din şoapte
Când umbra mea-i topită-n chinuri.
Am să te-nvăţ să mă iubeşti
Să mă cuprinzi înr-o tăcere
Când toamne-n gând îmi împleteşti
În veacul care-ncet ne piere
Am să te-nvăţ să-mi spui pe nume
Când inima la piept mi-o strângi
Şi să fugim departe-n lume
Numai prin ochii mei să plângi.

poezie de Valentina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nespuse

Că ai plecat fără să-mi spui
Sau m-ai strigat, mai ştiu şi eu?!...
A auzit doar Dumnezeu
Şi ai privit în ochii lui.;
Aşa-i văzut nemărginirea,
Uimit, poate să-mi spui ai vrut,
Ştiind c-o să mă pierd cu firea
Ai lăcrimat şi ai tăcut.
Dar poae-odată ai să-mi spui
C-ai fost aici şi m-ai văzut
Cu mersul meu cel prefăcut
Ca să nu par a nimănui...
Ştiu c-am greşit şi m-am certat
Că n-am ştiut la timp să-ţi zic
Cum tot ce-a fost a meritat
Şi n-aş schimba nicicând nimic!

in memoriam D. Georgescu [SEPT 2012]

poezie de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de vânt

- Ce-ai, vântule, cu faţa mea?
Vrei să mi-o mângâi, să mi-o baţi
Sau numai să-i săruţi ai vrea,
Cei doi obraji de plâns brăzdaţi?

- Măi, omule, vreau să-ţi usuc
Din ochiul drept, din ochiul stâng,
Izvoarele, şi-apoi mă duc
S-o bat pe cea de care plâng.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (10 ianuarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!