Pavel Lică

Fabula javrei scriitoare

Se spune că-ntr-o curte mare,
Cu multe necuvântătoare
Ce-aveau și scriitori de rasă,
Acestora le-a cam dat plasă
O javră, maidanez șiret,
Care-i prostise la pachet
Să îl aleagă-n fruntea lor.
Iar mediocrul scriitor
Știind că ei au slăbiciuni
S-arate că sunt cei mai buni,
A scos un tabloid banal,
Cu-a lui familie, normal,
Să creadă toți că-s printre astre
Zburând în clipele albastre.
Și astfel, cai deștepți, cocoși,
Dar și iezi talentați, frumoși,
Nepricepând jocul murdar
Al unui câine ordinar,
Care-și voia păstrat ciolanul,
Că postu-i aducea lui banul
Din cotizațiile plătite
De-aceste ființe fraierite,
Au rămas surzi atunci când calul,
Cel mai deștept, le-a dat semnalul
Că-i timpul s-aibă altă soartă,
Că el le va deschide-o poartă
Spre un regat unde cuvântul
Îi va purta pe-ntreg pământul.
Erau alegeri, prin urmare,
Și se dorea marea schimbare.
Numai că javra a lătrat
Spre cei pe care i-a flatat,
Spunându-le perfid, că el
De n-o fi șef, va fi măcel.
De teamă, mulți, cu mult talent,
Votară-un câine impotent...

MORALA:
Când javrele-au ca țintă banul,
Din dinți nu vor lăsa ciolanul!

fabulă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Pavel Lică

Cățelul finanțist

Un cuțu – un cățel drogat –
Numit ministru la Finanțe,
De Premier – un câine beat,
Având protecție-n instanțe
De la dulăul șef de stat
Și-având și pâinea și cuțitul
(Că doar era pe bani stăpân),
S-a apucat, în sat, banditul
Să taie rația de fân,
Printr-o metodă patentată
De însuși el, cățel hapsân,
Contabil, la o bancă-aflată
Pe teritoriul său din sat,
Cu capital străin, normal:
În vremea-aceea, a lansat
Un zvon, ca și acum, banal,
Cum că bugetu-i terminat
De guvernanții-anteriori,
Că-s "găuri" și nu-s bani de dat
La pensii și la lucrători...
Astfel, mințind cuțul drogat,
Avantajă, în mod perfid,
Doar băncile ce-au ridicat
Dobânzile ca pe un zid,
Pe care oi și boi votanți
Nu-l puteau trece-acum în sat,
Nemaiavând de hrană sfanți,
Cu banul devalorizat...
De fapt, votanții –, nu-s palavre,
Au vrut în loc de cai deștepți,
Să aibă un guvern de javre,
Fiind, ca oi și boi, inepți,
Ne-nțelegând că șefu-n sat –
Dulăul, câine lup corcit –,
Cu un guvern de câini urmat,
Va face tot ce și-a dorit,

Prin acest cuțu odios,
Fără MORALĂ și șnapan:
Votanții nu primesc vreun os,
Cât javrele sunt la ciolan!

fabulă de din Animale politice
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Catârul candidat

Catârul, după ce furase,
Prin acte false, șase case,
Ajuns, din pură întâmplare,
În sat un președinte mare,
A vrut, la mijloc de mandat,
Să se anunțe candidat
La funcția aceasta-n care
Avea confort sporit, se pare.
Prileju-a fost o condamnare
A armăsarului, șef mare
Peste-un partid majoritar,
Ce guverna în sat cu har.
Dar cucuveaua-procuror,
Clocise un dosar de zor,
Ca el să fie condamnat
Pentr-un delict de ea visat.
Și reuși-n primă instanță,
Încât catârul, cu prestanță
Strigase fericit, spre toți,
Că numai caii-s niște hoți,
Că ei, ce guvernează-acum,
Îi stau prosperității-n drum,
Că în politică-i normal
Să fii, nu cal, ci-ntâi... moral.
Iar armăsarul deci, degrabă,
E bine să devină gloabă,
Să nu mai fie imoral,
Să-și dea demisia-n final.
Perfid, catârul ordinar,
Uitând că e un găinar,
Le-a incitat pe animale
Cu #rezist să se răscoale,
Să iasă-n piață și să zbiere
Că lui, întregul sat îi cere
Să fie iarăși președinte
Cu tot confortu-i dinainte.
Dar planul lui perfid a fost
Întors de câinii-aflați pe post
De magistrați cinstiți și drepți
Ce-n fața lui nu au stat drepți.
Și judecând din nou dosarul,
Au constatat că armăsarul
Era politic condamnat.
De-aceea ei l-au achitat.
Iar la alegeri s-a văzut
Că pe catârul încrezut,
Nemaidorindu-l nicio babă,
Ajunse el, nu calul, gloabă!

MORALA, deci, e fără rost,
Când un catâr e hoț și prost!

fabulă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

FABULA VOTĂRII

Se tot plângea o curcă mică,
Desigur, intelectuală,
Ce-aleșilor le purta pică,
Fiind ei rasă... anormală,
Că nu sunt la-nălțimea care
Era de ea vizată-ades,
Când se urca pe gardul mare
S-atragă-al curții interes,
Spunându-le, mândră, la toți
Că n-a participat la vot
Și nici nu va vota ea hoți.
Că toți sunt doar niște plăvani
Ce la buget pun câte-un bot,
Să fure de acolo bani
Justificați și de-al ei vot.
De-aceea, curca, niciodată,
Fiind o intelectuală,
În veci nu s-ar dori băgată
Cu boii în aceeași oală!
S-au bucurat, atunci plăvanii
Că nu votează cei cu carte,
Și că, aleși, vor toca banii,
Din viața asta, pân-la moarte.
Astfel, că-n an electoral,
De oi au fost aleși, să fie
Conducători în mod normal,
Tot boii în gospodărie.
Deci, curca, stând ca proasta-n drum,
A înghițit, ce spunem noi:

Când nu te duci la vot, de-acum
Te vor conduce numai boi!

fabulă de din O aia
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Pavel Lică

Porcul și scriitorii

Porcu-ales dintr-o eroare
Mai demult, șef titular
Peste-albine scriitoare,
Dovedindu-se măgar,
Postul și l-a folosit
Să aducă-n stup pe-oricine
I-aducea lui un venit
Mascat, sigur, de albine.
Așa au ajuns aici
Cârtița cam... securistă,
Dar și șoareci și furnici.
Și cu-această-armată tristă,
Motivată de tembel
Cu premii sau decorații,
Și-a atins josnicul țel,
Să câștige-ale lor grații.
Astfel, când a apărut
Concurentul pe-acest post
Un cal harnic care-a vrut
Stupului să-i facă-un rost
Și să afle lumea-acum
Că albinele-n final
În creație fac drum
Ca în orice stup normal,
Porcul a și dat semnalul
Și cu slugi de el năimite
La alegeri, animalul
Obținu voturi plătite.
Dar, deodată, supărate,
Multe-albine autoare
Au zburat din stup frustrate,
Nedorind ca porcul mare
Să le-ofere soarta tristă
De a profita din nou,
Cu o gașcă securistă
De mandatu-acesta nou.
Astfel, stupul părăsit
Rămas fără creatori,
Porcului i-a dat cu flit!

MORALA:
Un porc poate, uneori,
Să-i piardă pe scriitori!

fabulă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Fabula poporului de boi

Cum își dorise-o corcitură
De lup german,
Șef mare-n sat
Ce se voia încă o tură
Ca Președinte instalat,
A reușit, cum a visat
Să aibă un guvern al lui,
Condus de un cocoș,
Cam beat
Dar care-n Parlament, tehui,
Dând de băut,
A dărâmat,
Guvernul vacii care-a vrut
Și care chiar a ridicat
Nivelul traiului, scăzut,
Pentru toți boii-acelui sat.
Cocoșul însă le-a cântat
Că el le va schimba destinul
Și corcitura de-or vota,
El le va face la toți plinul,
Încât toți boii au votat
Cu ochi de boi spre viitor,
Uitând, normal,
Tot ce le-a dat
Guvernul, vacii-n satul lor.
Astfel că boulenii-n sat
Foarte curând
Au constatat
Că-acest guvern și corcitura
Au dat numai așa, cu gura
Înfometând întregul stat.
Fără speranță, înșelați,
Au mers toți boii la prelați
Că numai Ceru-ar fi putut
Să le dea iarăși ce-au avut
Și-L întrebau:
-De ce doar noi
Suntem atât de oropsiți,
De-ai noștri-aleși mereu loviți?
Iar Cerul le-a răspuns corect
Prin glas de tunete și ploi:

-Pentru că voi, v-o spun direct,
Sunteți doar un popor de boi!

fabulă de din Animale politice
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sfârșit de an

Să știi, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină și începe un nou an.
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe,
Așa erau și când eram puștan.

Cum cenușii trec toate, clipa -- anul!
Dar bine e că, încă, mai trăiesc.
Știi, câteodată, aș vrea să dau cu banul:
Să te iubesc -- să nu te mai iubesc?

Vezi, tu, e tot mai greu despre iubire
Să pomenești -- dar încă s-o trăiești,
Căci lumea noastră lunecă-n neștire,
Către genune... Tot mai triste vești.

De pretutindeni, vin să ne despoaie
De-orice speranță -- deși, nu le ascult,
Și atunci, cum poate inima-mi vioaie
Să-ți dăruiască multul ei tumult?

Se duce înc-un an și an nou vine,
Nu sunt bătrân -- dar nici nu-ntineresc,
Decât când mă gândesc, duios, la tine,
Și-am dat cu banul: vreau să te iubesc.

Să-ți spun, banal, cum toată lumea spune,
Iubita mea, "la mulți și frumoși ani"?!
Nu, o să-ți spun: să ai doar zile bune,
Un an e mult -- darmite, mai mulți ani!

Să știi, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină și începe un alt an,
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe --
Așa erau și când eram puștan.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Pavel Lică

Clarificare

Mulți din puținii-mi cititori
Mă-ntreabă curioși, ades,
De ce prin fabulă-am am ales
Să-i critic pe conducători?

Dar eu am scris doar despre oi,
Că și-au votat un maidanez,
Ce le-a condus fără un crez
Cu parlamentul lui de boi.

Și-apoi am fost lămuritor
Când iar am scris că l-au schimbat,
Votând măgarul, șef de stat;
Păi... ăsta e conducător?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Pavel Lică

Încearcă a nu plânge...

Încearcă a nu plânge, când zorii dimineții
Nu vor putea să-mbrace în purpură poeții,
Și tu, nu plânge dacă ei nu mai pot să scrie,
De dragoste de viață o altă poezie.

E un sfârșit în toate, cum este pe pământul,
Unde o nemurire e numai în Cuvântul,
În care toți poeții au fost și-or să mai fie,
Trăind doar cu Femeia, mereu, în Poezie,

Că lor le e Femeia un vis crescut în floare
Și ea le este muză, în veci nemuritoare,
Așadar, tu, nu plânge, Femeie, când se duce,
Poetul să își pună în vers aripi de Cruce,

El știe că-i rămâne, în urmă, numai cântul
Iubirii lui, ce poate a înflori pământul,
Nu plânge, când el știe că nu-i va fi sfârșitul
Acolo unde Crucea-i așteaptă răsăritul...

poezie de din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Iuliana Dinte

Păpușarul

Un păpușar mergea pe stradă
Pășind teatral spre absolut,
Cu ochii strânși să nu mai vadă,
Femeia, ce i-a fost păpușă în trecut.

Din când în când privea-napoi
Și își trecea prin plete mâna,
Să uite totuși că au fost doi,
Și inima le-a fost doar una.

Purta bocanci, era murdar
Și-avea în mână trei mărgele,
Spunea la toți că-i păpușar,
Dar și-a pierdut păpușa printre stele.

Cândva în ochii lui era doar artă
Si îl citeai în ei pe Dumnezeu,
Dar s-a pierdut pe-un drum de piatră,
Și a uitat, că acea păpușă am fost eu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toți ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în țara unde veșnic e apus
o țară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
și lavița crăpată tot mai tristă
îi așteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteți dragii mei
ușa de la poartă e încuiată
în curte peste tot și pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
și babele puține câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc și țiglele pe casă
pereții au crăpat și s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut și fără foc
mamă, sunt copilul tău și-aștept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog privește-n mine și mă iartă
precum și Tatăl Sfânt de sus
o să plec și eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece și rănile uitate
și tot ce-a fost și fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
și tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că știu că altădată
nu voi putea păși spre răsărit

poezie de din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Pavel Lică

FABULA SOLIDARITĂȚII

Prin forța întâmplării,
Porcul,
Ajuns ministrul apărării,
Într-un guvern de javre,
Pe rezerviștii țării
I-a dus, și n u-s palavre,
Pe culmea disperării.

Ca și primul ministru –
Un bou –,
Cu morgă de magistru,
Reduse la-ntâmplare,
Într-al crizei registru,
Pensiile militare,
La un nivel... sinistru.

Aduși la disperare,
Curcani,
Gâscani cu grade militare,
Rățoii din rezervă,
Cocoși de luptă care
Erau încă în vervă
Ieșiră-n curtea mare;

Acolo-au pus la cale
Un plan,
Ca prin metode sindicale
Să-nlăture guvernul
Ce dă legi criminale,
Deci, inclusiv pe ternul
Porc cu... patalamale.

Însă la adunare,
Pe-ascuns,
Venise-o cârtiță care,
Lucrând la informații,
Vându pontul cel mare
(Ca să îi intre-n grații)
Chiar porcului, se pare.

Acum, fiind în temă,
Porcul
Recurse la o stratagemă:
Să rupă Sindicatul.
Și n-a fost o problemă.
Curând, repuse statul
Pensiile-n altă schemă.

Perfid recalculate,
Multe
Crescură pe neașteptate,
Astfel că fericiții
N-au vrut a se mai bate
Să-nlțăture bandiții...

MORALA?
De solidaritate
Vorbesc doar oropsiții!

fabulă de din Flori de urzici
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne privește Sfântul.
Dumnezeu ne ocrotește,
iar pământul ne hrănește.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit ființa,
tot din cer avem credința.
Noi știm de unde venim,
știm și unde viețuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuși,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
și-n eternitatea sa.
Și cerul, dar și pământul
sunt părți ale vieții noastre.
Când ne vine la toți rândul
călătorim printre astre.

poezie de (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Pavel Lică

FABULA TRĂDĂRII

Pentru c-au vrut, la votare,
S-aibă scorul cel mai mare,
Papagalul și un bou,
Fiecare un erou
Al partidului în care
Era lider din născare,
Au decis, nu prin instanță,
Să formeze-o alianță,
Pentru a conduce-n sat.
Și așa s-a întâmplat.
Animalele prostite,
Au votat ca orice vite,
În speranța că-aliații
Vor fi-n Parlament ca frații
Și vor da legi bune-n stat,
Pentr-un trai îmbelșugat.
Iată, însă, din savană,
Leul, jinduind la slană
De oi și berbeci din sat,
Pe bou l-a și contactat
(Că-avea minte-napoiată),
Să-i dea rația visată.
I-a promis că-l va susține
Să ajungă el mai bine
Și-n sat, să fie, normal
Mare, fără papagal.
Papagalul însă-a dus
Tratative cu un urs,
Ce poftea și el la oi.
Astfel că, trădând, cei doi
Au rupt alianța lor,
Vânzând un întreg popor!

Iar MORALA, prin urmare,
Ne arată ce oroare
E s-alegi, cum facem noi,
Între papagali și boi!

fabulă de din O aia
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Scopul scuză mijloacele

Când, rătăcit, într-o ogradă,
Un șarpe a putut să vadă
Că ierarhia-i foarte clară
La cei care conduc o țară,
Adică, dacă pleci de jos
Și știi, "să faci la șefi frumos",
Ajungi, așa cum ți-ai propus
Pe-o treaptă, undeva, mai sus.
Văzuse el că e un cal,
În curte, șeful principal
Care, ca șef, i-avea pe toți
Din curtea lui, slujbași netoți.
Dar șarpele voia, se pare
Să treacă peste-această stare
De târâtor care tot pupă
Un fund 'nainte și chiar după;
De-aceea el cu... demnitate
Mușcă pe primul șef prin spate
Și-nlăturându-l, i-a luat locul...
Apoi și-a încercat norocul
Și-a reușit, mușcându-l iar
Pe noul șef, nu în zadar,
Că a avut veninul pus
Efectul de-al sălta mai sus.
Astfel ajunse și la cal,
Pe care l-a mușcat, normal
Și a ajuns conducător
Doar cu-n venin nimicitor

MORALA:
Astfel, în vîrf, s-ajungă, poate
Și cel ce mușcă pe la spate!

fabulă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Poarta

pășesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur și pașii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub pașii rămași
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
pășesc printre spini și gânduri mă înțeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme țărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus și gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorții
se închide o ușă, se deschide o durere
mă cațăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Vis neștiut

O clipă doar și-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut și au zâmbit
în gânduri, cu mirare
și fiecare-n drumul lui
a mers și nu s-a mai gândit
la ochii-albaștri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
și, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiași ochi și, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
și n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi povești s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-și erau aproape,
erau dorințe și-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit și le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
și nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezența lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
și-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârșit
și numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde e ciolanul?

E la ei, e clar, se știe,
Să-l apuce se întrec,
Eu mă zbat în sărăcie
Și înghit mereu în sec.

epigramă de din Epigrama la scenă deschisă
Adăugat de Mariana DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"Banul, ochiul dracului"

Banul - ochiul dracului -
Devalorizat, scânteie
Când spre fundul sacului,
Când spre gura de femeie.

epigramă de din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Paradoxul creației

Pășeam agale- în iulie de foc -
Cu soarele în explozie de atom.
Și mă gândeam; ce mic sunt, deși-s om...
Mai mic, decât un câine, hârjonind de joc.

Cu creierul- fierbinte de amintiri-
Găseam că sunt total în handicap.
Uitat pe aici, de lume... de nu încap;
N-am loc, nici cum cel câine, printre firi.

Căci limba nu servește la nimic,
Chiar de vorbești, căci nimeni nu ascultă.
Nici nu mai știu, ori lumea-i foarte multă?
Ori spațiul, ce mi-l cer, devine mic?

Nici nu mai pot să-mi stăpânesc, în piept,
Dorințele nebune- câștigate...
Ce-am învățat, mulți ani, când făceam carte...
Și mulți apoi, gândindu-mă deștept...

Și poate sunt, c-am trecut milioane...
De întâmplări- ce tot planificam.
Și niciodată, țel, nu reușeam,
Ci un produs... a sute de persoane.

Nu știu de fel, cum, leul din savană,
E programat, mai bine de cât mine!?
Să fie rege, de când timpul ține...
Și timp, nu irosește de pomană!

Nu sunt nici cum furnica fără creier,
Ce poate face totul, fără minte.
Ce știința... îmi povestește? Se dezminte!
Nici ca să cânt, nu știu, precum un greier.

N-am nici talent, sau poate, n-am curajul
Cuvântul ac să-l fac- când mă susțin...
Cum scorpionul varsă prin venin
Dorința de-a învinge- nu sclavajul.

Abil, ca șarpele să pot să mă strecor,
Prin apă să înot- ca prin nisip...
Nu-s efilat, iar membre- de-am primit;
Târâș mă mișc, nici pom nu urc ușor.

Și chiar cu sticle de dublez vederea,
Și aripi de metal mă poartă în zbor...
Nu pot plana, în picaj, precum cocor,
Și nici distinge, chinul, sau plăcerea.

Și chiar muncind, nebun, până a piere,
Ca să adun rezerve, să fiu bine...
Eu, mulți de-aș fi, mai mulți decât albine;
Tot nu aș umple univers... de miere.

Iar dacă aș fi Chanel, Armani... toți,
Cu averi imense și laboratoare;
N-am cum s-ating esențele de floare,
De la magnolii, ori tulipa de doi coți.

Chiar galaxie, de buchet, de-aș da în dar,
Eu dragoste nu pot, să răspândesc;
Așa cum Panda- simbol chinezesc-
Inimi înmoaie... în spectrul planetar.

Atunci, ce sunt, de ce susțin că-s primul?
Căci nu pot depăși, nici un- nici unde?!...
Dar mintea, caldă, din străfund răspunde;
Doar suflet... ce-ai primit în dar... el e divinul.

poezie de (17 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee îndoielnică, exprimare banală, ton trist

Distribuie
Teodor Dume

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în șara unde veșnic e apus
o țară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
și lavița crăpată tot mai tristă
îi așteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteți dragii mei
ușa de la poartă e încuiată
în curte peste tot și pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
și babele puține câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc și țiglele pe casă
pereții au crăpat și s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut și fără foc

mamă, sunt copilul tău și-a ștept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, privește-n mine și mă iartă
precum și Tatăl Sfânt de sus
o să plec și eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece și rănile uitate
și tot ce-a fost și fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
și tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că știu că altădată
nu voi putea păși spre răsărit

poezie de din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook