Zero grade

mă uit cum vine de la sărbătoarea măştilor intră pe uşă
se legitimează apatic în faţa oglinzii
fără să aprindă lumina
aruncă la coş piramida aceea
în care mumiile mele se fac praf

mă gandesc presărată pe nişte cutii de tinichea
pe altele de carton
din profil o zburătoare prost inventată

jalnic scumpo
revino-ţi
afară e zero grade
aici la tine e cum să îţi spun să mă înţelegi corect
e mai târziu decât moarte

ce sentiment bizar
de parcă cineva mai mult ca un amant m-ar săruta pe gură
îndelung
să tac
să nu mă audă aiurea chemând

iar după geam
toamna sare jucăuşă dintr-un arbore în altul ca o maimuţă

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin în toamnă

Adio, vine toamna,
Am încuiat de dimineaţă
Toate lacătele inimilor frânte de cu vară,
Îmi adun cuvintele din bruma
De pe marginea drumului
Şi mă mut la tine să-ţi povestesc
Despre destin...

Adio, vine toamna,
Ajută-mă să mai car nişte vreascuri
Din celălalt capăt al Pământului.
Nu mă întreba despre vreme,
Eu ştiu despre destin.
Ascultă buletinele de ştiri,
Ascultă ţiglele de pe case cum se învechesc,
Eu pot doar să-ţi povestesc
Despre azilurile de noapte,
Despre gări fără trenuri,
Despre iubire,
Despre casele de nebuni,
Despre singurătăţile lumii,
Despre destin.

Adio, vine toamna,
Scrii cuvinte de dragoste pe frunze,
Pe frunze de bronz.
Ajută-mă să dobor plopii uscaţi
Care au crescut bizar între mine şi tine,
Spinii otrăviţi dintre mine şi tine,
Sârma ghimpată dintre mine şi tine,
Eu am să te ajut să înţelegi
Că totuşi vine toamna,
Că inimile se frâng,
Vreau să-ţi spun povestea
Despre destin...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un răsărit de soare

un cavaler de tinichea
o mie de alte mori de vânt
şi doar o lance boantă
apoi
ca şi când aş putea picta timpul
între două inimi şi un zbor de libelulă
pe un cer oarecare
parcă niciodată de la un capăt la altul
doar atât cât îl pot cuprinde într-un curcubeu
dintr-o lacrimă aşez o mare la poalele munţilor
în faţa oglinzii albe dintr-o altă oglindă
strivesc sub pensulă toate valurile
să nu mai facă aiurea din munţi nisip
la urma urmei de banalitate nu a murit nimeni
până şi minunile ştiu asta

doar clipele care fac nemărginirea posibilă
sunt parcă din ce în ce mai puţin calificate
ca şi cuvintele acestea aşa de uzate
încât au nevoie de un miliard de repetări
pentru fiecare nouă lume albastră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veritabilă

am încuiat uşa până la capăt cu toate zăvoarele
m-am dat jos din pantofi

m-am aşezat pe canapea
am scos din poşetă un şerveţel umed
şi am şters praful de pe ulise

ca şi cum aş fi şters vreun geam aburit
sau nişte ochelari

a fost o ieşire veritabilă vă asigur am ieşit în lume
nu
nu fumez
uitaţi-vă mi-am pătat ziarele de cafea
nu spun ce titluri
nu ghiciţi
iar acum îmi vine să le dau foc

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Afară plouă ca şi toamna şi-i urât
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.

În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând,
În mine nu mai este niciun gând.

Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.

Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.

Rămân uitându-mă pe geam ca după tine,
Şi tot aştept pe cineva de nu mai vine.

poezie celebră de Demostene Botez din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.

În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.

Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.

Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.

Rămân uitându-mă pe geam ca după tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Atunci, demult,
în toamna aceea târzie
pe banca goală
înconjurată de
frunze arămii,
ce parcă astepta
să ne asezăm,
n-am ştiut ce să-ţi spun...

Acum, in această
splendidă primavară,
când verdele pomilor
ascunde
trilul ciocârliilor,
parcă deţin toate
discursurile lumii.

Dar e târziu,
mult prea târziu.

poezie de Alex Dospian (aprilie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Releu

din boxele mele cresc cireşi japonezi

parcă aş pune de temelia unei case
deşi firii mele n-ar rezista nicio construţie

parcă aş trăi cea mai complicată
formulă matematică deşi n-am ştiut
niciodată să-mi număr nici măcar degetele

dezinteresul
pe care mi-l cultiv faţă de tine dă roade
ţipă ca lumina în becuri

ştiu că în ochii tăi
semăn perfect cu un animal de schimb
ajuns la un stadiu înalt de evoluţie

stau în birou lîngă un geam deschis
zgomotul maşinilor care trec fără încetare
la fel ca şi ploaia neagră
cumplită
intră în mine

ziua de azi indică nivel scăzut de baterii

dar va veni o zi în care voi ieşi
din această intraductibilă şi insuportabilă
consistenţă poetică şi atunci

am să reuşesc să scot la aer
creierul acesta al meu defect şi urbanizat
pentru totdeauna

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, cu ochii pironiţi în drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca nişte smintite, de clocotea casa. Pe când se sluţeau ele, cum vă spun, numai iaca şi tatăl copilului intră pe uşă, flămând şi năcăjit ca vai de el.

Ion Creangă în Prostia omenească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abilitatea cu care o maimuţă sare dintr-un copac în altul, printre oameni e un fenomen rar. Doar politicienii au această calitate.

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proiect de intelepciune

Stiu de pe-acum ceasul acela in care
voi scotoci dupa tine, prin zece sertare,
ca sa-i pot spune cuiva cat de mult am iubit
in tineretile mele.
Multe scrisori voi avea, si fotografii,
teancuri de mimici, gesturi strivite de vii,
si, printre ele, mainile mele fosni-vor
searbad ca frunzele vechi.
Dar am sa spun, am sa spun cum zambeai langa mine
buzelor mele de-atunci, dulci si veline,
si cum stiai ca vom fi impreuna mereu,
vesnic (sau pana la moarte).
Si am sa spun ca aveai cate-un profil,
care-si pierdea in lumina hotarul fragil,
ochii pestriti ca doua gize imense,
prinse in ploaia de-april.

O sa ma laude-acela, fara-ndoiala.
« Da, ai trait o frumoasa iubire de gala... »
Eu voi inchide sertarele. Stiu de pe-acum
ceasul in care...

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de praf

O dimineaţă ca oricare alta
Şi zorile sunt parcă un cearceaf,
Peste oraşul verilor de praf
Un sculptor şi-a uitat aiurea dalta.

Destinul îmi mai dă un telefon
Şi mă întreabă alarmat, ce fac?
Pe scări coboară lent câte-un copac
Şi are frunze strâmbe de carton.

Iubirea îmi trimite-un autograf,
Ea însăşi este de un gri profund,
Scriu un poem în care să m-ascund,
Sunt în oraşul verilor de praf.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai ochii aceştia

aiurea să îţi oferi dragostea ca pe un bibelou dintre acelea
de care cineva are casa plină
sau ca pe un vas lucrat fin din aur curat
doar ca să fie retopit
în cel mai bun caz
în loc să îşi atingă de el cineva buzele însetate

dacă aş purta ochelari tocmai aş vrea să îi şterg migălos
pentru că se abureşte orizontul
de nu mai văd ce e dincolo

şi nu am nici lentile de contact numai ochii aceştia
numai degetele

e prea cald în casa mea
neapărat o să plouă
trei zile după aceasta o să fie telefoanele deconectate şi frig

apusul din fereastra mea apusul ca o inimă de leu înjunghiată
sau ca o bancnotă de

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea amintirilor

În pădurea care cântă cu petale-n primăvară,
Paşii mei urmează calea începută într-o seară;
Tu te-ndrepţi, pe o alee presărată cu suspine,
Spre o bancă ce păstreză amintirile cu mine.

Sub acelaşi cer şi astăzi, ne târâm, din întâmplare,
Paşi din primăveri trecute, pe-o alee şi-o cărare,
Tu - cu gândurile tale, eu – cu tine-n ale mele,
Într-o seară când pădurea se acoperă de stele.

În lumina lor, cărarea pare-o vale presărată
Cu un praf de-argint ce curge spre aleea ce se-arată
Ca un râu cu unde line într-o noapte-ntunecoasă
Reflectându-mi dintre stele una, parcă, mai frumoasă.

Mă apropii de aceea cu speranţă şi uimire,
Dar pe bancă îmi luceşte, singură, o amintire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

poate e cazul
să nu mai plantezi pe acoperişuri
tot felul de seminţe de zbor,
ne vine toamna, iubitul meu,
păsările ar cădea arămiu,
prea curând din păduri.
e târziu,
copacilor
nu le va mai creşte cerul.

dar nu, nu,
azi nu avem mâine,
ştergem de pe case cu guma
toamna abruptă,
azi e o vară fără filtru,
îi simţim intensul
până în parterul plămânului.

fumul
şi
împreunatul motiv
al mâinilor mele în jurul eu-lui
sunt o ocrotire a darului.

pentru că o femeie
ce este altceva
decât o tandreţe de dar,
împotrivire subţire
în vei fi fiind-ul sau vei fi vrând-ul
bărbatului ei.

aici eşti din pretutindeni,
desfă-ţi viaţa la piept,
fă-mi loc rotund
să-mi arcuiesc legile simple,
aşa cum dă din ramuri un arbore
când zboară.

şi mâine e azi,
în fiecare vară e azi,
ca azi
îţi sunt în dar
un dar iar,
intens,
fără filtru.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proiect de înţelepciune

Ştiu de pe-acum ceasul acela în care
voi scotoci după tine, prin zece sertare,
ca să-i pot spune cuiva cît de mult am iubit
în tinereţile mele.
Multe scrisori voi avea, şi fotografii,
teancuri de mimici, gesturi strivite de vii,
şi, printre ele, mîinile mele foşni-vor
searbăd ca frunzele vechi.
Dar am să spun, am să spun cum zîmbeai lîngă mine
buzelor mele de-atunci, dulci şi veline,
şi cum ştiai că vom fi împreună mereu,
veşnic (sau pînă la moarte).
Şi am să spun că aveai cîte-un profil,
care-şi pierdea în lumină hotarul fragil,
ochii pestriţi ca două gîze imense,
prinse în ploaia de-april.
O să mă laude-acela, fără-ndoială.
« Da, ai trăit o frumoasă iubire de gală... »
Eu voi închide sertarele. Ştiu de pe-acum
ceasul în care...

poezie de Nina Cassian din Să ne facem daruri (1963)
Adăugat de El
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

te cunosc după surâsul crud şi
focul de vânzare dintre coapse

îmi aminteşti de trădări
şi crime necomise

mie
celui ce se plimbă pe trupul tău
şi se rătăceşte ştiinţific într-insul
cel ce îţi trasează sânii sfioşi
în căuşul palmelor
şi nu te interzice

(am pus lumina în dulap
în caz că va veni cineva să o caute)

e vremea ca
genunchii tăi se îndoaie
iar tu să nu te îndoieşti de mine

sfârcurile îţi mărturisesc sanguin tremurul
carnea ta îmi spune numele

gemetele
nişte umbre strânse pe tine

ne privim în ochi
rămânem unul în altul
abuzându-ne corect
în faţa unei lumi greşite

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De tine

aici să fie pământul
ori de câte ori voi dori să il simt sub picioare
ai zis
şi m-ai atins şi eram
o coastă a ta din care să poţi prolifera în mulţime
să ajungi tuturor
m-ai sărutat şi ai zis aici să fie cerul
şi ai tăcut
şi tăcerea ta săpa săpa gropi în mine
şi ploua şi tu pur şi simplu tăceai mai departe
aşa ai creat mările
zilele nopţile peştii florile şerpii şi păsările
şi

mai mult nu ştiu
nimic
de mine

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele lumini aruncă mai mult de o singură umbră. Stai noaptea în faţa focului şi vei putea vedea cu ochii tăi. Flăcările îşi schimbă locul şi dansează, fără încetare. Umbrele se înalţă şi coboară, şi fiecare om aruncă o duzină de umbre. Unele sunt mai slabe decât altele, atât tot. Ei bine, oamenii îşi aruncă umbrele şi asupra viitorului. O singură umbră sau mai multe...

citat din George R.R. Martin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andy Sachs: Mă urăşte, Nigel.
Nigel: Şi e problema mea pentru că... A, da. Nu e problema mea.
Andy Sachs: Nici nu ştiu ce altceva pot face, pentru că dacă fac ceva bine, trece cu vederea. Nici măcar nu îmi mulţumeşte. Dar dacă fac ceva rău, e pur şi simplu răutăcioasă.
Nigel: Atunci dă-ţi demisia.
Andy Sachs: Poftim?
Nigel: Dă-ţi demisia.
Andy Sachs: Să îmi dau demisia?
Nigel: Pot face rost de o altă fată în locul tău în cinci minute... una care chiar îşi doreşte slujba.
Andy Sachs: Nu, nu vreau să îmi dau demisia. Nu e drept. Dar, vroiam să spun, că mi-ar plăcea să fie un pic recunoscătoare... pentru că eu mă străduiesc din răsputeri.
Nigel: Andy, fii serioasă. Nu te străduieşti, ci te plângi. Ce vrei să-ţi spun? Vrei să îţi spun "Vai săraca de tine. Miranda se ia de tine. Biata de tine."? Revino-ţi, scumpo. Îşi face meseria. Chiar nu ştii că lucrezi pentru revista care a publicat unii dintre cei mai mari artişti ai secolului? Halston, Lagerfeld, de la Renta. Şi ceea ce au făcut ei, ceea ce au creat e mai mult decât artă, pentru că îţi trăieşti viaţa în mijlocul creaţţilor lor. Ei bine, evident că tu nu. Crezi că este doar o revistă, nu-i aşa? Nu este doar o revistă. E o rază de speranţă pentru... nu ştiu, să zicem, un băieţel din Rhode Island cu şase fraţi ce pretinde că se duce la antrenamente de fotbal, dar de fapt ia lecţii de croitorie şi citeşte revista Runway sub aşternuturi la lumina lanternei. N-ai idee câte legende au mers pe holurile astea, şi, ce e mai rău, nu îţi pasă. Pentru că aici, unde mulţi oameni ar da orice ca să lucreze, tu doar catadicseşti să lucrezi. Şi vrei să ştii de ce nu te pupă pe frunte şi nu îţi dă o stea de aur pentru munca ta, la sfârşitul zilei. Trezeşte-te, scumpo.

replici din filmul artistic Diavolul se îmbracă de la Prada
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stafie

Am simţit nişte degete moi pe gât
Cineva parcă mă strangula

Buzele erau şi aspre şi dulci
Cineva parcă mă săruta

Oasele mele vitale gata să se frângă
M-am pierdut în ochii altcuiva

Era un chip pe care îl ştiam
Un chip şi blând şi încruntat

N-a zâmbit n-a rânjit
Avea ochi larg deschişi pielea albă

N-am zâmbit n-am plâns
Mi-am ridicat mâna şi i-am atins obrazul.

poezie clasică de Harold Pinter din Drama (1983), traducere de Gabriela Abăluţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!