
Adam
Cu toate că se afla în rai,
Adam se plimba pe alei preocupat și trist
Pentru că nu știa ce-i mai lipsește.
Atunci Dumnezeu a confecționat-o pe Eva
Dintr-o coastă a lui Adam.
Și primului om atât de mult i-a plăcut această minune,
Încât chiar în clipa aceea
Și-a pipăit coasta imediat următoare,
Simțindu-și degetele frumos fulgerate
De niște sâni tari și coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O nouă Evă răsărise în fața lui.
Tocmai își scosese oglinjoara
Și se ruja pe buze.
"Asta e viața!" a oftat Adam
Și-a mai creat încă una.
Și tot așa, de câte ori Eva oficială
Se întoarce cu spatele,
Sau pleca la piață după aur, smirnă și tămâie,
Adam scotea la lumină o nouă cadână
Din haremul lui intercostal.
Dumnezeu a observat
Această creație deșănțată a lui Adam.
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeiește,
Și l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.
poezie celebră de Marin Sorescu din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de Eva

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dumnezeu a creat pe Adam și pe Eva
În ziua-a cincea a creat
Și pești și păsări zburătoare.
Pe toate El le-a inventat,
Din Duhul Lui le-a dat suflare.
A șasea zi e mult de lucru,
Căci este zi de pregătire.
Și-a terminat întrânsa Domnul
Tot lucrul Său de la Zidire.
El a făcut în acea zi
Orișice soi de animale
Și pe Adam din lut trezit,
Spre gloria Măriei Sale.
Apoi a mai făcut pe Eva
Din coasta lui Adam luată,
Și prima nuntă tot atunci
A fost îndată celebrată.
Ca o pecete a Zidirii,
În ziua-a șaptea, Dumnezeu
Făcu odihna împlinirii,
Sfințind pe veci sabatul Său.
poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Adam și Eva
Nu Eva este vinovată
De soarta grea a noastră,
Adam e cel ce vina poartă,
Căci el i-a dat o coastă.
epigramă de Iulian Marian Chimigeru (20 ianuarie 2009)
Adăugat de Iulian Marian Chimigeru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și-a creat Dumnezeu femeia din coasta lui Adam... După cum e materia primă așa-i și produsul final.
aforism de Valentin Chilat Cornaci
Adăugat de Valentin Chilat Cornaci

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Adam: Doamne, vreau o femeie inteligentă, iubitoare, frumoasă, harnică și numai pentru mine.
Dumnezeu: Bine, te costă un ochi, o mână, un rinichi, splina și un călcâi.
Adam: Doamne, și de o coastă ce îmi dai?
replici
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mișu: Sunt sigur că și Dumnezeu, acolo sus în ceruri, citește ziare...
Nina: Mișule! Cred că ai temperatură...
Mișu: Din Biblie lipsește un capitol important: Facerea Presei!
Nina (îngrijorată): Poftim?
Mișu (cu glas profetic): La început era cuvântul! Și cuvântul era la Dumnezeu! Și Dumnezeu, după Facerea Lumii, l-a făcut imediat pe Adam. Iar Adam a făcut imediat un ziar...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tragedia mărului
În ziua a șaptea,
Când șarpele se odihnea,
Dumnezeu a venit la el,
Spunând: " Am inventat un joc nou."
Surprins, șarpele, și-a holbat ochii
La interlocutor.
Dumnezeu a continuat: "Vezi acest măr?"
Îl strivesc și, iată, cidru."
Șarpele a tras o înghițitură bună
Și s-a arcuit într-un semn de întrebare.
Adam a băut și a spus:" Fii Dumnezeul meu."
Eva a băut și și-a desfăcut picioarele;
Apoi, a chemat șarpele șpanchiu
Și s-au distrat pe cinste.
Dumnezeu a dat fuga și i-a povestit lui Adam,
Care, în furia beției, a încercat să se spânzure în livadă.
Șarpele a dat-o pe explicații, smiorcăindu-se " Stai! Stai!"
Dar din cauza băuturii i se împleticea limba.
Eva a început să țipe: "Viol! Viol,"
Lovindu-l în cap.
De-acum, oriunde apare șarpele, ea strigă:
" Iată-l, iarăși vine! Ajutor! Vă rog, ajutor!"
Disperat, Adam sparge un scaun de propria căpățână,
Iar Dumnezeu spune: " Sunt foarte mulțumit de povestea asta".
Și toate se duc dracului.
poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Adam și... Anda
Sub pleoape o strâng și mult aș da
S-am chipu' angelic, alb, perlat,
Tăiat precis, fin, scump carat,
Sclipind ca diamantu'... o Anda.
Pe dinți îmi simt buze, ce n-am,
Ca de-un desen de Botticelli;
Suav, molcom, dând fiori pielii,
Să mușc ușor macul de... o Adam.
Și mintea-mi s-ar împintena
De simetria infinită,
Cum pânza proaspăt zugrăvită
De-o lume, ce-ar picta-o... o Anda.
Picuri mi-s cristalinul geam,
Privind, dus, către corp fuior
Și gând mijind de amor, de dor,
Spre undele-i, coapse de... o Adam.
E și arta altfel, pe un ecran;
E spirit, dans, gust de-a cânta,
Dezlănțuindu-se; Anda
Încântând simț, lumi de-o... Adam.
Dorință-i și mister! E a ta,
În vis, nopți, câte-un pic, un dram,
Tot căutând, de mult; o Adam,
Serafic, ce-i și-o Evă... o Anda.
Dedicat ei, ca și Elizei, Sanda...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam
Sub bolta cerului albastră
Un om a fost, dar se putea;
A dat și el în Rai o coastă
Și s-a-ntâmplat să fie rea!
epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Moș Adam
Și-a dat cu nonșalanță coasta,
Dar se închină altui zeu,
Că el nu și-a ales nevasta
Ci i-a dat-o Dumnezeu!
epigramă de George Zarafu din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

A adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu...
Adam pare nevinovat
De soarta ce ni s-a dat;
Când Domnul coasta i-a luat,
Cu somn a fost... anesteziat!
epigramă de David Boia (20 septembrie 2011)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Joan: Adam! (Adam se întoarce cu spatele și pleacă. Joan oftează.) Nu o să mă ierte în veci.
Grace: Tipul are memorie fotografică. De fiecare dată când se gândește că te-ar putea ierta, îi apare în minte imaginea cu tine distrugându-i desenele. Nu că aș fi discutat asta cu el.
replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!
...Și i s-a dat lui Adam soția
Când lui Adam, Cel-Primordial
I-a scos o coastă dintre oase,
Fu primul act chirurgical
Având urmări dezastruoase.
epigramă de Ioan Filimon din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nina: V-ați lovit la cap?
Adam: Nu doamnă! La glezna stângă...
Nina: Știți că sunteți pe moarte... Vă pare rău...
Adam (speriat): Eu pe moarte? Ai înnebunit, femeie?
Gigel (amenințător): Adame! Te rog să te controlezi!
Adam (blând): Da, doamnă! Știu că sunt pe moarte...
Nina: Vă pare rău?
Adam: De ce să-mi pară rău, doamnă? Eu mă întorc în raiul meu natal! Chiar vă compătimesc, pe voi, cei ce rămâneți să vă bălăciți în continuare, în economia voastră de piață...
Mișu (scrie cu înfrigurare): Frumos spus...
Gigel (mândru, către Mișu): Vezi, șefule? Ți-am spus că-ți aduc marfă de calitate!...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Hiro: Căutăm o formulă care...
Adam: O formulă? Eram sigur că mai devreme sau mai târziu se va întoarce împotriva lor. Le-am spus chiar să o distrugă.
Ando: Deci știi pe cineva care ar putea s-o fure?
Adam: Poate... Eu cu ce mă aleg dacă vă spun?
Hiro: După ce vom îndeplini misiunea, promit să te închid într-o celulă foarte spatioasă.
Ando: Cu fereastră!
Hiro: Și aerisire.
Adam: Las-o baltă.
replici din filmul serial Heroes
Adăugat de Alexandra Burcescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Facerea lumii
Dumnezeu, ca să devină inginer
a urmat toate secțiile Politehnicii
simultan
și a avut la fiecare
proiecte de an.
La facultatea de Construcții
(nu degeaba e sfânt)
a făcut o planetă
și-a numit-o Pământ.
Animalele și florile le-a creat
la Chimia organică;
peștii și păsările
la Aerodinamică.
Iar pentru secția de Mecanică fină
a avut la proiect
sa le facă pe toate
sa se miște corect.
A hotărât sa-și dea proiectul de stat
la Automatică
tot cu realizare practică.
A meditat
și a născocit un obiect ciudat.
O încâlceală de fire și circuite,
bistabili și ferite
după niște scheme ale lui
combinaționale
în care a mai bagat și niște
automate secvențiale.
Și pentru că nu se descoperise încă
soft-ul de bază,
Dumnezeu a trișat
la această fază,
înlocuind-o cu o minune.
S-a aplecat, încet,
a suflat,
și astfel Adam
a înviat.
Mai departe e clar
ce s-a-ntâmplat.
Și-a luat prototipul,
l-a omologat,
l-a învățat puțin
să gândească,
și ca să treacă la producție de serie
i-a pus în vedere
să se înmulțească.
Terminând Dumnezeu Politehnica
cu medie mare
a avut, evident,
cea mai bună repartizare.
Și-a luat postu' n primire din mers
și-a plecat să creeze
un nou Univers.
poezie de Dan Norea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam: De ce-ai venit?
Limbău: Am cules informații proaspete...
Adam: Despre ce?
Limbău: Despre nevastă-mea...
Adam: Spune...
Limbău: Am urmărit-o atent... Am văzut-o intrând în Biserica Amzei...
Adam: Ascută, Limbău. Dacă vrei să scapi de nevastă-ta, de ce nu divorțezi?
Limbău: Nu la mine mă gândesc, tovarășe colonel! Mă gândesc la țară...
Adam: Bine! Vom face cercetări... Altceva?
Limbău: Nevastă-mea are legături cu popa Arvinte, despe care lumea spune că a fost legionar...
Adam: Ce fel de legături...
Limbău: Conspirative. Poate și de altă natură... Sunt tineri amândoi... Ar trebui arestați!
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Adam și Eva
De când lumea și-a tras seva,
De Adam vorbim răzleț,
Pe când șarpele și Eva
Sunt de-acum la mare preț.
epigramă de Dumitru Negrea din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam: Mi se pare o mare ticăloșie să-ți torni nevasta...
Limbău: Dimpotrivă! E o dovadă de devotament suprem față de țară...
Adam: Familia este celula de bază a societății...
Limbău: Poporul este adevărata mea familie...
Adam: Ieși afară...
Limbău: Poftim?
Adam: Ieși!
Limbău: Am înțeles! Trăiască pacea între popoare!
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Wendell P. Bloyd
Mai întâi m-au acuzat de comportament necuviincios,
Neexistând lege referitoare la blasfemie.
Mai târziu m-au închis ca fiind dement;
Acolo un paznic catolic m-a bătut până mi-am dat sufletul.
Crima mea a fost:
Am spus că Dumnezeu l-a mințit pe Adam, destinându-l
Unei vieți de ignorant,
Neștiutor de faptul că binele și răul sunt fețe ale aceleiași lumi.
Iar când Adam L-a fentat pe Dumnezeu, mâncând mărul,
Și a văzut prin vălul de minciună,
Dumnezeu l-a izgonit din Eden pentru a nu-i permite să atingă
Fructul vieții veșnice.
Pentru numele Domnului, oameni buni,
Uite, ce Însuși Bunul Dumnezeu a spus despre asta în cartea Genezei:
"Iar Domnul Dumnezeu a zis, iată, omul
A devenit ca Noi" (ați sesizat, un pic de invidie),
"Cunoaște binele și răul",
(Minciuna că toate-sunt-bune, descoperită):
"Acum, dacă întinde mâna și ia fruct
Din pomul vieții și mănâncă, va trăi pururi
De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Raiului."
(Cred ca acesta a fost motivul pentru care
Dumnezeu Și-a crucificat Propriul Fiu,
Pentru a ieși din încurcătura în care intrase).
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Adam: Poate nu mă pricep la lucrurile astea, dar... ne-am sărutat. Nu e ca și cum aș fi sărutat multe fete. Poate doar una.
Joan Girardi: Mda.
Adam: Poate a însemnat ceva pentru mine.
Joan Girardi: Poate și pentru mine a însemnat ceva.
Adam: Eu nu... nu știu cum să mă comport acum.
Joan Girardi (chicotește): Nici eu.
Adam: Poate e cum a spus tipul ăla de la campania antidroguri. Dragostea romantică e ca o boală mintală. Apare pur și simplu. Ce să-i faci?
Joan Girardi: Poate că nu suntem încă pregătiți.
replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!