Am ales tacerea

Am ales tacerea
Si daca ti-or fi vorbit...
Nimic din toate ce ti-au spus despre mine
aerul pe care ti-l respiram...
ploaia-ti care-mi scalda ochii...
dogoarea-ti care-mi usca buzele...
aroma-ti care-mi picura-n palme...
nebunia-ti in care m-afundasem spre inec...
n-ar fi putut fi mai sterpe
decat bietele mele cuvinte
aninate-ntr-o noapte de iarna...

poezie de Daniela Dina
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic altceva nu-i cu putinţă pentru mine, decât munca fără preget căreia m-am dăruit, munca aceasta, mântuitoarea mea, care-mi va aduce libertatea, care-mi va da din nou aripi.

Balzac în scrisoare către Ewa Hanska (ianuarie 1835)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia care-mi citise nişte versuri

Ce zici de versurile mele?
De, nu pot zice că sunt rele;
Pe care însă le-am brodit?
Pe care nu mi le-ai citit!

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am să-ţi spun că te iubesc
acum când începe meciul cu ronaldo
chiar dacă el nu-mi place
dar mi-mi plac cireşele negre şi amare
din care-mi promiseeşi dulceaţă
după care mor
mai ales în clătite
dulci ca şi buzele tale
toate buzele tale

în sfârşit e vară şi nu sunt

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi ceva...

spune-mi ceva,
despre noi, cei de ieri, îmbătaţi de visarea unor clipe irepetabil,
despre mine, despre zumzetul de petale din iarna, în care fericirea ne făcea cărări de stele
prin sufletele noastre rebele,
despre zâmbetul meu de atunci, ce-i putea împrumuta mării adânci
cele mai frumoase taine,
despre paşii noştri unduiţi de fulgii unor prea suple idealuri,
despre cântecul pe care mi l-ai fredonat în ureche, atunci când ţi-ai apropiat buzele
ca să-mi săruţi inima răvăşită de iluzii,
despre cea mai sfântă îmbrăţişare, pe care
cules-o din jarul lunii atotstăpânitoare,
despre mirosul cuvintelor tale suave,
care-mi desena clinchete viitoare,
despre trecătorii visurilor noastre, care nu cunoşteau rozele de aripi sticloase,
despre nemurire, despre tot ce s-a putut scrie dintr-o poveste de dragoste nemărginită...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefer însă filmele care îmi dau adevăruri de care fusesem frustrat. Şi filmul de ficţiune care-mi dă asemenea elemente îmi poate deveni preferat! Dar asta se întâmplă mai rar. Filmul e artă de delectare prin vedere, şi eu îl prefer pe cel care-mi dă aspecte noi de viaţă, care mă face să cunosc ceva din lumea asta în care am trăit câteva decenii şi nu am văzut aproape nimic.

Demostene Botez în revista Cinema, nr. 10 (octombrie 1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune înainte de naştere

Nu-s încă născut; ascultaţi-mă –
Nu lăsaţi liliecii însetaţi de sânge, şobolanii,
nevăstuicile sau vârcolacii să se-apropie de mine.

Nu-s încă născut; consolaţi-mă –
Mi-e teamă că rasa umană mă va-întemniţa-între ziduri înalte,
mă va amorţi cu droguri tari, mă va-înşela cu minciuni ispititoare,
mă va chinui-n camere de tortură, mă va-îmbăia-n sânge.

Nu-s încă născut; aveţi grijă de apa-n care voi fi scăldat,
de iarba prin care voi trece, de copacii cu care voi vorbi,
de cerul care-mi va cânta, de păsările şi de lumina
din spatele gândurilor mele care-mi vor conduce paşii.

Nu-s încă născut; iertaţi-mă
pentru păcatele pe care le va săvârşi lumea prin mine,
pentru cuvintele mele care vorbesc despre mine,
pentru gândurile mele care mă judecă,
pentru trădarea comisă de trădătorul de lângă mine,
pentru vieţile pierdute când lumea ucide prin mâinile mele,
pentru moartea mea când trăiesc alţii în mine.

Nu-s încă născut; recapitulaţi, vă rog,
amintiţi-mi acele părţi în care trebuie să joc,
replicile cu care să întâmpin pe bătrânii care-mi dau sfaturi,
pe birocraţii care mă ceartă,
pe munţi când se-încruntă la mine,
pe iubitele care râd de mine,
pe valurile albe care mă-îndeamnă să dansez
şi pe deşertul care mă ademeneşte să condamn,
pe cerşetorii care-mi refuză darurile
şi pe copiii mei care-mi aruncă blesteme.

Nu-s încă născut; ascultaţi-mă...
Nu lăsaţi pe omul fiară şi nici pe cel care se crede Dumnezeu
să se-apropie de mine.

Nu-s încă născut; întăriţi-mă
împotriva celor care-ar dori să-îngheţe umanitatea din mine,
care-ar dori să mă transforme într-un jandarm-robotizat,
într-o rotiţă dinţată-n angrenajul unei maşini,
într-un lucru cu o singură faţă, într-un simplu lucru;
întăriţi-mă împotriva celor care-ar dori să-mi dezintegreze entitatea,
să mă arunce-încoace şi încolo sau
încolo şi încoace, apă risipită printre degete.

Nu-i lăsaţi să mă prefacă-n piatră şi nici să mă împrăştie în vânt..
Altminteri, ucideţi-mă.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pictăm, cu pensule de suflet, scrisori pe cer...
Scrisori eterne pe care nici timpul şi nici distanţa nu le vor şterge...
Tu scrii poezii cu tăceri şi şoapte în visele mele, alin al nopţilor reci fiindu-mi...
Visând, mă ascund de lume şi le citesc de mii de ori...
Îmi scrii poezii pe pânză de suflet...
cu cele mai calde şi vii culori,
cu flacăra inimii tale...
Mâna-mi de ţărână zvâcnindă se odihneşte în palmele tale...
fiindu-mi raiul în care îngenunchează demonii din carnea mea...
Îmbrăţişez visul ăsta care mă trimite până pe marginea prăpastiei...
însă mă ridic şi zbor în tremurul unui vers, scriindu-te lin...
Semăn cu flacăra unei lumânări care arde uneori timid, alteori în văpaie...
luminând o coală de pergament...
pe care curge numele tău...
În mine arde parcă focul înmănuncheat a două suflete,
care păşesc pe pământ însetate de raiul iubirii...
Toate hainele sufletului meu sunt scuturate de ţărână şi luminate de inima ta...
Tu ai miros de cer...
fiindu-mi ca un sanctuar în care-mi îngenunchez lutul şi-mi înalţ sufletul...
O ploaie de stele care-mi ascunde lacrima...
o muzică cerească...
şi păcatul meu divin, binecuvântat...
Păcatul de-a te atinge cu cântul meu... cu iubirea mea...
şi de-a alerga prin lume, cântându-te...
singurul cântec care-mi dă aripi
şi mă ajută să zbor,
între ţărână şi Cer...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cultiv

scaieţi în inima mea
mă zvârcoleam în zadar
ficatul încasa iubirea noastră
neconsumată din n motive
rostogolite de tine de mine
se chema că e rău
şi chiar aşa era dragostea
de multe ori îmi venea
să mă dau afară din casă din mine
nu mă suportam fără tine
eram pustiu ca o sahară
torid ziua geros noaptea
am hotărât să smulg mărăcinile
care-mi înţeapă sufletul
să omor şarpele care-mi strangulează sufletul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul cu tine

Ma intorceam.
Spre locul cel uitat,
parca tu reveneai...
dintre umbre,
firav,
gandul meu se-afundase-n trecut...
l-am lasat
sa mi te umble iar
printre tample...
pare-se... ca erai...
ori te-am stiut...
si ne pierdusem
iar in nopti de veghe,
auzul mi-l plecasem...
spre trecut...
simteam cum ma chemai
sa-ti fiu din nou pereche...
si iar purtat-a-m-am atunci
spre locul re-stiut numai de mine,
te-am rechemat aici,
mereu uitat
si-n sufletu-mi s-a-nchis
preaplin mormant
si iar mi te-am pierdut
ca-n si-alte dati
prin lume...
dara de-acum
oi sti und' te gasesc
si nu te-oi duce,
poate niciodata...
in locu'n care-mi pururi tu traiesti
o'ncolti'n vremi
o lacrima-mpacata...

poezie de Daniela Dina
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei domnişoare care-mi spunea că pot s-o cuceresc doar prin poeziile mele

Îmi şopteşti că doar prin rimă
Pot, cândva, pe plac să-ţi fiu;
Fiind vorba de-aşa primă,
De-azi încolo nu mai scriu!

epigramă de Mircea Ionescu-Quintus din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârsta inimii mele

Sunt în sfârşit la vârsta care-mi place,
vârsta inimii mele.
Asta pentru că sunt încă curioasă,
pentru a-mi cultiva visele,
să iubeşti şi să te minunezi.
Nu am mai multe temeri
şi nesiguranţă decât înainte,
nici măcar nostalgie pentru trecut,
pentru că trăiesc şi iubesc prezentul.
Am vârsta care-mi permite
să-mi înfrunt viaţa,
cu uşurinţă şi responsabilitate,
pentru a spune liber ceea ce cred eu.
Sunt la o vârstă frumoasă, îmi place.
Totul mi se pare mai detaşat şi mai uşor,
pentru că m-am împăcat cu mine însumi,
în sfârşit, am vârsta mea,
vârsta pe care am crezut
că o voi avea de-a lungul anilor,
uitându-mă la bunica mea
şi apoi la mama mea.

poezie de Eugenia Calancea (15 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârsta inimii mele

Sunt în sfârşit la vârsta care-mi place,
vârsta inimii mele.
Asta pentru că sunt încă curioasă,
pentru a-mi cultiva visele,
să iubeşti şi să te minunezi.
Nu am mai multe temeri
şi nesiguranţă decât înainte,
nici măcar nostalgie pentru trecut,
pentru că trăiesc şi iubesc prezentul.
Am vârsta care-mi permite
să-mi înfrunt viaţa,
cu uşurinţă şi responsabilitate,
pentru a spune liber ceea ce cred eu.
Sunt la o vârstă frumoasă, îmi place.
Totul mi se pare mai detaşat şi mai uşor,
pentru că m-am împăcat cu mine însumi,
în sfârşit, am vârsta mea,
vârsta pe care am crezut
că o voi avea de-a lungul anilor,
uitându-mă la bunica mea
şi apoi la mama mea.

poezie de Eugenia Calancea (15 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privire mestecată cu verde

azi noapte s-a dezbrăcat de stele lună echinocţiul
a hăulit cu litere mari nemarginirea sufletului vid plin între
a mimat fericirea cu luna plină de care-mi prindeam dinţii colţii gingiile
funebru complicat brăzdat
fumam înecat spre frunze inspirînd verde
aş fi ars să le aflu durerea uscăciunii
martori
a venit azi noapte dezbrăcat la mine spre mine
viciat de lipsa simetriei
mă privea cu sens
ţi-am făcut o favoare
nu mai trebuie să mă dezbraci tu
mi-am dat jos cocoaşa mângâierile graba sărutului
mi-am dat jos toate marginile
ţi-am lăsat urme să mă gaseşti
aş fi ars copacul ce mi-a dat labirint înspre rotundul orice
cocoaşa lui strălucea a nimic rotund la goliciunea lui sarcastică
în ochii mei străluceau stele

poezie de Ioana Camelia Sîrbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda oarbă

Fierul ruginit care-mi înmoaie oasele
Fierul forjat care-mi zgârie mâinile
Fierul înroşit care mă pătează de sânge
Fierul vechi care-mi invadează biografia

Tu ai putea crede că inima mea e nămolită
dar trecătorii sunt ţintuiţi pe trotuare
pentru că pereţii vor fi scrişi hoţeşte cu sânge
şi spaima mea va fi peste tot răspândită
o spaimă ce-mi dilată în crescendo pupilele
o spaimă ca o vorace gură căscată
sau mai degrabă ca distanţa dintre dinţii ce-mi clănţăne
şi în spatele acestei frici îmi voi expune versurile

Îmi doresc să mă priveşti ca pe o basilică
Îmi doresc să mă pipăi ca pe o orgă
Îmi doresc să mă simţi ca pe un capelmaistru
Îmi doresc să cobori, păcălindu-i pe sfinţi, din icoană

parodie de Constantin Ardeleanu, după Gellu Naum
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă dor toate sufletele pe care le-am furat
pe care le port după mine într-o sacoşă din bumbac
pe lângă cele care-mi mai încap în buzunar.
în caz că unul moare
îl arunc
şi iau altul-
un ciclu firesc

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul care-mi este scris

Sfârşitul e-o pecete rece
Pe-un os de viaţă desenat,
Într-o Sahară de nisipuri
Unde doar vânturile bat.

Şi vântul îşi petrece vântul,
Sahara în nisipul ei,
Pe mine doar sărutul care
Apune în stinse scântei.

Sfârşitul petrece sfârşitul,
Nu te gândi că-s liniştit,
În nesfârşite astre scapăr,
De ele sunt împătimit.

Voi pune inima sub capu-mi,
O piatră grea cu iz de vis
Să pot să dorm o veşnicie
Sfârşitul care-mi este scris.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vechilor poteci

E-o toamnă frumoasă, iar zilele trec
Prin mine, prin tine, pe drumul de-abis
Pe care şi astăzi privirea-mi aplec
Şi-i mângâi tăcerea în care s-a-nchis.

Cad frunze şi lasă copacii mai goi
Decât înserarea din care-mi lipseşti
În clipele-n care te-aş vrea înapoi
Aşa cum erai şi prin gânduri îmi eşti.

Simt frunzele-n suflet foşnindu-mi funest,
Iar drumul din mine îngheaţă treptat
Sub tot ce-a fost viaţă şi-acum e un lest
Ce-apasă mai tare decât un păcat.

E azi şi-i senin ca o zi de demult
Când tu îţi făceai nesfârşite poteci
Prin sângele care-mi vuia în tumult,
Dar simt cum, din ultima-mi toamnă, tu pleci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântule care-mi părăseşti gura

Cuvântule care-mi părăseşti gura,
nume de copac!
... după ce te-am născut,

de ce mă părăseşti ca pe o baltă
rău mirositoare?
Dacă pute a foc naşterea fierului,
Doamne, ce putoare trebuie să pută
când se naşte un zeu?

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine am să mă trezesc şi, din toate lucrurile pe care le-aş putea alege, îl voi alege pe cel care-mi va plăcea în momentul ăla cel mai mult. Nu contează care va fi el, pentru că nu există lucruri cu adevărat importante. Vreau să cunosc oameni noi şi să râd de ei. Să scriu despre ei.

Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea poate să însemne pentru mine şi conştienţă, efortul permanent de a nu deveni ceea ce nu-mi place, de a nu răspunde cu aceeaşi monedă evenimentelor, lucrurilor, situaţiilor care-mi displac profund sau mai ales care mă rănesc. E un efort de voinţă.

citat din Maia Morgenstern
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!