
Rapsodie de primăvară
Însorita primăvară
Admirându-și feeria
În acorduri de vioară
Fredonează rapsodia.
Încărcată-i poienița,
Împlinit îi e destinul,
Înflorită-i garofița,
Argintat este pelinul.
Bănuții în culori vii
Cusuți într-o mândră salbă,
Roșii, galbeni, aurii
Mustesc în covor de iarbă.
În respect și-nchinăciune
Ridicându-și pălăria,
Afișând o plecăciune
Ne salută păpădia.
Urcă pufu-n zare, piere
Spre înaltul cerului,
Vântul mișcă-n adiere
Coada șoricelului.
Mâțișorii moi se-agață
De pletele nucului,
Vrăbiuțele încalță
Ciuboțica cucului.
Lăcrămioara, roinița
Sună dintr-un clopoțel,
Înflorește romanița
Și miroase-a mușețel.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
De mână ne plimbăm...
au înflorit iubita mea salcâmii,
mirosul lor e dulce și amar,
îți voi așterne peste noapte crinii,
să te îmbete în arome de cleștar
e prea frumos acum afară,
e un sfârșit de primăvară drag,
mă scaldă a ta privire clară,
ne străjuiesc pădurile de fag
de mână ne plimbăm și parcă,
mă simt mai tânăr decât sunt,
îmi este sete, buzele îmi seacă,
aș vrea să-ți sorb sărutul sfânt
a înverzit iubita mea pădurea,
prin pomi cresc frunzele și ei
se mângâie uitând durerea,
din iarna cruntă cu nămetii grei
ne-a fost și nouă greu iubito,
în iarna scursă peste noi,,
căldura focului noi am simțit-o,
arzând ca niste torțe amândoi
Urcă pufu-n zare, piere
Spre înaltul cerului,
Vântul mișcă-n adiere
Coada șoricelului.
Mâțișorii moi se-agață
De pletele nucului,
Vrăbiuțele încalță
Ciuboțica cucului.
Lăcrămioara, roinița
Sună dintr-un clopoțel,
Înflorește romanița
Și miroase-a mușețel.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pelinului
Vesel s-a trezit pelinul ștergând urmele tristeții,
În restriștea lui amară dulce veste îl alină,
La margine de răzoare, în răcoarea dimineții,
Argintată-i râde floarea într-o liniște deplină.
Scuturați de-al palei vânt tremură ușor scaieții,
Romanița se frământă într-o unduire lină,
Vesel s-a trezit pelinul ștergând urmele tristeții,
În restriștea lui amară dulce veste îl alină.
Păpădia îl salută, pălăria își înclină,
Îl îndeamnă să trăiască, să uite amarul vieții,
Se înalță ciocârlia scrutând zarea cea senină,
În jur totul clocotește într-o bucurie plină,
Vesel s-a trezit pelinul ștergând urmele tristeții.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea Soarelui
Mândră-i floarea soarelui
Când își mișcă pălăria
Spre înaltul cerului
Aurind toată câmpia.
În bătaia vântului
Își arată bucuria,
Mândră-i floarea soarelui
Când își mișcă pălăria.
Se înalță ciocârlia
Pe deasupra lanului,
O admiră păpădia
De pe malul lacului,
Mândră-i floarea soarelui.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcind pe mal de ape
Peste zările senine liniștea-i atotstăpână,
Rătăcind pe mal de ape mi-ascult gândul în tăcere,
Într-o unduire lină valurile se îngână,
Vântul intră-n păpurișuri, mișcă-n dulce adiere.
Trece-o turmă de mioare, se îndreaptă către stână,
Doru-n vale se prăvale în doină de mângâiere,
Peste zările senine liniștea-i atotstăpână,
Rătăcind pe mal de ape mi-ascult gândul în tăcere.
Sălcii împletesc șuvițe, tremură în mlădiere,
Lance urcă spre văzduh cumpăna de la fântână,
Nor răzleț cu chip de înger în azur de ceruri piere,
Floarea cea nemuritoare, dragoste, credință-mi cere,
Peste zările senine liniștea-i atotstăpână.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Euforie de primăvară
dansez cu fluturii la firul ierbii
și peste tot miroase-a primăvară
în poienița verde zburdă cerbii
și garofițele au înflorit iară.
vântul se îmbată în parfum de liliac
izvoarele susură prin văi înflorite
acesta-i anotimpul care mi-e pe plac
când toate naturile zâmbesc fericite.
florile de castan par lumânări aprinse
se înalță spre cer pline de candoare
și gânduri aleargă spre zări necuprinse
să simtă mângâierea razelor de soare.
florile de măr ning duios peste vise
poezia dragostei capătă amploare.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând cald...
Într-o floare mică, albă, cu botina în zăpadă,
Stă ascunsă primăvara, cu arcușul într-o salbă,
Mă cutremură suspinul frunzelor înfrigurate
Și în pieptul meu de ceară, inima mea bate, bate..
O vioară se aude chiar de-acolo din adâncuri,
Glasul ei, topind zăpada, se împrăștie în muguri
Și în jurul meu, minune, cât văd cu privirea toată,
Înflorește tot pământul, chiar cu mine, deodată!
Ce priveliște suavă și ce tainic simțământ,
Îți lași gândul să se scurgă, să se prindă în cuvânt,
Iar când soarele răsare răsfățându-ne pe-afară,
Dintr-un ghiocel țâșnește un gând cald de primăvară!
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ghiocel, clopoțel - Poezie pentru ochișorii micuți
Floare mândră în lumină,
Clopoțel alb, dantelat,
Cu moț verde, ca antenă,
Sunt la lume conectat,
Când ies falnic din zăpadă
Și iarna am înfruntat.
Doar un pic, m-am lăudat.
Când vârsta mea e adultă,
Toată lumea o salută,
Și mă simt mândru de ea,
Îmi ghicesc și zodia:
Mărțișor de primăvară,
Ghiocel gingaș, vioi,
Adorat de toți copiii,
Chiar de ziua mamelor.
În alai frumos curtat,
De Martie mângâiat,
Primăvara o salut
Și raiul ei adorat.
poezie pentru copii de Valeria Mahok (27 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea la mare
Albastrul cerului coboară-n rai de ape,
Crăiasa zărilor corăbii negre mână,
La piept și-adună marea îngerii aproape
De prin tărâmuri de smarald, sub clar de lună.
Un nor răzleț de cornul lunii-ar vrea să scape,
Străpuns de sulițe puterile-și adună,
Albastrul cerului coboară-n rai de ape,
Crăiasa zărilor corăbii negre mână.
Tăcută, peste țărmuri de cleștar stăpână,
Își cheamă stelele-n talazuri să se-adape,
Izvorul nopții curge-n valuri și răsună
Acorduri de vioară pe o dulce strună,
Albastrul cerului coboară-n rai de ape.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când salcâmul înflorește
Când salcâmul înflorește,
La mijloc de primăvară,
Greierușul se trezește
Și ne cântă la vioară.
Sar în nopțile senine
Broaștele, să îl bruieze;
Florile de miere pline
Fac copacul să vibreze.
Când salcâmul înflorește,
O mireasmă-n primăvară
Zi de zi se risipește
Parfumând pădurea rară.
poezie pentru copii de Gheorghe Vicol
Adăugat de Gheorghe Vicol

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de primăvară
Îți simt umbra printre storuri, primăvară, primăvară,
Dor mi-e de-ale tale zboruri și-acest gând mă înfioară!
Dau perdeaua la o parte, primăvară, primăvară,
S-aud vântul tău cum bate pentru-a nu știu câta oară!
Soarele mă încălzește, primăvară, primăvară,
De obrazu-mi se lipește făcând geamul să tresară,
Și-aud raza ta cum cântă, primăvară, primăvară,
Ca o mână tremurândă pe arcușul de vioară!
Ieri a înflorit și prunul, primăvară, primăvară,
Nu sunt mulți, e numai unul, dar îl simt ca o povară,
De parca ar fi o sută, primăvară, primăvară,
Caci mișcarea îi e mută și în vânt florile zboară...
Te privesc din întuneric, primăvară, primăvară,
Dintr-un spațiu mic, feeric, dar livid, parcă-i de ceară...
S-ar părea că-ți este bine, primăvară, primăvară,
Dar ce ești tu fără mine, dacă nu mă vezi pe-afară?
poezie de Marilena Ion Cristea din Îngeri în colivie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sună iubire, sună!
sună, iubire, sună!
pământeană așternere de note zâmbește sufletului ars
de culorile unei toamne nesfârșite
sună, iubire, sună!
clopoțeii șarpelui ridicându-și capul,
din sacul de fum al promisiunilor răsună dulce... amar...
sună, iubire, sună!
doar când tu suni,
cuvintele cresc rădăcini în inima altarului minciunilor...
perfect adevărate, stilate,
pe tronul din lemn de inimă dintr-un tei,
răvășit într-o chemare unică dar atât de inutilă...
sună, iubire... și taci!
tăcerea ta îmi lasă răsuflarea întreagă,
cât un ecou amorțit între nimic și nimic.
mai încalecă odată pe armăsarul din povestea cu merele de aur.
parcă erau trei?
pe al treilea mușcă-l cu sete și aruncă-l departe...
o pasăre cu inima de stâncă îl va cuprinde în cioc,
uitând minciunii groaza de a redeveni adevăr...
poezie de Anne Marie Bejliu (13 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de primăvară
Un licăr viu de primăvară
Precum un șarpe argintat,
Se-arată-n nopțile de smoală,
Țesând sub frunze, un palat.
Vezi, luna-n suflete-ngenunche...
Pământul s-a cutremurat.
E-un licăr viu, de primăvară,
Precum un șarpe argintat.
Un freamăt trece prin clepsidră
Și noaptea-n ere se împarte,
Doar eu, o candelă-n firidă,
În timpul vieții voastre, arde,
Un licăr viu de primăvară.
rondel de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul desenat în vis
Era iarnă, pe zăpadă
O copită desenată
Tropăia sub cer de stele
Rotind visuri prin vâlcele.
Tu ai prins un vis de seară
Și s-a făcut primăvară,
Am pus șa calului-n spate
Și-am zburat ușor spre noapte.
Când s-a împlinit a zi,
N-am terminat a iubi,
Visul a rămas o vară
Pe un cal cât o vioară.
Am cântat în șaua lui
Sub credința cerului,
Calul nostru desenat
Rodul toamnei ne-a lăsat.
Mergem doi într-o copită,
M-ai încercăm o ispită
Și-așteptăm pe cal de vis
Să zburăm în paradis!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul liliacului
Într-o liniște discretă
I s-a împlinit sorocul,
În coroana lui cochetă
Vinețiu se-aprinde focul.
Arde iubirea secretă,
În jur se sfințește locul,
Într-o liniște discretă
I s-a împlinit sorocul.
Fetele-își cheamă ghiocul
Și-n emoție completă
Caută din plin norocul
Scris în floarea violetă,
Într-o liniște discretă.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

zăvoiul plin cu
ciuboțica cucului
numai eu desculță...
haiku de Mirela Brăilean
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase-a toamnă
Miroase-a toamnă răzvrătită
A ploaie rece și-astfalt ud,
Când frunzele vântul le-agită
Copacii vrând să-i vadă "nud".
Miroase-a pârg, a fructe coapte
Miroase-a toamnă și-a gogoși
Când cu ghiozdanele în spate
Spre școală trec copii sfioși.
Miroase-a toamnă când grăbit
Pe stradă alearg-un trecător
Căci ceasul său deșteptător
În zori de zi nu l-a trezit...
Miroase-a toamnă cu umor
Ce umbrele și le-a lungit.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
apus de soare -
ciuboțica cucului
un leac din bătrâni
haiku de Sandiana Ionela Gheorghe
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada plină
vântul salută
cu pălăria mea
haiku de Constantin Păun din Liniștea ierbii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea
Sunt purtată de un gând
Zbor ca pasărea in vânt
Calul alb un suflet blând
Pletele bălaie flutură în vânt
Cântă-n iarbă un greiere
Se animă toată vieața
Vântul el îmi dă putere
Înflorește acum speranța
Simt cu tine că eu zbor
Caut iubirea dintr-un vis
Cerul nu are nici un nor
Calul alb ea mi l-a trimis
Bat cărări păduri si ape
Fericirea-n suflet îmi dansează
Ușurată las calul să se adape
Iubirea în față mea se asează
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcele zahar din pelinul amar
În viață sunt lumini si umbre
Cărbuni aprins si rosu jar
Clopoțel sună lumini sumbre
Dulcele zahar din pelinul amar
Privesc timpul se tot arde
Si inima-mi saltă arde si ea
Flacăra dansează si râde
Scrisori ce-s uitate pe canapea
Am scris timpului ce va veni
Căci ce-a fost ieri am cunoscut
Ce este azi mâine nu se va pomeni
Viitorul încă nu s-a născut
Am vrut să-l iau din fașe
Să îl cunosc să mă cunoască
Să nu-mi mai joace mie farse
Si sufletul să mi-l rănească
Lipesc un timbru pe o scrisoare
Îi pun parafa mea cu un sărut
Eu o trimit prin curcubeu în zare
Să stiu de viitorul meu a apărut
Trecutu mi spune a-l iubi
Căci zilele nu au intrat în sac
Prezentul eu pot a-l trăi
De nu iubesc în viitor eu sunt sărac
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!