Poem mistic

Ce sfânt eram odată, prin grădină,
Eram berbec păscând grămezi de varză –
Şi-aveam şi coarne grele de lumină
Şi Dumnezeu m-avea mereu în pază.

Dar azi când sunt o altă vagă entitate
Tot smulg mistere crude din grădini;
Şi-aştept doar timpul plin de răutate
Să-mi schimbe mâinile-n tulpini.

Sub pleoapă vreau să ţin numai ţărână,
Iar râmele să treacă în şir indian,
Mugind prin pielea mea albă, păgână,
Mă strigă-n vremea oarbă an de an.

Iar mai târziu, un os suspect de var,
Se va topi în plâns divin de ceapă,
Lăsându-mă ca grâul muced în hambar
Ce-a încolţit sorbind umila apă.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

creştea noaptea în timpane
şi te auzeam doar prin canalul de morcov
cum sfârâiai
în uleiul încins

mă cutremuram în infinitul florii de ceapă
şi apoi am curăţat gulia
de pământ şi coajă

o pleoapă mi-a căzut pe ziarul
cu resturile de legume
şi visul a început să fie mai fecund

mi-am smuls ochii şi cealaltă pleoapă
am muls lacrimile în oala mică
am amestecat totul cu pământ şi plâns
şi am aşteptat să renasc
sub o nouă formă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi prin ţărână

mă doare talpa gândului păşind prin ţărână
eterna ţărână
nu eram decât un fluture în vânt
unde am ajuns, desigur nicăieri
aripa sufletului s-a frânt demult
am privit lumea în faţă
nu am ştiut că nu mă vrea
eram un biet venetic rătăcit printre ei
nu m-au văzut ca om
nici ieri, nici mâine
de ce faci caz de un lucru fără haz
m-a întrebat odată timpul şi a plecat
azi sunt un sărman acrobat
căzut de pe scena unei agonice vieţi
în târâna cotidiană

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştii, nu te miri

Îmi smulg pielea de pe mine,
Mă doare, îmi lepăd trupul,
Nu simt nimic,
Intru în tunel, văd o altă lume,
Plină de lumină,
Ca o rază-n rouă.
Nu ştiam ce-i moartea,
Oricât o gândeam,
Am aflat în clipa
Altei luni, alt an,
Am trecut de parcă
Eram pe un cal,
Dincolo e bine,
Calm şi numai calm.
Nici durere, teamă,
Dor de vechi iubiri.
Cât este de simplu,
Nu ştii, nu te miri.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.

Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.

Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,
când eram copil...
Ce timpuri călătoare,
mamă, rădăcini
şi soare.

Săream într-un ochi de apă,
în ghete să-mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care şi pământul.
Erau timpuri călătoare
şi-aveam frunze-degetare,
mamă, rădăcini
şi soare.

poezie de Camelia Opriţa din revista Plumb nr. 169 – Aprilie 2021 - revista U.S.R. Bacău
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul vieţii

Prin fanta albă de lumină,
Izvorul e mereu nestins,
Surâsul tău în mreje-i prins,
Iubesc privirea ta senină.

Liniştea ta, cu şoapte-ngână,
Susurul vieţii necuprins,
Prin fanta albă de lumină,
Izvorul e mereu nestins.

Îmbrăţişaţi în dor aprins,
Cu aripi calde ce suspină,
În zbor spre ţărmul lumii plâns,
Cu roze dalbe mă-ncunună,

Prin fanta albă de lumină!

rondel de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Şi se făcea că Dumnezeu
mă luase-n sfânta mână
şi-n raiul cel din visul meu
îmi aşternu grădină.

Eram acolo ca la sân
şi m-alăptam cu miere,
viaţa mea avea stăpân
şi timpul înviere,

dar niciun dor sfâşietor
să-mi urle-n piept şi creier
şi-n gama sferelor lipsea
cântecul de greier.

N-aveam o lacrimă de-alean,
cu ea să-mi stâmpăr visul
şi nici oglinzi ca de cristal
să-mi văd în ele scrisul

I-am cerut lui Dumnezeu:

Doamne, mai lasă-mă puţin
în lutul vieţii mele
să-i împlinesc acel destin
scăpărător de stele,
să-mi simt curgând la nesfârşit
sângele-n poeme
şi carnea lor să-mbrace-n alb
arcane mari de vreme,
şi-n schimbul raiului ceresc,
ce mi l-ai pus grădină,
dă-mi numai suflet omenesc
pe-o filă de lumină,
căci sunt un pumn de oseminte
şi pân* la cer iubire
şi doar o viaţă nu-i de -ajuns
s-o-mpart la omenire.
Dă-mi, Doamne, locul cel mai sfânt
al Iubirii celei sfinte
din care sufletu-mi să-mi ardă
o flamură fierbinte!

Şi-atunci, Cel Bun m-a coborât
aici, între cuvinte.

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii mei

Eu v-am purtat în braţe şi în pântec,
V-am înfăşat în scutec de lumină,
V-am alintat în versuri şi în cântec
Şi v-am ţinut de mână prin grădină.

Am râs şi-am plâns atâta împreună,
Iar vremea nemiloasă a zburat,
Acuma grijile când se adună
Noi lăcrimăm, dar, sigur, separat.

Copiii mei, în lumea asta mare
Veţi întâlni atâtea nedreptăţi
Şi oameni prefăcuţi ce sunt în stare
Să vă arunce-n mii de greutăţi.

Voi să priviţi în urmă cu putere,
Să v-amintiţi de zilele când eu
V-am spus că-n clipe mute de durere
Atelă fi-va Bunul Dumnezeu.

Oricâţi vor încerca să vă convingă,
De farisei pământu-i plin mereu,
Să ştiţi că nimeni n-o să vă învingă
În suflet de-l aveţi pe Dumnezeu.

Când veţi simţi că unii vor trăda,
Şi-n inimi au doar ura ca reper,
Copiii mei, de lacrimi vor brăzda
Obrazul cald, să vă uitaţi spre cer

Şi nu uitaţi, că numai în credinţă
Muncind cu drag, cum aţi făcut prin timp,
Veţi dobândi în toate biruinţă
Şi-al nemuririi veşnic anotimp.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă, te rog, Isus

Iartă-mă că n-am cântat
Numele şi-a Ta Fiinţă
Prin Zgleamăn când am umblat
Căci puţină aveam credinţă

Pe la Ogrădeasa când treceam
Păscând oile-n păşune
Iartă-mă că nu-ţi cântam
O Isus Slăvitu-ţi Nume

Iartă-mă-n — copilărie
Numele nu ţi-am slăvit
Şi în lauda Ta vie
Prea puţin am poposit

Pe Dălina când am fost
Privind mieii cum jucau
Al credinţei sfinte rost
Puţin ochi-mi îl vedeau

Iară-mă te rog Isus
Căci de Tine prea puţin
Aminte eu mi-am adus
O Isuse Miel Divin

Azi mă doare nepăsarea
Şi a mea necunoştinţă
Căci nu am ştiut lucrarea
Ta Isus de biruinţă

Însă vreau să mă întorc
La Cuvântul Tău cel Sfânt
Şi iubirea Ta s-o port
Cât voi trăi pe pământ

Să te laud Domnul meu
Nu ca în copilărie
Să-mi fii Mire — Dumnezeu
Îndurare — Pâinea Vie

Vreau Numele să-ţi cinstesc
Nu ca-n Coastă odinioră
Căci astăzi te preamăresc
În fiinţa-mi dar coboară

Nu o Doamne ca-n Rupturi
Ori pe Lorniţ când eram
Căci eu azi după Scripturi
Vreau Isus al păcii ram

Vreau a Ta neprihănire
În Tine doar să mă-ncred
Eu străpuns de-a Ta iubire
Numei chipul Tău să-l văd

Să văd Doamne a Ta Fiinţă
Şi iubirea Ta adâncă
Ca să umblu prin credinţă
Pentru veci să-mi fii Tu stâncă

Isuse ca pe Lupoaia
Nu mai vreau ca să trăiesc
Ci-ţi ofer pe veci odaia
Ca Mire — eu te primesc

A Ta Doamne stăpânire
O vreau azi în viaţa mea
Să trăiesc a Ta iubire
Pentru veci să-ţi pot cânta

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 martie 2019, Betania Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram foarte timid când eram mic. Abia cu vremea am devenit mai dezinhibat. Agresivitatea asta e şi o formă de apărare. Odată, în clasa a patra, eram un băiat destul de delicat pe atunci, mama mi-a dat cămaşă albă călca­tă, iar podelele clasei erau unse cu păcură. În pauză, cineva m-a împins şi-am căzut. Când m-am uitat pe cămaşă, eram negru. M-am întors furibund şi l-am bătut măr pe primul care mi-a ieşit în cale. Când mi-am dat seama ce am făcut, m-am îngrozit: era bătăuşul cla­sei.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar tu...

..
Prin nori de fum pluteam în van
Şi neştiindu-mi clar, menirea,
Eram nebun, eram profan,
Dar tu m-ai învăţat iubirea.
...
Simţind că traiul e-n zadar,
Zdrobit de cenuşii nuanţe,
Credeam că-ncet o să dispar,
Dar tu mi-ai dăruit speranţe.
...
Spre cer am ridicat privirea,
Chemat de bunul Dumnezeu,
Spre EL mi-am îndreptat iubirea,
Dar tu mă vei iubi mereu.
...
Presat de timpul meu inert,
Jucându-mă cu vagi cuvinte,
Eram tentat să te mai cert,
Dar tu erai mereu cuminte.
...
Învăluit de gănduri rele,
Împins de mistuiri divine,
Am căutat să fug la stele,
Dar tu ai fost mereu cu mine.
...
Purtat pe-a vântului aripă,
Făcând ca dorul să mă-mbete,
Trecut-am peste ani, în pripă,
Dar tu mă faci să am regrete.
...
Când mă scăldam în tulburi ape,
Căzut în plumburiu abis,
Eu mai speram să-mi fii aproape,
Dar tu nu eşti.... eşti doar un vis.

poezie de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram doar noi

Probabil în iubiri mai sunt uitări,
El însuşi, timpul, uită a lui cărări.
Dar trupul tău e ca o vioară
Şi uite că iar, plouă afară.

Eram frumoşi, eram doar noi
Curgeau afară triste ploi
Eram desculţi, ce întâmplare
Şi am ajuns din nou în soare.

Plouă în film o altă dramă,
Purtai pe tine o naframă.
Plouă rar, dar plouă mult
Şi eu pe tine te ascult.

poezie de Eugenia Calancea (1 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

eram şi cântec, şi cuvânt
eram şi aer, eram ape
dar nu ştiam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ

eram, scânteie, eram gând
şi degete eram pe clape
dar nu ştiam prin ce supape
mă vei turna în om de rând

azi sunt şi zâmbet, şi alint
şi lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu ştiu de eşti aproape
ori mai departe ca oricând...

poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii sărmani

De ce în suflete avem atâta răutate
Şi mame ce au sufletele blestemate
Care dau viaţă la copii
Apoi îi lasă ai nimănui
Nu au nici suflet, nici conştiinţă
Acei ce condamnă doar la suferinţă

Nu se gandesc la legea omenească
Copilul l-au făcut că să trăiască
E tot mai plin pământul de orfani
Copii abandonaţi, sărmani
Femei lipsite de omenie şi iubire
Copii fara copilărie

Prin plâns îşi strigă al său dor
Sunt prea firavi sa ceară ajutor
Sunt tot mai mulţi copii îndureraţi
Prin gări şi prin spitale abandonaţi
Sunt tot mai mulţi copii lipsiti de mângâiere
Ce poartă în suflete poveri grele

Cuvântul mamă pentru ei înseamnă răutate
Copilul e un dar de la divinitate
Nu este un animal de soi
Să-l aruncam prin lada de gunoi
Nu-i un ziar, o pungă reciclată
Să obligăm statul să îl crească.

Chiar Dumnezeu ne plânge din icoane
de un copil ce suferă de frig şi foame
E tot mai plin pământul de cretini şi ipocriţi
De acele bestii ce pretind că sunt părinţi.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furnicuţele harnice

A venit iar vremea bună
Şi zăpada s-a topit,
De-au ieşit din văgăună
Furnicuţe la muncit.

Toate caută de zor
Prin grădini şi pe cărare,
Altele strâng din ogor
Câte-un sac plin cu mâncare.

În tufiş, sub rămurele,
Şi-au făcut un muşuroi,
De se laudă-ntre ele:
"Cât e de frumos la noi!"

Multe furnicuţe roşii,
Harnice din cale-afară
Şi-au scos la soare pantofii
Cei mai scumpi, de primăvară.

Toată lumea azi munceşte
În curte, prin muşuroi;
Nimeni nu mai zăboveşte
Treaba e acum în toi.

poezie pentru copii de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât te vreau Isus

Nu vreau Domne cerul tău
Nici cetatea de lumină
Cât te vreau stăpân al meu
Mire Sfânt şi Dumnezeu
Să fiu Doamne fără vină

Nu vreau nici cununa vieţii
Ori Isus a Ta răsplată
Cât în zorii dimineţii
Să-mi ştergi lacrima — nămeţii
Vreau Fiinţa-ţi minunată

Nu vreau nici în Rai s-ajung
Cât Isus pe Tin" te vreau
De păcatul meu să fug
Ceru-ntreg să îl străpung
Ca iubirea să ţi-o dau

Nu vreau Doamne răsplătire
Chiar Isus din mâna Ta
Cât pe Tine te vreau Mire
Să îţi dau a mea iubire
Stăpân pentru a te avea

Nu vreau Doamne nici un dar
Isus să îmi dăruieşti
Cât pe Tine plin de har
Să mă faci nu în zadar
Pe palme să mă primeşti

Nu vreau dar nimic să-mi dai
Nici comori şi nici cununi
Ci pe palme să mă iai
Şi Fiinţa Ta să-mi dai
Soare Sfânt plin de minuni

Eu Isus te vreau pe Tine
Nici cununi nici daruri nu
Ci a Ta Fiinţă pentru mine
Să-mi mângâie să-mi aline
În veci Doamne sufletu

Tu Isus — eşti darul meu
Dacă vrei să mă primeşti
Mire să-mi fii — Dumnezeu
Eu să-ţi cânt în veci mereu
Domn al slăvilor cereşti

Tu îmi eşti Isus comoară
Altceva nu vreau nimic
Vin" de aceea acum coboară
Şi mă ia în a Ta ţară
Rob să-ţi fiu şi ucenic
29martie 2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în interval II

[astăzi sunt o entitate bleagă până la ultimul atom
coloana vertebrală mi-e umplută cu orez fiert
din peisaj lipseşte o ceapă şi sticla cu ulei ars
desluşeşte-mă până la ultimul cuvânt
şi culcă-mă în orice tigaie cu grăsimi latente]

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pune-mă în palma Ta

Doamne în Numele Tău

Vreau Isuse să trăiesc

Să-mi fii Domn şi Dumnezeu

Despărţit de orice rău

Viaţa eu să-ţi dăruiesc

.

Al Tău Nume Doamne vreau

Să îmi fie o cunună

Ţie dar să mă predau

Şi la masa Ta să stau

Până viaţa o să-mi apună

.

Numai Ţie o Isus

Vreau să-ţi dau a mea fiinţă

Rob să-ţi fiu — să-ţi fiu supus

Să-ţi cânt slava Ta de sus

Trăind dar sfânta credinţă

.

Pentru veci de veci eu vreau

Isuse să-mi fii stăpân

Ţie Însuţi să mă dau

Căci în Tine ochii mi-au

Găsit Doamne doar sprijin

.

Pune-mă în palma Ta

Viaţa Doamne să-mi trăiesc

Pe Tine a te avea

Isus în inima mea

Ţie numai să-ţi slujesc

.

Legământul Tău Divin

Să îmi fie o comoară

Eu de Tine să fiu plin

Şi cu sufletul senin

Să-ţi dau a mea inimioară

.

Pentru Tine dar să-mi bată

Inima Isus în piept

Viaţa mea în veci curată

Să mi-o faci Doamne îndată

Cu duhul mai înţelept

.

Pune-mă de acum să-ţi cânt

O Isus a Ta Fiinţă

Prin al Tău măreţ Cuvânt

Şi prin Duhul Tău Cel Sfânt

Ca să am dar biruinţă

.

Fă-mă să-ţi fiu o cântare

Uin imn Doamne pe vecie

Căci îmi eşti Isus cărare

Şi un munte de-ndurare

Slăvit Numele îţi fie

10-01-2021 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a ajuns vremea

Lumea-n jur e ca o oază de-ncercare:
Răutate, dispreţ şi dezbinare.
Ne-a ajuns vremea prorocită de Ioan,
Ce-a prins contur, iar conturul e în van...

Rugăciunea noastră încet a dispărut
Ca un Iuda, noi pe cruce L-am vândut.
Ne-a ajuns vremea când păcatu-i lăudat,
Şi-al Lui popor nu mai ştie de Sabat.

Am rămas doar singuri, împotriva tuturor...
Veghind tăcuţi lângă-al nostru Creator.
Ne-a ajuns vremea sfârşitului prezis,
Prin Cuvântul Sfânt, ce nouă ne-a fost scris.

poezie de Rareş Faragău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât te vreau Isus

Nu vreau Domne cerul Tău
Nici cetatea de lumină
Cât te vreau stăpân al meu
Mire Sfânt şi Dumnezeu
Să fiu Doamne fără vină

Nu vreau nici cununa vieţii
Ori Isus a Ta răsplată
Cât în zorii dimineţii
Să-mi ştergi lacrima — nămeţii
Vreau Fiinţa-ţi minunată

Nu vreau nici în Rai s-ajung
Cât Isus pe Tin" te vreau
De păcatul meu să fug
Ceru-ntreg să îl străpung
Ca iubirea să ţi-o dau

Nu vreau Doamne răsplătire
Chiar Isus din mâna Ta
Cât pe Tine te vreau Mire
Să îţi dau a mea iubire
Stăpân pentru a te avea

Nu vreau Doamne nici un dar
Isus să îmi dăruieşti
Cât pe Tine plin de har
Să mă faci nu în zadar
Pe palme să mă primeşti

Nu vreau dar nimic să-mi dai
Nici comori şi nici cununi
Ci pe palme să mă iai
Şi Fiinţa Ta să-mi dai
Soare Sfânt plin de minuni

Eu Isus te vreau pe Tine
Nici cununi nici daruri nu
Ci a Ta Fiinţă pentru mine
Să-mi mângâie să-mi aline
În veci Doamne sufletu

Tu Isus — eşti darul meu
Dacă vrei să mă primeşti
Mire să-mi fii — Dumnezeu
Eu să-ţi cânt în veci mereu
Domn al slăvilor cereşti

Tu îmi eşti Isus comoară
Altceva nu vreau nimic
Vin" de aceea acum coboară
Şi mă ia în a Ta ţară
Rob să-ţi fiu şi ucenic
29martie 2020 mănăştur

poezie de Ioan Daniel Bălan din poezia e cumpusă sâmbătă sau duminică , deci n-ar cum să fie publicatăîn cărţi sau reviste , exepţie (29 martie 2020)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram...

Eram şi carne şi pământ
Eram o şoaptă de pârâu,
Dar în contextul absolut
Rodisem într-un spic de grâu,

Eram iluzia compactă
A unui fapt redat în sine,
Eram renaşterea la vatră
Şi mai eram... gustul de pâine,

Eram probabil prin ispită,
-sub auspiciul de erată-
O viaţă tristă, risipită
În rame cu natură moartă.

poezie de Cristian Neagu din Academia de poezie (9 septembrie 2015)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!