Gâscanul bodyguard

Într-o margine de sat şi lume,
Pe un drum ce trece prin zăvoi,
Un copil isteţ, trimis anume,
Se-ntorcea cu lapte de la oi.

Lângă el, păzindu-i, parcă, paşii,
Un gâscan cu aere de şef
Îl privea c-un ochi, precum pizmaşii
Pe acei ce fac doar ce au chef.

Ar fi vrut să vină vreo pisică
Sau, măcar, un câine de cel mic,
Să arate că, la o adică,
Lui, nu-i este frică de nimic.

Dar - pe gândul lui - veni o muscă
Însetată, ce trecu la fapte
Când, la o zdruncinătură bruscă,
Se trezi, cum ştim, "ca musca-n lapte".

Nici habar n-avea gânsacul nostru
Cum s-o scoată, nu ştia defel.
"Te descurci! E fleac de... neamul vostru!"
Pescuit de muşte? Nu-i de el.

Cred că s-a-nţeles, deja, morala:
E cu nasul, fiertul şi cu oala.

fabulă de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisicuţele hoaţe

Două pisicuţe
Mai obrăznicuţe,
Au găsit lăpticul
Şi-au băgat boticul
Fără nicio teamă,
Neluând-o-n seamă
Nici măcar pe vacă.
-Las' că-i prostănacă
Şi nu vede bine!
S-ar putea abţine
Că, la o adică,
Nu ne e nici frică
De-o intrare bruscă:
Noi... prindeam o muscă.

poezie pentru copii de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de gând, sau practici incomplete

Când gândul nu se înfiripează, e semn că sufletul şi-l pierde
îngrozitor, fatal parcurs, în fond dispare însufleţire,
la fel cum frunze din boboc se opresc a fi încă în verde
şi florile nu mai dau fruct, cad veştede, fără menire.

Se pare a fi un înţeles că tot real, fizic, prezenţă,
ele n-ar fi, cum nici copil n-ar fi, de nu ar fi un dezir măcar...
produs ce pipăi nu-i în sine, sau este, însă nu-n esenţă,
de nu e-n început imbold, în orice vrut; a şti, habar...

ce nume aş da la ce nu văd, când încă văz nu-l simt, un dar...

... când gândul sufletul şi-l pierde
e grav, dispare însufleţire,
cum frunzele ce mor în verde,
iar flori, ce cad, n-au fruct menire...

... e cum real, fizic, prezenţă,
copil nu-i nici dezir măcar;
nu-i sine, un pipăit, esenţă,
imboldul vrut de-al şti, habar...

... în fond nimic nu e în fapt
şi orice lucru ar fi steril
fără vreun spirit... ci artefact,
cum sexul vrut, fără viril...

... şi amoru' în fond e total vrut,
rămas dorit, sau vrut total,
asezonat în zilnic rut,
ori ani de zile, un ideal...

E-ndeajuns suflet... sau real?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sucuri sau extracte vegetale numite impropriu lapte şi folosite pentru consumul uman: lapte de alune, lapte de castane, lapte de cânepă, lapte de cereale, lapte de cocos, lapte de migdale, lapte de orez, lapte de ovăz, lapte de quinoa, lapte de soia. În UE, printr-o decizie din 2010, denumirea de "lapte" este autorizată comercial doar pentru lapte de cocos şi lapte de migdale.

aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire, Lapte (24 octombrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi sosind acasă împăratul căzu la boală de ochi şi orbi. Toţi vracii şi toţi filosofii carii citeau pe stele fură aduşi, şi nimeni nu putură să-i dea nici un ajutor. Într-una din zile, sculându-se din somn împăratul, spuse că a văzut în vis un bătrân care i-a zis că daca se va spăla la ochi şi daca va bea lapte de capră roşie sălbatică va dobândi vederile. Auzind astfel ginerii săi, porniră cu toţii, cei doi mai mari singuri, fără să ia şi pe cel mic, şi fără a voi să-l lase măcar a merge împreună cu dânşii. Iară Făt-Frumos chemă calul şi merse cu dânsul prin smârcuri, găsi capre roşii sălbatice, le mulse şi când se întorcea, se îmbrăcă în haine de cioban şi ieşi înaintea cumnaţilor săi cu o doniţă plină cu lapte de oi. Ei îl întrebară ce lapte are acolo, iară el le răspunse, prefăcându-se că nu-i cunoaşte, că duce lapte de capră roşie la împăratul care visase că-i va veni vedere daca va da cu acel lapte pe la ochi. Atunci ei se încercară a-i cumpăra laptele; dar ciobanul le răspunse că laptele nu-l dă pe bani ci că, daca voiesc să aibă lapte de capră roşie, să se zică că sunt robii lui, şi să rabde ca să le pună pecetea lui pe spinarea lor, măcar că ei au să se ducă şi să nu mai dea pe la dânsul.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai trecând ce mai trecu, împăratul ajunse de orbi. Toţi vracii se adunară şi-i dădură leacuri, dară nici unele din buruienele lor nu-i dară înde bine. Vrăjitoarele puseră apă la stele şi-i aduseră şi-i descântară, tot însă ce punea la ochi mai rău îi făcea, dară mai bine de loc. În cele din urmă un cititor de stele şi vraci mare fu adus cu multă cheltuială din ţări streine, şi acesta spuse că până când împăratul nu va avea lapte de pasăre de peste apa Iordanului cu care să se ungă la ochi, nu-i va veni văzul. Atunci puse împăratul oameni să strige prin toată împărăţia că cine se va găsi să aducă lapte de pasăre de preste apa Iordanului, acela şi ştie cu bună încredinţare că va dobândi cal împărătesc şi jumătate împărăţia. Dară strigară de surda, căci nu se găsi nimeni carele să se însărcineze cu această slujbă.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (4)

Era,-n Neanderthal, vestit
Ca luptător ce a slujit,
Puternic, dur, neobosit,
Şi tribu'-n care a trăit,
Dar şi un altu',-am auzit,
Aflat la răsărit.

Era un ditamai zdrahon
De ai fi zis că-i fier-beton,
(Păi, nu era pe-atunci, pardon!)
C-o voce ca de tir claxon,
(Nici d-ăştia nu erau! Bizon?)
Dar, la femei era afon.

Făcea naveta, bietul om,
Ca tija unui metronom
Sau electronii prin atom,
Cu paşii - nesfârşit monom,
Cu estul-vestul în binom,
Că, altfel, ar fi fost în pom.

Cu cea din vest îi mai mergea:
Era de-a lui şi îi ştia
Tot ce făcea şi chiar gândea,
Dar îl lăsa, căci se-ntorcea
Întotdeauna cu ceva
Din ce-şi dorea.

Cealaltă, însă, vorba lui:
"Cam a... neanderthalului",
Doar ce pleca, ea: "Nu-i, iar nu-i!"
Dar mai zicea şi: "Nwu da mui"
Traducerea... o pun în cui,
Căci mi-e ruşine să v-o spui.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atracţia trandafirului

Venea mereu, venea grăbit,
Stătea în aşteptare
Strângând la piept, neliniştit,
Cea mai frumoasă floare.

Venea şi ea, maiestuos,
Adesea încruntată,
Şi, uneori, privea duios
Figura-i încurcată.

Iar trandafirul... îl lua
Nepăsătoare,-n mână,
Şi nu ştia, sau nu-i păsa,
Că el vrea să rămână.

O aştepta pe drumul ei
Iar ea, tot ocolindu-l,
Grăbea, pe vechile alei,
De-o vreme, nici privindu-l.

Dar, într-o zi, spre floarea lui,
S-a arătat, plăpândă,
Din ochi frumoşi, din ochi căprui,
Privirea nouă, blândă.

Erau alţi ochi, de suflet cald,
Era un dar al vieţii:
Iubire-nfăşurând c-un fald
Relicvele tristeţii.

A fost, atunci, şi a rămas,
Înflăcărată, vie,
Va fi cu ei şi la popas
Acasă,-n galaxie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Musca

Nu vreau să produc stupoare,
Nici s-ajung iar de poveste:
Musca, pentru mine este
Cea mai proastă zburătoare ;

N-am nimica personal
Chiar de este vreunul, frate,
Care intră şi se zbate
În vreo balegă de cal,

Sau aşa cum zice-o vorbă,
Precum dumneaei, în grabă,
Doar ca să se afle-n treabă
Se amestecă în ciorbă,

Şi apoi, privind la fapte,
Că pot face-o epopee (!)
Făr’ să aibe vreo idee
Cade-aiurea şi în lapte,

Însă treaba cea mai cea,
De consider musca bleagă,
Când mi-e lumea a’ dragă
Pică proasta-n ţuica mea,

Chiar când trag un păhărel,
Nu-i scot vorbe, numa’ zic,
Cicătelea mi-e amic (?!)
Mă trezesc, aşa, cu el….

Iar acum, nu-i mare sculă,
D-aia nici n-am să vi-l spui,
Sper şi io ca dumnealui
Poate-o simte pe căciulă!....

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara vopsită

Cioara, ce clocea de-o lună ouăle într-un cuibar,
Când veni curând sorocul, observă ceva bizar:
Printre puii ce ieşiră, de un negru-abanos,
Se mişca o arătare c-un aspect cam dubios,
Albă mică şi fragilă, gureşă din cale-afară,
Dar ca glas, indubitabil, croncănea precum o cioară.
Îngrozită, panicată, vrând micuţul să-l ascunză,
Soţul său să nu îl vadă, l-a acoperit c-o frunză
Şi cu gândul să evite diferendele nebune,
L-a vopsit pe de-a întregul, tăvălindu-l în cărbune.
Şi aşa trecu de criză, evitând o confruntare,
Dar fugi ca o furtună la bătrâna vrăjitoare.
Cotoroanţa, ascultând-o cu un aer cam tălâmb,
O-ntrebă de e cuminte, de-a călcat vreodată strâmb,
Dacă e însărcinată, de-a luat penicilină,
Dacă a făcut vreodată dragoste şi pe lumină,
Dacă s-a scăldat în lapte, dacă-n timpul ce-a fost grea
A mâncat mai des lactate, caşcaval sau telemea.
Cioara a răspuns spăşită că a mai păcătuit,
Însă cu cioroii tineri, de un negru-antracit,
Dar şi-a amintit cu spaimă de un sumbru amănunt:
Că greşise, doar o dată, c-un bătrân croncan cărunt,
La un chef ce se ţinuse într-n plop de protocol.
El era cioroiul alfa, şeful peste-ntregul stol
Şi a condiţionat-o să-i dea post la un birou,
Cu-avantaje sexuale, deci i-a afectat un ou.

Morala 1

Frunzele, chiar de la Eva, verzi, uscate, mari sau mici,
Pot ascunde pui de cioară, dar şi alte păsărici.

Morala 2

Sunt ciudate fenomene şi se cade în ispită,
Când pe la birou se umblă cu o cioară cam vopsită.

Morala 3

Părul negru nu-i în stare nici în grup, câteodat',
Ce e apt să săvârşească, lesne, părul grizonat.

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muşte pe gutui

Îmi aduc aminte – nu-i decât un an -
Că mergea pe stradă c-un urangutan.
Şi-l ţinea de mână, chiar în braţe, ea,
De plângeau şi teii, frunza tremura
Şi voia să cadă, chiar de-n luna mai
Plouă cu petale. Ea voia, dar – vai! –
El, sub marea-i burtă nu avea nimic
Să-i încânte viaţa, nici măcar un pic.
Şi plângeau copacii pe chelia lui
De ziceai că-s muşte strânse pe gutui
De-alea mai stricate sau ceva cu moţ
Dintr-un fund de curte. Îl voia de soţ.
Nu mă credeţi? Uite: din purtarea ei
Se vedea că-i este, dintre dumnezei,
Chiar acela care-i bântuie prin vis
Şi-ar fugi cu dânsul chiar din Paradis.
N-aş vrea povestirea să o mai lungesc –
Şi aşa-i prea lungă-n ce vă povestesc
Şi, că doar se poate, o scurtez pe cât
Să-nţelegeţi oful: îl iubea şi-atât...
Când mergeau prin parcul cu un tei fălos,
El s-a smuls din mâna-i, ca un păcătos.
Ce era să-i facă? – doar era neom:
A lăsat-o baltă, iar acum e-n pom.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să afli ce simt alţii, nu-ţi "băga nasul" şi nici nu te "vârî ca musca-n lapte". Dacă vei să te joci cu o ţestoasă, nu poţi s-o ai zgândărind-o cu un băţ să iasă din carapace; o poţi omorî. Fii blând, nu dur, nici tiranic sau insistent.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pom stătea lângă mine

un pom
stătea lângă mine
şi mă
privea

prin ochii mei
ochii lui
fugeau
şi-mi căutau amintirile
c-un pom lângă drum
ce mă
privea
rezâmându-şi privirea
de
propria mea privire

şi m-a ţesut
în idei
şi-n priviri
o floare frumoasă de pom
ce încă
mai sătătea lângă mine
şi mă privea
06-05-2016 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan din Antologie-Poetica
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încălecă şi porni. După ce ajunse, luă lapte de pasere de preste râul Iordanului şi în câteva zile se întoarse acasă, cam tot odată cu cumnaţii săi. Aceştia merseră la împăratul, îi aduseră lapte de al lor, cu care dete pe la ochi împăratul şi rămase ca întâi, orb ca toţi orbii. Nu-i folosi nimic. Merse şi argatul şi-i aduse şi el lapte, dară adevărat lapte de pasere de preste râul Iordanului. Împăratul nu prea voia să dea pe la ochi. După stăruinţa împărătesei şi a sfetnicilor, se înduplecă şi se unse. Cum puse la ochi lapte de acesta, băgă de seamă că vede ca prin sită. Mai dete o dată, văzu ca prin ciur; când se unse şi a treia oară, văzu luminat ca toţi oamenii. Împăratul iertă pe argat de fapta lui de mai-nainte. Ginerele său cel mic, daca văzu aşa, rugă şi el pe împăratul să vie să le vază locuinţa. Împăratul se înduplecă şi merse. Când ajunse acolo, ce să-i vază ochii? Ce nu era în palaturile lui era în locuinţa ginerelui său cel mai mic.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hipopotamul şi albina (fabulă)

Veni o vreme când hipopotamul,
Tot admirând şi lăudându-şi hramul,
Fu avansat de chipeşa gazelă!
(Fiindcă, de fapt cu ea mâncase din franzelă!)
Şi în postura asta, cu mâna pe stilou,
Trimise să-i aducă în grabă la birou,
O harnică albină, de miere făcătoare,
Sperând că o să fie mai iute zburătoare!
-Ascultă lighioano, la trup atât de mică,
Tot neamul, se cuvine, să vă topiţi de frică
Şi să-mi aduceţi miere!
De nu, v-o iau cu japca...
Iar pe înnoptat să vină, la mine-aici şi matca!
-Dar rogu-te stăpâne, nu cred că se cuvine...
-Să crezi!
Şi pentru asta, te-nhăţ întâi pe tine!

Morala;
Când vezi că-i creşte rangul, chiar dacă n-ai vreo vină,
Să nu-i mai ieşi în cale, chiar dacă eşti albină!

fabulă de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă cu sifon

Nu ştiu ce nu-i convenea,
Pe tejghea,
Unde stătea
Că sifonul tot pufnea.
Sticlele de Murtfatlar,
De Fetească sau Cotnar,
Îl priveau din galantar.
Fără să priceap-anume
Dacă vrea să facă glume
Sau s-a-nfuriat pe lume.
Un isteţ de tirbuşon
Ce se-afla lângă sifon
Zise, cu ironic ton:
- Fiţi pe pace, că nu crapă.
Nici nu-i pus să-ncaiere!
Dumnealui e... nişte apă
Care îşi dă aere!

fabulă de Stelian Filip
Adăugat de dorothea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuit dincolo

O zi, în timp, poate aş putea imagina o întâlnire,
cu părinţi-clone în mers pe stradă,
trecând fără a avea vreo cunoştinţă
că ne-am cunoaşte de pe undeva... o altă omenire
în care am fost, într-o istorie, ne cultivând familie în bravadă,
din care-n timp s-a mai pierdut pe drum, precum ceva din cinste, din conştiinţă.

Vom trece, straniu, ca necunoscuţi indiferenţi,
amestecaţi; copii cu nepoţi, fără nicio vârstă, atemporali,
printre bunici în cărucior, cu biberonul plin cu lapte,
un eu cărunt, cu toţii -într-o retină, neabsenţi,
tot încercând să plâng, neînţeles de nimeni- ajunşi atât de imorali,
nerecunoscători... se pare că-s în dincolo, care nu-i, o lume necuvântătoare dusă, ca şi eu, uitată până şi-n cuvinte, nemaiştiind nici şoapte!...
Neînchipuita, dinaintele şi de după mine... noapte.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi ştiut acest amănunt?! Ba îl ştia şi încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câţiva ani... Mai ştia însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relaţie serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnişoara consilier şi de sentimentele pe care fiul ei le avea faţă de această domnişoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnişoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; şi nu cu o maşină, la o scurtă plimbare prin oraş sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă maşina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de sfârşit

Am multe observaţii să vă
fac, nici nu va trece viaţa şi
voi spune, de ce n-aţi dat
săracilor cărbune. să poată
merge lumea în alt veac?

Nici nu era nimic dacă lăsaţi
să mai consume lumea nişte
pâine şi nu loveaţi în ea ca-n
bot de câine ce muşcă fără
noimă kilowaţi.

Aţi economisit aşa puţin
că uite-acum în galantar se vede
prin zornăitul tragic de monede
c-aţi consumat mai mult pentru venin.

Dar, înainte de a încheia, o
întrebare, totuşi, cea mai
mare, cum nu v-a fost
ruşine de popoare că-ntr-un
târziu vor întreba ceva?

Am multe observaţii să vă fac,
dar nu ştiu dacă azi mă mai
ascultă acei ce-n larma
larmelor ocultă, ne-au
prefăcut într-un popor sărac.

Şi, totuşi, mai încerc să vă
explic nu veţi rămâne numai
la putere.
situaţia stelară vă va cere
sa vă întoarceţi şi la postul mic.

Ce veţi minţi popoarele atunci?
Cum vor veni răspunsurile-n gură
când împrejur va fierbe numai
ură dinspre Eroii amărâtei
munci?

Cum aş putea acum să vă mai
schimb privirea oarbă în privire
vie, ca să vedeţi real, nu-n
teorie, ce face neamul vostru.
Mai e timp!

Treziţi-vă, treziţi-vă acum, priviţi
poporu-n ochi, vedeţi ce spune şi
daţi-i şansa regăsirii bune, a
întoarcerii pe-acelaşi drum.

Acum, nici observaţii nu mai
am,". îmi e de-ajuns să cred, ca
într-o lege, în faptul simplu că
veţi înţelege ce crede pătimitul
vostru neam.

Atâta tot de-ar fi şi pot să
mor, să văd cum se ridică iar
din sine spre-ncredere şi
faptele de bine acest cinstit
şi răbdător popor.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii cenzurate
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi calc pe amintirea ta...

Îmi cântă toamna dintr-un nai, pe buzele unui bălai gutui mustind a miere
Şi muşc din poama unui rai, în care n-ai mai vrut să stai măcar pân' la-nviere.
Tot evă sunt şi-acum, c-un măr, din carnea lui de adevăr nu-i nimeni să mai guste,
Doar şerpii năpârlesc de vini într-un alai de heruvimi din raiurile-nguste.
Cu sânii plini de lapte crud, lehuză, nu te mai aud şi gândul toarce-alene,
Deasupra pruncului din flori, ce mai scânceşte uneori, cu lacrima sub gene.
În scutece de funigei, adorm pe fugă ochii mei, cum nu poţi înţelege,
E-n tine,-Adame,-un gol imens şi-o nepăsare fără sens, deşi ai rang de rege.
Eu am din tine tot ce-am vrut şi nu mi-e teamă că sub cnut, îmi va slăbi puterea;
Vei încerca să vii cândva, s-atingi un rest din carnea ta, dar vei gusta durerea.
Şi-am să te-ngenunchez. Umil, vei vrea în ochii de copil să îţi găseşti iertarea,
Dar nu-ţi voi arăta nimic, te voi primi ca inamic, întunecându-ţi zarea.
Îmi cântă toamna ca şi-atunci, când rănile mi-erau adânci şi nu-ţi păsa că sânger,
Dar, nu te vreau în toamna mea şi calc pe amintirea ta, c-un pas uşor de înger...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi calc pe amintirea ta...

Îmi cântă toamna dintr-un nai, pe buzele unui bălai gutui mustind a miere
Şi muşc din poama unui rai, în care n-ai mai vrut să stai măcar pân' la-nviere.
Tot evă sunt şi-acum, c-un măr, din carnea lui de adevăr nu-i nimeni să mai guste,
Doar şerpii năpârlesc de vini într-un alai de heruvimi din raiurile-nguste.

Cu sânii plini de lapte crud, lehuză, nu te mai aud şi gândul toarce-alene,
Deasupra pruncului din flori, ce mai scânceşte uneori, cu lacrima sub gene.
În scutece de funigei, adorm pe fugă ochii mei, cum nu poţi înţelege,
E-n tine,-Adame,-un gol imens şi-o nepăsare fără sens, deşi ai rang de rege.

Eu am din tine tot ce-am vrut şi nu mi-e teamă că sub cnut, îmi va slăbi puterea;
Vei încerca să vii cândva, s-atingi un rest din carnea ta, dar vei gusta durerea.
Şi-am să te-ngenunchez. Umil, vei vrea în ochii de copil să îţi găseşti iertarea,
Dar nu-ţi voi arăta nimic, te voi primi ca inamic, întunecându-ţi zarea.

Îmi cântă toamna ca şi-atunci, când rănile mi-erau adânci şi nu-ţi păsa că sânger,
Dar, nu te vreau în toamna mea şi calc pe amintirea ta, c-un pas uşor de înger...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!