
Dar tu...
..
Prin nori de fum pluteam în van
Și neștiindu-mi clar, menirea,
Eram nebun, eram profan,
Dar tu m-ai învățat iubirea.
...
Simțind că traiul e-n zadar,
Zdrobit de cenușii nuanțe,
Credeam că-ncet o să dispar,
Dar tu mi-ai dăruit speranțe.
...
Spre cer am ridicat privirea,
Chemat de bunul Dumnezeu,
Spre EL mi-am îndreptat iubirea,
Dar tu mă vei iubi mereu.
...
Presat de timpul meu inert,
Jucându-mă cu vagi cuvinte,
Eram tentat să te mai cert,
Dar tu erai mereu cuminte.
...
Învăluit de gănduri rele,
Împins de mistuiri divine,
Am căutat să fug la stele,
Dar tu ai fost mereu cu mine.
...
Purtat pe-a vântului aripă,
Făcând ca dorul să mă-mbete,
Trecut-am peste ani, în pripă,
Dar tu mă faci să am regrete.
...
Când mă scăldam în tulburi ape,
Căzut în plumburiu abis,
Eu mai speram să-mi fii aproape,
Dar tu nu ești.... ești doar un vis.
poezie de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre învățătură
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre religie
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre nori
- poezii despre nebunie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Tu ai știut
Tu mi-ai fost cântec,
când plângeam ca un copil.
Tu mi-ai fost sprijin,
când am fost disperată.
Tu mi-ai fost zâmbet,
când eram tristă și supărată.
Tu mi-ai fost fericirea,
când eram pierdută în gânduri și sufeream.
Tu mi-ai fost adevarul,
când în jur era numai minciună.
Tu m-ai învățat multe în viață,
când eram neputincioasă.
Tu ai știut să-mi atingi sufletul,
când alții au știut să mă rănească.
Tu ai știut ce e iubirea,
pe care mi-ai daruit-o mie.
poezie de Eugenia Calancea (4 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zâmbet, poezii despre viață, poezii despre tristețe, poezii despre supărare, poezii despre suflet, poezii despre muzică sau poezii despre minciună

Iubirea noastră n-o să știe
Orb de aș fi tot aș vedea
Cu ochii sufletului care,
De mine te-ar apropia,
Să-ți simt iubirea în suflare.
Mut de aș fi, ți-aș recita,
Doar din atingeri peste piele,
Tu le-ai primi și ai ofta,
Cuprinsă de brațele mele.
Chiar dacă nu aș auzi,
Îmi ești mereu alin de șoapte,
Să mi le faci cadou când vii,
Ca să-mi devii o stea în noapte.
Oricum nu mai speram nimic,
Atunci când mi-ai ieșit în cale,
Eram un trup prea chinuit
Ce aștepta visele tale.
Așa că lasă-mă să-ți fiu
Sărutul tandru pe vecie,
Ce dacă pare prea târziu?
Iubirea noastră n-o să știe.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre trup și suflet, poezii despre sărut, poezii despre ochi, poezii despre noapte, poezii despre devenire sau poezii despre cadouri
Iubirea noastră
Te ascund printre picăturile de ploaie
Ești dorul ce mă macină ușor,
Fragilă este iubirea, ca o floare
Te chem în suflet cu mult dor.
Dä-mi mâna și hai să alergăm
Așa cum făceam când eram copii,
Și un sărut ștrengar, să mai furăm
Pe veci iubirea mea să rămâi.
Mă chemi mereu când ti-e dor
Și spre tine pași mă poartă,
As vrea să mă pot împotrivi
Dar tu ești iubirea mea curată.
Sentimentele sunt mai mult decât noi
Inimile știu că noi suntem un întreg,
Îți vreau iubirea, și sărutul înapoi
Doar eu te iubesc, și te înțeleg.
autor Georgescu Elena
poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre mâini, poezii despre inimă, poezii despre flori, poezii despre dor sau poezii despre declarații de dragoste

Îți mulțumesc
TU m-ai ajutat la greu
Nimic nu mi-ai cerut
Te-am căutat mereu
Durerea mi-ai crezut
Mi-ai dăruit sănătate
Îmi dai putere și curaj
Să merg mai departe
Nu mi-ai cerut nici gaj
Inima mi-o dăruiesc
Pentru ceea ce-a fost
Astăzi îți mulțumesc
Iubirea ta nu are cost
Spre tine mă îndrept
Doamne-ți mulțumesc
O pâine eu ți-am copt
În semn că te iubesc
Ingenunchez mă-nchin
Mereu dai cât pot duce
Mă chemi eu am să vin
Sufletul spre tine să urce
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre pâine, poezii despre prezent, poezii despre mulțumire sau poezii despre durere
Iubirea zboară, Floare-nfloare
Chipul tău m-a surprins,
M-a uimit privirea ta,
Nu pot uita chipul, când te uiți la mine,
Te văd tot mereu zâmbind,
Când ești lângă mine,
Chiar și când nu sunt îndrăgostit de tine.
Refren:
Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îți răspund la întrebare...
"De ce ești tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"
Ești un înger pentru mine,
Aș vrea să te am lângă mine,
Să îți văd chipul zâmbind,
Când ești lângă mine,
Simt fluturi în stomac,
Și simt că am sa mor,
De dragostea și iubirea ta,
Care o porți mereu cu tine,
Simt o adiere în sufletul meu.
Refren:
Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îți răspund la întrebare...
"De ce ești tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"
Și simt că te doresc...
Și aș vrea să fi a mea....
Pentru că Te iubesc,
Și ești totul pentru mine...
Și nu pot să trăiesc fără tine,
Sunt singur fără apărare,
Când ești lângă mine,
Simt că sunt apărat de iubirea ta...
Și îți spun....
Că.... Te iubesc.....
poezie de Mihaela Blars
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre apărare, poezii despre îngeri, poezii despre frică sau poezii despre fluturi
Eram
Eram și tineri și nătângi
Dar nu era ieșit din fire
Să râzi, apoi iute să plângi,
Nepricepând ce e iubire.
Eram frumoși, cu ochi senini
Și vise ce zburau departe
Dar cui puteai să te închini
Să-ți dea și aripi să te poarte?
Stângaci eram noi mai mereu,
Ne mai rupeam iubirea-n coate,
Spuneam că tu, spuneai că eu
N-aveam într-un nimic dreptate
Dar eram noi, oricum eram
În toată lumea asta plată,
Îți eram trunchi, îmi erai ram,
Ne înflorea iubirea toată.
Nu-nțelegeai că nu pricep
Că școala vieții nu se gată,
Când am trecut, iar s-o încep,
Al meu ar fi cuvântul "iartă".
Amar acum acest "eram"
În gura ce rostea odată
Același "te iubesc" balsam
Ce n-a fost dat să se mai poată.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre școala vieții, poezii despre trecut, poezii despre tinerețe, poezii despre stângaci sau poezii despre râs

Vreau să-mi fii alături
Pierdută în ungherele trecutului
Pe cer stelele tot mai rar apar
Din vis mă trezește adierea vântului
Norii de deasupra mea dispar
Aud melodiea ce mereu o cântăm
Un cântec ce din mine răsună
Trăiesc prezentul clipa ce-o am
Iubirea apare pe mine se răzbună
Inima-mi bate iarăși ritmul tam-tam
Ai fost mereu cu mine iubire la greu
Fără tine cine sunt cine eram
Să te păstrez acum e rândul meu
Și voi lupta pentru noi doi
Voi sfărâma zidul nesiguranței
Ce mă acoperea cu greii nori
În loc pun dragostea si iubirea esenței
Vreau pentru totdeauna să te păstrez
Sufletele pereche să ne-ntâlnim
E șansa noastră nu vreau s-o ratez
Vreau să -mi fii alaturi și să ne iubim
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflete pereche
* * *
Mi-am pierdut încrederea în tine
Când erai încă îngerul meu păzitor
Tu mă păzeai mereu de rele și suspine
Erai mereu la capul meu in dormitor
Mi-am pierdut încrederea în tine
Dar ce folos că totuși ai plecat
Au rămas doar amintirile cu tine
Când împreună noi cândva eram
poezie de Ana Leorda din Compusa
Adăugat de Ana Leorda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere sau poezii despre amintiri
Îngerul meu
Ai fost îngerul meu din fiecare zi
Și mi-ai arătat mereu calea,
Dar și îngerul înserării,
Ca să-mi luminezi cărarea.
Ai fost îngerul meu cel mai sfânt,
În greutățile vieții mele,
Mi-ai fost și soare și pământ,
Ești umbra vieții-n toate cele.
Ai fost îngerul meu din cer,
Ce-ai adus multă fericire,
Tu m-ai vindecat sincer
Și mi-ai dăruit iubire.
Dar ești un înger muritor,
Din viața mea lumească,
Ce uneori ești visător,
Inima să-mi iubească.
Vreau să fii îngerul meu mereu,
Mergând doar împreună,
Un înger al sufletului meu,
Cu viața noastră bună.
poezie de Eugenia Calancea (15 iulie 2020)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sinceritate, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre seară

Mămica mea
Cu ochii candele aprinse
Cu sufletul mereu neobosit
Mi-ai dăruit iubire si te-ai stins
Un suflet cald si neobișnuit
În casa ta cu multe odăioare
Miros de turtă dulce si colaci
Tu m-ai crescut cu jertfă si onoare
Flori îți culegeam rosii maci
Si câți copii eram noi oare
Mai mulți ca degetele de la palmă
Dragoste tu aveai pentru fiecare
Erai mereu fericită si calmă
Nu mi-amintesc ca să ne cerți
Veneam la tine cu lacrimi de nevinovat
Ce-a fost a fost si să mă ierti
Tu m-ai îmbrățișat si m-ai iertat
Ce dor îmi e de glasul tău duios
Mă rog la stele să ti lumineze
Locul verde tăcutul loc frumos
Lunei cu blândețea să te venereze
Si n-am cuvinte ca să-ți spun
Mi-e dor de timpul ce a trecut
De ani ce au zburat ca un taifun
Îți multumes că m-ai născut
Îți multumesc din suflet credincios
Îti multumesc
mămica mea frumoasă
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre verde sau poezii despre onoare
Aripi în lumină
Te-am căutat prin gânduri, singuratic
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat și mi-au răspuns lunatic,
Îndepărtate aripi, fâlfâind.
Te-am căutat prin nopți și aspre zile
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat în visul meu, copile,
Și te-am găsit, iubirea, legănând!
Te-am căutat prin timpuri efemere
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat în licărul de stele
Și te-am găsit, ființa-mi luminând.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre singurătate, poezii despre lumină sau poezii despre gânduri
Ție
eram și cântec, și cuvânt
eram și aer, eram ape
dar nu știam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ
eram, scânteie, eram gând
și degete eram pe clape
dar nu știam prin ce supape
mă vei turna în om de rând
azi sunt și zâmbet, și alint
și lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu știu de ești aproape
ori mai departe ca oricând...
poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Iurie Osoianu despre zâmbet, citate de Iurie Osoianu despre muzică, citate de Iurie Osoianu despre gânduri, poezii despre degete, citate de Iurie Osoianu despre degete, poezii despre cuvinte sau citate de Iurie Osoianu despre cuvinte
De ce tu?
De ce nu mă țin de cuvânt,
De câte ori te-alung din mine?
De ce te strig să te alint?
De ce te joci și jocul tău cât ține?
Ce mi-ai făcut și nu îmi spui,
De nu pot nopții să te cer?
Sunt oare-a ta, a nimănui!
În ce mă schimbi, ce am fost ieri?
De ce-s pierdută fără tine?
Ce mi-ai făcut, ce îmi faci oare?
Supărarea mea, de ce nu ține?
De ce chiar lipsa ta mă doare?
De ce adorm mereu târziu?
Ce-mi faci de somnul nu îmi vine?
Te simt în toate, dar nu știu,
Cum să te uit, sau cât pot ține?
De ești tu și cine-mi ești?
Cum ai venit așa deodată?
De ce ești parte din povești
Ce nu credeam că scriu vreodată?
De ce mă faci să-mi pară rău
Că nu-s fecioară, să mă ai?
Să fii tu primul om al meu
Ce gustă colțul meu de rai.
De ce tu și de ce eu,
Am să mă-ntreb mereu... mereu?
poezie de Mihail Coandă (3 decembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre jocuri, poezii despre virginitate sau poezii despre schimbare
Durere
Simt doruri viscolindu-mi iubirea
și clipele lăsate de la Dumnezeu
catargele-n porturi anunță sosire,
dar ea e aproape de mine mereu.
Simt doruri cum bat aprig în tâmple
vârcolacii se zbat în sângele meu,
vagoane de visuri vin să ma ducă,
dar ea e aproape de mine mereu.
Simt doruri sfârtecând dăruirea
și viața aleargă pe drum teleleu,
fluierul cântă grăbindu-mi albirea,
dar ea e aproape de mine mereu.
Simt doruri cum ard - văpăi peste trup
și crapă o soartă peste sufletul meu
iar tu ești departe de galbenul lup,
dar e aproape de mine mereu.
poezie de Nicu Petria (mai 2009)
Adăugat de Nicu Petria

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârcolaci, poezii despre trenuri, poezii despre sânge sau poezii despre porturi

Te-aștept, iubită stea
Pluteam, în barca gândurilor mele,
pe apele din visul tropical,
privind inconfundabilele stele
cu străluciri din timpul ancestral.
Nu mă gândeam la mii de ani lumină,
ci la o stea de-aici, de pe Pământ,
căci gândul nu putea să se abțină
să zboare, prin iluzii, plin de-avânt.
N-a fost decât un val, ceva mai mare,
venit de nicăieri, dar, ca un vip,
m-a ridicat pe culmi amețitoare,
și m-a lăsat pe-o insulă,-n nisip.
Eram pierdut și singur într-o vreme
în care și-o furtună-i fără sens,
privirile-mi împrăștiau dileme
pe țărmul unde-n viață n-am mai mers.
În zorii de atunci era tristețe,
și-mi apăreau mai mult ca un apus
menit ca inima să mi-o înghețe
în frigul ce părea că m-a răpus.
Îmi amintesc de-acea înfrigurare
cu care, de pe jos, m-am ridicat,
și-a fost destul, eram, iar, pe picioare
pe-o insulă, cu mine, resemnat.
În jur, bucăți de viață, naufragiu
din care am scăpat... sunt viu, sunt eu,
iar valului aș vrea s-aduc omagiu,
căci pot să mă transform în Prometeu,
s-aprind un foc pe insula-mi pustie,
și să-i apară stelei ca un far
ce, dinspre mare, poate-o s-o îmbie
spre cel ce poartă-n suflet un amnar.
Te-aștept, iubită stea, în noaptea noastră,
la focul ce va fi mereu nestins,
privirea mea-nsetată și albastră,
te va cuprinde-n focul reaprins,
în brațe vom lua iubirea noastră
și o vom legăna sub clar de lună,
o vom păstra doar pentru noi, sihastră,
pe-o insulă c-un foc și... împreună.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare

Sufletul copil
Poți să îmi iei oricât de multe,
Oricum de sus eu le-am primit,
Și nu ți le-am cerut pe toate
Dar Tu mereu mi-ai dăruit
Din prima clipă am lumină,
La primul scâncet mi-ai dat glas,
M-ai învățat și despre vină,
Mi-ai arătat și primul pas
Apoi am căpătat auzul
Și vise pline de culori,
Când să spun da, ce e refuzul,
Cum să văd raze printre nori
Cadou mi-ai dat, din ceruri, milă
Pentru momentele când n-am,
Apoi am învățat și silă,
Deși eu poate n-o doream
Cu timpul, am plecat privirea,
Rușinea m-a făcut s-o fac,
Am înțeles ce e iubirea,
Când să o spun... când să o tac
Am priceput că mi-ai dat voie
Să aflu tot, să știu de ce,
Iar câteodată, de nevoie,
Am acceptat și că nu e
Mi-ai modelat și optimismul,
Să nu cumva să mă rănesc,
Mi-ai dat respectul, altruismul,
Să știu să cer, să dăruiesc
Dar mai presus de tot și toate,
M-ai învățat să fiu umil,
Am înțeles că omul poate
Să stea în suflet, un copil.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre rușine, poezii despre respect sau poezii despre optimism

Istorie
Nu m-ai iubit; ești un Don Juan interesat de glorie;
Am suferit, dar mi-a trecut; te-anunț că ești "istorie"
Din răni adânci ce mi-ai făcut, mi-au curs lacrimi de sânge
Și ai privit indiferent cum sufletul îmi plânge!
Ce ți-ai dorit, încă nu știu; dar nu m-ai vrut pe mine,
Deși credeam că pot orice, să-ți fie ție bine
M-ai învățat gustul amar, gustul dat de acel macaz,
Ce-mi schimba mereu iubirea din agonie în extaz!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre istorie sau poezii despre dorințe
Chipul
Eram un spin nenorocit
Într-o lume trează, un suflet adormit
Eram cândva, odata, o umbră-n întuneric
Un om atât de iluzoric
Am fost plătit de soartă
În viața mea să formez o poartă
Să nu las cheia la vedere
Să ascund tot ce-n viață mi se cere
Mă aflam în al meu gol
Într-un nesfârșit hol
Când am dat peste o lumină
Era un chip de înger, o față mult senină
M-a văzut că în speranțe rătăceam
Că fiecare vis eu ocoleam
M-a luat de mână, mi-a vorbit
Ca unui om zdrobit
"Nu te teme, sunt aici
În fiecare clipă să te ajut să te ridici
Lasă tot ce tu cunoști
Îți voi da ce ai nevoie să găsești"
L-am urmat și m-a ținut
În fiecare ceas mi-a fost un așternut
Iar când noaptea ne cuprindea
Împreună, eram un trup de catifea
Îți mulțumesc că m-ai iubit
Și în fiecare zi m-ai făcut atât de fericit
Ai fost în urma mea, la fiecare pas
Să mă prinzi, să nu rămân într-un impas
Cum m-ai văzut, cum m-ai privit odată
Printre fiecare spin de ceață
Cum m-ai crescut și mi-ai vorbit cândva
Îți spun acum: tu ești seva mea
poezie de Costel Obadă (14 aprilie 2012)
Adăugat de Costel Obadă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre vorbire sau poezii despre plată

Noaptea undelor tăcute
Tu n-ai știut că eu eram cu tine,
Privindu-ți silueta, indiscret,
Și-ți admiram mișcările feline
Ascuns în noaptea gândului secret.
Nici eu nu am știut atunci că tu,
În mângăierea undelor tăcute,
Nu mi te-ai fi opus, c-un simplu "Nu!",
Dorințelor sub stele renăscute.
Erai zeița nopții-n gândul meu,
Eram, în visul tău, acela care
Îți apărea din mare ca un zeu
Ce îți punea iubirea la picioare.
N-ai ridicat-o și de-atunci, mereu,
Îmi tulburi câte-un vis. Din întâmplare.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre secrete sau poezii despre mișcare
Ce dulce-a fost a Ta chemare...
Ce dulce-a fost a Ta chemare
Isuse, Rege-ncoronat
A fost dorita deșteptare
Din traiul cel mai eronat.
Eram târât de unda "blândă"
Spre zona veșnicului vid
Eram sub norul de osândă
N-aveam lumină, n-aveam ghid.
Mă îndreptam spre prăbușire
Când cercetare mi-ai făcut
Duios, mi-ai dat atunci de știre
Că-mi poți fi pavăză și scut.
Privirea-Ți lină mă cuprinse
Și-am înțeles imediat
Ce-nseamnă mâinile-Ți întinse
Spre sufletu-mi împovărat.
Cu gesturi pline de candoare
Mi-ai dat mai multe-mbrățișări
A fost o zi de sărbătoare
Și gându-mi merse-n nalte zări.
S-a risipit și frământarea
Și dorul pentru trai anost
A fost zdrobită nepăsarea
Când m-ai primit în Adăpost.
Urmat-au zile fericite
Chiar în furtuni și în dogori
Mi-ai dat detalii explicite
Despre cereștile comori.
Apelul Tău mi-a fost pe cale
Imbold, în har să mă așez
Ți-aduc, O Mire, osanale
Și-al Tău program îl promovez.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (19 iulie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știri, poezii despre sărbători, poezii despre nuntă, poezii despre inocență sau poezii despre greșeli