De ce lustruim şoapte şi făurim săbii

dacă poetul îşi lustruieşte şoaptele
cu fildeşul gândurilor găurit de raze
e ca să tragi cu urechea la soare
şi să auzi că-şi arde corpul la 5505°C
doar ca să poţi vedea

dacă poetul îşi ascute peniţa
cu piatra grosieră a cuvintelor
e ca să tragi cu ochiul la katana umbrei
şi să îi vezi oţelul ce se-ncinge la 1300°C
doar ca să poţi urla

şi dacă îţi apleci fruntea
dinspre soare, spre umbră
e ca lumina să copleşească urletul
cu plecăciunea ta

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă poţi...

Dacă poţi gândi, de ce să nu gândeşti?
Dacă poţi spera, de ce să nu speri?
Dacă poţi visa, de ce să nu visezi?
Dacă poţi împlini, de ce să nu împlineşti?
Dacă poţi munci, de ce să nu munceşti?
Dacă poţi iubi, de ce să nu iubeşti?
Dacă poţi cânta, de ce să nu cânţi?
Dacă poţi vedea, de ce să nu priveşti?
Dacă poţi auzi, de ce să nu răspunzi?
Dacă poţi alerga, de ce să nu faci sport?
Dacă poţi zbura, de ce să nu te înalţi?
Dacă te poţi bucura, de ce să nu zâmbeşti?
Dacă poţi să ajuţi, de ce să nu solidarizezi?
Dacă poţi fi sănătos, de ce să te neglijezi?
Dacă poţi fi respectos, de ce să nu respecţi?
Dacă poţi fi curajos, de ce să nu îndrăzneşti?
Dacă poţi să înveţi, de ce să nu studiezi?
Dacă poţi să lupţi, de ce să nu câştigi?
Dacă poţi să cunoşti, de ce să nu cercetezi?
Dacă poţi fi perfect, de ce să nu împlineşti toate acestea?

poezie de Dumitru Delcă (august 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă...

Şi dacă dintre azi şi mâine
Alegi să stai mereu în ieri,
Visele tale vor rămâne,
În cufărul plin de tăceri...

Şi dacă nu ţeşi din speranţă,
Covor de flori strălucitor,
Doar ziduri arse de restanţă,
Te vor zdrobi în talpa lor.

Şi dacă te ascunzi de soare,
În umbră veşnic o să stai,
De-a curcubeului culoare,
Cât vei trăi n-ai cum să dai.

Si dacă vei purta cu tine,
Doar spinii amintirilor,
Şi azi, şi mâine şi poimâine,
Însângerat vei fi de dor!

Şi dacă rana disperării
Nicicum nu o poţi vindeca,
E pentru ca n-ai dat uitării
O dragoste ce te seca.

Dar dacă le dai deoparte,
Şi-n gând doar soare vei avea,
Inima ta va sta departe,
De steiul care o strivea.

poezie de Dorina Omota din Mai plâng o lacrimă şi plec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Daca poţi strânge între palme o pată de azur
Şi vieţii să-i iei tot ce-i tandru şi pur,
Dacă poţi îmbrăţişa pentru o secundă timpul
Şi deschide poarta pentru a împrăştia vântul

Dacă după toate acestea
Mai poţi păstra în ochii tăi taine moi,
Atunci mai poţi crede în soare!

poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina pe care nu o poţi vedea
Să află ascunsă în inima ta
Lumina pe care nu o poţi vedea
Luminează-n taină calea ta.

Lumina pe care nu o poţi vedea
S-a născut odată cu tine.
Ea este în fiinţa ta,
Şi te călăuzeşte doar spre bine.

Lumina pe care nu o poţi vedea
E splendidă şi frumoasă ca o stea,
S-a ascuns după un nor
Şi aşteaptă să răsară luceafărul, sfetnic călător.

poezie de Vladimir Potlog (17 noiembrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eric: Ei bine, vântul este real, însă nu îl poţi vedea. Poţi să vezi doar frunzele mişcându-se în copaci. Durerea este reală, însă nu o poţi vedea. Poţi să vezi doar lacrimile. Fericirea este reală, dar nu o poţi vedea. Poţi să vezi doar zâmbetul de pe faţa oamenilor.

replică din filmul serial Al şaptelea cer
Adăugat de Niţă Ioana, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actualizată

Astăzi viaţa este grea,
Bine-ar fi să ştii, măi frate,
Dacă tragi des, la măsea,
După aia, tragi spre moarte.

epigramă de Grigore Drăgan din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine va jeli poetul?

Dacă ar muri poetul, mă întreb: cine-l va plânge?
Vor veni stoluri de păsări lasând pene pe mormântul
Săpat la apus de soare, de cai negri de pursânge?
Frunze scrise cu poeme, îi vor face- aşezământul?

Dacă ar muri poetul, cineva o să-l jelească?
Marea cu-al său val în vuiet va fi oare bocitoarea?
Ielele-n mijloc de codru, cum or să mai danţuiască
Dacă brazii-i vor aprinde la căpătâi lumânarea?

Ploi vor netezi pământul, dar, în seri cu lună plină
Când arcuşul de vioară scârţâi-va-n faţa crucii,
Stelele or să rasară? S-or mai prinde mână-n mână,
Citind de pe luciul apei, versuri ce le-au scris uitucii...?
Cine va scrie sonetul, dacă ar muri poetul?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam: Dumnezeu a murit, Maestre...
Poetul (ironic): Serios? Vrei să spui că în cetatea binelui au rămas doar diavolii, cu goliciunile lor ascunse în steaguri?
Adam: Dacă Dumnezeu există, de ce nu se exprimă?
Poetul: Ţi-e foame de minuni, necredinciosule! Aştepţi miracole! Descumpănit, în erezia ta, vrei semne...
Adam: Aştept un gest mântuitor, de la cel hăruit să mântuiască...
Poetul: Dar harul sfânt e peste tot! Dacă vrei să-l vezi pe Dumnezeu, închide ochii şi deschide-ţi larg sufletul...

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă tu capul ţi-l mai poţi păstra
Când toţi şi-l pierd şi spun că-i vina ta
Dacă în tine crezi când toţi se îndoiesc
Şi calm accepţi când vezi că te-ocolesc;
Dacă aştepţi şi n-o să oboseşti
Şi-o să-nţelegi când toţi te vor minţi
De poţi la ură să te stăpâneşti
Şi să nu pari prea înţelept tu ştii:

Dacă visezi, dar ştii că sunt doar vise
Dacă gândeşti, dar nu-ţi faci gândul ţel
Izbânda şi Năpasta de-ţi sunt scrise
De poţi zâmbind să le priveşti la fel;
Dac-adevărul poţi să îl rosteşti
Şi nu te temi că unii-l deformează
De poţi privi cum piere ce iubeşti
Căci spre zidire mintea ta lucrează:

Dacă ce-ai câştigat în viaţa ta
Tu poţi să rişti când unii dau cu banul,
Iar dacă pierzi, să-ncepi iar a lucra
Şi să nu sufli o vorbă întreg anul;
Dacă şi inima, şi nervii, şi toţi muşchii
Te pot sluji şi după ce-au pierit
De poţi să mai rezişti cum numai tu ştii,
Fiindcă Voinţa nu te-a părăsit.

Dacă-n mulţime nu îţi pierzi virtutea
Dacă cu Regii poţi rămâne cine eşti
Printre prieteni şi duşmani de nu-ţi pleci fruntea
Şi când eşti lăudat, tu te smereşti;
Dacă poţi umple un singur minuţel
Fugind de timp în fiecare zi
Vei dobândi Pământul şi tot ce e pe el
Şi ce-i mai important, tu Om vei fi!

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă împingi manşa, casele devin mai mari. Dacă tragi de manşă, casele se fac mai mici, asta dacă nu tragi în continuare până când ele devin mari din nou.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agăţată de cuvinte

Eu rămân ca o mare de iarnă
Am mâini de apă pline de voci...
Îmi respiră tăcerea cuvintelor.
Dacă mă uit şi mă schimb în ochii tăi
Îmi dau seama că te văd...
Dacă privesc din ochii tăi
Văd omul care nu vorbeşte
Dar care spune ceva:
Linia orizontului, aspectul tău peste zile
Sau nemulţumirea secretă
Sau chiar dezbrăcată.

Dacă privesc din ochii tăi
Văd cerul în perspectivă...
Norii ce judecă alb,
Văd mainile care deschid ninsoarea
Pe fruntea gândurilor.
Dacă te uiţi la ochii tăi, în ochii tăi,
Vezi dragostea pe care
Nu o înţelegi niciodată,
Restul rămâne în tine şi ningi.

Am fost un zâmbet în vocea ta
Şi-o privire într-un strigăt
Agăţat de cuvinte.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul magic

Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiţi,

voi uita pe unde am fost şi dacă am fost
ori am lăsat la alţii ce am avut,

mă voi despărţi cu totul de trup
chiar şi gândurile mă vor părăsi,

o umbră poate să-şi aducă aminte
de soare când m-am ascuns,

voi întra într-un labirint fără ieşire
în care şi steaua mi se va topi.

Nu voi mai simţi nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,

voi iubi altfel decât am ştiut
fiindcă inimă nu voi avea,

doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.

Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Dacă tu vei căuta
Să se nalţe pacinic fumul
Jertfei tale, nu uita
Că, de ai spre soare drumul,
Umbra este-n urma ta.

Rob tăcut, pe care-l cheamă
Domnul său c-un gest tăcut,
Ia aminte plin de teamă
Orice gest i-ar fi făcut
Şi de toate ţine seamă.

Umbra-i robul, când urmezi
Drumul tău spre soare ţântă:
Nu te supăra, n-o vezi;
Chipul ţi-e-n lumină sfântă,
Şi-n lumină naintezi,

Dar când vii de dimpotriva
Soarelui, ea-i sfetnic rău:
Stăruind nemilostiva,
Să-nnopteze chipul tău,
Ce supărăcioasă fi-va!

Umbră, soare, al jertfei fum!
De prisos mi-e tâlcul, dacă
N-ai putut să-l prinzi. Şi-acum
Poţi s-alegi! Eşti cel ce pleacă,
Eu sânt cel de mult pe drum.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce dacă

Ce dacă plouă?

Zâmbesc gândindu-mă la tine.

Ce dacă-s ud?

Mie aşa mi-e bine.

Ce dacă bate vântul?

Eu nu mă mişc din loc.

Ce dacă nu e soare?

Între noi arde-un foc.

Ce dacă e prea frig?

Vorbele tale mă-ncălzesc.

Ce dacă e-ntuneric?

Eu pot ca să răzbesc.

Ce dacă nu sunt oameni?

Eu te vreau doar pe tine.

Ce dacă nu sunt case?

Mie tot îmi convine.

Ce dacă nu sunt păsări?

Zburăm noi pentru ele.

Ce dacă e doar ceaţă?

Noi n-avem clipe grele.

Ce dacă frunze cad?

Eu încă mai resist.

Ce dacă pomi nu sunt?

Încerc şi tot insist.

Ce dacă totu-i gri?

Tu-mi colorezi viaţa.

Şi dacă tot o faci,

te rog, alungă ceaţa.

Şi dacă tot o faci,

adu pe cer un soare.

Şi dacă tot o faci,

vreau case colo-n zare.

Şi dacă tot o faci,

te rog, alungă vântul.

Şi dacă tot o faci,

luminează-mi pământul.

Şi dacă tot o faci,

adu-mi şi păsările.

Şi dacă tot o faci,

redă-mi culorile.

Şi dacă tot o faci,

plantează-mi câte-un pom.

Un lucru eu mai vreau -

pe om să îl faci om.

poezie de Pleşa Dragoş Florian din Poezie
Adăugat de Pleşa Dragoş Florian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi poţi vedea umbra în întuneric. E nevoie de soare pentru ca aceasta să devină vizibilă. Aşa e şi cu mintea. Cât timp dormi, eşti una cu ea. E nevoie de lumina atenţiei ca să apară distanţa şi să vezi cine te conduce din umbră.

citat din Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La uşile moderne, nu mai poţi să tragi cu urechea prin gaura cheii.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare şi ardoare

să iubeşti până la limita de rupere, să tragi, să tot tragi
dar ea inima să nu cedeze, să nu se rupă nicicum
ci din contră, să bată tot mai tare
de parcă nimic pe lume nu i-ar umbri bătăile

să te apleci peste ghizdurile vieţii şi să strigi către apa viselor
ahoeeeee... şi de undeva de jos să ţi se întoarcă strigătul
mai mult ca un ecou ostenit de drum
doar ca să te-încredinţeze că mai ai multe vise de trăit

şi când închizi ochii, soarele să-şi arate ardoarea
ca-n prima zi, ca-n primul sărut,
ca-n prima iubire, ca-n primul suspin
şi să răsufli uşurat că soarele nu a asfinţit.

e tot înăuntru arzând, scrumind. iubind...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de durere

Câteodată sufăr şi dacă pleci... şi dacă vii;
Uneori sunt tristă dacă plouă sau dacă-i soare.
Câteodată plâng, nici eu nu ştiu, nici tu nu ştii
Ce-mi plouă-n suflet, ce mă doare...

Câteodată sufăr aşa, din senin.
Doar pentru că am nevoie să mai doară.
Când sacul de durere mi-e prea plin,
Mai vărs, atât cât pot, din el afară...

Nu mă-ntreba ce am, o să-ţi spun eu
Dacă voi şti sau... încerc să ghicesc.
Aş vrea doar să rămâi lângă mine mereu
Spunându-mi, din privire!, "Te iubesc".

Dar... ştiu că uneori... şi sacul tău e plin...
Şi fiindcă nu te-ai mai uitat demult,
S-a transformat în pâclă şi venin
Acea nevoie de "te văd", "te-ascult"...

Or... cum să stai cu lacrimile mele
Şi în căuşul inimii să le primeşti,
Când ale tale sunt cu-atât mai grele?!
Atunci... eu simt... că tu nu mă iubeşti...

Dar... dacă tragi de sac să il lărgeşti
Şi-aştepţi, deşi te doare de crezi c-o să mori,
Dacă nu fugi, nu lupţi, ci doar stai să priveşti
Până zăreşti miezul furtunii de fiori,

Dacă rezişti deşi te sfarmă frica
Şi nu poţi vedea dincolo de ea,
Dacă nu urli şi nu faci nimica,
Ci doar... în braţe-ţi strângi inima grea,

Dacă aştepţi, şi-aştepţi o veşnicie
(Vei şti c-au fost minute doar, apoi),
Având doar respiraţia drept garanţie
Şi raza de iubire dintre noi,

Te vei trezi că-ncet, trece furtuna
Şi ai ajuns într-un loc minunat,
Un loc ce-l cunoşteam dintotdeauna
Dar, cândva, şi eu, şi tu, l-am uitat.

În pace, în lumină, să te scalzi
Şi să mă ţii de mână cu putere
Şi-acum, abia, fă-mi loc în ochii-ţi calzi;
Acum iubim. Suntem dincolo de durere...

poezie de Vistiana Long
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o primă floare, încep toate primăverile! Care bucurie poate fi mai mare, când dacă mergi printr-un lan nesfârşit de scaeţi şi buruieni, rău mirositor, vezi lucind în soare o floare şi simţi adierea parfumului ei? Poţi fi atât de fericit, ca în momentul când cel ce stă mult sub apă, iese la suprafaţă şi trage prima gură de aer, cu faţa spre soare şi cu ochii lăcrimând a viaţă. Poţi fi atăt de fericit, ca cel ce mult timp nu a avut parte de lumină sau nu a ştiut cum este "lumina" niciodată. Să ne bucurăm de prima floare, de aerul vieţii curat. Să ne bucurăm de lumină!

Viorel Muha (februarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul zilei

voi criticii de artă nu aruncaţi noroi
în versurile albe şi care curg şuvoi
tot dezmierdând în seară grădinile cu flori

dezvăluind tristeţi sau bucurii banale
poetul printre oameni trăieşte ca oricare
doriţi să fie numai în sferele cereşti
făcând filozofia păcatelor lumeşti?
punând doar întrebări de-a lumii începuturi
acolo unde nimeni nu ştie-a da răspunsuri...

a fi poet înseamnă să vezi sclipiri de stele
iubirea cea din suflet fiind una dintre ele
a fi poet înseamnă sărutul să îl pui
pe stânca cea din munte şi marea dorului
s-asculţi glasul pădurii un glas de clopot sfânt
să nu vezi doar ruine şi răul pe pământ
să vezi pe cerul zilei cum astrul străluceşte
să simţi viaţa-n tine curgând ca o poveste
să vezi frumosul care apare în oglinzi
atunci când din copii noi devenim părinţi

lasaţi filozofia e ştiinţă nu e artă
tu scrie versuri albe şi vom vedea la plată
dacă ajungi în inimi aşa cum îţi doreşti
tu eşti poetul zilei, tu ştii cum să iubeşti!!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!