Frustrări

Frustrări!
Ne definesc matematic
Încercuindu-ne gândul.
Maladii cibernetice
Aliniază sufletele
Întocmai planetelor.
Fotonii devin neutrii,
Au gust de cianură,
Se schimonesesc ca nişte schelete,
Sunt înfometaţi de regrete.
În frunzişul de gene,
Copaci morţi desenează
Raclele celor vii.
Aleile sunt pustii!
Doar ochii carnali se rostogolesc
Întocmai pâinii abia scoase din cuptor.
Ceţuri sub care, doarme mută de groază
Lumea oraşului.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni, niciodată, nu izbutise să citească ceva în ochii orbilor. Ochii orbilor sunt morţi întocmai ca ochii morţi ai morţilor.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catastrofă

Catastrofa ce a fost creată
În urma revoluţiei cibernetice
A distrus sistemul imunitar
Implantat în sufletele de ceară.
Au ars marginile zimţate ale suferinţei,
Dar odată cu acestea,
În mediul virtual
S-a deschis poarta criogenezei.
Terapie oncologică de grup...
Opriţi timpul! Opaiţul cunoaşterii
Face trandafirii să înflorească.
Vor îngheţa lumina
Iar fotonii vor fuziona
Spaţiul întunecat al durerii
Ani mai târziu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Cerul e pătură de gri.
Doar fulgere lumină zarea...
Potecile sunt mai pustii...
Un fulger pare căi cărarea.

Se tânguie copaci... şi plâng.
O simfonie-aud în noapte...
Mi-e chipul încă, un amurg
Târându-se tăcut spre moarte.

Gene de ploaie se unesc
Cu tunete şi sentimente.
Vulcani, sub tălpi, îşi prelungesc
În vis, dorinţele ardente.

Şi iar mi-i fulgerul pământ
Şi-n tunet caut resemnare...
De astăzi sunt doar un cuvânt
Şi-un ultim semn de întrebare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii nu dorm niciodată. Întocmai o conştiinţă trează.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspectul masiv al dimensiunilor din partea de sus a acestei clădiri făcea ca turnul să pară mic şi diform, întocmai ca o frunte îngustă şi încruntată, iar cele două ferestruici zebrelite se uitau la trecători, întocmai ca nişte ochi ascunşi care te examinează pe furiş, din dosul sprâncenelor încruntate.

A.J. Cronin în Castelul pălărierului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută nebunul din tine în ochii celor din jur; doar ei sunt oglinda sufletului tău rătăcit...

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna din ochii mei

Se-ntoarce toamna-n ochii mei... şi plouă...
Plouă cu lacrimi mari de chihlimbar.
Sunt ploi de frunze şi sunt ploi de stele
Şi nuca mai musteşte gust amar.

Trosnesc în sobă ramuri frânte-n două...
Miroase a gutui şi-a pâine coaptă,
E haina lumii plină de rugină,
Iar viaţa parcă-i mult mai degradată.

Din tălpi cresc râuri lungi de ne-cuvinte...
Şi-n noi, adânc e-o toamnă de tăcere.
Mi-au mai rămas aducerile-aminte
Şi-a vântului supusă mângâiere.

Ne înfioară lumea în schimbare,
Ne înfioară teama de a fi...
Îmbătrânim în ton cu anotimpul,
Stingheri şi trişti, pe băncile pustii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

prelungirea degetelor tale…

Sunt ochii
care veghează infinitul din tine…
Sunt cuvântul nespus
şi gestul abia
îndrăznind să se ridice
spre albastru...

Sunt prelungirea
sângelui tău
care curge
doar
prin
mine...

Sunt pleoapa
care îţi închide
universul...

Sunt mâna cu care
mângâi stelele…

Sunt gândul tău de seară
gemând de patimi
neştiute...

Sunt talpa care
îţi sărută umbra...

Sunt...
atât
de
TU
încât
sufletele noastre
se îneacă
în acelaşi
abis
de lumină...

Sunt cântecul de cocori
rămaşi
în toamna asta
uitată
de lume...

Sunt sâmburele tău
de adevăr
sau...
de otravă...

Sunt gustul
buzelor tale...
dulci-amărui...

Sunt minunea
născută
în palma ta
întinsă
pentru ultima oară
la margine de drum...
vietii,
iubirii,
mie...

poezie de Lelia Mossora (11 noiembrie 2004)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile alcătuiesc un fel de societate, ce ne-o formăm singuri. Fiecare le alegem după firea noastră. Cei care citesc cărţi bune sunt în situaţia celor care trăiesc în societatea aleasă. Cei care citesc cărţi rele sunt întocmai ca cei care umblă în societatea rea şi care – în cel mai bun caz – pierd timpul fără folos.

citat clasic din Montesquieu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar pentru Nicoleta

Închid ochii şi văd
Fericirea din ochii tăi,
Dar şi lacrima caldă
În care se-ascund chipurile
Celor ce şi-au dorit
Să te vadă.
Sub voalul alb de mireasă.
Văd mormântul de marmură
Al parinţilor tăi,
Împodobit cu floi şi lumină.
Ei te-au iubit, te iubesc,
Sunt îngei pe soclu ceresc.
Ei au împlinit visul acesta,
Iar tu ai închis cercul iubirii
Cununându-te întru infinit
Cu cel ce mereu te-a iubit.
Nu plânge! Eşti cea mai frumoasă!
O clipă ţi-am văzut tatăl...
Era martor, în rândurile din urmă
A celor ce te priveau.
Şi mama era acolo –
Pe piciorul tău stâng.
Ţi-ai împlinit marea iubire.
Nu plânge!
Doar eu
Am dreptul să plâng!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii care nu se interesează de soarta şi educaţia copiilor, lăsându-i pe mâini străine, sunt întocmai ca acei proprietari care îşi arendează moşiile oamenilor interesaţi şi speculatori, iar ei duc un trai de lux şi trândăvie prin ţările străine. La reîntoarcere, vor găsi sufletele ruinate şi o îndreptare atunci va fi cu neputinţă.

citat celebru din Vasile Conta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Un sat pustiu... Doar un bătrân pribeag
Rugându-se, plângâmd sfârşit pe prag...
"De ce-am rămas eu ultimul oştean?!
Ce rost în astă lume să mai am?!"

I-am îngropat pe toţi ai mei.... sunt scrum.
Doamne, e timpul meu să mor acum!
Biserica-i pustie, satul gol...
Sunt lut din lutul vieţii trecător...

Cad casele ca nişte draperii,
Uliţele sunt triste şi pustii...
E-un cânt de doliu, Doamne,-ntreaga lume!
Doar moartea rătăceşte prin albume...

Luna-i o sfântă candelă şi jale
Văd parcă risipindu-se în zare...
E rândul meu să mor! Mi-a mai rămas
Un an, o lună,-o zi, poate un ceas...

Şi lumea toată e un clopot viu...
Trec rânduri, rânduri, oameni prin pustiu...
Sunt ultimul oştean, rămas tăcut
Să lupte cu-al tăcerilor tumult.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există durere

Nu există durere,
Ci automutilare cu gânduri –
Acele cuţite sub care ţâşneşte
Sânge de cuvinte şi lacrimi.
Nu există tăciuni,
Doar limita de jos a luminii,
Piedestalul flăcării
Ce desenează în tăcere, uitarea.
Nu există rouă,
Ci lacrima pe care timpul
O desenează pe pleoapa arsă a lutului.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un eşafod de viespar acoperă cerul, ciorchini de stele evadează din noapte, în ochiul meu înnorat, un pâlc de copaci defilează fugar printre gene...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul

Surâsul tău este comestibil!
Are gust de vanilie, de măr copt în cuptor
Şi de scorţişoară...
Părul cu luciri de gutuie
Alunecă, atingând ca aripa unui fluture
Buzele de apus,
Deschise-n zig-zag.
Pictează-mi pe retină renaşterea!
Doar astfel voi putea înmuguri în sufletul tău...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă târzie

O literă nouă îmi picură-n sânge...
Sătul de minciună mi-e gândul. Ajunge!
Un drum către cer se deschide. Şi plâng!
Mi-e viaţa şi visul, azi, tristul amurg.

Mi-e gândul amară şi casa pustie,
O lacrimă curge din suflet... Şi mie
Mi-e dor de copii şi nepoţi bunăoară,
De pita făcută-n cuptor, ca la ţară.

Mi-e dor de muşcate, de nucul bătrân...
Dar sunt prea departe de toate, acum!
Un câine mai latră. Şi el este trist...
Oh, Doamne, alungă-mi durerea! Exist...

Sunt banca din poartă, sunt roasă de moli,
Mă tem de durere, de-a nopţii ninsori...
Sunt singură, mamă, voi toţi aţi plecat.
Mă doare tăcerea din casă, din sat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virusul ignoranţei

Smarald şi jad...
Lumini strălucind dincolo
De lumea în care
Întunericul doarme închis
Ca o pasăre călătoare.
Virusul ignoranţei
A scrijelit pe copaci
Lacrima suferinţei.
Am învelit primăvara
În scutecul sufletului
Franjurat de vânturi şi ploi.
M-au biciut furtuni şi vulcani,
Mi-au aruncat lavă-n privire,
Dar eu, primăvară, am rămas lângă tine.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

particulă

Particulele nu sunt aşadar ca nişte pietricele, ci sunt "cuante" corespunzând câmpurilor, aşa cum fotonii sunt "cuantele" câmpului electromagnetic.

definiţie de Carlo Rovelli în Şapte scurte lecţii de fizică, Particule
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plâns, de dor, de regrete

La cât de mult îmi plouă-n suflet,
Să-mi iau umbrela n-are rost!
De ploaia inimii bolnave,
De ritmul inimii anost,

Nu pot fugi! De sentimente
Mi-e gândul plin. Şi sunt bolnav
De-acum, de sute de regrete
Din universal meu concave...

Mi-alunecă prin vene plânsul,
Privirea-i toamnă şi-i pustie...
Recoltelor le vine strânsul
Şi inima e plumburie.

Îţi pun o lacrimă în palmă...
Podeaua cerului se strange.
Azi vor veni secerătorii
De vieţi, de lacrimi şi de sânge...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Festina lente (pamflet)

"Festina lente" zic. Să ştii
Că graba te va-mbătrâni
Şi-atunci ai să regreţi amar...
Legitimează-te măcar!
Apoi, cu gândul să mă-mpac:
"Vreau şi un act de handicap!"
Aşa e legea, vreau să zic.
Nu îl aveţi, n-aveţi nimic.
- Oh, ete-al dracu, ce să zic,
Mai ştie şi latină un pic.
Dacă mă mai stresezi niţel,
Te puric eu la portofel!
Copile, îmi mai zise el,
Eu sunt director cu mult zel,
Curând, să nu te pierzi cu firea,
Îmi vei cunoaşte şi menirea.
..............................................
Şi insul se supuse dar,
Legitimându-se-n zadar.
Deşi nea Ion ştia persoana,
Parol, făcea pe filfizoana.
Îşi scoase ochelarii, un Kent,
"Festina lente", cu talent...
Citi cu mare interes
Şi-ntr-un târziu, când a-nţeles
Că domn director trebuia
S-ajungă, prinse-al anunţa.
Este un fel de-a spune, cică:
" Că nu doar rangul te ridică,
Ci şi cum îţi tratezi supuşii,
Căci dacă nu vezi tocul uşii,
"Festina lente"... poţi pica
Şi dracu te-o mai ridica.
Plăteşte, fiindcă eşti plătit
Întocmai cum îţi e menit.
De-atunci a înţeles, parol,
Iar eu, grăbindu-mă uşor,
I-am dat o lecţie, pe bune,
Aceluia cu fast şi nume.
De-atunci n-am buzunarul gol
Şi ştiţi?! Grăbindu-mă uşor,
Împuşc doi iepuri dintr-un foc.
Am şi salariu, am şi loc.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!