Sânge din sângele lor

Voi ridica un fir de iarbă
un ac voi pune-n gămălie
să îmi descoasă şi să-mi soarbă
viţa de paltin de sub vie

Ciorchinii verzi clipesc şi ochii
parcă îmi sângerează-adânc
c-a început să dea din codrii
şi huma din care mânânc

S-a liniştit în zare apa
în pietre se usucă râul
iar solul se despoaie-n groapa
şi-n mâna ce despică grâul

Sângele falnic mai coboară
în boabe purpurii de struguri
să-mi cadă-n dulcea ei amară
tulpina înnodată-n muguri

Dar se-aşternu în venă aţa
ce-mi stă la rană căpătâi
să coasă chipul de pe faţa
pământului pe unde nu-i

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber

Curge râul liniştit
Susurând din unde
Iar prin gându-mi răvăşit,
Chipul drag pătrunde.

Îmi apare ca atunci
Liniştit şi parcă,
Râul unduind prin lunci
Spre visări mă poartă.

Ah, de-aş fi liber ca râul
Să urmez acelaşi curs
Să-mi arunc odată dorul,
Ce-i în inimă ascuns.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stau liniştit căldura se stinge în gleznele nopţii
sângele nu mai fierbe în clocot, se roteşte subţire
nu e străin şi sporeşte răcoarea în trup.

Cerul se topeşte în palmele fără coaje,
ele nu mă sperie dar au carnea amară.

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stelele se plimbă în caleşti de cuarţ
şi coboară pe scări ruginite de mătase.

O bucurie neomenească se-ntipăreşte pe faţa minţii.
nimeni nu mă aşteaptă sub streşini de porţi
când ele tot timpu-s deschise a moarte.

Lumina cât este trece prin mine-n întuneric
rostogolindu-se cum pietrele-n hău
de nu mai ştie nimeni pentru cine bate clopotul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul din ploaie

Decât să plângi iar, Doamne
cu-n lac făcut mărgele
mai bine-mi sapi în carne
ochiul zvâcnind zăbrele

Să cureţe şi vatra
şi pleava de noroi
căci au căzut şi piatra
şi vântul înapoi

Să-mi cureţe prin bezne
şi îngerul apus
firimituri în perne
ce fulguie şi nu-s

Să îmi cureţe cerul
de scame şi de zgură
de ceaţa şi de norul
ce mi se lasă-n gură

Să-mi şteargă între toamne
şi chipul din icoană
decât să-Ţi plângi iar, Doamne
şi praful din năframă

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă şi rouă

O stea rămâne fără umbră
şi nu e noapte să-nţeleagă
că luna-mi trece fără urmă
semirotundă şi întreagă

Nu e asfalt şi nu e cale
în paşii care vor să-ntoarcă
străzile noastre verticale
şi cârmele fără de barcă

De pleci în vremurile toate
prin cerul care te priveşte
să nu-mi uiţi ploile legate
de ochiul care mă loveşte

Să-mi laşi sângele ce îmi ţine
zăpadă-n vena care trece
căci în fiorul lor de tine
mi-e cald şi iară îmi e rece

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele ce nu apune

Dintr-o străină depărtare
cu ierni mărunte şi fiori
din prafuri netezite-n sare
rămâi şi nu te mai cobori

Credeam că-n pânze de mătase
ai aşternut un scrum cărunt
iar dedesubt un drum de oase
ai aşternut şi încă sunt

Îmi scutur pielea iar şi voalul
în pragul tău de ieri trecut
să-mi pui în floarea ta şi anul
şi crinul care a-nceput

Chipul mi-e rece şi-o secundă
trece în goană printre noi
doar vântul şi-o petală scundă
mai numără din doi în doi

Şi-mi pare rău că timpul doare
şi nu apuc ca să-ţi mai spun
că-n ochii tăi ziua nu are
ore care vreodată-apun

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe această lume în care nu aveam ce căuta

nu mai vreau decât un colţ întunecat
de unde să-mi chem moartea ca pe o binecuvântare
cu o jumătate dintr-o lacrimă amară o să plătesc cucul
să-mi cânte alintat balada impară a cuiburilor străine
cu ce mi-a rămas din toată bucuria florilor de cais
o să răsfăţ câmpiile sub care îmi vor creşte munţi din suflet
aşa ca să aibă cărarea neumblată unde căuta vârful
apoi ca şi când aş număra invers toate stelele necăzute
o să-mi numesc gândurile iarbă
şi le voi cosi dimineaţa
înainte să-mi cânte toţi greierii a dincolo
pe această lume în care nu-mi găsesc locul
o să-mi dau şi jumătatea dulce din lacrimă
pe un cântec de privighetoare
cât să-mi crească înapoi tăcerea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă viei...

Struguri albi ciorchini în vie
Boabe de cristal
Plâns de toamnă ruginie
Mustu-i în pocal

Struguri negri arşi de soare
Brumării cu pete
Poartă-n ei stropi de licoare
Strânşi pe îndelete

Struguri rubinii dulceaţa
Holdelor din vii
Au prins duşul frigul ceaţa
Toamnelor târzii

Struguri rupţi de viţa mamă
Plâng de bucurie
Se vor odihni în cramă
Lacrimă de vie

Via strugurii budana
Vinul razachia
Pentru toate sus stacana
Să trăiască via!

poezie de Gheorghe Gurău din Cochetând cu muzele (2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să nu uiţi,
să mai treci într-o zi să-mi aduci din iubire
şi muguri, şi sloi, şi zăpezi înflorind
şi-o lumină culeasă cu strigăt tăcând.
să mai vii să mă vezi, de-ţi mai sunt amintire.
să mai vii poate o clipă, cu-n gând şi zâmbind
să-mi aduci ce-a rămas neatins şi nespus
dintr-o lampă pustie ce-a rămas tremurând.
îmbrăcată-n omăt, câte şoapte ne-am spus.
să mai vii că te-aştept în veranda de lemn
unde noi ne-am iubit prin ninsoarea căzând
să mai vii să-mi aduci mâna caldă de-atunci
şi strânsoarea cu tine să-mi aduci neuitând.
să mai treci într-o zi să-mi ţii tâmpla în palmă
şi să-mi mângâi şi ochii, şi umerii reci
să nu uiţi să-mi aduci din iubire fărâma
ce-ţi şopteşte "mi-e dor, să nu uiţi să mai treci..."

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept...

Aştept de-acum să-mi crească iarba-n oase,
să-mi crească-n barbă sacul de pământ
în mângâieri de flori tuberculoase
şi ghiocei la tâmplele de vânt.

Să-mi urle mieii-n sângele de mire
cu lâna lor de aur şi de ploi,
aştept ieşirea melcilor din fire
şi-a arcelor din limba-mi de noroi,

o nouă zare-a zânelor să-mi cadă
pe ochii mei mijiţi în bastonaş,
să-mi spele cristalinul de zăpadă
în luciul vioriu de toporaş.

Să-mi zboare ca suflate-n păpădie
gândirile de giulgiu îngheţat
şi verdele de înger să-mi învie
surâsul blând de leş neatârnat,

Să-mi sufle cald o pată dinspre soare
poemele cu versul ne-nceput
şi-n şirurile albe de cocoare
să mă revăd zburând spre absolut.

Să sar în câmp ca greierii pe coasă,
la nesfârşitul drum de lângă drum,
din cântec buburuzele să-mi iasă
pe umeri ca şi vulturii de fum.

Că-i doar un fum în urmă şi în faţă,
mi-aud şi ursitoarele-aşteptând,
aştept de-o viaţă încă-o altă viaţă.
Aştept, aştept, aştept... Dar până când?

poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anno Domini...

Anno Domini... am văzut cimitirele de maşini
Înverzite, răvăşite de vântul de primăvară,
Am văzut omul în câmpie semănând,
Sălbăticiunea tânără, umflată,
Fugind în pădure să nască.
Anno Domini... pun mâna streaşină la ochi
Şi până departe în zare pământul
Pulsează ca o venă deschisă,
Cu cereale verzi, cu câmpuri petrolifere, cu oraşe.
Anno Domini... a trecut iarna cu păstrăvi morţi şi crengi putrezite,
Plămânii noştri, ca nişte păsări, ciugulesc aerul, se umflă,
Aleargă şi plutesc încet, sângerând.
Anno Domini... am văzut bicicliştii coborând
Colina vânătă, cu cămaşa deschisă, cu sacul de merinde,
Am văzut turmele şi călăreţii îndemnându-le către munte,
Am văzut egretele venind.
Anno Domini... o lumină blândă se aprinde în cer şi coboară,
Pământul îşi întoarce iarba deasupra,
Peste oasele cailor, peste şosele, peste maşinării, peste căi ferate, peste conducte.
Anno Domini... anul acesta nu seamănă cu celălalt
Sângele ne coboară în tălpi şi aruncă lavă fierbinte,
Umerii bărbatului se pârjolesc de vânt,
Se colorează, se întăresc,
Copiii cresc, aleargă prin iarbă, prind păsări,
Primesc primăvara în faţă şi ameţesc
Femeia stă în faţa oglinzii, ca şarpele care priveşte prada ucisă...

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înlăcrimată

Cerul liniştit chiar plânse
Cu boabe grele peste sat,
Luceafărul de sus se stinse
În seara când tu ai plecat,

Şi-n urmă ai lăsat durere
Şi amintiri cu suferinţi –
Cum priveam cândva la stele,
Sau poate-n ochii tăi cuminţi.

Zburat-a cu desăvârşire
Tot ce-am iubit şi ce-am visat,
Căci mii de clipe de iubire
Tu într-o clipă le-ai uitat.

Şi m-ai lăsat înlacrimată
Cu gânduri reci şi ochi pustii,
Visând mereu ce-a fost odată
Şi răsfoind fotografii.

Azi plâng în seri pierdută-n hău
Văzând că ai priviri mai calme,
Vorbesc în nopţi cu chipul tău
Boţind fotografia-n palme.

Şi iar te strig, şi iar te chem,
Şi te aştept ca altă dată...
Poza ta în timp e ghem
În mâna rece, îngheţată,

Iar lacrima din ochii mei
Brăzdează faţa-mi în tăcere,
Închid tăcută ochii grei
Plini de uitare şi durere...

poezie de Diana Enachii (mai 2011)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi sunt limpezi ca lacul liniştit
În zilele când vântul adie abia simţit
Şi sunt adânci ca marea acolo-n depărtări
Unde vapoare albe plutesc spre alte zări.

Ochii tăi sunt paşnici ca mielul alb şi pur
Ce paşte liniştit cu oile în jur
Şi parcă-s nestemate, atât sunt de frumoşi,
Iar râsul tău îi face zglobii şi luminoşi.

Ochii tăi sunt bruni ca ursul din Carpaţi,
Pe care-l vezi atunci când codrii îi străbaţi,
Dar sunt cu mult mai vii decât de obicei
Atunci când chipul meu se oglindeşte-n ei.

poezie de Octavian Cocoş (10 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul de iarbă

Pe o umbră de vis
Alunecă o barcă,
Sub valuri de pământ
E mama mea, ţărancă.

Cu trupul ei hrăneşte
Ierburile din parc
Unde pe un soclu
Zâmbeşte Ioana D'Arc.

Nimeni nu priveşte,
Ochii au ţărână,
Dumnezeu se plimbă
Cu o cruce-n mână.

Liniştea-i deplină,
Totu-i potrivire,
În gura amintirii
Ard boabe de iubire.

Aşa-i mama, ţăranca
Munceşte sub pământ,
Din trupul ei de iarbă
Creşte grâul sfânt!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ivirii

Mi-e chipul tău întreaga zare
Ca licurici zâmbindu-ţi faţa
Ce bucuriei e povaţa
La ceaţă, când se mai năzare

Privirea-ţi mi-este dimineaţa
Şi mângâierea înserare –
Mi-e chipul tău întreaga zare
Ca licurici zâmbindu-ţi faţa

Prezenţa ta e întrupare
A vieţii, şi nu doar prefaţa
Se-afundă doru-n suprafaţa
În care suntem vii tipare

Şi chipul tău întreaga zare

poezie de Damian Luz
Adăugat de damian muntean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Pe ramuri verzi
picur albastru
din bucăţi de oglindă.
Ochii mei de sticlă
văd unduirea firelor de iarbă
şi-mi desenează
modele vii,
perfect geometrice
pe-un disc albastru.
Lumina ce-mi cade în poală,
călduţă,
se-mparte-n atingeri de verde
şi sunete de-albastru
şi-mi lasă un vid de culoare
pe care să-l acopăr
cu gânduri,
nici verzi, nici albastre,
ci de un galben mat
ca de-o suflare stinsă.
Verde crud,
Albastru nemărginit,
Toate se-ntorc în lumină.

poezie de Anca Adriana Arbune
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Căci blestemată sunt de când eu te-am văzut.
Căci rouă cad peste-a toamei funingine
Şi mi se preling uşor pe trup
De parc- aş plânge.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când alţii plâng în locul meu
Şi trag cu greu pe trup a vieţii cruce
Şi-n ochii lor văd remuşcări
Şi-o dragoste amară, tristă.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când nimeni nu mai ştie de ce plânge
Şi-n faţa lui Christos îşi duc rând pe rând
cu greu pe trup a vieţii cruce.
Şi El îndurerat de dragostea amară, tristă,
Îşi blestemă pe cruce zilele
Şi rouă îi preling uşor pe trup
Privindu-mă- n a toamnei funingine
Şi plânge.

poezie de Otilia Leopold
Adăugat de Otilia Leopold
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuante de verde

Ochii ei verzi, plini de stralucire, sunt raza de lumina pe chipu-ti trist
Ochii ei verzi, la nesfarsit sa-i privesti
Ochii ei verzi, plini de taina si mister
Iti vor voRbi cu soapte inocente
Ochii ei verzi, sunt ca si-o oglinda pentru el
... si, ce poate fi mai frumos decat chipul lui, reflectat in ochii ei verzi?!

poezie de Raluca Alexandra Pasăre
Adăugat de Raluca Alexandra Pasăre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duna de nisip

Trec valuri şi un drum se-agaţă
de tălpi ce glăsuiesc în cor
într-un genunchi seara se lasă
şi pasu-i stâng de un picior

Doar sarea-i muşcă alb din chipul
ce se izbeşte adânc în stânci
în piatra neagră şi nisipul
îşi varsă marea şi n-o plângi

Şi păsările trec şiroaie
cerul mi se confundă-n glezne
nu ştiu de-s mări sau de e ploaie
în pielea care mi se cerne

Castelu-n dune se dărâmă
vântul îmi suflă în ferestre
şoptindu-mi doară o fărâmă
în flautele din orchestre

Privesc în palmă şi în spaţii
cresc portative pe o ie
din degete şi din striaţii
îmi suflă-ncet o melodie

Ea cântă rar şi-n val îi creşte
un pescăruş cu pânza albă
spuma în aripă-i dospeşte
şi coardă-n firul de pe iarbă

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciorchini de omăt

Iarnă, ce frumoasă eşti
Când văile primeneşti
Cu haine imaculate
În lacrimi de brad spălate!
Şi cât de fermecătoare
Este prima ta suflare
Când împrăştie, în joacă,
Mugurii de promoroacă!

Iarnă, tu mă-nnebuneşti?!
Coborâtă din poveşti,
Cu ifose de crăiasă
Vrei să-mi intri iar în casă.

Şi-mi zici că, de sărbători,
Pe geam ai să pictezi flori!
Bine! Fie-aşa cum spui,
Dar vreau floarea de gutui
Pe suflet să-mi desenezi.
Vreau şi pomi cu mere verzi
Iar în ochi, doar dacă poţi,
Vreau cocori şi struguri copţi!

Apoi, Crăciunul s-aştept
Cu o cană de vin fiert,
Din ciorchinii de omăt
Să te-mbăt iarnă... Te-mbăt!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul ei - o arătare

cu mirosul tău de lapte
m-am culcat cu el azi noapte
şi-n velinţa-n care dorm,
n-am avut un pic de somn.

blestemat de-atâta lume,
cu norocul meu anume,
ce-i drept era cam puţinel,
ţi-am pus în deget un inel.

şi cum lucea luna cea brună
o sfântă lebădă nebună,
eu te vedeam uşor zâmbind,
prin ceaţa nopţii de argint.

venea spre mine, plânsu-mi-se
după ce mândra mă iubise,
era în pielea dumisale
un fel de mândră arătare.

vreau să dorm, lumină sting,
ochii ei mi se preling
peste ochii mei crucişi
şi pe veci se lasă-nvinşi...

şi-n această grea tăcere,
chipul ei dispare, piere,
se adună şi se pierde
pe-un tăpşan de iarbă verde.

unde eşti, unde te-ai dus,
parcă ai zburat în sus,
ai fost meteor sau astru
de-ai zburat în cer albastru?

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 mai 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!